Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Goloşie în Dosarul nr. 18.178/3/2015/a4 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 899D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat, solicitând chiar modificarea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal, în sensul adăugării unor criterii în vederea sancţionării tentativei când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 785 din 5 decembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 6/R din 22 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 18.178/3/2015/a4, admiţând recursul împotriva Încheierii din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Goloşie într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 32 raportat la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. f) din Codul penal cu aplicarea prevederilor art. 77 lit. a) din acelaşi cod. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică. Consideră că textul de lege criticat este lipsit de previzibilitate, întrucât, în vederea sancţionării unei tentative, în cazul în care pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, instanţa judecătorească se poate orienta, într-o primă fază, la pedeapsa detenţiunii fără ca legiuitorul să stabilească vreun criteriu în acest sens. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în opinie majoritară, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră, astfel, că textul de lege criticat este foarte clar, criteriile în baza cărora instanţa se orientează într-o primă fază spre pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar ulterior stabileşte cuantumul pedepsei închisorii, având în vedere rămânerea infracţiunii în stare de tentativă, fiind cele prevăzute de dispoziţiile art. 74 din Codul penal pentru individualizarea oricărei pedepse, şi anume: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 33 alin. (2) fraza a doua din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: „(2) [...] Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, precum şi a prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Codul penal, tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. În materia incriminării tentativei, în doctrină şi în legislaţia penală sunt cunoscute două concepţii, şi anume incriminarea nelimitată - care consacră regula potrivit căreia tentativa se pedepseşte întotdeauna - şi incriminarea limitată, care presupune sancţionarea tentativei doar atunci când legea o prevede în mod expres. Noul Cod penal, ca şi cel anterior, a adoptat concepţia incriminării limitate a tentativei, stabilind, prin dispoziţiile art. 33 alin. (1), regula că tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta. Legiuitorul a avut în vedere, în acest sens, faptul că, în cazul infracţiunilor care nu creează o ameninţare gravă pentru regulile de convieţuire socială, aplicarea unei sancţiuni penale pentru tentativă nu apare ca necesară, apărarea ordinii de drept fiind asigurată prin sancţionarea infracţiunii consumate. În consacrarea principiului referitor la incriminarea limitată a tentativei, legiuitorul a apelat la două tehnici normative: fie incriminare în cuprinsul textului care reglementează respectiva infracţiune în formă consumată [de exemplu, în dispoziţiile art. 188 (omorul), art. 189 (omorul calificat), art. 205 (lipsirea de libertate în mod ilegal) şi ale art. 218 (violul) din Codul penal], fie incriminare într-un articol comun situat la finele unui capitol sau titlu din partea specială a Codului penal [de exemplu, art. 217, care statuează pedepsirea tentativei pentru unele infracţiuni prevăzute în capitolul VII („Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile“) din titlul I; art. 232, care consacră sancţionarea tentativei pentru infracţiunile prevăzute în capitolul I („Furtul“) din titlul II; art. 237, care sancţionează tentativa la infracţiunile prevăzute în capitolul II („Tâlhăria şi pirateria“) al titlului II; sau art. 248, care sancţionează tentativa la infracţiunile prevăzute în capitolul III („Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii“) din titlul II]. 13. În ceea ce priveşte pedepsirea tentativei, Curtea reţine că în doctrină şi în legislaţie sunt consacrate două sisteme, şi anume sistemul parificării pedepselor şi cel al diversificării pedepselor. Sistemul parificării pedepsei presupune sancţionarea tentativei cu aceeaşi pedeapsă ca infracţiunea consumată, şi anume cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea-tip, considerându-se că tentativa prezintă acelaşi pericol social ca fapta consumată. Sistemul diversificării pedepsei presupune sancţionarea tentativei cu o pedeapsă mai mică decât infracţiunea consumată, luându-se în considerare pericolul social mai scăzut al tentativei prin neproducerea rezultatului. Noul Cod penal a adoptat această ultimă concepţie, statuând, în dispoziţiile art. 33 alin. (2) fraza întâi, că tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Astfel, de exemplu, pentru infracţiunea de omor, dispoziţiile art. 188 din Codul penal prevăd pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, ceea ce înseamnă că tentativa la această infracţiune se va pedepsi cu închisoare, având limitele reduse la jumătate, adică între 5 şi 10 ani. Tot aşa, violul în forma simplă, potrivit prevederilor art. 218 din Codul penal, are stabilite limitele pedepsei între 3 şi 10 ani, astfel că tentativa se va sancţiona cu pedeapsa închisorii între un an şi jumătate şi 5 ani. Tâlhăria are fixate, prin dispoziţiile art. 233 din Codul penal, limitele de pedeapsă între 2 şi 7 ani, tentativa sancţionându-se cu pedeapsa închisorii având limitele între un an şi 3 ani şi jumătate. Spre deosebire de Codul penal din 1969 (art. 21 alin. 2 fraza întâi), noul Cod penal nu mai conţine prevederea explicită a imposibilităţii coborârii pedepsei sub minimul general, întrucât dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Codul penal interzic stabilirea şi aplicarea unei pedepse în afara limitelor generale ale acesteia. 14. Având în vedere că regula instituită de dispoziţiile art. 33 alin. (2) fraza întâi din Codul penal - cu privire la sancţionarea tentativei cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate - nu poate fi aplicată atunci când legea stabileşte pentru infracţiunea consumată pedeapsa detenţiunii pe viaţă, dispoziţiile art. 33 alin. (2) fraza a doua din Codul penal prevăd că, dacă instanţa s-ar orienta spre această pedeapsă, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Raportat la prevederile art. 21 alin. 2 fraza a doua din Codul penal din 1969, Curtea observă reducerea limitei maxime de sancţionare a tentativei, de la 25 la 20 de ani închisoare, în cazul în care pentru infracţiunea consumată legea stabileşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta către aceasta. 15. Atenuarea răspunderii penale conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Codul penal are în vedere în mod direct infractorul persoană fizică majoră. Este de precizat, totodată, că limitele pedepsei prevăzute de lege pentru tentativă privesc numai pedepsele principale, nu şi pedepsele complementare, care se aplică în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. În cazul infracţiunilor comise în timpul minorităţii, cauzele de atenuare - inclusiv tentativa, care, sub aspectul naturii juridice, este o stare generală de atenuare a răspunderii penale - sunt avute în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 128 din Codul penal, la alegerea măsurii educative şi produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă. Referitor la sancţionarea tentativei comise de o persoană juridică, trebuie avute în vedere dispoziţiile titlului VI al părţii generale a Codului penal, intitulat „Răspunderea penală a persoanei juridice“. Astfel, cu privire la cauzele de atenuare a răspunderii penale a persoanei juridice, dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Codul penal prevăd că acesteia i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică, ceea ce înseamnă diversificarea de pedeapsă potrivit dispoziţiilor art. 33 raportat la art. 137 din Codul penal. 16. Curtea constată că, în viziunea noului Cod penal, tentativa este definită ca încercarea de a săvârşi o anumită infracţiune prin trecerea la efectuarea de acte de executare a acesteia, executare care însă nu a fost dusă până la capăt sau, deşi a fost terminată, nu a dus la producerea rezultatului şi, prin aceasta, consumarea infracţiunii nu a avut loc. Tentativa apare astfel ca o formă a infracţiunii la care se referă, dar o formă atipică, deoarece nu realizează întocmai conţinutul infracţiunii tipice. 17. Ca formă atipică a infracţiunii pe care făptuitorul are intenţia de a o săvârşi, Curtea reţine că tentativa are drept conţinut totalitatea condiţiilor cerute de lege pentru existenţa infracţiunii respective în forma ei tip. Conţinutul juridic al tentativei este prevăzut, pe de o parte, în art. 32 din Codul penal, iar, pe de altă parte, în dispoziţia specială prin care este incriminată fapta pe care autorul tentativei intenţionează să o comită. În principiu, tentativa are acelaşi conţinut ca infracţiunea consumată, cu deosebirile decurgând din oprirea procesului dinamic de săvârşire a faptei sau din neproducerea rezultatului urmărit sau, eventual, numai acceptat de făptuitor. Practic, deosebirile dintre conţinutul tentativei şi acela al infracţiunii fapt consumat privesc latura obiectivă a acestui conţinut. Elementul material al tentativei este format din unul sau mai multe acte de executare care se integrează, direct sau indirect, în acţiunea tipică indicată de verbum regens şi care constituie elementul material al infracţiunii-tip. Aceste acte de executare sunt întrerupte, adică împiedicate să se desfăşoare până la capăt (tentativă întreruptă sau neterminată), ori, după caz, înfăptuite în întregime, însă rezultatul urmărit sau acceptat de făptuitor nu se produce din cauze independente de voinţa acestuia (tentativă terminată sau perfectă). Pentru existenţa tentativei, nu interesează cauzele care au făcut ca executarea începută să fie împiedicată în desfăşurarea ei sau ca executarea, deşi dusă până la capăt, să nu producă rezultatul infracţional. Întreruperea sau curmarea executării infracţiunii se poate datora acţiunii de opunere a unei alte persoane, rezistenţei unor obstacole sau defectării uneltelor ori instrumentelor utilizate de făptuitor sau inabilităţii cu care au fost folosite. În mod corespunzător, rămânerea infructuoasă a executării terminate se poate datora insuficienţei mijloacelor utilizate, lipsei accidentale a obiectului material al infracţiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află, lipsei de pricepere a acestuia în folosirea mijloacelor etc. În ceea ce priveşte urmarea imediată sau rezultatul, tentativa la infracţiunile materiale (de rezultat) se deosebeşte de faptul consumat prin neproducerea rezultatului prevăzut de lege, tentativa având însă ca rezultat specific o stare de pericol pentru valoarea socială împotriva căreia s-au îndreptat actele de executare. Sub aspectul laturii subiective, conţinutul tentativei nu se deosebeşte de acela al infracţiunii-tip decât prin faptul că atitudinea psihică a autorului tentativei priveşte un rezultat care, deşi urmărit sau prevăzut ca posibil ori ca probabil, nu s-a produs. Elementul subiectiv al tentativei este întotdeauna intenţia directă sau indirectă. Celelalte condiţii cerute de lege pentru existenţa infracţiunii - cum sunt cele privitoare la obiect, la subiecţii infracţiunii, la locul şi timpul săvârşirii acesteia - sunt identice la tentativă şi la infracţiunea fapt consumat, fiind în aceeaşi măsură necesare şi pentru existenţa tentativei. 18. Curtea reţine că toate aceste caracteristici ale tentativei - ca formă atipică a infracţiunii - justifică soluţia de politică penală adoptată, în mod tradiţional, în dreptul penal român, în sensul incriminării limitate şi sancţionării penale diversificate a tentativei în raport cu infracţiunea-tip, ca mijloc de apărare a valorilor sociale şi de prevenire a infracţiunilor, teza diversificării fiind ea însăşi o consecinţă firească a însuşirii tezei incriminării limitate a tentativei. 19. Curtea constată că este neîntemeiată critica autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile art. 33 alin. (2) fraza a doua din Codul penal ar încălca prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, pe motiv că, în vederea sancţionării unei tentative, în cazul în care pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, instanţa judecătorească se poate orienta, într-o primă fază, la pedeapsa detenţiunii fără ca legiuitorul să stabilească vreun criteriu în acest sens. 20. În acest sens, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, doctrina şi practica judiciară de sub imperiul Codului penal din 1969 au statuat că, atunci când legea prevede pentru fapta săvârşită pedepse alternative (detenţiune pe viaţă sau închisoare, respectiv închisoare sau amendă), instanţa decide mai întâi asupra felului pedepsei pe care ar fi aplicat-o - în raport cu criteriile de individualizare - dacă fapta ar fi fost consumată, urmând ca, în raport cu pedeapsa aleasă, să facă aplicarea dispoziţiilor privind sancţionarea tentativei (Decizia nr. 785 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 2 martie 2018, paragraful 25). 21. Aşa fiind, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 33 alin. (2) fraza a doua din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului şi au fost adoptate de Parlament potrivit politicii sale penale, în considerarea rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestei norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalităţii în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constituţie (Decizia nr. 25 din 6 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragrafele 16 şi 17, Decizia nr. 54 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 156 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 4 mai 2015, paragraful 13, Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017, şi Decizia nr. 785 din 5 decembrie 2017, precitată, paragraful 36). 22. Chiar dacă în cazul tentativei la infracţiunea de omor/ omor calificat nu se poate face abstracţie de faptul că rezultatul urmărit sau acceptat de infractor nu s-a produs şi decesul nu a intervenit, astfel că, în lumea obiectivă, modificarea nu este substanţială şi ireversibilă, aceasta nu înseamnă că pericolul social al tentativei nu este mai mare în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea consumată pedeapsa detenţiunii pe viaţă, aşa cum este cazul infracţiunii de omor calificat. 23. În ceea ce priveşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă, Curtea observă că denumirea marginală a art. 56 din Codul penal este „Regimul detenţiunii pe viaţă“ şi cuprinde conţinutul acestei pedepse ca fiind privarea de libertate pe durată nedeterminată. În conţinutul regimului detenţiunii pe viaţă sunt incluse natura şi durata acestei pedepse principale, spre deosebire de regimul executării pedepsei detenţiunii pe viaţă, care se concretizează în totalitatea constrângerilor, drepturilor, facilităţilor, obligaţiilor şi interdicţiilor stabilite pentru această pedeapsă privativă de libertate prin Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. 24. Curtea reţine că aspectul neintervenirii decesului victimei are importanţă în aprecierea pericolului social al faptei, motiv pentru care legiuitorul a optat ca tentativa să nu fie sancţionată la paritate cu fapta consumată în cazul în care pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, într-o atare situaţie tentativa sancţionându-se cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. 25. În ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie, care consacră dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că prevederile invocate nu sunt aplicabile în cauza de faţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de drept penal substanţial, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor procesului echitabil. 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Goloşie în Dosarul nr. 18.178/3/2015/a4 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 33 alin. (2) fraza a doua din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
