Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind transmiterea unei părţi dintr-un teren situat în oraşul Teiuş, din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba în proprietatea privată a oraşului Teiuş şi pentru modificarea Legii nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, obiecţie formulată de Guvernul României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.531 din 26 aprilie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.072A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Guvernul arată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din legea supusă controlului, care vizează transmiterea prin lege - act ce ţine de autoritatea legislativă - a terenului în suprafaţă de 29.430 mp din domeniul public al oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş în domeniul privat al oraşului Teiuş contravine art. 361 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care prevede că trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, dacă prin lege nu se dispune altfel. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, printre instrumentele de prezentare şi motivare ale hotărârilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se regăseşte, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional sau local, după caz, iar, potrivit alin. (4), actele încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor alin. (3) sunt lovite de nulitate absolută. 4. Se arată, de asemenea, că transferul terenului din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale s-a făcut prin lege organică, respectiv Legea nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 8 martie 2018, modalitate de transfer specifică pentru bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. 5. Cu privire la această modalitate de transfer, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că în temeiul art. 136 alin. (3) teza finală din Legea fundamentală, raportat la art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil, în situaţia în care bunurile formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, în temeiul unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers se face numai printr-o modificare a legii organice, respectiv prin adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care bunurile au fost declarate obiect exclusiv al proprietăţii publice (a se vedea în acest sens Decizia nr. 683 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1184 din 7 decembrie 2020, paragraful 49). Or, prin legea supusă controlului se urmăreşte „transmiterea unei părţi dintr-un teren situat în oraşul Teiuş, din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba în proprietatea privată a oraşului Teiuş“, iar nu trecerea din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale în domeniul public al statului, singura situaţie în care transferul ar fi putut fi făcut prin lege, potrivit jurisprudenţei anterior menţionate. 6. Se apreciază, de asemenea, că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, echivalează cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă. 7. Aplicând jurisprudenţa menţionată şi observând prevederile art. 361 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, se reţine că transmiterea terenului în suprafaţă de 29.430 mp din domeniul public al oraşului Teiuş în domeniul privat al acestuia ar fi trebuit să fie făcută prin hotărâre a Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, prin care să se aprobe acest transfer, iar nu prin lege organică. 8. În concluzie, se reţine că transferul bunului prin lege, act ce ţine de autoritatea legislativă, iar nu prin hotărâre a consiliului local, act specific administraţiei ca autoritate executivă, aduce atingere art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1) teza finală, art. 120 alin. (1), art. 136 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 9. Guvernul mai observă că terenul în suprafaţă de 74.496 mp din oraşul Teiuş, care se încearcă să fie divizat în două suprafeţe prin legea supusă controlului în prezenta cauză, a trecut din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale - oraşul Teiuş - prin Legea nr. 54/2018, lege organică. Acesta nu constituia însă, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, obiect exclusiv al proprietăţii publice. În aceste condiţii, terenul ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în cea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, iar nu prin Legea nr. 54/2018 - lege organică. 10. Aşadar, nici măsura de la art. 2 din legea supusă controlului, ce vizează modificarea prevederilor Legii nr. 54/2018, respectiv modificarea suprafeţei bunului transmis în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, nu este posibilă în lipsa acordului unităţii administrativ-teritoriale, în speţă Consiliul Local al Oraşului Teiuş, fiind astfel create premisele apariţiei unui viciu de neconstituţionalitate prin încălcarea principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 537 din 25 septembrie 2019, paragraful 25). 11. Totodată, având în vedere că transferul interdomenial a operat asupra întregii suprafeţe în anul 2018, reglementarea de la art. 2 din legea supusă controlului, ce vizează modificarea suprafeţei terenului transmis, apare ca fiind retroactivă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) ce reglementează principiul neretroactivităţii legii civile. 12. Se mai arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusivă voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, iar legea nu este concepută pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete. În acest caz în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. 13. De asemenea, nerespectarea procedurii legale de transfer interdomenial, respectiv din domeniul public în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Constituţie. Totodată, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece, aşa cum s-a arătat la paragraful anterior, nu sunt respectate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, paragraful 30, sau Decizia nr. 636 din 23 septembrie 2020, paragraful 35). 14. Pe rol se află şi soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind transmiterea unei părţi dintr-un teren situat în oraşul Teiuş, din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba în proprietatea privată a oraşului Teiuş şi pentru modificarea Legii nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, obiecţie formulată de Preşedintele României. 15. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.873 din 5 mai 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.153A/2022. 16. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Preşedintele României susţine că prin art. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate se reglementează în privinţa transferului dreptului de proprietate din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş în proprietatea privată a oraşului Teiuş. Procedura ce vizează trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al aceluiaşi titular al dreptului de proprietate este reglementată în art. 361 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care la alin. (2) prevede că trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale - în cazul de faţă, oraş - în domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului local al oraşului respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel. În conformitate cu această procedură, în instrumentul de prezentare şi motivare al hotărârii cu privire la trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia trebuie să se regăsească, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public local, actele încheiate cu nerespectarea acestei cerinţe fiind lovite de nulitate absolută. Altfel spus, în situaţia trecerii unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia, legea are în vedere ca modalităţi de manifestare a dispoziţiei juridice mijloace de drept administrativ, iar nu legea ca act al Parlamentului. 17. Se consideră că soluţia legislativă criticată - ce face abstracţie de manifestarea de voinţă a Consiliului Local al Oraşului Teiuş şi de procedura administrativă - contravine nu numai principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile art. 361 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ci şi art. 120 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul autonomiei locale. 18. Se arată că prin art. 2 din legea supusă controlului se modifică alin. (1) al art. 1 şi anexa din Legea nr. 54/2018. Bunul vizat de legea criticată - teren intravilan în suprafaţă de 45.066 mp al cărui transfer se dispune din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.ˮ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş - este nominalizat generic în categoria cuprinsă în anexa nr. 2 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, intitulată „Lista cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al statului“, cu următorul cuprins: „10. infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele şi lucrările de artă;“. 19. În privinţa acestei categorii de bunuri, nominalizarea în anexa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ are caracter exemplificativ şi nu are semnificaţia declarării acestora ca obiect exclusiv al proprietăţii publice. Prin aceasta s-a încercat o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 57). 20. Se mai arată că bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile art. 292 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit căruia trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului local al oraşului, prin hotărâre a Guvernului, dacă prin lege nu se dispune altfel. 21. În aceste condiţii, având în vedere că bunul supus transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, potrivit art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil. 22. Se apreciază că, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 860 din Codul civil coroborat cu art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie. 23. Mai mult, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Local al Oraşului Teiuş atrage şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie ce consacră principiul autonomiei locale (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 52). 24. Se mai arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ abrogă procedura transferului de bunuri proprietate publică prevăzută în Legea nr. 213/1998, însă soluţia legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 a fost preluată de dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, fiind completată cu sintagma „dacă prin lege nu se dispune altfel“. Din această perspectivă, se apreciază că jurisprudenţa Curţii Constituţionale se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte procedura stabilită în art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, paragraful 28. 25. Totodată, se mai arată că legea supusă controlului este neconstituţională deoarece, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie ce consacră rolul Guvernului. 26. De asemenea, există şi o jurisprudenţă constantă a Curţii prin care s-a statuat cu privire la interdicţia reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege cu caracter individual (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019 şi Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019). 27. Totodată, prin deciziile nr. 537 şi nr. 538 din 25 septembrie 2019, Curtea Constituţională a considerat întemeiată şi critica privind încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu au fost respectate „deciziile Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat, relevantă fiind Decizia nr. 118 din 19 martie 2018“. 28. În final se apreciază că legea supusă controlului este neconstituţională în ansamblul său deoarece face abstracţie de jurisprudenţa anterior menţionată în materia transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică şi de interdicţia de a reglementa prin legi cu caracter individual, fiind adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi al Curţii Constituţionale. 29. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului şi Avocatului Poporului, după caz, pentru a comunica punctele lor de vedere. 30. Guvernul, în Dosarul nr. 1.153A/2022, apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând, în esenţă, că art. 361 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ reglementează în materie de transfer interdomenial al bunurilor având acelaşi titular al dreptului de proprietate, în sensul că trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, dacă prin lege nu se dispune altfel. 31. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, nominalizarea bunurilor în anexa la Legea nr. 213/1998, respectiv la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu are semnificaţia declarării lor ca bunuri ce fac obiect exclusiv al proprietăţii publice. Enumerarea din anexă are caracter exemplificativ, iar prin aceasta s-a încercat o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, paragraful 24, sau Decizia nr. 58 din 16 februarie 2022, paragraful 26). În cazul de faţă, bunul ce face obiectul transferului este nominalizat generic în categoria cuprinsă în anexa nr. 2 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 şi nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, astfel încât acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, potrivit art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. 32. Având în vedere cele expuse, se consideră că legea supusă controlului nu reglementează o modalitate validă de transfer, ci una care nu se încadrează în exigenţele art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 102 alin. (1) din Constituţie. În plus, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Local al Oraşului Teiuş atrag şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, ce consacră principiul autonomiei locale, autoritatea legislativă reglementând într-un domeniu care ţine de administraţie şi autoritatea executivă. 33. Totodată, se reţine că prin Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, paragrafele 30 şi 31, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa unitară potrivit căreia legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale şi că în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, situaţie în care Parlamentul îşi exercită competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ. Se aduce astfel atingere atât art. 1 alin. (4) din Constituţie, cât şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. 35. Curtea, la termenul de judecată din 2 iunie 2022, a amânat începerea dezbaterilor pentru data de 6 iulie 2022 şi, ulterior, pentru data de 21 septembrie 2022, când, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.153A/2022 la Dosarul nr. 1.072A/2022, care a fost primul înregistrat, şi a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 36. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind transmiterea unei părţi dintr-un teren situat în oraşul Teiuş, din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba în proprietatea privată a oraşului Teiuş şi pentru modificarea Legii nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, ce are următorul cuprins: "ART. 1 Se aprobă trecerea din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al oraşului Teiuş în proprietatea privată a oraşului Teiuş a unei părţi din terenul în suprafaţă de 74.496 mp., respectiv a terenului în suprafaţă de 29.430 mp. aferent blocurilor, caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţilor şi grădinilor din jurul acestora, cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta lege. ART. 2 Alineatul (1) al articolului 1 şi Anexa din Legea nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 8 martie 2018, se modifică şi vor avea următorul cuprins: ART. 1 (1) Se aprobă transmiterea unui teren în suprafaţă totală de 45.066 mp situat în oraşul Teiuş, judeţul Alba, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, în vederea realizării unor investiţii de utilitate publică." 37. Legea criticată conţine şi anexa „Datele de identificare a terenului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş Judeţul Alba“ modificată, cuprinzând suprafaţa terenului care s-a modificat prin art. 2 din legea criticată, precum şi anexa „Datele de identificare“ în care sunt cuprinse datele de identificare ale terenurilor care se transmit din domeniul public al oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, în domeniul privat al oraşului Teiuş. 38. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi alin. (5) referitor la supremaţia legii, ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, ale art. 102 alin. (1) privind rolul şi structura Guvernului, ale art. 120 alin. (1) referitor la principiile de bază ale administraţiei publice şi ale art. 147 alin. (4) - Deciziile Curţii Constituţionale. 39. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Guvern, respectiv de Preşedintele României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 40. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 41. Cu privire la acest aspect, din consultarea fişei referitoare la derularea procedurii legislative, se constată că legea supusă controlului a fost adoptată în procedură generală, a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor - Camera decizională - şi la secretarul general al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 11 aprilie 2022 şi apoi a fost trimisă spre promulgare, în data de 16 aprilie 2022. Prezentele sesizări de neconstituţionalitate au fost înregistrate la Curtea Constituţională în datele de 26 aprilie 2022 şi 5 mai 2022, fiind formulate în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie. 42. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate. 43. Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016, a admis o obiecţie de neconstituţionalitate, formulată de Preşedintele României, care privea transmiterea aceluiaşi teren - ce face obiectul transmiterii, respectiv a cărui suprafaţă este modificată prin legea supusă controlului în prezenta cauză - din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba. 44. Cu acel prilej s-a reţinut, în esenţă, că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată ca lege ordinară, potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie, iar nu ca lege organică sau hotărâre de Guvern, singurele acte prin care se putea face transmiterea. S-a reţinut că bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers numai printr-o modificare a legii organice care le-a calificat astfel, potrivit art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil. Atunci când bunurile nu fac obiect exclusiv al proprietăţii publice, trecerea din domeniul public al statului în cel al unităţii administrativ-teritoriale se face prin hotărâre a Guvernului, la cererea consiliului local, potrivit art. 136 alin. (2) din Constituţie raportat la art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil şi la art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. 45. Ulterior, Parlamentul a adoptat Legea nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 8 martie 2018, cu majoritatea prevăzută pentru legile organice, potrivit formulei sale de atestare, trecând terenul în suprafaţă de 74.496 mp - care face obiectul legii supuse controlului prin prezentele sesizări - din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale. Acest transfer a fost realizat prin lege organică - modalitate de transfer specifică transmiterii bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice potrivit art. 830 alin. (3) teza întâi din Codul civil. 46. Curtea constată că prin art. 1 din legea supusă controlului în prezenta cauză se aprobă trecerea din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş în proprietatea privată a oraşului Teiuş a unei părţi din terenul în suprafaţă de 74.496 mp, respectiv a terenului în suprafaţă de 29.430 mp aferent blocurilor, caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţilor şi grădinilor din jurul acestora, cuprinse în anexa care face parte integrantă din lege. 47. Curtea reţine că în prezent Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, este legea care asigură cadrul general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care guvernează transferurile bunurilor din domeniul public în domeniul privat al aceluiaşi titular. Potrivit art. 361 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, transferul bunurilor din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora se face prin acte administrative, respectiv prin hotărâri ale consiliului judeţean, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori ale consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz. În ce priveşte terenul menţionat la art. 1 din legea supusă controlului, transferul trebuia făcut prin hotărâre a Consiliului Local al Oraşului Teiuş, iar în conformitate cu art. 361 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, în instrumentele de prezentare şi motivare ale hotărârilor prevăzute la alin. (2) al art. 361 ar fi trebuit să se regăsească, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public local. 48. Curtea reţine că potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) lit. b), ale art. 87 alin. (5) şi ale art. 96 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, administraţia publică locală din unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor generale ale administraţiei publice, precum şi al principiilor specifice, dintre care se menţionează principiul autonomiei locale şi principiul responsabilităţii. Autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale şi priveşte organizarea, funcţionarea, competenţa şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale unităţilor administrativ-teritoriale, în conformitate cu principiul autonomiei locale. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii. 49. Observând cadrul normativ anterior evocat, Curtea reţine că inexistenţa acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ce priveşte transferul bunurilor din proprietatea publică a acestora în cea privată, dar şi faptul că nu au avut posibilitatea să justifice încetarea uzului sau interesului public local sunt de natură să aducă atingere art. 120 alin. (1) din Constituţie (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragrafele 183-185, şi Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragraful 52). 50. Mai mult, Curtea constată că transferul bunului prin lege, act ce exprimă voinţa autorităţii legislative, într-un domeniu în care trebuia exprimată voinţa autorităţilor administraţiei publice locale aduce atingere şi art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. 51. Totodată, Curtea reţine că prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 a constatat încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la principiul legalităţii, în condiţiile în care prin legea supusă controlului în acea cauză au fost încălcate principiile de bază stabilite prin legile-cadru ce guvernează domeniul în care legea a fost adoptată. Or, în prezent, aşa cum s-a arătat la paragraful 47, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ este legea care asigură cadrul general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care guvernează transferurile dreptului de proprietate din domeniul public în domeniul privat al aceluiaşi titular, astfel că nerespectarea prevederilor acesteia prin art. 1 din legea supusă controlului contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie. 52. Referitor la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din legea supusă controlului, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa în care a reţinut că potrivit art. 136 alin. (3) teza finală din Legea fundamentală raportat la art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil, în situaţia în care bunurile formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale în temeiul unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers operează numai printr-o modificare a respectivei legi organice. În celelalte cazuri, şi anume atunci când bunurile pot aparţine, potrivit destinaţiei lor, fie domeniului public al statului, fie domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, în conformitate cu art. 136 alin. (2) din Constituţie raportat la art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil, trecerea din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers se face în condiţiile legii, respectiv în condiţiile art. 9 din Legea nr. 213/1998, şi anume la cererea consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau, simetric, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local (a se vedea Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, paragraful 28, şi Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 32). 53. După abrogarea Legii nr. 213/1998, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 a fost preluată de dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, fiind completată cu sintagma „dacă prin lege nu se dispune altfel“. Curtea a stabilit că noua prevedere legală nu poate fi interpretată decât în conformitate cu Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragrafele 37, 41 şi 55, respectiv că transferul unui bun, care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se va realiza prin hotărâre a Guvernului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, paragraful 28, şi Decizia nr. 57 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 4 martie 2022, paragraful 22). 54. Aplicând jurisprudenţa menţionată, Curtea reţine că şi obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din legea supusă controlului este întemeiată, deoarece textul criticat menţine, şi după modificarea pe care o operează, soluţia legislativă a art. 1 alin. (1) din Legea nr. 54/2018, respectiv transferul terenului care nu face obiect al proprietăţii publice exclusive prin lege organică, iar nu prin act individual - hotărâre a Guvernului -, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 136 alin. (2) din Constituţie. 55. Curtea observă că s-ar putea pune problema existenţei unui bun ce face obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului numai în privinţa terenului amplasat sub liniile de cale ferată naţională şi a celui care alcătuieşte zona de siguranţă aferentă acestora (în măsura în care liniile de cale ferată naţională tranzitează terenul). Aceasta deoarece serviciul public de transport feroviar de interes naţional este un serviciu public esenţial pentru societate, aşa cum reglementează art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004. 56. Cu privire la terenul pe care nu se află amplasate linii de cale ferată şi zona de siguranţă aferentă acestora, transferul ar fi trebuit să se facă prin hotărâre a Guvernului, la cererea consiliului local, aşa cum prevedea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în vigoare la momentul transferului dreptului de proprietate, ale cărui dispoziţii au fost preluate în art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. 57. În aceste condiţii, menţinerea regimului juridic de transfer al bunului prin lege, act ce ţine de autoritatea legislativă, într-un domeniu care ţine de administraţie şi autoritatea executivă aduce atingere art. 1 alin. (4) şi (5), art. 102 alin. (1) teza finală şi art. 120 alin. (1) din Constituţie, prin prisma jurisprudenţei anterior menţionate. 58. Totodată, în jurisprudenţa Curţii s-a statuat că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21, sau Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2018, paragraful 30). 59. Doar în situaţia particulară a terenurilor ce fac obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului singura posibilitate de transmitere a lor în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale este aceea ut singuli, prin legea organică de modificare a legii organice prin care un astfel de teren a fost declarat obiect exclusiv al proprietăţii publice (a se vedea Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, paragraful 31). Această situaţie nu este însă incidentă în prezenta cauză, deoarece terenul a cărui situaţie juridică este reglementată prin legea supusă controlului nu face obiect exclusiv al proprietăţii publice. 60. În aceste condiţii, Curtea reţine că este întemeiată şi critica privind încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece, aşa cum s-a arătat, nu sunt respectate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat. 61. Curtea mai reţine că declararea neconstituţionalităţii art. 1 din legea supusă controlului atrage după sine şi neconstituţionalitatea art. 2, deoarece micşorarea suprafeţei totale prin textul art. 2 din lege este consecinţa schimbării regimului juridic al celor 29.430 mp prin art. 1 din lege. De vreme ce art. 1 este declarat neconstituţional, iar suprafaţa de teren de 29.430 mp din terenul în suprafaţă totală de 74.496 mp nu mai trece în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, nu se mai poate diminua prin art. 2 din lege nici suprafaţa totală a terenului de la 74.496 mp la 45.066 mp deoarece ar rămâne o suprafaţă de 29.430 mp fără regim juridic. Astfel, art. 2 din legea supusă controlului ar fi neconstituţional din perspectiva încălcării principiului securităţii juridice prin lipsa de claritate şi previzibilitate a normei legale. 62. Or, Curtea observă că art. 1 alin. (5) din Constituţie instituie o obligaţie generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv puterii legislative, care, în activitatea de legiferare, trebuie să respecte Legea fundamentală şi să asigure calitatea actelor normative emise. Principiile clarităţii şi previzibilităţii impun autorităţilor publice să reglementeze relaţiile sociale prin adoptarea de acte normative care să le respecte şi care să asigure securitatea juridică. Lipsa unor asemenea exigenţe ale normelor juridice determină o nesiguranţă a raporturilor juridice, care poate avea ca efect vătămarea atât a proprietăţii publice a statului, cât şi a proprietăţii publice şi private a unităţilor administrativ-teritoriale (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 295 din 18 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iunie 2022, paragraful 36). 63. Curtea reţine că legea supusă controlului este neconstituţională în ansamblul său deoarece acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, echivalează cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 57 din 16 februarie 2022, paragraful 28). 64. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează însuşi actul normativ în ansamblul său, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că nu mai este cazul să mai examineze celelalte critici de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea în acelaşi sens Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78). 65. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Guvern şi de Preşedintele României şi constată că Legea privind transmiterea unei părţi dintr-un teren situat în oraşul Teiuş, din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba în proprietatea privată a oraşului Teiuş şi pentru modificarea Legii nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba este neconstituţională în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina-Cătălina Turcu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
