Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Mitcris - S.R.L. din Oradea, judeţul Bihor, în Dosarul nr. 320/35/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 970D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Cosmin Flavius Costaş, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. În acest sens, reiterează argumentele susţinute în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu privire la încălcarea, prin dispoziţiile art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, a principiilor referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate privată, principii consacrate de prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 44 din Constituţie. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Arată că autoarea excepţiei este nemulţumită, în realitate, de modul de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 320/35/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Societatea Mitcris - S.R.L. din Oradea, judeţul Bihor, cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui proces-verbal de control întocmit de inspectori antifraudă din cadrul direcţiei regionale antifraudă fiscală, prin care s-au făcut constatări cu privire la activitatea respectivei societăţi şi a fost estimat prejudiciul produs prin înregistrarea unor operaţiuni economice fictive. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 încalcă prevederile constituţionale privind principiul legalităţii, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate privată, întrucât inspectorii antifraudă stabilesc, prin procesele-verbale de control, obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, în condiţiile în care structurile antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pot să efectueze doar activităţi de control financiar, iar nu fiscal. În acest sens, susţine că din textele de lege criticate „nu rezultă cu un grad ridicat de certitudine care ar fi obiectul controlului pe care îl poate efectua o direcţie regională antifraudă fiscală“. Arată, astfel, că direcţiile regionale antifraudă fiscală nu pot efectua verificări de natură fiscală (inspecţii sau controale fiscale) şi nu pot stabili obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, aceste activităţi fiind, potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, de competenţa organelor fiscale din structura ANAF. Menţionează că „la momentul configurării atribuţiilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, aceasta a preluat atribuţii de control financiar de la Garda Financiară. În materie fiscală însă, nici măcar după ce s-a introdus în Codul de procedură fiscală art. 93^3, nu putem vorbi despre o competenţă materială pentru efectuarea vreunui tip de control fiscal în favoarea inspectorilor antifraudă“. Consideră că textele de lege criticate nu explică în mod clar care sunt atribuţiile structurilor de control antifraudă, în condiţiile în care, „prin diverse procese-verbale încheiate de inspectorii antifraudă, se procedează la determinarea unor obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, cu menţiune expresă referitoare la faptul că s-ar fi încălcat dispoziţiile Codului fiscal şi că există obligaţii fiscale suplimentare (TVA, impozit pe profit), pe care inspectorii antifraudă le determină prin actele pe care le întocmesc“. Totodată, susţine că dreptul de proprietate al contribuabililor este încălcat, întrucât aceştia trebuie să suporte consecinţele juridice ale estimării unor obligaţii fiscale. Mai arată că, deşi procedura are un vădit caracter represiv, astfel încât acuzaţiile formulate în cursul controlului antifraudă ar putea fi considerate „acuzaţii în materie penală“ în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aspect întărit, în multe cazuri, chiar de sesizarea organelor de urmărire penală, inspectorii antifraudă nu respectă garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele (2) şi (3) din Convenţie. Concluzionează că direcţiile regionale antifraudă fiscală „desfăşoară în mod legal doar activităţi de control financiar, iar eventualele acte care se înscriu în limitele acestui control (de exemplu, un proces-verbal de constatare a unor contravenţii sau un proces-verbal prin care se dispune confiscarea unor bunuri de provenienţă ilicită) vor putea fi contestate de contribuabili conform procedurii prevăzute de lege, respectiv de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sau de alte acte normative“. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că „dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi ale art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sunt constituţionale, deoarece din lecturarea acestora nu rezultă elemente care să încalce prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 44 din Constituţia României, vreo restricţie cu privire la accesul la justiţie al contribuabilului sau o afectare a dreptului de proprietate“. 8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că autoarea excepţiei supune atenţiei Curţii probleme de interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce nu intră însă sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. Criticile formulate nu constituie motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, aplicarea legii fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a instanţelor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, precum şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014. Dispoziţiile art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au fost introduse prin art. III pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014. La data de 1 ianuarie 2016, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Potrivit celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, astfel încât dispoziţiile art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii în prezenta cauză, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, care au următorul cuprins: - Art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: "(1) Controlul operativ şi inopinat se efectuează de către inspectorii antifraudă, cu excepţia celor din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, în condiţiile legii.(2) Controlul operativ şi inopinat se poate efectua şi în scopul realizării de operaţiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmăreşte constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activităţi economice determinate.(3) La începerea controlului operativ şi inopinat, inspectorul antifraudă este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de control şi ordinul de serviciu.(4) Ori de câte ori controlul operativ şi inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale contribuabilului, acesta se consemnează în registrul unic de control.(5) La finalizarea controlului operativ şi inopinat se încheie procese-verbale de control/acte de control, în condiţiile legii." – Art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: "(2) În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul: a) să efectueze controale în toate spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri şi servicii ori se desfăşoară activităţi care cad sub incidenţa actelor normative naţionale, inclusiv transpuse din legislaţia comunitară, în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care sunt interzise de acestea; b) să verifice, în condiţiile legii, respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor pe drumurile publice, pe căi ferate şi fluviale, în porturi, gări, autogări, aeroporturi, interiorul zonelor libere, în vecinătatea unităţilor vamale, antrepozite, precum şi în alte locuri în care se desfăşoară activităţi economice; c) să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea documentelor justificative în activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe timpul transportului, depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru asigurarea integrităţii bunurilor; d) să dispună măsuri, în condiţiile legislaţiei fiscale, cu privire la confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor a căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi a veniturilor realizate din activităţi comerciale ori prestări de servicii nelegale şi să ridice documentele financiar-contabile şi de altă natură care pot servi la dovedirea contravenţiilor sau, după caz, a infracţiunilor; e) să dispună, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă, să îşi înstrăineze ori să îşi risipească patrimoniul, iar dacă în desfăşurarea activităţii specifice constată împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul evaziunii fiscale, să sesizeze organele de urmărire penală; f) să legitimeze şi să stabilească identitatea administratorilor entităţilor controlate, precum şi a oricăror persoane implicate în săvârşirea faptelor de fraudă şi evaziune fiscală şi vamală constatate şi să solicite acestora explicaţii scrise, după caz; g) să reţină documente, în condiţiile Codului de procedură fiscală, să solicite copii certificate de pe documentele originale, să preleveze probe, eşantioane, mostre şi alte asemenea specimene şi să solicite efectuarea expertizelor tehnice necesare finalizării actului de control. Analiza şi examinarea probelor, eşantioanelor şi mostrelor, precum şi expertizele tehnice se fac în laboratoare de specialitate agreate, cheltuielile privind efectuarea acestora, inclusiv cele legate de depozitarea şi manipularea mărfurilor confiscate fiind suportate din fondurile special alocate prin bugetul de venituri şi cheltuieli; h) să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit competenţelor prevăzute de lege; i) să aplice măsurile prevăzute de normele legale, să verifice din punct de vedere fiscal, să documenteze, să întocmească acte de control operativ planificat sau inopinat privind rezultatele verificărilor, să aplice măsurile prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor; j) să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea documentelor de însoţire a bunurilor şi persoanelor transportate; k) să solicite, în condiţiile legii, date sau, după caz, documente, de la orice entitate privată şi/sau publică, în scopul instrumentării şi fundamentării constatărilor cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei în vigoare în domeniul financiar fiscal şi vamal; l) în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu să poarte uniformă, să păstreze, să folosească şi să facă uz de armamentul şi mijloacele de apărare din dotare, în condiţiile legii; m) să utilizeze mijloacele auto purtând însemne şi dispozitive de avertizare sonore şi luminoase specifice, în condiţiile legii; n) să constituie şi să utilizeze baze de date, inclusiv ale altor instituţii publice, necesare pentru prevenirea evaziunii fiscale, infracţiunilor economico-financiare şi a altor fapte ilicite în domeniul fiscal şi vamal. Accesul la bazele de date ale altor instituţii sau persoane juridice se face pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal şi informaţiile clasificate, condiţiile concrete urmând a fi stabilite prin protocoale încheiate cu respectivele instituţii sau persoane; o) să efectueze verificări necesare prevenirii şi descoperirii faptelor de fraudă şi evaziune fiscală şi vamală; p) să efectueze operaţiuni de control tematic." 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, prin Sentinţa nr. 233CA din 3 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 320/35/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut următoarele: „prin procesul-verbal a cărui anulare se cere, reclamantei nu i s-a impus nicio obligaţie fiscală, făcându-se doar anumite constatări cu privire la activitatea acesteia şi estimându-se un prejudiciu. Prin conţinutul concret al procesului-verbal contestat nu s-a dat naştere la niciun drept şi la nicio obligaţie din sfera dreptului administrativ, fiind vorba despre un simplu act premergător emiterii actelor administrative fiscale, respectiv raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere. Nu se poate reţine că estimarea prejudiciului ar echivala cu stabilirea unei obligaţii fiscale, fiind de esenţa obligaţiilor fiscale stabilirea acestora în mod cert şi neechivoc prin acte administrative fiscale. Or, nu se poate afirma că un prejudiciu estimat este un prejudiciu cert, iar din conţinutul procesului-verbal contestat nu rezultă că prin acesta s-a stabilit obligaţia contribuabilului la plata vreunei obligaţii fiscale. Nici faptul că procesul-verbal contestat a stat la baza emiterii unei decizii de instituire a unor măsuri asigurătorii nu este de natură a-i conferi procesului-verbal caracterul de act administrativ fiscal. Prin urmare, nefiind un act administrativ, adresa atacată, privită izolat, nu poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ [...]“. Pentru aceste motive, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca inadmisibilă, soluţie menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia nr. 1.775 din 16 mai 2017, a respins, ca nefondat, recursul formulat de autoarea excepţiei. 15. Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este, la rândul ei, inadmisibilă, pentru lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei. Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014, Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016, paragraful 22, Decizia nr. 784 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 6 martie 2018, paragraful 16, şi Decizia nr. 179 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 6 iulie 2018, paragraful 15). 16. În plus, în măsura în care, într-o anumită speţă, inspectorii antifraudă ar stabili, prin procesul-verbal de control, obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, o atare critică priveşte, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate. Or, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23), aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului şi a instanţelor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a apreciat că a răspunde unor atari critici ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, şi Decizia nr. 339 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018, paragraful 14). 17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Mitcris - S.R.L. din Oradea, judeţul Bihor, în Dosarul nr. 320/35/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 iunie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
