Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Biţu în Dosarul nr. 28.176/3/2006 (394/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 755D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, observă că autorul excepţiei formulează, în realitate, o critică de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, susţinând că în cuprinsul motivării respectivului act normativ nu sunt menţionate argumentele avute în vedere de executiv pentru modificarea dispoziţiilor art. 172 din Codul de procedură penală. Reprezentantul Ministerului Public arată că motivarea în cauză apare în cuprinsul notei de fundamentare care însoţeşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, fiind preluată în expunerea de motive a legii de aprobare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 28.176/3/2006 (394/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Biţu cu ocazia soluţionării apelului formulat într-o cauză penală în care autorul excepţiei a solicitat administrarea probei cu expertiză de specialitate, contestând raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cursul urmăririi penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“, întrucât „în cuprinsul motivării Ordonanţei [de urgenţă a Guvernului] nr. 18/2016 nici măcar nu se face menţiune despre art. 172 şi alineatul (12) [din Codul de procedură penală] şi care sunt argumentele avute în vedere de Executiv pentru a fi modificat“. Modificarea prin ordonanţă de urgenţă a respectivului text de lege trebuia să se fundamenteze pe necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impunea adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării aducerii unei atingeri interesului public. Arată că, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă nr. 18/2016, Guvernul invocă, pe de o parte, existenţa unui număr foarte mare de texte care contravin Constituţiei şi care trebuie puse în acord cu Legea fundamentală, iar, pe de altă parte, existenţa mai multor proceduri de infringement, care ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat. Legiferarea de către Guvern prin ordonanţe de urgenţă are un caracter cu totul excepţional, fiind permisă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligaţia motivării urgenţei în cuprinsul ordonanţelor respective. Or, în preambulul Ordonanţei de urgenţă nr. 18/2016, Guvernul nu argumentează care este urgenţa modificării dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, dacă există o decizie a Curţii Constituţionale care ar impune modificarea acestui text de lege sau dacă se încalcă vreo directivă europeană şi există riscul declanşării unei proceduri de infringement împotriva României. Consideră că această lacună a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 în ceea ce priveşte modificarea adusă dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală contravine caracterului excepţional pe care trebuie să îl îmbrace o intervenţie legislativă realizată prin ordonanţă de urgenţă. Susţine că respectiva modificare trebuia să urmeze calea legislativă obişnuită, prin intermediul Parlamentului, cale ce are „rolul de a asigura consultarea, o dezbatere eficientă şi un control parlamentar adecvat“. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că autorul excepţiei tinde la modificarea prevederilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală. Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală obligau organul judiciar să dispună efectuarea unei expertize ori de câte ori concluziile raportului de constatare erau contestate. În prezent însă, ca urmare a modificării prin prevederile art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală stabilesc numai posibilitatea, facultatea organului judiciar de a proceda astfel. Decizia adoptării acestei modificări prin ordonanţă de urgenţă este motivată prin nota de fundamentare, şi anume la pagina 17 a instrumentului de prezentare şi motivare, unde se arată că, „pentru eliminarea elementului de neconstituţionalitate din cuprinsul art. 172 privind expertiza, potrivit căruia judecătorul era obligat la dispunerea unei expertize, se modifică textul acestuia. Astfel, în loc de «se dispune efectuarea unei expertize», textul propus prevede faptul că judecătorul «poate dispune»“. Urgenţa reglementării rezidă, aşadar, în necesitatea înlăturării unui potenţial viciu de neconstituţionalitate, căci, în ipoteza contestării concluziilor raportului de constatare, textul art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală - în redactarea anterioară modificării - refuza judecătorului competenţa de a hotărî asupra cererii de administrare a probei cu expertiză, obligându-l să o admită, chiar şi atunci când proba solicitată nu era concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Or, sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat deja în jurisprudenţa sa - şi anume prin Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009 (asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1-23 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 23 ianuarie 2009 - că judecătorul cauzei, în virtutea pregătirii sale profesionale şi a statutului său de independenţă, are competenţa de a decide în ceea ce priveşte raporturile juridice deduse judecăţii, mijloacele de probă administrate şi normele juridice aplicabile. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Din notele scrise ale autorului excepţiei, reiese însă că acesta formulează exclusiv o critică de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, astfel că excepţia priveşte, în realitate, acest act normativ, în integralitatea sa. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în ansamblul său. 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că delegarea legislativă, consacrată de Legea fundamentală, presupune o excepţie de la principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi o derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Dispoziţiile art. 115 din Constituţie atribuie Guvernului, autoritate constitutivă a puterii executive, dreptul de a legifera alături de Parlament, însă prevederile constituţionale stabilesc cadrul şi limitele exercitării acestui drept, condiţionând legitimitatea şi, deci, constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului de îndeplinirea unor cerinţe exprese, calificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale drept criterii de constituţionalitate. Astfel, mandatul atribuit Guvernului în temeiul prevederilor art. 115 trebuie să fie dublat de un mandat legal, şi anume de legea specială de abilitare, adoptată de Parlament, în cazul ordonanţelor simple, sau izvorăşte direct din Constituţie, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul respectivului act normativ, în cazul ordonanţelor de urgenţă (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Decizia nr. 381 din 25 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 30 septembrie 2013, şi Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 10 aprilie 2019, paragraful 19). 14. Curtea apreciază că nu poate reţine critica autorului excepţiei, potrivit căreia modificarea dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 ar aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 15. Astfel, Curtea reţine că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 şi notei de fundamentare a acestui act normativ, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă criticată, având în vedere existenţa la momentul de timp respectiv a două motive principale. Primul motiv evidenţiat de Guvern constă în numărul relativ mare de texte din Codul de procedură penală declarate de Curtea Constituţională ca fiind neconstituţionale şi pentru care termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie pentru punerea în acord cu Legea fundamentală expirase, ceea ce putea determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la normele procesual penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor. Cel de-al doilea motiv îl reprezintă necesitatea transpunerii unor acte comunitare - cu impact inclusiv asupra dreptului procesual penal -, faţă de unele directive existând, de altfel, proceduri de „infringement“, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. 16. În nota de fundamentare care însoţeşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în secţiunea a 2-a („Motivul emiterii actului normativ“), la pct. 2 („Schimbări preconizate“), subpct. III, sunt prezentate şi o serie de alte modificări ale Codului de procedură penală, scopul urmărit de legiuitorul delegat fiind asigurarea corelărilor între diverse instituţii de drept procesual penal şi clarificarea unor aspecte controversate în practica judiciară, inclusiv a unor aspecte care pun probleme de neconstituţionalitate, în vederea îndeplinirii cerinţelor cu privire la calitatea legii, aşa cum se desprind acestea din jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 17. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei de neconstituţionalitate - în sensul absenţei oricărei menţiuni cu privire la urgenţa modificării dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală - în nota de fundamentare, la pagina 17, se arată că: „pentru eliminarea elementului de neconstituţionalitate din cuprinsul art. 172 privind expertiza, potrivit căruia judecătorul era obligat la dispunerea unei expertize, se modifică textul acestuia. Astfel, în loc de «se dispune efectuarea unei expertize», textul propus prevede faptul că judecătorul «poate dispune»“. 18. Curtea observă că, anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, prevederile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală aveau cuprinsul dat prin dispoziţiile art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, şi anume: „(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.“ 19. Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, prin dispoziţiile art. II pct. 35, stabileşte că: „35. La articolul 172, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.»“ 20. Referitor la reglementarea procesual penală a expertizelor şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, paragrafele 30-34, şi prin Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019, paragrafele 25-28) că, în varianta iniţială a Codului de procedură penală, dispoziţiile art. 172 se refereau exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, constatarea tehnico-ştiinţifică fiind reglementată, ulterior, prin prevederile art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condiţiile dispunerii efectuării expertizei, cât şi pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit prevederilor art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (9) din acelaşi act normativ, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispoziţiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile şi obligaţiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziţii care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce priveşte efectuarea constatării, Curtea a observat că dispoziţiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării şi conţinutul raportului de constatare. 21. Prin deciziile nr. 835 din 14 decembrie 2017 şi nr. 860 din 18 decembrie 2018, mai sus menţionate, Curtea a constatat că, deşi la momentul introducerii în Codul de procedură penală a instituţiei constatării legiuitorul reglementase obligaţia dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, astfel că, în prezent, nu mai subzistă obligaţia organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, având în vedere faptul că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, Curtea a statuat că ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că - atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză - se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. 22. Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, constatările tehnico-ştiinţifice constituie, în temeiul prevederilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi art. 181^1 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care prevederile art. 5 alin. (2) din acelaşi cod stabilesc că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. 23. Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică pot fi contestate de către părţile/persoanele vătămate interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. În plus, judecata se realizează de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar instanţa îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele, în condiţiile în care acestea nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragrafele 22 şi 26, Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, citată anterior, paragrafele 28 şi 29, şi Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, citată anterior, paragraful 24). 24. Mai mult, Curtea s-a pronunţat chiar cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, aşa cum acestea au fost modificate prin prevederile art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Astfel, prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, şi prin Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 11 iulie 2018, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate intrinsecă raportate la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 25. Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din acest cod, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunţă în mod discreţionar asupra necesităţii administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa poate dispune condamnarea inculpatului doar atunci când are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Lipsa obligativităţii efectuării unei expertize - în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate - are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluţionarea cu celeritate a cauzei, întrucât în caz contrar s-ar permite prelungirea nejustificată a soluţionării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă în speţă, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Astfel, Curtea a statuat că lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesităţii dispunerii efectuării unei expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului (art. 5 din Codul de procedură penală), şi nu o manieră de a încălca, prin dispoziţiile de lege criticate, principiul legalităţii şi standardele de calitate a legii, astfel cum acestea sunt reglementate prin prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie (Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, paragrafele 29, 30 şi 36, şi Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018, paragrafele 18, 19, 24 şi 26). 26. Prin urmare, Curtea observă că, în ipoteza contestării concluziilor raportului de constatare, textul art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală - în redactarea anterioară modificării prin prevederile art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 - refuza judecătorului competenţa de a hotărî asupra cererii de administrare a probei cu expertiză, obligându-l să o admită, chiar şi atunci când proba solicitată nu era concludentă şi utilă soluţionării cauzei. 27. Având în vedere jurisprudenţa sa mai sus menţionată, Curtea apreciază că aplicarea textului art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală - în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 - era de natură a produce consecinţe negative asupra interesului public general care vizează încrederea societăţii în justiţie, ridicând semne de întrebare sub aspectul constituţionalităţii, ceea ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, în sensul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Urgenţa reglementării rezidă, aşadar, în acest caz, în necesitatea înlăturării unui potenţial viciu de neconstituţionalitate, fiind motivată, ca atare, în cuprinsul notei de fundamentare care însoţeşte ordonanţa de urgenţă criticată în cauza de faţă. Atunci când legiuitorul delegat identifică dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care ridică probleme de neconstituţionalitate, este permisă intervenţia Guvernului prin ordonanţă de urgenţă, cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, în condiţiile în care legiferarea pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu este de natură să înlăture de îndată consecinţele negative asupra interesului public general. Prin urmare, constatarea unor consecinţe neconstituţionale justifică o intervenţie legislativă imediată a Guvernului, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, destinată prevenirii, respectiv înlăturării acelor rezultate contrare Legii fundamentale (Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 8 martie 2019, şi Decizia nr. 43 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019, paragraful 34). Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 nu contravin textului constituţional mai sus amintit. 28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Biţu în Dosarul nr. 28.176/3/2006 (394/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 iunie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
