Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Marius Alexandru Iloaie în Dosarul nr. 52/265/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 340D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 912D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Leontina Ioana Domniţa în Dosarul nr. 2.108/211/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.381D/2019, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Levente Varga în Dosarul nr. 2.108/211/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. 6. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 7. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 340D/2019, nr. 912D/2019 şi nr. 2.381D/2019 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 8. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor. 9. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 912D/2019 şi nr. 2.381D/2019 la Dosarul nr. 340D/2019, care a fost primul înregistrat. 10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 11. Prin încheierile din 6 februarie 2019, din 3 aprilie 2019 şi din 17 aprilie 2019, pronunţate - prima - în Dosarul nr. 52/265/2016 şi celelalte două - în Dosarul nr. 2.108/211/2016, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Marius Alexandru Iloaie, de Leontina Ioana Domniţa şi de Levente Varga în cauze având ca obiect trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea unor infracţiuni de ucidere din culpă, prevăzute de dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea prevederilor art. 5 din noul Cod penal. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul statului de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetăţenilor, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, întrucât nu răspund exigenţelor privind claritatea şi previzibilitatea legii penale. Arată că textele de lege criticate sunt extrem de generale, făcând trimitere in abstracto la „dispoziţii legale“ şi „măsuri de prevedere“. Autorii excepţiei susţin că nu se poate deduce, pe de o parte, dacă sunt vizate dispoziţiile cuprinse numai în acte normative primare (legi şi ordonanţe) sau cele cuprinse în orice act normativ, iar, pe de altă parte, în ce acte normative ar trebui să se regăsească măsurile de prevedere pentru a se putea constata o eventuală nerespectare a lor. Invocă, în acest sens, considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017. Autorul excepţiei Marius Alexandru Iloaie arată că, în calitate de inculpat, i se impută că a desfăşurat activitatea de a conduce un vehicul pe drumurile publice fără a respecta prevederile art. 49 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi nici pe cele ale art. 123 lit. a) din regulamentul de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Astfel, inculpatului i se impută, în concret, că a desfăşurat activitatea de a conduce un vehicul pe drumurile publice fără a respecta dispoziţiile unui regulament adoptat prin hotărâre a Guvernului, act normativ cu forţă juridică inferioară legii. De asemenea, autorii excepţiei Leontina Ioana Domniţa şi Levente Varga menţionează că, în calitate de inculpaţi, li se impută nerespectarea unor prevederi cuprinse în hotărâri ale Guvernului, în ordine, în instrucţiuni şi planuri proprii de securitate a muncii, întrucât nu au dotat muncitorii cu echipamente individuale de protecţie şi nu s-au asigurat că victima are aviz de lucru la înălţime. 13. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 192 alin. (2) din Codul penal. Din notele scrise ale autorilor excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte, în realitate, dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal. Deşi Codul penal din 1969 a fost abrogat prin prevederile art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal anterior produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, sub aspectul alegerii legii penale mai favorabile. Ca atare, în acord cu jurisprudenţa sa, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea se va pronunţa şi asupra prevederilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, care au următorul cuprins: - Art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969: „Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.“; – Art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal: „(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“ 18. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor, ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 privind legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 20. Astfel, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 15 noiembrie 2018, şi Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 19 august 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi, respectiv, ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal. 21. Prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, mai sus menţionată, paragrafele 15-21, Curtea a reţinut că uciderea din culpă prevăzută de art. 192 din Codul penal are corespondent în incriminarea cu aceeaşi denumire marginală din art. 178 din Codul penal din 1969. Uciderea din culpă este o formă a omorului, cu deosebirea că diferă poziţia psihică a autorului faptei, în sensul că, în loc de intenţie, fapta este comisă din culpă - fie culpă simplă, fie culpă cu prevedere. Pericolul social al unei fapte săvârşite din culpă este întotdeauna mai redus decât acela al unei fapte similare săvârşite cu intenţie, această evaluare diferenţiată fiind valabilă şi în cazul omuciderii. Deşi uciderea din culpă prezintă, în mod evident, un grad de pericol social mai redus decât omuciderea săvârşită cu intenţie, posibilitatea săvârşirii respectivei fapte din culpă constituie o gravă ameninţare pentru viaţa oamenilor şi pentru securitatea relaţiilor sociale. Astfel, legiuitorul, incriminând uciderea din culpă, a urmărit crearea unei acţiuni inhibitoare pentru conştiinţa oamenilor, de natură să îi oblige la cântărire, la chibzuire atunci când efectuează acte ce ar putea provoca moartea unui om. Legea penală asigură, în acest mod, ocrotirea membrilor societăţii, ocrotire care, în prezent, capătă o importanţă din ce în ce mai mare, având în vedere că activităţile în cadrul cărora se pot săvârşi, din culpă, fapte cauzatoare de moarte sporesc numeric în acelaşi ritm cu progresul tehnic. Asemenea fapte sunt destul de frecvente şi prezintă un pericol social evident - chiar dacă acesta este mai redus decât în cazul omorului intenţionat -, punând în pericol viaţa oamenilor ca urmare a neatenţiei sau uşurinţei în folosirea mijloacelor susceptibile să producă moartea. Întrucât legea penală nu distinge între diferitele grade de culpă, cea mai uşoară dintre ele atrage răspunderea penală a autorului faptei, urmând ca la individualizarea pedepsei să se ţină cont de gravitatea culpei. 22. De asemenea, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, citată anterior, Curtea a reţinut că modalitatea agravată a acestei infracţiuni reglementate de dispoziţiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal este formulată în sensul că uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Alineatul 2 al art. 178 din Codul penal din 1969 prevedea aceeaşi pedeapsă pentru uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activităţi, conţinutul normelor de incriminare din cele două legi penale succesive fiind, practic, identic. Potrivit textului art. 192 alin. (2) fraza a doua din Codul penal, atunci când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Această soluţie a fost adoptată de practica judiciară şi în condiţiile reglementării anterioare, chiar dacă nu era prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 178 din Codul penal din 1969. 23. În continuare, Curtea a constatat că, în modalitatea normativă agravată prevăzută de dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi, respectiv, de cele ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, uciderea din culpă este caracterizată prin cauza care a condus la atitudinea vinovată a autorului faptei, şi anume nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi. Această agravantă priveşte deci caracterul profesional al conduitei periculoase a făptuitorului. Existenţa acestei forme agravate a infracţiunii de ucidere din culpă necesită îndeplinirea următoarelor cerinţe cumulative: autorul faptei să fie un profesionist (inginer, medic, farmacist, chimist, arhitect etc.) sau un meseriaş (mecanic, instalator, zidar, tâmplar etc.) ori să efectueze o anumită activitate (conducător de vehicul, vânător etc.); pentru exerciţiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activităţi să existe dispoziţii legale sau măsuri de prevedere; fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere. 24. Totodată, Curtea a observat că textele de lege criticate se referă la caracterul activităţii în legătură cu care este săvârşită fapta, iar nu la îndeletnicirea ca atare a făptuitorului. Astfel, profesionistul sau meseriaşul care nu săvârşeşte fapta în exerciţiul profesiei sau al meseriei proprii ori în exerciţiul altei profesii sau meserii răspunde pentru varianta simplă a infracţiunii, în schimb cel care nu are nicio profesie sau meserie, dar se manifestă într-un sector de activitate specific şi, din uşurinţă sau neprevedere, ucide o persoană, răspunde pentru varianta agravată analizată. 25. Tot prin decizia precitată, Curtea a constatat că sfera culpei profesionale cuprinde orice domeniu de activitate în care se implică o persoană şi care este caracterizat prin anumite cunoştinţe. Dispoziţiile legale şi măsurile de prevedere care guvernează un domeniu de activitate sau altul permit identificarea situaţiilor în care exerciţiul unor profesii sau al unor meserii ori efectuarea unor anumite activităţi poate cauza moartea unor persoane, atrăgând astfel atenţia celor care le efectuează să lucreze cu toată prudenţa. 26. Astfel, Curtea a reţinut că, prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să îi determine să fie prudenţi pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi pentru care există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenţie în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenţie faţă de viaţa celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viaţa persoanei - îi obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenţie, chibzuinţă în relaţiile sociale, ori de câte ori exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi care ar putea provoca moartea unei persoane. 27. Prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, Curtea a observat că, în practică, uciderea din culpă în această modalitate agravată este mai frecventă în domeniul medical, în cel al circulaţiei pe drumurile publice şi în cel al construcţiilor, iar persoanele care exercită profesii sau meserii ori efectuează anumite activităţi în aceste domenii au calitatea de profesionişti, fiind persoane avizate şi diligente, care au reprezentarea efectelor şi a riscurilor pe care le implică respectiva profesie. 28. Cu referire specială la activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, prin Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, mai sus menţionată, paragrafele 17 şi 18, Curtea a subliniat că domeniul circulaţiei pe drumurile publice beneficiază de un amplu cadru legal, guvernat, pe de o parte, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi, pe de altă parte, de capitolul II „Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice“ din titlul VII „Infracţiuni contra siguranţei publice“ al părţii speciale a Codului penal. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, a pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii. Potrivit art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată, dispoziţiile acesteia „au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului“. Referitor la persoanele care conduc pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acestea desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuse unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba de persoane avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 140 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017, paragraful 17, Decizia nr. 340 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017, paragraful 19, şi Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 13 mai 2021, paragraful 17). 29. Având în vedere cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, paragrafele 23 şi 24, şi Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, paragraful 20, Curtea a constatat că, prin natura ei, varianta agravată a infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi, respectiv, de cele ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din noul Cod penal, nu permite o enumerare exhaustivă a măsurilor de prevedere - pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi - a căror nerespectare este susceptibilă să provoace moartea unei persoane, interpretarea fiind realizată de organele judiciare. Principiul legalităţii, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii şi formule generale. Apreciind că dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din noul Cod penal au o formulare clară şi previzibilă, inclusiv pentru persoanele care nu dispun de pregătire juridică, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii impuse de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectării legilor şi, respectiv, de prevederile art. 7 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţie. 30. Totodată, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, paragrafele 25-27, şi Decizia nr. 204 din 7 aprilie 2022, paragrafele 21 şi 22, Curtea a amintit şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţie, potrivit căreia principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni - instituie şi cerinţa ca legea penală să nu fie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Aşadar, legea penală trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în temeiul acestora. Astfel, printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. 31. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (cauzele Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a reţinut că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 32. În ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie, care consacră dreptul la un proces echitabil, prin Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, paragraful 29, Curtea a constatat că prevederile invocate nu sunt aplicabile în cauza de faţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de drept penal substanţial, şi anume o normă de incriminare, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor procesului echitabil. 33. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 34. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Alexandru Iloaie în Dosarul nr. 52/265/2016 şi de Leontina Ioana Domniţa şi de Levente Varga în Dosarul nr. 2.108/211/2016, ambele dosare ale Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, şi constată că dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
