Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 404 din 26 ianuarie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 404 din 26 ianuarie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 954 din 24 septembrie 2024

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.421/2/2022


┌───────────────────────────────────┬──┐
│Preşedinte:                        │X │
├───────────────────────────────────┼──┤
│- judecător:                       │X │
├───────────────────────────────────┼──┤
│- judecător:                       │X │
├───────────────────────────────────┼──┤
│- magistrat-asistent:              │X │
└───────────────────────────────────┴──┘

    Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României şi a recursului incident declarat de recurenţii-reclamanţi X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X împotriva Sentinţei civile nr. 394 din 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi a recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva Încheierii de şedinţă din 9 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal se prezintă recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin consilier juridic X, recurenţii-reclamanţi X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, prin avocat X, lipsind recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent arătând că recursurile sunt declarate şi motivate în termen, recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi de recurenţii-reclamanţi sunt legal timbrate.
    Se mai arată că recurentul-pârât Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei de interes a recurenţilor-reclamanţi în formularea şi susţinerea criticilor aduse sentinţei recurate, în ceea ce priveşte înlăturarea susţinerilor acestora.
    Înalta Curte califică ca apărare de fond această excepţie, nefiind o veritabilă excepţie de procedură.
    Nemaifiind alte chestiuni prealabile de analizat, excepţii de invocat şi nici probe noi solicitate, Înalta Curte constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului recursurilor.
    Având cuvântul, consilierul juridic al recurentei-pârâte CNAS solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de recurs, casarea în parte a hotărârii recurate şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii reclamanţilor, ca neîntemeiată, depunând practică judiciară.
    Totodată, solicită şi respingerea recursului incident formulat de către recurenţii-reclamanţi cu privire la anularea protocoalelor terapeutice.
    Arată că aceste contracte-cadru şi normele de aplicare sunt tipice regimului sancţionator de tipul primirii iniţial a unui avertisment, urmat a doua oară de aplicarea unui procent din valoarea anuală de contract, acesta crescând gradual.
    În opinia sa, este un regim sancţionator care este aplicat pentru furnizorii de servicii medicale, nu numai la spitale, ci şi la medicii de familie şi la farmacii şi la furnizorii de dispozitive medicale, la toate segmentele de asistenţă medicală, aplicându–se de când s-a înfiinţat sistemul public de asigurări de sănătate şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
    Arată că acesta a fost regimul sancţionator adoptat, negociat prin consultări şi negocieri cu Colegiul Medicilor din România şi cu Colegiul Farmaciştilor.
    Având cuvântul, reprezentanta recurenţilor-reclamanţi solicită respingerea recursurilor principale, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinărilor formulate.
    Totodată, solicită Înaltei Curţi să observe că excepţiile invocate în prima instanţă au fost în mod temeinic şi legal respinse de instanţă, neputând fi vorba despre o lipsă de calitate procesuală activă a reclamanţilor în contestarea actelor administrative cu caracter normativ atacate, având în vedere că destinatarii normelor respective, destinatarii obligaţiilor instituite prin lege care au fost sancţionate, sunt direct medicii, activitatea acestora fiind cea controlată de Casa de Asigurări OPSNAJ şi aplicată sancţiunea într-adevăr spitalului, însă spitalul se poate întoarce împotriva medicilor odată ce raportul de control rămâne definitiv, raport de control care a avut la bază aceste acte normative.
    Se mai arată că reclamanţii au formulat acţiuni în anularea raportului de control pe cale incidentală, printr-o intervenţie principală în acţiunea formulată de Spitalul Militar şi, întrucât excepţia de nelegalitate nu este admisă în cazul actelor administrative cu caracter normativ, reclamanţii au fost nevoiţi să formuleze această acţiune în anulare pe cale separată.
    Prin urmare, consideră că nu se poate pune problema lipsei calităţii procesuale active, lipsei de interes sau lipsei de obiect, cum au invocat recurenţii-pârâţi, lipsa de obiect fiind justificată având în vedere că actele normative ar fi fost abrogate, nemaifiind în vigoare, însă, atât timp cât au fost în vigoare, au dus la emiterea raportului de control cu sancţiunile prevăzute de aceste texte de lege.
    În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a unora dintre pârâţi, solicită instanţei să observe că, aşa cum reclamanţii au precizat şi în primă instanţă, fiecare dintre pârâţi a fost chemat în instanţă pentru că este emitentul unuia dintre actele administrative cu caracter normativ pe care recurenţii-reclamanţi le atacă.
    Arată că Guvernul României a emis hotărârea de Guvern, iar Ministerul Sănătăţii şi Casa naţională au emis ordinele atacate, prin urmare există calitate procesuală pasivă.
    În ceea ce priveşte fondul recursurilor, solicită să se observe că majoritatea argumentelor nu constituie adevărate critici la adresa motivelor sentinţei primei instanţe.
    Cum se poate observa, prima instanţă a anulat anumite articole din actele normative pe care recurenţii-reclamanţi le-au atacat, constatând că este încălcat principiul proporţionalităţii între dreptul protejat de lege sau interesul public şi dreptul afectat în ceea ce priveşte destinatarii obligaţiei de respectare a protocoalelor.
    Motivul pentru care instanţa a considerat că principiul proporţionalităţii este încălcat a fost pe larg dezbătut, iar faptul că o serie complexă de fapte este sancţionată cu aceeaşi
    pedeapsă, faptul că nu poate fi individualizată sancţiunea în raport cu fapta, cu gravitatea, cu pericolul social, cu efectul acesteia şi cu prejudiciul care ar putea fi adus fondului asigurărilor de sănătate au constituit argumente pe care prima instanţă le-a dezvoltat pe larg în hotărâre.
    Arată că nu se regăseşte în recursurile formulate vreo critică cu privire la aceste argumente, nu sunt contrazise şi nu sunt criticate aceste aprecieri ale instanţei.
    În ceea ce priveşte recursul incident, solicită admiterea acestuia, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul cererii de recurs formulate.
    Solicită instanţei să observe că recursul incident are două componente, una priveşte argumentele primei instanţe cu privire la anularea actelor ce au fost anulate prin dispozitiv, sens în care solicită reanalizarea sentinţei, prin prisma celor scrise de reclamanţi, arătând că în al doilea rând a fost atacat şi dispozitivul hotărârii în ceea ce priveşte anularea protocoalelor terapeutice.
    De asemenea, solicită Înaltei Curţi să observe că motivul de anulare constă în faptul că nu au fost elaborate de comisii de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, aspect confirmat în primă instanţă, iar atât timp cât protocoalele nu au la bază opinia comisiei şi nu este îndeplinită procedura de elaborare şi de aprobare a acestor protocoale, nu există niciun motiv pentru care acestea să fie menţinute.
    Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune dovada acestora la dosar, arătând că totalul acestora este de 39.270 lei, iar fiecare reclamant a achitat 1.190 lei pentru recursurile principale.
    Se mai arată că recursul incident a fost formulat pro bono, cheltuielile de judecată referindu-se la recursurile principale.
    Înalta Curte, luând act de susţinerile părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile şi rămâne în pronunţare asupra recursurilor.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra recursurilor de faţă;
    din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
    1. Cererea de chemare în judecată
    Prin acţiunea formulată, reclamanţii X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând anularea următoarelor prevederi din acte administrative cu caracter normativ: (i) art. 102 alin. (1) din anexa nr. 1 (Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 din 21.03.2018) la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019; (ii) art. 8 alin. (1) din anexa nr. 26 (Contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti) la Ordinul nr. 397/836/2018 prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 din 27.03.2018; (iii) Protocolul terapeutic „DCI: Combinaţie Naproxenum + Esomeprazolum“ din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008; (iv) Protocolul terapeutic „DCI: Ondasetronum, Granisetronum“ din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

    2. Soluţia instanţei de fond
    2.1. Prin Încheierea din data de 9.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri şi a respins excepţia de netimbrare, invocată de pârâtul Guvernul României, şi excepţia rămânerii fără obiect, invocată de către pârâtul Ministerul Sănătăţii, cu referire la primele două capete de cerere privind H.G. nr. 140/2018 şi Ordinul comun al preşedintelui CNAS şi al ministrului sănătăţii nr. 397/836/2018, a respins-o ca neîntemeiată, dat fiind că abrogarea celor două acte administrative atacate nu determină rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, abrogarea amintită având efect ex nunc (pentru viitor) şi nu se raportează la efectele ex tunc (pentru trecut) produse de actele normative litigioase
    2.2. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 394 din 10 martie 2023, a respins suspendarea judecăţii în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, a respins excepţiile vizând lipsa interesului, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, astfel cum au fost invocate de pârâte, ca nefondate, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a anulat art. 102 alin. (1) din anexa 1 la HG nr. 140/2018, a anulat art. 8 alin. (1) din anexa nr. 26 la Ordinul nr. 397/836/2018 emis de ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a obligat pârâţii la plata în solidar către fiecare reclamant a sumei de 120 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

    3. Calea de atac exercitată
    Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au declarat recurs, iar reclamanţii X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X au declarat recurs incident.
    Pârâtul Guvernul României a formulat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 9 februarie 2023.
    3.1. Pârâtul Ministerul Sănătăţii, în motivarea recursului, arată că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b din Codul de procedură civilă.
    Recurentul susţine că hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aşadar, hotărârea atacată reprezintă un act emis de Guvernul României conform abilităţilor acestuia, iar contrasemnătura miniştrilor reprezintă doar faptul că aceştia şi-au însuşit-o şi au obligaţia de a o pune în executare.
    Urmând logica reclamanţilor, ar trebui chemaţi în judecată toţi contrasemnatarii hotărârii Guvernului, aceştia fiind, cu excepţia CNAS care este iniţiatorul hotărârii, ministere cu reţea sanitară proprie şi care au obligaţia punerii în executare a hotărârii.
    Recurentul mai arată că HG nr. 140/2018 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 221 alin. (1) lit. c) şi d) şi al art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 194 lit. c) din Codul de procedură civilă.
    De asemenea, instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 241 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum şi ale art. 13 din Legea nr. 24/2000.
    Conform Raportului de evaluare ANMDM nr. 2.904 din 4.08.2014, referitor la analiza de minimizare a costurilor luate separat pentru componentele combinaţiei, combinaţia Naproxen + Esomeprazolum nu este eligibilă pentru admiterea necondiţionată în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, sublista B DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 50% din preţul de referinţă.
    Astfel, medicamentul cu DCI Combinaţii (Naproxenum + Esomeprazolum) a fost introdus în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, prin Hotărârea Guvernului nr. 996 din 4 noiembrie 2014.
    Protocolul terapeutic aferent DCI Ondasetronum, Granisetronum, Palonosetronum a fost inclus în Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.
    Prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate se realizează în baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, în limita rapoartelor de evaluare şi a deciziilor emise de ANMDMR.

    3.2. Pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin motivarea recursului, susţine că hotărârea este nelegală din perspectiva aplicării greşite a legii, respectiv a art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României, republicată, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, şi a art. 229 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din perspectiva neanalizării şi aplicării art. 53 din Constituţia României, republicată, art. 5 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, apreciind faptul că reglementarea regimului sancţionator contestat în cauză ar fi fost adoptată cu exces de putere, fiind viciată de nelegalitate, determinând încălcarea unor drepturi şi libertăţi, aducând atingere patrimoniului furnizorilor de servicii medicale.
    În ceea ce priveşte aspectul încălcării unor drepturi şi libertăţi ale furnizorilor de servicii medicale, astfel cum a apreciat în mod eronat prima instanţă, atunci când a analizat regimul sancţionator prevăzut de art. 102 din anexa nr. 2 la HG nr. 140/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 8 alin. (1) din anexa nr. 26 la Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul consideră că, potrivit art. 53 din Constituţia României, republicată, - articol neanalizat de către prima instanţă - exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
    Prin urmare, restrângerea în discuţie s-a impus cu necesitate, are un scop legitim, respectiv ocrotirea sănătăţii publice, este proporţională cu situaţia care a determinat-o, se aplică unitar şi nediscriminatoriu tuturor categoriilor de persoane aflate în ipoteza legii şi este pe deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit.
    Trebuie avut în vedere faptul că Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ a fost sancţionat în urma unui control, şi nu reclamanţii - de către CASAOPSNAJ, pentru nerespectarea de către reclamanţi - care sunt angajaţi ai spitalului - a protocoalelor terapeutice care sunt obligatorii pentru medicii care se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1.301/500/2008, cu modificările şi completările ulterioare (act normativ abrogat, însă aplicabil perioadei de referinţă).
    La momentul formulării acţiunii introductive de instanţă, spitalul nu a formulat o acţiune in regres împotriva reclamanţilor, aşa cum aceştia au afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Prin urmare, reclamanţii nu au suferit nicio vătămare.
    Printre obligaţiile nerespectate de către reclamanţi s-au regăsit, de exemplu, prescrierea de medicamente în afara competenţei medicului prescriptor, prescrierea incorectă a dozei de administrare a medicamentelor, nerespectarea codului de diagnostic etc.
    În opinia recurentei-pârâte, prima instanţă în mod eronat nu a constatat faptul că:
    - stabilirea unor sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către furnizorii de servicii medicale a fost realizată adecvat, în mod legal, în cuantumul (nivelul) apreciat de legiuitor - cuantum (nivel) mult diminuat în raport cu cel prevăzut de contractul-cadru anterior celui contestat în prezenta cauză, respectiv, HG nr. 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare - care prevedeau un nivel al sancţiunilor graduale de l%-3%-9% faţă de nivelul sancţiunilor graduale de 0,5%, 1% şi 3% prevăzute de HG nr. 140/2018, cu modificările şi completările ulterioare;
    – obligaţiile furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale şi sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora sunt prevăzute în contractele încheiate între părţi (respectiv între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale);
    – regimul sancţionator contestat în prezenta cauză nu constituie o ingerinţă a statului în dreptul de proprietate al furnizorilor de servicii medicale, ci regimul sancţionator are un scop legitim, respectiv ocrotirea sănătăţii populaţiei, nu restrânge drepturi constituţionale, sancţionează fapte care pun în pericol sănătatea populaţiei, se aplică unitar tuturor categoriilor de persoane aflate în ipoteza legii şi este pe deplin justificat din perspectiva interesului general ocrotit, în speţă protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident şi asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu, în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, astfel cum prevede expres art. 219 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Instanţa de fond în mod greşit nu a statuat faptul că emitentul actului administrativ normativ are posibilitatea conferită de lege de a alege ca soluţia să fie aptă să corespundă în cea mai mare măsură unui anumit interes concret.
    Contrar celor reţinute de prima instanţă, competenţa de a aprecia în raport cu interesul public în limitele legalităţii, în funcţie de anumite circumstanţe specifice domeniului sănătăţii, revine în primul rând emitentului actului administrativ normativ, în speţă contractul-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului şi avizat de Ministerul Justiţiei.
    Astfel, faţă de prevederile legale anterior invocate, pe care prima instanţă nu le-a interpretat şi aplicat corect, instanţa de fond în mod nelegal nu a constatat competenţa CNAS de a elabora contractul-cadru aprobat prin HG nr. 140/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi de a elabora normele de aplicare a contractului-cadru (Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările şi completările ulterioare), în temeiul art. 229 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă legea impune ca această elaborare să fie precedată de negocierea şi consultarea anumitor organizaţii şi instituţii.
    Se mai susţine că prin Decizia nr. 1.578 din 7 decembrie 2011 a Curţii Constituţionale s-a statuat faptul că:
    "Legea fundamentală consacră încă din primele rânduri ale sale caracterul de stat social al României. Ca o consecinţă firească, statul este primul chemat să dea expresie acestui atribut prin instituirea unui complex de măsuri de protecţie şi susţinere a cetăţeanului (...). În acest sens, Constituţia consacră, între altele (...), instituirea unui sistem de asigurări sociale de sănătate [(art. 34) (...)]. Stabilirea conţinutului, condiţiilor si limitelor acordării acestor drepturi reprezintă (...) atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, acesta poate decide, în funcţie de politica ţării şi resursele financiare disponibile, în ce condiţii se vor acorda drepturile de asigurări sociale prevăzute de Constituţie, putând modifica aceste condiţii atunci când se impune."

    De asemenea, recurenta consideră că instanţa de fond în mod greşit nu a reţinut faptul că instituirea, stabilirea conţinutului, condiţiilor care stau la baza sistemului de asigurări sociale de sănătate reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, având în vedere:
    - dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţia României, care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, în temeiul căruia instanţa de judecată nu se poate subroga în atribuţiile puterii executive, în sensul că nu poate interveni asupra elaborării politicilor, strategiilor şi programelor de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, rolul instanţei fiind limitat, conform art. 126 alin. (6) din Constituţia României, la exercitarea controlului;
    – prevederile art. 5 din Legea nr. 24/2000, republicată, care stabilesc că proiectele de acte normative se elaborează de autorităţile competente să le iniţieze, potrivit legii;
    – dispoziţiile art. 229 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc competenţa subscrisei CNAS de a adopta actele normative atacate.

    Pentru a se asigura o corectă înţelegere de către instanţa de control judiciar a modalităţii de reglementare, organizare, funcţionare şi finanţare sistemică a domeniului sănătăţii, recurenta apreciază relevante considerentele avute în vedere de Curtea Constituţională cu privire la organizarea sistemică a sănătăţii, fiind învestită să analizeze neconstituţionalitatea legii privind reforma în domeniul sănătăţii nr. 95/2006.
    Astfel, contractul-cadru reprezintă un act normativ emis de o autoritate publică în virtutea prerogativelor date de lege pe baza căruia părţile (casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale) pot încheia contracte civile individuale. Furnizorilor de servicii medicale le este recunoscută doar vocaţia de a încheia contracte civile de furnizare de servicii medicale în cadrul asistenţei medicale numai în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, dacă îndeplinesc şi anumite condiţii speciale pentru a avea capacitatea civilă de a contracta.
    În afara sistemului de asigurări sociale de sănătate, furnizorii de servicii medicale îşi pot desfăşura activitatea în condiţiile pieţei libere, fără a fi necesară respectarea prevederilor imperative din contractul-cadru şi normele metodologice de aplicare a acestuia.
    Astfel fiind, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că contractul-cadru nu este un contract de adeziune a furnizorilor, cu clauze prestabilite unilateral de către CNAS, în condiţiile în care Legea nr. 95/2006 statuează în mod expres faptul că prin contractul-cadru se stabilesc condiţiile acordării asistenţei medicale, obligaţiile părţilor legate de încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale, derularea clauzelor contractuale, clauzele referitoare la condiţiile de plată a serviciilor furnizate, precum şi sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către furnizorii cu care casele de asigurări de sănătate încheie contracte.
    Componenţa de reglementare este dată de caracterul normativ pe care îl îmbracă contractul-cadru, ulterior elaborării. Astfel, proiectul de act normativ se supune avizului Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei pentru ca, în mod subsecvent, să fie supus aprobării prin hotărâre a Guvernului, cerinţă care a fost de asemenea îndeplinită, or contractul-cadru contestat de către reclamanţi are toate avizele mai sus menţionate.
    O dovadă a faptului că CNAS a respectat inclusiv etapa de negociere şi, respectiv, de consultare este dată de faptul că, numai ulterior parcurgerii acestora, actul normativ reprezentat de contractul-cadru a fost aprobat de Guvern prin hotărâre a Guvernului, pentru ca, mai apoi, prin normele metodologice de aplicare a acestuia, să fie elaborate modelele de contracte de furnizare aferente fiecărui tip de asistenţă medicală, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.
    Astfel, profesioniştii din domeniul sănătăţii, în calitatea acestora de furnizori de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, sunt reprezentaţi colectiv pentru negocierea cu CNAS a clauzelor contractului-cadru de către organizaţiile lor profesionale reprezentative, respectiv CMR, CMSR, CFR, OAMGMAMR şi OBBC. De altfel, ipoteza în care toţi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, publici sau privaţi, din România ar participa la negocierea contractului-cadru ar fi una absurdă, imposibil de realizat.
    Particularitatea definitorie a contractului-cadru rezidă din maniera în care legiuitorul a reglementat în cuprinsul titlului VIII al Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, modalitatea de elaborare a acestuia, astfel încât să se asigure aplicarea legii de către toate subiectele de drept implicate în ipoteza normei.
    Acesta este contextul în care se conturează dubla natură a contractului-cadru, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aceea de act juridic civil, prin care se definesc principalele reguli la care vor fi supuse relaţiile contractuale dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, care, ulterior aprobării de către Guvern, devine un act administrativ normativ, prin care se asigură executarea prevederilor Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Concluzia este similară şi în ceea ce priveşte modelele contractelor de furnizare, care, după negocierea cu organizaţiile profesionale, sunt cuprinse în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Un alt motiv de recurs rezidă în faptul că instanţa a constatat în mod nelegal, neanalizând prevederile art. 219 alin. (1) şi (2) şi art. 311 din legea-cadru în domeniul sănătăţii, faptul că:
    - nu a fost respectat principiul proporţionalităţii în reglementarea regimului sancţionator;
    – nu a fost respectată ierarhia actelor normative, consacrată de art. 1, art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (3), art. 13 şi 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă raportat la art. 108 din Constituţia României în cazul unei hotărâri a Guvernului.

    Cu privire la aşa-zisa nerespectare a principiului proporţionalităţii în reglementarea regimului sancţionator, recurentul susţine că, prin sistematizarea, unificarea şi coordonarea, pe baza normelor de tehnică legislativă, a Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a contractului-cadru şi a normelor sale de aplicare, regimul sancţionator contestat în prezenta cauză a dobândit un conţinut şi o formă juridică adecvate, asigurând respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare.
    Astfel fiind, instanţa de fond a apreciat greşit că nu au fost stabilite criterii individuale în funcţie de nivelul de risc pentru aplicarea sancţiunilor, acestea având un caracter de generalitate.
    Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive.
    Cele două acte normative, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează sancţiunile în discuţie, s-au integrat organic în sistemul legislaţiei, fiind corelate cu Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu care se află în conexiune.
    Este de menţionat faptul că prin actele normative atacate, care au reglementat modul de funcţionare a sistemului public de asigurări sociale de sănătate în vederea asigurării şi protecţiei sănătăţii publice, legiuitorul a stabilit o conduită şi o disciplină financiară ce trebuie respectate pentru a se crea un echilibru între:
    - modul de acordare a serviciilor medicale pe teritoriul României, asigurarea continuităţii în acordarea asistenţei medicale, responsabilitatea furnizorilor de a respecta cadrul normativ aplicabil sistemului public de asigurări de sănătate şi protecţia dreptului fundamental la sănătate al pacienţilor.

    Aşadar, măsurile sancţionatoare configurate prin prevederile art. 102 alin. (1) din anexa nr. 2 la HG nr. 140/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8 alin. (1) din anexa nr. 26 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările şi completările ulterioare, urmăresc fără putinţă de tăgadă identificarea şi remedierea unor dezechilibre contractuale, evitarea situaţiilor de incoerenţă şi instabilitate în funcţionarea sistemului public de asigurări sociale de sănătate.

    3.3. Pârâtul Guvernul României a formulat recurs împotriva atât a Sentinţei civile nr. 394 din 10.03.2023, cât şi a Încheierii din data de 9.02.2023, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, susţinând că, datorită unei interpretări necorespunzătoare a legii, judecătorul fondului a făcut o greşită aplicare a acesteia.
    În primul rând, în mod neîntemeiat, instanţa a respins excepţia rămânerii fără obiect a primelor două capete de cerere, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.
    Astfel, singurul motiv pentru care intimaţii-reclamanţi au solicitat anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 a fost faptul că aceştia au fost sancţionaţi pentru nerespectarea actului normativ, fapt ce nu poate conduce la anularea sa.
    Totodată, este lipsit de interes demersul judiciar, întrucât actul contestat nu mai este în vigoare, acesta producându-şi efectele prin ajungerea la termenul pentru care a fost adoptat.
    Astfel fiind, la acest moment, actul în discuţie şi-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, singurul efect urmărit fiind admiterea litigiului promovat de reclamanţi pentru contestarea măsurilor dispuse în temeiul HG nr. 140/2018.
    Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însuşirea proiectelor iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
    elaborarea actelor normative, republicată, precum şi a celor cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.
    Sub aspectul oportunităţii, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menţionate în nota de fundamentare, respectiv cele regăsite în secţiunea a 2-a „Motivul emiterii actului normativ“ - punctul 1 „Descrierea situaţiei actuale“.
    Nu au fost identificate elemente de nelegalitate ale actului administrativ contestat sau eventuale împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalităţii, veridicităţii şi autenticităţii acestui act administrativ, iar sub aspectul oportunităţii, instanţa de judecată nu se poate pronunţa.
    Legalitatea actului administrativ impune respectarea anumitor cerinţe, care în opinia recurentei au fost respectate în cauză, respectiv:
    - actul să fie adoptat sau emis de către autorităţile competente din punct de vedere material/teritorial şi în limitele acestor competenţe;
    – conţinutul acestuia să fie conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis;
    – actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare;
    – actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative şi a normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege.

    3.4. Reclamanţii X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, au formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 pct. 5 şi pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv „când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii“ şi „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material“.
    Recurenţii-reclamanţi au solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la capetele de cerere (iii) şi (iv), precum şi în ceea ce priveşte o serie de considerente privind capetele (i) şi (ii) ale cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, anularea următoarelor prevederi din acte administrative cu caracter normativ:
    - Protocolul terapeutic DCI Combinaţie Naproxenum + Esomeprazolum“ din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008;
    – Protocolul terapeutic „DCI: Ondasetronum + Granisetronum“ din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

    În opinia recurenţilor-reclamanţi se impune schimbarea anumitor considerente ale hotărârii, pentru admiterea primelor două capete de cerere (i) şi (ii) cu privire la următoarele aspecte:
    - claritatea şi predictibilitatea textelor atacate la primele două capete de cerere;
    – tratamentul discriminatoriu al destinatarilor obligaţiilor prin aplicarea aceleiaşi sancţiuni persoanelor aflate în situaţii diferite;
    – rolul medicului, dreptul asiguraţilor şi independenţa profesiei;
    – obţinerea de venituri injuste de casa de asigurări prin aplicarea sancţiunilor atacate.

    În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

    4. Apărările formulate în cauză
    Reclamanţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

    5. Soluţia instanţei de recurs
    Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor formulate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.
    Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
    Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.
    Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de control nr. WR-PO1.S2/1.07.2021 întocmit de Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, în sarcina Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ s-a reţinut încălcarea art. 92 lit. i) din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, cu stabilirea măsurii de recuperare a sumei de 2.069.579,30 lei, rezultată din aplicarea unui procent de 0,5% la valoarea de contract corespunzătoare lunilor în care au fost prescrise medicamente aferente denumirilor comune internaţionale fără respectarea protocoalelor terapeutice.
    Cu aceeaşi ocazie, CASAOPSNAJ a întocmit şi Nota de constatare nr. WR-OP1.S2/22.06.2021, prin care se reiau obligaţia încălcată de S.U.U.M.C. şi măsura privind aplicarea procentului de 0,5%, iar ataşată acesteia se regăseşte anexa nr. 1 în care sunt enumeraţi inclusiv reclamanţii, individual, cu fiecare medicament prescris fără a fi fost respectate protocoalele terapeutice.
    Valoarea medicamentelor care au fost decontate din FNUASS este în cuantum de 93.718,32 lei, iar, în raport cu prescrierile efectuate de fiecare medic, S.U.U.M.C. a calculat modul în care s-ar imputa în sarcina reclamanţilor suma stabilită prin raportul de control la nivelul a 0,5% din valoarea contractului.
    Raportul de control nr. WR-PO1.S2/1.07.2021 întocmit de CASAOPSNAJ a fost atacat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ în Dosarul nr. 33.794/3/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în care a fost formulată de reclamanţi o cerere de intervenţie voluntară principală în anularea aceluiaşi raport de control.
    Prin Încheierea din 5.09.2022, pronunţată în Dosarul nr. 33.794/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu cererea de intervenţie voluntară principală menţionată anterior.
    Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă:
    - art. 102 alin. (1) din anexa - Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019: „Nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile unităţilor sanitare cu paturi prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. a), lit. d)-i), k)-m), n), o)-s), t)-x), lit. aa), lit. ab) şi ac) atrage aplicarea unor sancţiuni pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii, după cum urmează: a) la prima constatare, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 0,5% la valoarea de contract aferentă lunii respective; b) la a doua constatare, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract lunară; c) la a treia constatare şi la următoarele constatări după aceasta, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de contract lunară.“;
    – art. 8 alin. (1) din anexa nr. 26 (Contract de furnizare de servicii medicale spitaliceşti) la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019: „Nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile unităţilor sanitare cu paturi prevăzute la art. 6 lit. a) pct. 1 şi 2, lit. d)-i), k)-m), n), o)-s), t)-x), lit. aa) pct. 1 şi pct. 2, lit. ab) şi ac) atrage aplicarea unor sancţiuni pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii, după cum urmează: a) la prima constatare, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 0,5% la valoarea de contract aferentă lunii respective; b) la a doua constatare, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract lunară; c) la a treia constatare şi la următoarele constatări după aceasta, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de contract lunară.“;
    – Protocolul terapeutic „DCI: Combinaţie Naproxenum + Esomeprazolum“ din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008;
    – Protocolul terapeutic „DCI: Ondasetronum, Granisetronum“ din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

    Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală.
    Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/2018, precum şi Ordinul MSP/CNAS nr. 1.301/500/2008 au fost adoptate în vederea organizării executării legii şi conţin reguli cu aplicabilitate generală, reprezentând acte administrative unilaterale cu caracter normativ.
    Ordinul nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, respectiv Ordinul nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, au fost emise de ministrul sănătăţii, alături de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
    Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte capetele de cerere vizând Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/2018 şi Ordinul MSP/CNAS nr. 1.301/500/2008, pârâtul Ministerul Sănătăţii justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, fiind autoritatea publică de la care provin actele litigioase.
    Pe de altă parte, în mod temeinic şi legal s-a reţinut că obligaţia de respectare a protocoalelor terapeutice incumbă tuturor medicilor prescriptori, categorie din care recurenţii-reclamanţi fac parte, astfel că este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active.
    Apărarea CNAS în sensul că reclamanţii acţionează în scopul apărării unor interese personale omite faptul că premisa acţiunii în contenciosul subiectiv o reprezintă tocmai apărarea unui drept subiectiv sau interes legitim privat.
    Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a fost respinsă în mod corect, având în vedere faptul că interesul reclamanţilor de a acţiona în faţa instanţei de contencios administrativ rezultă din întocmirea de către CASAOPSNAJ a Raportului de control nr. WR-PO1.S2/1.07.2021 prin care în sarcina Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ s-a reţinut încălcarea art. 92 lit. i) din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, cu stabilirea măsurii de recuperare a sumei de 2.069.579,30 lei, rezultată din aplicarea unui procent de 0,5% la valoarea de contract corespunzătoare lunilor în care au fost prescrise medicamente aferente denumirilor comune internaţionale fără respectarea protocoalelor terapeutice, conduită imputată reclamanţilor, indicaţi în anexa nr. 1 a Notei de constatare nr. WR-OP1.S2/22.06.2021 întocmită de CASAOPSNAJ.
    Modul în care sunt reglementate de art. 102 din anexa la HG nr. 140/2018 sancţiunile asociate nerespectării de către furnizorii de servicii medicale a obligaţiilor ce le revin se bucură într-o măsură semnificativă de beneficiul marjei de apreciere a autorităţii publice.
    Totuşi, respectiva marjă de apreciere nu este absolută, ci aceasta nu poate fi exercitată cu exces de putere, îndeosebi atunci când determină încălcarea unor drepturi şi libertăţi.
    Este de natură să genereze o atingere adusă patrimoniului ipoteza în care sancţiunea de 0,5% aplicată la valoarea de contract aferentă lunii respective, aşa cum se regăseşte la art. 102 alin. (1) litigios, intervine atât pentru fapta unui medic de a fi omis respectarea unui protocol terapeutic la momentul prescrierii unui medicament cu un cost de decontare din
    FNUASS de câţiva lei sau câteva zeci de lei, cât şi pentru faptele mai multor medici care au omis respectarea unui protocol/unor protocoale terapeutic(e) la momentul prescrierii unui/unor medicament(e) cu costuri de decontare din FNUASS de zeci sau sute de mii de lei, dar şi raportarea nediferenţiată la valoarea lunară a contractului.
    Astfel, este probabil ca, la valori identice de decontare a unor medicamente prescrise fără o respectare a protocoalelor terapeutice, doi furnizori de servicii medicale să înregistreze valori total diferite ale contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate ori specializările existente, prin prisma tuturor medicamentelor prescrise. Cu toate acestea, în contextul unor decontări cu valoare egală sau apropiată în urma prescripţiilor medicale eronat emise, care constituie doar o parte (uneori nesemnificativă) în ansamblul tuturor prescripţiilor emise lunar, se va aplica aceeaşi sancţiune de 0,5% la valoarea de contract atât furnizorului de servicii medicale ce are o valoare lunară a contractului de câteva zeci sau sute de mii lunar, cât şi furnizorului de servicii medicale ce are o valoare a contractului de milioane sau zeci de milioane de lei lunar. Altfel spus, deşi efectul produs în concret asupra FNUASS prin decontarea valorii medicamentelor prescrise cu nerespectarea protocoalelor terapeutice este identic sau similar, iar nivelul sancţiunii este acelaşi (0,5%), totuşi rezultatul aplicării acelui procent la valori de contract diferite nu va fi identic şi nici măcar apropiat.
    Deşi un furnizor de servicii medicale a generat un posibil prejudiciu asupra FNUASS mai redus (câteva zeci sau sute de lei) prin valoarea decontată a medicamentelor prescrise cu nerespectarea protocoalelor terapeutice în raport cu un altul (care a generat decontări de zeci sau sute de mii de lei), totuşi din cauza valorii diferite lunare a contractelor şi prin aplicarea procentelor de 0,% asupra acestora, primul va fi sancţionat mai aspru în raport cu cel de-al doilea, atunci când are o activitate medicală mai amplă/complexă raportat la contractul încheiat cu casa de asigurări.
    Or, toate aceste împrejurări denotă o nerespectare a principiului proporţionalităţii.
    În cauză principiul proporţionalităţii este încălcat, întrucât sancţiunea nu este reglementată în funcţie de gravitatea faptei sau de pericolul social, respectiv nu este avut în vedere şi prejudiciul produs, totuşi nu la aceeaşi concluzie se ajunge şi sub aspectul susţinerii că tratamentul ar fi discriminatoriu pentru că persoanele s-ar afla în circumstanţe diferite.
    De asemenea, Înalta Curte reţine că, deşi a validat criticile reclamanţilor referitoare la lipsa de proporţionalitate pentru argumentele expuse în precedent, instanţa de fond în mod corect nu a apreciat că norma art. 102 alin. (1) din anexa la HG sau a art. 8 din Ordinul MS/CNAS nu ar fi clară sau predictibilă. Dimpotrivă, ambele reglementări indicau atât premisa care atrăgea sancţionarea prin identificarea obligaţiilor relevante, anume o trimitere normativă la textul care le detalia şi descria, cât şi sancţiunea concretă ce intervenea în funcţie de caracterul unic sau repetabil într-o lună al conduite ilicite.
    Nici afirmaţiile recurenţilor-reclamanţi referitoare la înţelesul sintagmei „nerespectare a protocoalelor terapeutice“ nu este de natură a susţine o lipsă de claritate sau predictibilitate a normei litigioase.
    Articolul 92 alin. (1) lit. i) din anexa la HG nr. 140/2018 prevede obligaţia furnizorului de servicii medicale „să respecte protocoalele terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare; ...“, iar art. 102 alin. (1) sancţionează nerespectarea obligaţiei unităţilor sanitare cu paturi prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. i).
    În aceste condiţii, orice abatere de la protocolul terapeutic în activitatea de prescriere a medicamentelor vizate va reprezenta o nerespectare a obligaţiei respective, fără ca din intenţia legiuitorului să reiasă acordarea posibilităţii ca printr-o abordare unilaterală medicul să deroge de la limitele acelui protocol terapeutic. Altfel spus, norma nu prevede excepţii sau ipoteze derogatorii, iar faptul că acestea nu au fost reglementate în sensul pretins de reclamanţi nu implică o insuficientă reglementare, ci adoptarea/emiterea unui act normativ care nu permite nicio conduită derogatorie.
    Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că pretinsa detaliere a faptelor care ar fi constituit nerespectarea protocoalelor terapeutice prin Ordinul MS/CNAS nu ar fi avut decât cel mult un caracter exemplificativ, iar nu exhaustiv.
    Faptul că un medic nu îşi însuşeşte la nivel individual conţinutul unui protocol terapeutic nu constituie un argument valid spre a reţine caracterul nelegal al normelor în discuţie, după cum nici argumentarea prin prisma principiilor generale pretinse a reieşi din Legea nr. 95/2006, întrucât nu există un drept absolut al asiguratului, care să fie consacrat de legea respectivă, de a beneficia de orice tratament medical, ci doar în condiţiile reieşite din ansamblul cadrului normativ incident. În caz contrar, ar fi inutil ansamblul reglementărilor care detaliază condiţiile în care poate interveni decontarea din FNUASS, din moment ce asiguratul ar putea să beneficieze de o astfel de decontare pentru orice medicament în funcţie de situaţia sa medicală personală la simpla apreciere a unui medic prescriptor.
    Totodată, existenţa unor sancţiuni aplicate şi farmaciilor vizează alte raporturi contractuale încheiate de casele de asigurări de sănătate, distincte de acela încheiat cu unitatea spitalicească, astfel că susţinerea recurenţilor-reclamanţi în acest sens nu este pertinentă, din moment ce, într-o situaţie dată, prejudiciul prin prisma decontării din FNUASS poate avea o cauzalitate multiplă, izvorând atât din conduita unităţii spitaliceşti, cât şi din cea a farmaciei care a eliberat efectiv medicamentul prescris cu nerespectarea protocoalelor terapeutice.
    Nici independenţa profesiei de medic nu reprezintă un argument pentru a fi permisă orice derogare de la condiţiile decontării medicamentelor din FNUASS, ci aceasta se exercită cu respectarea ansamblului normelor juridic relevante actului medical.
    Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a anulat art. 102 alin. (1) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, respectiv art. 8 alin. (1) din anexa nr. 26 la Ordinul nr. 397/836/2018 emis de ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
    În ceea ce priveşte Protocolul terapeutic „DCI: Combinaţie Naproxenum + Esomeprazolum“ şi Protocolul terapeutic „DCI: Ondasetronum, Granisetronum“ din anexa nr. 2 la Ordinul MSP/CNAS nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a respins această solicitare.
    Informaţiile existente în protocoalele litigioase se circumscriu dispoziţiilor art. 3 din Ordinul nr. 1.301/500/2008, reprezentând baza de prescriere şi monitorizare a medicamentelor care se acordă asiguraţilor pe bază de prescripţie medicală, cu consecinţa obligaţiei medicilor aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta schemele terapeutice stabilite.
    Astfel fiind, instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că afirmaţiile, precum lipsa de claritate sau predictibilitate referitor la protocoalele terapeutice, nu sunt întemeiate, nu conţin nicio critică corespunzătoare în legătură cu conţinutul Ordinului MSP/CNAS nr. 1.301/500/2008.
    Analizând fiecare protocol litigios şi prospectul medicamentelor aferente, instanţa de fond în mod corect nu a identificat o identitate integrală între acestea, iar incapacitatea Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a prezenta documentaţia aferentă Ordinului MSP/CNAS nr. 1.301/500/2008 nu poate permite concluzia inexistenţei raportului comisiei de specialitate la momentul adoptării acestui act administrativ unilateral în limita celui de-al doilea protocol litigios, câtă vreme contestaţia a fost formulată la un interval de 15 ani după data îndeplinirii operaţiunilor administrative care au fundamentat acel act. Cât despre primul protocol litigios, s-a reţinut că acesta a fost însuşit de comisia de reumatologie anterior includerii DCI combinaţie în sublista corespunzătoare din HG nr. 720/2008.
    În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
    Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
    Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va obliga recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României la plata sumei de 20.000 lei cheltuieli de judecată către recurenţii-reclamanţi, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

    6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
    Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge recursurile principale declarate de recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României şi recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X, X împotriva Sentinţei civile nr. 394 din 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
    Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva Încheierii de şedinţă din 9 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
    Obligă recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României la plata sumei de 20.000 lei cheltuieli de judecată către recurenţii-reclamanţi, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    Definitivă.
    Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

                    Judecător,
                    X
                    Judecător,
                    X
                    Judecător,
                    X
                    Magistrat-asistent,
                    X

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 404 din 26 ianuarie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 404 din 26 ianuarie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 404 din 26 ianuarie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ