Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite. 2. Curtea Constituţională a fost sesizată prin Hotărârea nr. 4 din 5 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, cu obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care a fost înregistrată la instanţa de contencios constituţional cu nr. 5.369 din 6 iunie 2024 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.854A/2024. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost formulate atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. 4. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă se susţine că Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal [PL-x nr. 137/2023 referitor la Legea pentru modificarea art. 335 alin. (1) din Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal] încalcă prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, prin nerespectarea principiului bicameralismului. 5. Astfel, se arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost dezvoltată o veritabilă doctrină privind acest principiu şi modul în care este reflectat în procedura de legiferare. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a statuat că, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, paragraful 29, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 32, şi Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, paragraful 66). Dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acestuia/ acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptat/adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia şi la forma în care a fost reglementat/ reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008 şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 53). Se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere. Întrunirea celor două criterii este de natură să afecteze principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 29, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 54). De asemenea, Curtea a reţinut că bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, însă fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia ar deveni iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră s-ar identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, paragrafele 37 şi 38, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, paragraful 45, şi Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, paragraful 57). 6. Se susţine că examinarea Legii pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal - din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale - conduce la concluzia că au fost încălcate prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare şi conţinutul propunerii legislative luate în dezbatere de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie. Astfel, se arată că la data de 23 noiembrie 2022 a fost înregistrată la Senat propunerea legislativă pentru modificarea art. 335 alin. (1) din Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, având ca obiect de reglementare articolul unic cu forma: „1. La articolul 335, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.“ La data de 27 februarie 2023 propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, iar la data de 6 martie 2023 a fost înregistrată la Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, pentru dezbatere. La data de 27 mai 2024 propunerea legislativă a fost înscrisă pentru dezbatere pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, după primirea raportului favorabil de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În urma analizei raportului comisiei menţionate, Camera decizională a adoptat amendamentele privind modificarea denumirii propunerii legislative din „Lege pentru modificarea art. 335 alin. (1) din Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal“ în „Lege pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal“, eliminarea modificării art. 335 alin. (1) din Codul penal şi, respectiv, introducerea unor noi articole în acest cod, şi anume art. 348^1 - „Nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc“ şi art. 371^1 - „Tulburarea folosinţei locuinţei“. 7. Pe baza unei examinări comparative a formei iniţiatorului - formă respinsă de Senat - şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, prin raportare la considerentele cu caracter de principiu cristalizate în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, se subliniază că, la nivelul Camerei Deputaţilor, în calitatea acesteia de Cameră decizională în procesul legislativ analizat, au fost aduse modificări majore de conţinut juridic formei respinse de Senat, modificări care cuprind o soluţie legislativă ce se îndepărtează total de la concepţia de ansamblu a propunerii legislative. 8. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă se susţine că Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii. 9. Astfel, în ceea ce priveşte introducerea în Codul penal a art. 348^1 cu denumirea marginală „Nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc“, se arată că, în domeniul jocurilor de noroc, activitatea având acest specific este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, modificată, reglementare care stabileşte modul de autorizare şi exercitare a jocurilor de noroc. Acest act normativ, în art. 23, prevede ca infracţiuni la alin. (1) - desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, iar la alin. (2) - organizarea de jocuri de noroc prin intermediul reţelelor de radio ori prin intermediul altor mijloace de transmisie asimilate; organizarea de pariuri bazate pe rezultatele unor concursuri clandestine organizate în alte condiţii decât cele prevăzute de normele legale în vigoare; organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influenţate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri; organizarea de jocuri de bingo, în baza aceleiaşi autorizaţii de exploatare a jocurilor de noroc, în mai mult de o locaţie; organizarea de jocuri-concurs cu câştiguri de orice fel prin intermediul liniilor telefonice sau al altor sisteme de telecomunicaţie, televiziune ori radio, prin care se condiţionează obţinerea unor avantaje materiale ca rezultat al răspunsurilor formulate la întrebări de cultură generală, inteligenţă sau perspicacitate şi care presupun o taxă de participare. Legile speciale care reglementează exercitarea unor profesii, practicarea unor meserii sau desfăşurarea unor activităţi care necesită o anumită calificare sau atestare profesională ori autorizaţie cuprind, în general, un text prin care se enunţă caracterul penal al unor fapte referitoare la desfăşurarea activităţilor care fac obiectul lor de reglementare, iar cu privire la pedepse se face trimitere la Codul penal. În alte situaţii, legile conţin prevederea că desfăşurarea anumitor activităţi în alte condiţii decât cele stabilite de legea specială constituie infracţiune, de data aceasta în mod distinct, fără a fi necesară raportarea la dispoziţiile art. 348 din Codul penal. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, modificată, cuprinde norme speciale cu caracter unitar în ceea ce priveşte atât conţinutul constitutiv al faptelor care constituie infracţiuni, cât şi limitele de pedeapsă aplicabile în cazul încălcării lor. Se arată că introducerea art. 348^1 în Codul penal, cu denumirea marginală „Nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc“, ca normă specială în raport cu art. 348 din acelaşi cod, care se referă la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, este redundantă în condiţiile în care, în actul normativ special - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 - sunt prevăzute, în cuprinsul art. 23, infracţiuni care sancţionează conduite ilicite ca urmare a desfăşurării, fără licenţă sau autorizaţie, a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, ceea ce conferă imprevizibilitate normei nou-introduse. Un alt argument îl constituie Legea nr. 107/2024 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, care a introdus - prin art. I pct. 17^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023 - drept condiţie suplimentară pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc obligativitatea ca operatorii economici să facă dovada că spaţiul propus, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slot-machine, astfel cum sunt acestea definite în art. 10 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Potrivit aceleiaşi prevederi, dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus. 10. Se consideră că toate aceste aspecte conduc la concluzia că norma ce se doreşte a fi introdusă prin dispoziţiile art. 348^1 din Codul penal nu îşi găseşte aplicabilitatea, deoarece se creează premisele unei suprapuneri normative, ale unui paralelism legislativ între dispoziţiile art. 348^1 din Codul penal şi dispoziţiile art. 23 din legea specială, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009. În aceleaşi coordonate, se susţine că, prin introducerea art. 348^1 în Codul penal, se încalcă şi prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, în ceea ce priveşte reglementările speciale şi derogatorii, precum şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din aceeaşi lege cu privire la evitarea paralelismelor normative. Introducerea art. 348^1 după art. 348 din Codul penal afectează caracterul previzibil al normei, întrucât generează dificultate în aplicarea incriminării, în condiţiile în care ambele articole vizează exercitarea unor activităţi în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. De asemenea, alin. (2) al art. 348^1 din Codul penal, nou-introdus, prezintă vicii de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. hh) din Codul administrativ, primăria comunei, a oraşului, a municipiului, a subdiviziunii administrativ-teritoriale este o structură funcţională fără personalitate juridică şi fără capacitate procesuală, cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile autorităţii deliberative şi dispoziţiile autorităţii executive, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, constituită din: primar, viceprimar, administratorul public, consilierii primarului sau persoanele încadrate la cabinetul primarului şi aparatul de specialitate al primarului. Aşadar, primăria comunei este o structură funcţională fără personalitate juridică şi fără capacitate procesuală, cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile autorităţii deliberative şi dispoziţiile autorităţii executive. Întrucât nu este persoană juridică, primăria nu poate fi subiect activ al unei infracţiuni, având în vedere dispoziţiile art. 135 şi următoarele din Codul penal care reglementează răspunderea penală a persoanei juridice. Prin urmare, primăria nu poate fi subiect activ al infracţiunii propuse la alin. (2) al art. 348^1 din Codul penal, nou-introdus. Aşa fiind, stabilirea calităţii de subiect activ al unei infracţiuni cu privire la o entitate care nu îndeplineşte condiţiile reglementate de lege pentru a avea personalitate juridică este de natură să încalce prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. 11. În ceea ce priveşte art. 371^1 alin. (2) din Codul penal, nou-introdus, se apreciază că sintagma „în mod firesc“ din cuprinsul acestuia încalcă cerinţele de calitate a legii, prin lipsa de claritate şi previzibilitate. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, în limbajul curent, prin „firesc“ se înţelege „care este conform legilor naturii; al naturii, din natură“, respectiv „care este conform aşteptărilor, cum era normal să fie“. Or, acest termen uzitat în conţinutul constitutiv al infracţiunii reglementate de art. 371^1 alin. (2) din Codul penal, nou-introdus, este unul foarte larg, nespecific stilului normativ, ce prezintă o marjă semnificativă de generalitate, ceea ce este de natură să conducă la o interpretare şi o aplicare neunitare de către organele judiciare, aspecte care determină lipsa de claritate şi previzibilitate a normei. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, noţiunea de previzibilitate a legii impune legiuitorului ca normele pe care le edictează să fie clare, uşor de înţeles, fără un conţinut echivoc şi precise (Decizia nr. 710 din 29 noiembrie 2016, paragraful 28). În acest sens, în Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, paragraful 51, Curtea Constituţională a reţinut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 743 din 2 iunie 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Or, modalitatea ambiguă de instituire a elementelor infracţiunii din art. 371^1 alin. (2) din Codul penal, nou-introdus, prin folosirea unui termen nespecific domeniului reglementat, cu un grad mare de generalitate, este susceptibilă să încalce principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, principiu consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 28 mai 2024, având următorul cuprins: "ARTICOL UNIC Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. După articolul 348 se introduce un nou articol, art. 348^1, cu următorul cuprins: "ART. 348^1 Nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc (1) Desfăşurarea activităţii cu mijloace de joc de tip slot-machine fără adeverinţă, eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus, care atestă amplasarea spaţiului într-o localitate cu o populaţie mai mare de 15000 de locuitori, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Eliberarea de către primărie a adeverinţei ce atestă numărul de locuitori cu nerespectarea datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică rezultate din ultimul recensământ al populaţiei şi locuinţelor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani." 2. După articolul 371 se introduce un nou articol, art. 371^1, cu următorul cuprins: "ART. 371^1 Tulburarea folosinţei locuinţei (1) Fapta prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta prin care se împiedică folosinţa normală a locuinţei prin punerea titularului dreptului de folosinţă în situaţia de a nu-şi putea exercita în mod firesc dreptul său, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate."" 15. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legii criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii, ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului şi ale art. 75 alin. (1) referitor la sesizarea Camerelor. 16. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul titularului sesizării, al termenului de sesizare şi al obiectului acesteia, Curtea constată că sesizarea care formează obiectul Dosarului nr. 1854A/2024 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori. Astfel, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, obiecţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind formulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în condiţiile dispoziţiilor art. 27 lit. b) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.104 din 16 noiembrie 2022, potrivit cărora „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: [...] b) sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare“. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la data de 6 iunie 2024, în condiţiile în care Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost adoptată la data de 28 mai 2024 de către Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, şi comunicată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 iunie 2024 în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 8 iunie 2024 a fost trimisă la promulgare. Aşadar, obiecţia a fost formulată înainte de promulgare - mai exact, în interiorul termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 -, fiind admisibilă (Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70). De asemenea, obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, obiecţia vizând dispoziţiile Legii pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal [PL-x nr. 137/2023 referitor la Legea pentru modificarea art. 335 alin. (1) din Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal], lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată. 17. Prin urmare, Curtea constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 18. Examinarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă presupune analiza parcursului legislativ al legii şi compararea formelor pe care le-a avut de la momentul iniţierii şi până la momentul adoptării, pentru a identifica dacă s-au realizat intervenţii de natură să încalce principiul bicameralismului. 19. Astfel, examinând procesul legislativ de adoptare a legii criticate, Curtea observă că propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu nr. 765 din 23 noiembrie 2022. În expunerea de motive a propunerii legislative se precizează că tractorul agricol sau forestier nu poate fi asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul penal. Curtea reţine că forma iniţiatorilor are ca unic obiect de reglementare incriminarea faptei de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere. 20. La data de 21 decembrie 2022, propunerea legislativă a primit avizul favorabil, cu observaţii şi propuneri, al Consiliului Legislativ, având nr. 1420 din 19 decembrie 2022, iar la data de 29 decembrie 2022 a fost prezentată în Biroul permanent al Senatului, ca primă Cameră sesizată, cu nr. L863 din 29 decembrie 2022, fiind trimisă pentru raport la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului. La data de 16 februarie 2023, această comisie a depus raportul cu nr. 545 din 14 februarie 2023, în sensul respingerii propunerii legislative. La data de 27 februarie 2023, Senatul a respins propunerea legislativă, care a fost înregistrată, la 6 martie 2023, la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi prezentată în Biroul permanent al acesteia. La data de 20 martie 2023 au fost primite avizul nefavorabil al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi avizul favorabil al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, la 22 martie 2023 - avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, la 3 mai 2023 - avizul favorabil al Comisiei pentru industrii şi servicii, iar la 27 mai 2024 - raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care conţine cinci amendamente admise şi unul respins. 21. Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor la data de 28 mai 2024, cu amendamentele propuse de membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care vizează modificarea denumirii propunerii legislative din „Lege pentru modificarea art. 335 alin. (1) din Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal“ în „Lege pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal“, eliminarea modificării art. 335 alin. (1) din Codul penal şi, respectiv, introducerea în Codul penal a două texte de incriminare, şi anume art. 348^1 referitor la infracţiunea de nerespectare a obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc şi art. 371^1 privind infracţiunea de tulburare a folosinţei locuinţei. 22. Având în vedere înlocuirea de către Camera Deputaţilor a unicului obiect de reglementare al propunerii legislative cu un obiect complet diferit, care vizează incriminarea altor fapte decât infracţiunea luată în dezbatere de Senat, autoarea obiecţiei susţine că în Camera decizională s-a realizat o intervenţie de natură să încalce principiul bicameralismului, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 23. Curtea reţine, în acest sens, că a dezvoltat prin deciziile sale o veritabilă doctrină a bicameralismului şi a modului în care acest principiu este reflectat în procedura de legiferare. Astfel, principiul bicameralismului se reflectă nu numai în dualismul instituţional din cadrul Parlamentului, care este format din Camera Deputaţilor şi Senat, ci şi în cel funcţional. În acelaşi timp, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege/propunerea legislativă să fi fost dezbătut/dezbătută şi de către cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 53). 24. Instanţa de contencios constituţional a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului, şi anume: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere. Întrunirea celor două criterii este de natură să afecteze principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, din procesul legislativ a primei Camere sesizate (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, precitată, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 29, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 54, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 44, Decizia nr. 561 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 1 noiembrie 2018, paragraful 34, Decizia nr. 404 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 iulie 2019, paragraful 77, Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 15 mai 2020, paragraful 65, şi Decizia nr. 679 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 9 noiembrie 2020, paragraful 32). 25. Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie al primei Camere sesizate în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului de lege/propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce ar avea drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu ar mai avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea să o aprobe sau să o respingă. Sub aceste aspecte este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 55). Bicameralismul nu înseamnă că ambele Camere trebuie să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, astfel că în Camera decizională pot să existe abateri de la forma adoptată de Camera de reflecţie, dar fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia ar deveni iluzoriu. S-ar ajunge astfel la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră s-ar identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere proiectul de lege/propunerea legislativă în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 şi 38). 26. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că prevederile art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclud, ci, dimpotrivă, presupun ca proiectul de lege/propunerea legislativă adoptat/adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/ dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat însă că, în acest caz, Camera decizională nu poate să modifice substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 56, şi Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, precitată, paragraful 66). Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, precitată, şi Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, precitată, paragraful 28). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, astfel că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, precitată, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, precitată, paragraful 29, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, precitată, paragraful 32, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, precitată, paragraful 48, Decizia nr. 404 din 6 iunie 2019, precitată, paragraful 79, Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, precitată, paragraful 67, şi Decizia nr. 679 din 30 septembrie 2020, precitată, paragraful 36). 27. În prezenta cauză, văzând parcursul legislativ al legii criticate, în raport cu susţinerile autoarei sesizării, Curtea constată că sunt în discuţie, din perspectiva încălcării principiului bicameralismului, eliminarea de către Camera Deputaţilor a obiectului iniţial de reglementare al propunerii legislative şi înlocuirea acestuia cu alte texte de incriminare decât infracţiunea luată în dezbatere de Senat. 28. Sub acest aspect, analizând documentele privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, şi anume propunerea legislativă depusă de iniţiatori împreună cu expunerea de motive, forma legii care a fost respinsă de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi, respectiv, forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea reţine, în acord cu susţinerile autoarei sesizării, că forma legii adoptate de Camera Deputaţilor elimină complet obiectul iniţial de reglementare al propunerii legislative, introducând texte de incriminare care, în mod evident, nu se regăsesc în intenţia de reglementare şi în forma legii respinse de Senat, formă care vizează exclusiv modificarea art. 335 alin. (1) din Codul penal. Aşa fiind, Curtea constată că forma legii adoptate de Camera Deputaţilor, care completează Codul penal cu art. 348^1 - nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc - şi art. 371^1 - tulburarea folosinţei locuinţei -, nu are nicio legătură cu contextul normativ vizat de iniţiatorii propunerii legislative, context ce se limitează la modificarea art. 335 alin. (1) din Codul penal. 29. Astfel, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a schimbat complet obiectul de reglementare şi conţinutul legii în raport cu forma iniţiatorilor respinsă de prima Cameră sesizată, formă care nu vizează nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc şi tulburarea folosinţei locuinţei. Întrucât intervenţia efectuată de Camera Deputaţilor asupra propunerii legislative respinse de Senat nu se raportează la materia avută în vedere de iniţiatori şi la forma de reglementare dezbătută de prima Cameră sesizată, reiese că o singură Cameră, şi anume Camera decizională, a legiferat în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului. Aşadar, Curtea constată că este întemeiată critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată de autoarea obiecţiei, având în vedere faptul că forma legii adoptate de Camera Deputaţilor este contrară principiului bicameralismului, în sensul că reglementarea analizată nu se circumscrie adoptării unor măsuri pentru situaţia descrisă în expunerea de motive. 30. Prin urmare, Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal este neconstituţională, întrucât încalcă prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) referitor la structura Parlamentului şi ale art. 75 privind sesizarea Camerelor. În aceste condiţii, Curtea constată că nu mai este necesară examinarea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autoarea obiecţiei de neconstituţionalitate (Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78, şi Decizia nr. 679 din 30 septembrie 2020, precitată, paragraful 42). 31. În ceea ce priveşte efectele deciziei prin care instanţa de contencios constituţional, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea unei legi în ansamblul său, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, Curtea reţine că - în temeiul prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie - Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii în integralitatea sa. Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său are efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări (Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 50, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 88, Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, precitată, paragraful 79, şi Decizia nr. 679 din 30 septembrie 2020, precitată, paragraful 43). 32. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, şi constată că dispoziţiile Legii pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 septembrie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
