Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Tudoriţa Doca şi Alexandru Doca în Dosarul nr. 2.203/88/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 689D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, fără caracter jurisdicţional, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. În ceea ce priveşte critica formulată din perspectiva legii aplicabile, Codul de procedură fiscală sau Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, apreciază că acesta este un aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.009/CA din 12 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.203/88/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Tudoriţa Doca şi Alexandru Doca într-o cauză aflată în stadiul procesual al recursului, având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare ca administrator şi asociat unic la Societatea Aniela&Sabina - S.R.L., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că, prin art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a fost promovată o procedură de contestare în justiţie a actelor administrativ-fiscale favorabilă autorităţilor statului, care lezează drepturile cetăţenilor contribuabili, contrară procedurii plângerii prealabile prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborate cu cea din art. 193 din Codul de procedură civilă. În acest context, se susţine că, înaintea atacării în justiţie a unui act administrativ, instanţele de contencios administrativ ar trebui să ia în considerare procedura plângerii stabilită prin art. 1, art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborată cu cea cuprinsă în art. 193 din Codul de procedură civilă, însă instanţele de judecată aplică legea mai favorabilă Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor subordonate, şi anume procedura prevăzută de art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015. Autorii excepţiei apreciază că, astfel, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât se instituie o situaţie discriminatorie prin modul în care instanţele de judecată aplică legea, care este mai favorabilă Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor subordonate, refuzând să aplice dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborate cu art. 193 din Codul de procedură civilă, ceea ce contravine şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât, în această situaţie, justiţia nu mai este imparţială şi egală pentru toţi. 6. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate din perspectiva încălcării egalităţii în drepturi şi a înfăptuirii justiţiei, întrucât modalitatea în care au fost reglementate dispoziţiile criticate din Codul de procedură fiscală reprezintă o opţiune a legiuitorului pe care acesta este liber să o adopte potrivit competenţei exclusive stabilite de art. 126 alin. (2) şi (6) din Constituţie, legiuitor care, în considerarea unor situaţii deosebite, poate stabili atât reguli de procedură speciale, cât şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale. O astfel de regulă specială este cea consacrată de Codul de procedură fiscală, care, prin procedura de soluţionare a contestaţiei administrative împotriva unor acte fiscale, nu instituie o procedură inechitabilă, ci oferă garanţii procesuale părţilor plecând de la aspectul că instanţa de judecată nu poate fi învestită cu anularea actului fiscal ce a fost solicitat a fi anulat anterior în procedura de contestare. De altfel, nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic, iar, în plus, dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiţionări. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, potrivit cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii“. 11. Curtea învederează faptul că reglementarea criticată se regăsea iniţial în cuprinsul art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având un conţinut normativ similar, în sensul că „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii“. 12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin normelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi celor ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate atât în reglementarea iniţială cuprinsă în art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cât şi în cea din art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În acest sens sunt, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 52 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 24 martie 2016, Decizia nr. 850 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 24 februarie 2016, sau Decizia nr. 817 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, prin care Curtea a statuat în sensul constituţionalităţii reglementării criticate. 14. Astfel, prin jurisprudenţa precitată, şi anume Decizia nr. 52 din 16 februarie 2016, paragraful 15, Curtea a statuat că, având în vedere dispoziţiile criticate ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pe cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanţei de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei. Curtea a mai reţinut că, în toate cazurile, ulterior pronunţării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulţumit poate ataca această decizie la instanţa de contencios administrativ competentă. În soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, adică şi asupra actelor administrative fiscale contestate în faţa organului fiscal. 15. De asemenea, prin Decizia nr. 703 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2015, paragraful 20, Curtea a reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic. În plus, dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiţionări. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional, nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. 16. Prin Decizia nr. 850 din 10 decembrie 2015, paragraful 18, Curtea a statuat că procedura soluţionării contestaţiei împotriva actului administrativ-fiscal, deşi litigioasă, nu face parte din contenciosul administrativ în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. Aceste din urmă prevederi de lege definesc contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Cu alte cuvinte, contenciosul administrativ este activitatea de soluţionare a unui litigiu de către instanţa competentă, litigiu în care cel puţin o parte este o autoritate publică. De aceea, prevederile art. 218 alin. (2) nu fac decât o trimitere la Legea nr. 554/2004, procedura de judecată fiind acolo reglementată. 17. Curtea subliniază, totodată, că Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu conţine nicio normă de competenţă, cu excepţia celor cuprinse în art. 213 alin. (13), care stabileşte competenţa instanţei specializate numai în situaţia atacării deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, şi în art. 281 alin. (2), care instituie competenţa aceleiaşi instanţe când se atacă deciziile emise de organul fiscal în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale de către persoanele vătămate prin acestea. Aşa fiind, sesizarea instanţei de contencios administrativ are ca premisă vătămarea reclamantului, care se produce fie prin actul administrativ al autorităţii publice, fie prin nesoluţionarea de către aceasta, în termenul legal, a unei cereri, în acest sens fiind dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, de esenţa contenciosului administrativ este fie existenţa unui act administrativ, a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluţionarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, astfel cum este ipoteza prevăzută de art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează singura ipoteză în care se poate formula acţiune directă împotriva actului administrativ-fiscal. 18. Prin urmare, în contextul celor mai sus precizate, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva pretinsei contrarietăţi a reglementării criticate din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi cele ale art. 124 alin. (2) din Constituţie. 19. În fine, referitor la susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la modalitatea în care instanţele de contencios administrativ ar trebui să aplice legea, în sensul că acestea ar trebui să ia în considerare procedura plângerii stabilită prin art. 1, art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborată cu cea prevăzută de art. 193 din Codul de procedură civilă, şi nu pe cea cuprinsă în art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, considerată de aceştia ca fiind mai favorabilă Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor subordonate, Curtea constată că aceste aspecte excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. 20. În acest sens, prin Decizia nr. 659 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 24 iunie 2022, paragraful 19, Curtea a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii (a se vedea Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25). De asemenea, prin Decizia nr. 313 din 11 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 4 noiembrie 2021, paragraful 19, cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, Curtea a reţinut că instanţa judecătorească este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte. 21. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, prin care s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate, aceste aspecte fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Curtea a subliniat că interpretarea şi aplicarea normelor la litigiul dedus judecăţii reprezintă atribuţia instanţelor de judecată, iar pentru determinarea înţelesului acestora există instituţia recursului în interesul legii sau instituţia hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tudoriţa Doca şi Alexandru Doca în Dosarul nr. 2.203/88/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
