Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Dumitru Daniel Şerban în Dosarul nr. 8.246/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.295D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus la rândul său note scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Se arată că instituţia prescripţiei răspunderii în materie contravenţională cu referire la faptele de discriminare a căzut în derizoriu, astfel că, prin efectul normei criticate, această formă a răspunderii a devenit imprescriptibilă. Oricât de mult ar dura cercetarea la nivelul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, acesta nu poate constata intervenţia prescripţiei răspunderii contravenţionale, deşi contravenţiile se subsumează materiei penale în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Norma criticată consacră un nonsens juridic şi logic, întrucât aplicarea sancţiunii contravenţionale nu se poate prescrie de la data aplicării acesteia. Astfel, prescripţia ar trebui să curgă de la data săvârşirii faptei, nu de la data soluţionării acţiunii de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Se apreciază că dispoziţiile criticate încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se precizează că sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării trebuie realizată într-un termen de 1 an de la data săvârşirii faptei de discriminare, acesta având la dispoziţie un termen de 90 de zile pentru soluţionarea acesteia. De la soluţionarea sesizării curge termenul de 6 luni de aplicare a sancţiunii contravenţionale. Prin urmare, nu se poate susţine că textele legale consacră o imprescriptibilitate a răspunderii în materie contravenţională cu referire la faptele de discriminare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Sentinţa nr. 1.388 din 13 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.246/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Şerban Dumitru Daniel într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri formulate împotriva deciziei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care autorul excepţiei a fost sancţionat cu amendă contravenţională pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 2 alin. (5) coroborat cu art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul criticat este lipsit de coerenţă şi precizie, întrucât, deşi art. 20 din ordonanţă prevede că hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării produce efecte juridice de la data comunicării, totuşi ea produce efecte juridice prin declanşarea curgerii termenului de prescripţie de la data soluţionării petiţiei. Se susţine că data de la care curge termenul de prescripţie este una incertă, întrucât persoana vătămată are la dispoziţie un termen de 1 an de la data săvârşirii faptei să sesizeze Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care, la rândul său, are la dispoziţie un termen de recomandare de 90 de zile pentru soluţionarea petiţiei şi un altul de 30 de zile pentru comunicare. Astfel, se critică faptul că termenul de prescripţie nu curge de la data săvârşirii faptei, ci de la data incertă a soluţionării petiţiei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Se menţionează că, anterior acestei soluţii legislative criticate, aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescria în termen de 6 luni de la data sesizării Consiliului, astfel că în maximum 1 an şi 6 luni intervenea prescripţia aplicării sancţiunii. 8. În argumentarea susţinerii referitoare la caracterul lipsit de claritate, precizie, previzibilitate şi echitate a normei juridice criticate este invocată jurisprudenţa de principiu a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa calităţii legii şi a dreptului la un proces echitabil. Totodată, este menţionată şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la securitatea juridică. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens motivele care au stat la baza adoptării acestei soluţii legislative prin Legea nr. 189/2013, cu referire mai ales la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 25 aprilie 2013, pronunţată în Cauza C-81/12 Asociaţia Accept împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, care au următorul cuprins: „(4) Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) se prescrie în termen de 6 luni de la data soluţionării petiţiei de către Consiliu.“ 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică de neconstituţionalitate vizează faptul că momentul de la care curge termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 este unul incert, întrucât nu se raportează la un moment temporal fix, spre exemplu, data săvârşirii faptei sau data sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ci la unul esenţialmente mobil, respectiv data soluţionării petiţiei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 17. Analizând art. 26 alin. (4) al Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, Curtea reţine că, în funcţie de opţiunea procedurală a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la soluţionarea petiţiei, se deschid două ipoteze de lucru, şi anume: (i) ipoteza în care printr-o hotărâre a Colegiului director se soluţionează petiţia în sensul că se constată săvârşirea unei contravenţii, iar, ulterior, printr-o altă hotărâre se aplică sancţiunea contravenţională din moment ce aceasta se poate aplica într-un termen de 6 luni de la data soluţionării petiţiei; (ii) ipoteza în care printr-o singură hotărâre a Colegiului director se soluţionează petiţia, constatându-se săvârşirea contravenţiei, şi se aplică şi sancţiunea contravenţională corespunzătoare. În consecinţă, în primul caz termenul de prescripţie a început să curgă, pe când în cel de-al doilea caz, acesta nici măcar nu a început să curgă. 18. Potrivit art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, regula generală în materie de prescripţie este aceea că aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În ipoteza art. 26 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data soluţionării petiţiei de către Consiliu, fiind, aşadar, evident că această din urmă reglementare este derogatorie de la dreptul comun. 19. Potrivit art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei, iar hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării [art. 20 alin. (7)]. Dacă prin hotărârea de soluţionare a petiţiei s-a aplicat şi sancţiunea contravenţională, înseamnă că termenul de prescripţie nu a început şi nici nu va începe să curgă. 20. În schimb, în măsura în care prin hotărârea de soluţionare a petiţiei nu a fost aplicată şi sancţiunea contravenţională, termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 curge de la data soluţionării petiţiei. Prin urmare, din punct de vedere normativ, rezultă că pentru ipoteza mai sus descrisă există un reper temporal fix în raport cu care se determină data de la care curge termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Aşadar, curgerea termenului de prescripţie este legată de o dată previzibilă ce nu poate depăşi 1 an şi 90 de zile de la data săvârşirii faptei. Această dată de la care curge termenul de prescripţie a fost însă relativizată, în sensul că termenul în care se pronunţă Colegiul director asupra sesizării este unul de recomandare, astfel că data de la care curge termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale pare că devine unul incert. 21. Cu privire la data de la care curge termenul de prescripţie pentru contravenţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Curtea observă că, în forma iniţială a ordonanţei, similar reglementării generale în materie de prescripţie în domeniul contravenţiilor, aceasta era reprezentată de data săvârşirii faptei în perioada 2 septembrie 2000-1 aprilie 2013, iar termenul de prescripţie era cel general de 3 luni în perioada 2 septembrie 2000-23 august 2001 şi de 6 luni în perioada 24 august 2001-1 aprilie 2013. Ulterior, după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 2 aprilie 2013, şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 189/2013, de aprobare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 27 iunie 2013, şi anume în perioada 2 aprilie 2013-29 iunie 2013, termenul de prescripţie curgea de la data sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar durata acestuia era de 6 luni. După intrarea în vigoare a Legii nr. 189/2013, şi anume din 30 iunie 2013, termenul de prescripţie curge de la data soluţionării sesizării de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar durata acestuia este de 6 luni. 22. Cu privire la termenul în care poate fi sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a se pronunţa asupra faptei de discriminare, se constată că în perioada 2 septembrie 2000-22 iulie 2006 acesta se subsuma termenului de prescripţie existent, care curgea de la data săvârşirii faptei, însă, începând cu 23 iulie 2006 (Legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006), termenul de sesizare a devenit de 1 an şi curgea de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana care se considera discriminată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei. 23. Astfel, a existat o perioadă de timp cuprinsă între 23 iulie 2006 şi 1 aprilie 2013, când persoana care se considera discriminată putea sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în condiţiile în care aplicarea sancţiunii contravenţionale era prescrisă, şi anume în situaţia în care sesiza Consiliul pentru Combaterea Discriminării după o perioadă de 6 luni de la data săvârşirii faptei, dar în interiorul termenului de sesizare de 1 an. Mai mult, dacă a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei după data împlinirii termenului de prescripţie de 6 luni, însemna că cererea sa adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării era în termenul de sesizare, dar termenul de prescripţie era deja împlinit. La 2 aprilie 2013, modificându-se data curgerii termenului de prescripţie, a dispărut şi antinomia intralegală existentă, în sensul că termenul de prescripţie nu se poate împlini înainte de sesizarea realizată în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, Curtea constată că după 2 aprilie 2013 termenul de decădere de 1 an pentru sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost corelat cu data la care începe să curgă termenul de prescripţie. 24. Din cele de mai sus rezultă că, în prezent, indiferent de durata procedurii în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, termenul de prescripţie nu va curge până când sesizarea nu este soluţionată. Mai mult, dat fiind că prin hotărârea de soluţionare a sesizării se poate aplica şi sancţiunea contravenţională, înseamnă că, în realitate, prescripţia nu poate fi invocată decât dacă Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării aplică sancţiunea contravenţională printr-o hotărâre subsecventă celei de constatare a contravenţiei. 25. Curtea a decis în materia prescripţiei răspunderii penale că instituţia prescripţiei răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, iar, pe de altă parte, un termen apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârşite şi efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relaţiilor sociale. Astfel, prescripţia răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale şi, prin urmare, a acţiunii de tragere la răspundere penală, cauză determinată şi justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societăţii de tragere la răspundere penală. Aceasta, întrucât, după trecerea unui anumit interval de timp de la momentul săvârşirii infracţiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale (Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, paragraful 22). Totodată, pentru a nu lăsa nesoluţionate sine die raporturi juridice de conflict, legiuitorul a reglementat prescripţia răspunderii penale drept cauză de înlăturare a răspunderii penale (Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017, paragraful 20). 26. Prin Hotărârea din 25 aprilie 2013, pronunţată în cauza C-81/12 Asociaţia Accept împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că „Articolul 17 din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale în temeiul căreia, în cazul constatării unei discriminări pe motive de orientare sexuală, în sensul acestei directive, nu este posibil să se aplice decât un avertisment, precum cel în discuţie în litigiul principal, atunci când o asemenea constatare intervine după expirarea unui termen de prescripţie de şase luni de la data săvârşirii faptei dacă, în temeiul aceleiaşi reglementări, o asemenea discriminare nu este sancţionată în condiţii de fond şi de procedură care conferă sancţiunii un caracter efectiv, proporţional şi disuasiv. Instanţa de trimitere are sarcina să aprecieze dacă aceasta este situaţia reglementării în discuţie în litigiul principal şi, dacă este cazul, să interpreteze dreptul naţional, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului şi a finalităţii directivei menţionate pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta“. 27. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a mai statuat că regimul de sancţiuni instituit pentru transpunerea articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului în ordinea juridică a unui stat membru trebuie în special să asigure, în paralel cu măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 9 din aceeaşi directivă, o protecţie juridică efectivă şi eficientă a drepturilor pe care aceasta le prevede. Rigoarea sancţiunilor trebuie să fie adecvată gravităţii încălcărilor pe care le reprimă, în special prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându-se în acelaşi timp principiul general al proporţionalităţii (paragraful 63). 28. Este de observat că înainte de pronunţarea acestei hotărâri, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2013, ordonanţă în accepţiunea căreia termenul de prescripţie se putea împlini în cazul în care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu aplica sancţiunea contravenţională în decurs de 6 luni de la sesizarea sa. Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene stabileşte însă că art. 17 din Directiva 2000/78/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale în temeiul căreia, în cazul constatării unei discriminări pe motive de orientare sexuală, nu este posibilă decât aplicarea unui avertisment atunci când o asemenea constatare intervine după expirarea unui termen de prescripţie; prin urmare, din hotărârea antereferită rezultă că neaplicarea unei sancţiuni contravenţionale pentru motivul intervenirii prescripţiei are loc în condiţii foarte restrictive. De aceea, legiuitorul naţional a adoptat Legea nr. 189/2013 imediat după hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a stabilit prin art. 26 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, contestat în prezenta cauză, condiţii foarte restrictive pentru intervenirea prescripţiei în domeniul contravenţiilor ce privesc faptele de discriminare având în vedere natura relaţiilor sociale protejate de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, aflate în legătură directă cu demnitatea umană. 29. Astfel, dacă în accepţiunea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2013 exista posibilitatea împlinirii termenului de prescripţie în cazul în care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu se pronunţa în termen de 6 luni de la data sesizării, după adoptarea Legii nr. 189/2013 - de aprobare a acesteia - împlinirea termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii contravenţionale poate avea loc doar într-o situaţie marginală, şi anume atunci când Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ar adopta o hotărâre de constatare a contravenţiei şi, ulterior, la un interval de timp mai mare de 6 luni ar adopta hotărârea de aplicare a sancţiunii contravenţionale. În consecinţă, Curtea constată că este de competenţa legiuitorului să reglementeze prescripţia drept cauză de înlăturare a răspunderii penale sau contravenţionale şi, în consecinţă, să stabilească termene de prescripţie atât în domeniul penal, cât şi în cel contravenţional. 30. În materie contravenţională, având în vedere gradul de pericol social mai redus al faptelor contravenţionale în raport cu cele penale, nu se poate accepta că sancţionarea contravenţională poate fi dispusă sine die. În caz contrar, s-ar deschide posibilitatea sancţionării contravenţionale a persoanelor pentru fapte săvârşite într-o perioadă de timp foarte îndepărtată, ceea ce afectează securitatea juridică a acesteia. De aceea, în principiu, legiuitorul trebuie să reglementeze instituţia prescripţiei în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii contravenţionale, însă, dacă optează în sensul ca aplicarea sancţiunii contravenţionale să nu se prescrie, el trebuie să reglementeze termene specifice de decădere pentru constatarea contravenţiei tocmai pentru a nu se genera o insecuritate juridică permanentă. În cauza de faţă, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat un astfel de termen de decădere de 1 an în care poate fi promovată cererea de constatare a discriminării, ceea ce constituie o garanţie a securităţii juridice, lăsând posibilitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să constate şi să sancţioneze fapta contravenţională prin una şi aceeaşi hotărâre, fără riscul intervenirii prescripţiei în cursul procedurii administrative; în schimb, legiuitorul a stabilit intervenţia prescripţiei numai în situaţia în care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării doar constată săvârşirea contravenţiei în hotărârea prin care soluţionează sesizarea şi nu dispune aplicarea sancţiunii contravenţionale într-un termen de 6 luni de la data adoptării hotărârii antemenţionate, tocmai pentru a nu plasa persoana în cauză într-o situaţie de incertitudine juridică determinată de existenţa hotărârii de constatare a săvârşirii faptei contravenţionale. 31. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că textul criticat este clar, precis şi previzibil din moment ce reglementează termenul de prescripţie tocmai într-o ipoteză normativă în care riscul unei conduite instituţionale arbitrare faţă de cetăţean se putea materializa. Astfel, Curtea constată că, în realitate, legiuitorul a reglementat o garanţie asociată securităţii juridice pentru a preîntâmpina riscul unei insecurităţi juridice permanente determinate de existenţa unei hotărâri de constatare a contravenţiei care încă nu a generat o sancţiune contravenţională propriu-zisă. De asemenea, se constată că este obligaţia legiuitorului să stabilească un cadru legislativ coerent de natură a transpune Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă şi de a respecta deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Prin urmare, textul criticat nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. 32. În ceea ce priveşte invocarea dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine că sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie nu vizează procedurile administrative. Or, în cauza de faţă, procedura desfăşurată în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi, totodată, garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte, este una administrativă, astfel că art. 21 alin. (3) din Constituţie nu are incidenţă în cauză. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Daniel Şerban în Dosarul nr. 8.246/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Karoly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
