Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Holland Farming Agro - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.565/98/2014/a9 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.000D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Monica Livescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.001D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (1) pct. 23 şi a art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Holland Farming Agro - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.565/98/2014/a11 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă. 4. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Monica Livescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public şi reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor. 7. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.001D/2016 la Dosarul nr. 2.000D/2016, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că lipsa dosarului de fond şi contextul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate pot face dificilă urmărirea finalităţii invocării excepţiei, din perspectiva necesităţii de interpretare. Este adevărat că instanţa de contencios constituţional face o interpretare în abstract prin raportare strict la prevederile constituţionale, însă situaţia în care este necesară interpretarea normelor criticate este circumscrisă felului în care, în mod arbitrar şi cu rea-credinţă, se întocmeşte un plan de reorganizare. Pe fond, soluţia în cauză a fost pozitivă, însă problema de drept rămâne de actualitate. În continuare, prezintă aspecte legate de aplicarea normelor legale criticate în practică. 9. Totodată, arată că textele criticate necesită o interpretare constituţională raportat la art. 135 din Constituţie, respectiv care sunt criteriile în funcţie de care sunt aleşi creditorii indispensabili, astfel că sintagma „aceleaşi condiţii financiare“ trebuie lămurită, pentru a nu fi lăsată la aprecierea administratorului judiciar, iar, în continuare, susţine excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată prin notele scrise. 10. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că sunt două texte legale criticate, iar, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 85/2014, solicită respingerea ca inadmisibilă, deoarece aceasta este nemotivată, întrucât nu se arată care sunt acele condiţii de concurenţă la nivel constituţional şi care dintre acestea şi sub ce aspect sunt încălcate, făcându-se doar trimitere la art. 135 din Constituţie. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 11. Prin încheierile din 27 septembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 2.565/98/2014/a9 şi nr. 2.565/98/2014/a11, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Holland Farming Agro - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, pe de o parte, că prevederile art. 5 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 85/2014 sunt contrare art. 57 şi art. 135 din Constituţie şi solicită instanţei de contencios constituţional să constate neconstituţionalitatea acestora în măsura în care se interpretează şi se aplică astfel încât ar permite constituirea arbitrară a listei creditorilor indispensabili, fără respectarea condiţiilor de concurenţă consacrate la nivel constituţional, rezultată din sintagma „în aceleaşi condiţii financiare“. 13. Pe de altă parte, consideră că dispoziţiile art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 sunt contrare art. 21 şi art. 135 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituţie, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se exceptează de la controlul de legalitate al instanţei de judecată chiar obiectul hotărârii, respectiv planul de reorganizare propus. Această limitare a accesului la justiţie ar nega însăşi raţiunea prevederilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, care permit, fără distincţie, atacarea în justiţie a hotărârii adunării generale de aprobare a planului de reorganizare. Or, dacă obiectul hotărârii îl constituie chiar planul de reorganizare, este absurd ca aplicarea textului de lege să fie limitată exclusiv la alte motive de nelegalitate a hotărârii, de ordin formal, şi ar fi exceptat de la contestare, pe cale judiciară, planul de reorganizare propus şi aprobat prin această hotărâre. Se aduce astfel atingere şi dreptului de proprietate asupra creanţei creditorului chirografar exclus de la planul de reorganizare, precum şi scopului legii insolvenţei prevăzut la art. 1 coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. 14. În final, apreciază că este necesar ca judecătorul-sindic să poată controla dacă au fost respectate măsurile concordante cu ordinea publică, sub toate aspectele pe care le implică aprobarea unui plan de reorganizare, cu privire la nelegalitatea acestui plan, inclusiv sub aspectul drepturilor aparţinând altor persoane - cum ar fi cele ale creditorilor neincluşi în planul întocmit în frauda legii, având în vedere obligaţia generală de protecţie a statului consacrată prin art. 1 din Constituţie. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 16. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: - Art. 5 alin. (1) pct. 23: „(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: […] 23. creditori indispensabili sunt creditorii chirografari care furnizează servicii, materii prime, materiale sau utilităţi fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă servicii, materii prime, materiale sau utilităţi de acelaşi fel, în aceleaşi condiţii financiare;“; – Art. 48 alin. (7): „(7) Hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit. Hotărârea, cu excepţia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, şi de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.“ 21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi art. 135 cu privire la economie. De asemenea, prin prisma art. 20 din Constituţie, se menţionează art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 cu privire la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 23 - creditori indispensabili - din Legea nr. 85/2014, acestea fac parte din titlul preliminar capitolul II - Principii fundamentale ale procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Definiţii, secţiunea a 2-a - Definiţii, iar, în înţelesul acestei legi, creditori indispensabili sunt creditorii chirografari care furnizează servicii, materii prime, materiale sau utilităţi fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă servicii, materii prime, materiale sau utilităţi de acelaşi fel, în aceleaşi condiţii financiare. 23. De asemenea, din evaluarea dinamicii legislative în materie, Curtea observă că vechea reglementare, respectiv Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, se referea la faptul că, în vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi, iar lista acestor creanţe trebuia confirmată de administratorul judiciar. 24. Astfel, textul criticat în prezenta cauză defineşte în mod concret noţiunea de creditori indispensabili şi aduce un plus de claritate faţă de cel cuprins în Legea nr. 85/2006, respectiv sintagma „creditori indispensabili“ se circumscrie creditorilor chirografari care deţin creanţe născute din furnizarea unor servicii, utilităţi, materii prime sau alte materiale care sunt strict necesare pentru funcţionarea activităţii debitorului, furnizori care nu ar putea fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă aceleaşi servicii, în aceleaşi condiţii financiare. 25. Mai mult, potrivit art. 134 din Legea nr. 85/2014, în vederea votării planului de reorganizare se poate constitui categoria creditorilor indispensabili, astfel cum este aceasta definită la art. 5 pct. 23. Administratorul judiciar confirmă, în tot sau în parte, ori infirmă lista acestor creditori. Lista creditorilor indispensabili este depusă de către debitor împreună cu celelalte documente prevăzute la art. 67 alin. (1) din aceeaşi lege, listă ce se anexează, menţionându-se şi creanţele acestora, la raportul întocmit de administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar, potrivit art. 97 din aceeaşi lege. Nedepunerea acestei liste conduce la decăderea debitorului din dreptul de a propune, în vederea votării planului de reorganizare, categoria creditorilor indispensabili. 26. Raţiunea creării acestei categorii de creditori indispensabili este tocmai caracterul prestaţiei lor, indispensabil pentru continuarea activităţii debitorului în reorganizare, respectiv faptul că prestarea serviciilor lor nu poate fi întreruptă şi înlocuită, fiind în acord cu însăşi scopul prevederilor legale în materia insolvenţei, mai cu seamă în ceea ce priveşte acordarea şansei de redresare a activităţii debitorului, atunci când este posibil. Aşadar, legiuitorul are competenţa de a defini şi stabili un regim juridic propriu acestor creditori în procedura insolvenţei. 27. În ceea ce priveşte condiţiile de concurenţă consacrate la nivel constituţional, potrivit prevederilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, care se coroborează cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b), în virtutea cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi cu cele ale art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică. Astfel, Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 59 din 17 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 februarie 2007, a statuat că art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie instituie obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, obligaţie ce reprezintă garanţia constituţională a libertăţii concurenţei, iar libera concurenţă este reglementată la nivel de lege, şi nu în plan constituţional. De asemenea, prin Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, Curtea a statuat că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. 28. Ca atare, Curtea constată că textul art. 5 pct. 23 din Legea nr. 85/2014 se circumscrie tocmai cerinţelor constituţionale invocate de autoarea excepţiei în susţinerea acesteia, prin prisma scopului legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia, ceea ce este în acord cu principiul concurenţei loiale şi principiul economiei de piaţă, cu respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice, protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. 29. Cu privire la dispoziţiile art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, Curtea constată că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 767 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 6 ianuarie 2016. Cu acel prilej, Curtea a arătat că, prin Decizia nr. 390 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, s-a constatat că art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 prevedea dreptul judecătorului-sindic de a desfiinţa hotărârea nelegală a adunării creditorilor la cererea creditorilor care au votat împotriva adoptării hotărârii respective şi au cerut consemnarea acestui fapt în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit justificat de la adunare. Hotărârile luate în adunarea creditorilor privesc realizarea intereselor legitime ale acestora, în mod colectiv, în vederea recuperării creanţelor lor. În aceste condiţii, acţionarii debitorului nu au nicio justificare pentru a cere desfiinţarea hotărârii adunării creditorilor. De altfel, acţionarii respectivi nu sunt participanţi în nume propriu în procedura insolvenţei, participant fiind debitorul persoană juridică, direct ori reprezentat de administratorul sau de lichidatorul judiciar. 30. Din economia prevederilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 reiese că hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit. Hotărârea, cu excepţia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, şi de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. 31. Astfel, din compararea prevederilor legale criticate cu cele care au fost abrogate, respectiv art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, şi asupra cărora Curtea Constituţională a exercitat controlul de constituţionalitate, Curtea observă că prin noile prevederi se extinde sfera celor care pot formula cerere de anulare a hotărârii adunării creditorilor, respectiv a fost inclus şi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, precum şi faptul că se precizează că hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată, stabilind astfel natura acţiunii prin care se atacă hotărârea adunării creditorilor ca fiind o acţiune în anulare a hotărârii adunării creditorilor. 32. Totodată, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că prevederile legii insolvenţei stabilesc competenţele exclusive în cadrul procedurii insolvenţei. Astfel, judecătorul-sindic efectuează controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi soluţionează procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, administratorul judiciar ori lichidatorul sau, în mod excepţional, debitorul, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea, exercită atribuţiile manageriale, în vreme ce creditorii, prin organele acestora, pot controla, sub aspectul oportunităţii, deciziile manageriale adoptate de persoanele competente. 33. Astfel, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 stabileşte principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, printre acestea regăsindu-se şi confirmarea planului de reorganizare, după votarea lui de către creditori. Totodată, prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 prevăd că atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale ale administratorului judiciar, ale lichidatorului judiciar sau ale debitorului care şi-a păstrat dreptul de administrare pot fi controlate sub aspectul oportunităţii numai de către creditori, prin organele acestora. 34. Delimitarea prin lege a competenţelor tuturor celor implicaţi în procedura prevăzută de legea insolvenţei stabileşte cadrul procesual în care părţile îşi pot exercita eficient drepturile procesuale. Extinderea competenţei judecătorului-sindic asupra controlului oportunităţii deciziilor adoptate în activitatea de administrare a debitorului ar constitui o depăşire a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, o intervenţie inadmisibilă în activitatea de organizare şi funcţionare a unei societăţi comerciale. Controlul exercitat de instanţă trebuie să se limiteze la aspectele de legalitate ale deciziilor manageriale, iar nu să cenzureze opţiunile considerate oportune de către persoanele competente legal în exercitarea atribuţiilor de administrare, respectiv administratorul judiciar sau lichidatorul (a se vedea Decizia nr. 525 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009). 35. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea observă că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. De asemenea, textul constituţional menţionat prevede faptul că dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. 36. În acest context, Curtea reţine că, în cazul dedus judecăţii, litigiul nu poartă asupra unui drept de proprietate şi nici asupra unei creanţe asupra statului, fiind vorba de drepturi de creanţă invocate de părţi şi care, în ipoteza aprobării/confirmării planului de reorganizare, nu ar mai putea ajunge să fie satisfăcute, respectiv drept de proprietate asupra unor creanţe ale creditorului chirografar exclus prin planul de reorganizare. Or, câtă vreme Constituţia nu garantează satisfacerea efectivă a oricărei creanţe, indiferent de debitor, ci numai a creanţelor asupra statului, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiilor constituţionale enunţate. De altfel, posibilitatea adoptării unui plan de reorganizare prin care anumite creanţe să nu mai fie satisfăcute este permisă numai în cazurile în care printr-o evaluare a patrimoniului debitorului ajuns în stare de insolvenţă se poate concluziona că acele creanţe, datorită rangului lor şi a ordinii de preferinţă, oricum nu ar fi satisfăcute nici prin procedura lichidării judiciare (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 116 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 12 mai 2014). 37. Aşadar, aplicând considerentele de principiu cu privire la limitele dreptului de proprietate la prevederile criticate, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, având în vedere că, astfel cum reiese din ansamblul Legii nr. 85/2006, toate creanţele creditorilor, indiferent de categoria acestora, sunt înscrise în tabelul de creanţe, însă procedura insolvenţei nu garantează recuperarea integrală a creanţelor aparţinând tuturor creditorilor, scopul insolvenţei fiind instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă. 38. De altfel, şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 10 martie 2003, Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). În acest context, Curtea Constituţională reţine că, în virtutea prevederilor convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general. 39. În ceea ce priveşte celelalte aspecte menţionate, Curtea observă că autoarea excepţiei critică textele de lege prin prisma unor presupuse şi ipotetice interpretări ce s-ar aduce textelor criticate. Or, Curtea constată că acestea sunt chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea legii la speţele deduse judecăţii, fiind atributul celor care sunt îndrituiţi cu asemenea operaţiuni la cazuri concrete şi care trebuie să acţioneze cu respectarea principiului bunei-credinţe, neintrând în sfera contenciosului constituţional. 40. Faţă de cele expuse mai sus, Curtea reţine că prevederile criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 41. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Holland Farming Agro - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 2.565/98/2014/a9 şi nr. 2.565/98/2014/a11 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
