Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Alkhatib Mohammad Samih şi Kawa Ali în Dosarul nr. 7.662/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 825D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, doamna avocat Daniela Zaharia Mănescu. Pentru celelalte părţi se prezintă curator desemnat potrivit art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, domnul avocat Teodor Popescu. Curtea ia act de prezenţa domnilor Cengizler Ceyhun, traducător autorizat pentru limba turcă, şi Dalati Bassam, traducător autorizat pentru limba arabă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că norma de drept supusă controlului nu este clară, precisă şi previzibilă, nefiind în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi aducând atingere art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, art. 263 alin. (1) din Codul penal ar trebui să reglementeze expres subiectul activ al infracţiunii - autorul - şi scopul infracţiunii, respectiv să determine exact latura subiectivă a acesteia. Un alt motiv de neconstituţionalitate îl constituie faptul că în expunerea de motive cu privire la noul Cod penal s-a arătat clar că trebuie să se aibă în vedere şi normele de drept internaţional. Or, textul de lege criticat este în contradicţie cu normele de drept internaţional incidente, respectiv art. 3 lit. a) şi art. 6 paragraful 1 lit. a) din Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, ceea ce duce şi la încălcarea dreptului la un proces echitabil, libertăţii individuale şi dreptului la o justiţie unică, imparţială şi egală. Aceasta deoarece, prin normele din protocol antereferite, se prevede în definiţia infracţiunii simple o condiţie esenţială, intenţia calificată prin scop, respectiv obţinerea de mijloace financiare sau alte foloase materiale. Or, în textul de lege criticat scopul îl reprezintă trecerea ilegală a frontierei de stat. În aceste condiţii textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece legiuitorul trebuia să transpună exact textele din protocol. În punctele de vedere transmise de autorităţi se arată că legiuitorul român poate să adopte măsuri mai severe, astfel cum prevăd art. 4 din protocol şi art. 34 alin. (1) din Convenţie, anterior menţionate. Este adevărat că se pot adopta măsuri mai severe, însă numai cu respectarea legislaţiei internaţionale. Astfel, forma simplă a infracţiunii nu trebuia să deroge de la prevederile art. 3 lit. a) şi ale art. 6 paragraful 1 lit. a) din protocol, legiuitorul putând reglementa alte variante agravante. Există riscul ca în aplicarea textului de lege criticat să fie condamnată arbitrar orice persoană ca subiect activ al infracţiunii sau pentru o formă de participaţie, cum ar fi complicitatea, în condiţiile în care reglementarea internaţională a încercat să excludă membrii de familie, rudele, organizaţiile nonguvernamentale sau religioase care intenţionează să acorde ajutor umanitar. În lipsa reglementării scopului există, de asemenea, riscul ca victimele traficului să fie considerate autori sau complici la infracţiune, ceea ce aduce atingere art. 5 şi art. 19 din protocol, precum şi reglementărilor Convenţiei privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951. Pentru toate aceste motive, textul de lege criticat aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, norma nu este clară, precisă şi previzibilă şi nu oferă securitate juridică. Legiuitorul ar fi trebuit să respecte prevederile art. 6 şi art. 22 din Legea nr. 24/2000, ce obligă autorităţile să armonizeze legislaţia naţională cu cea internaţională, respectiv textul de lege criticat cu art. 3 lit. a) şi art. 6 paragraful 1 lit. a) din protocol. 4. Curatorul desemnat al celorlalte părţi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că norma nu este clară, precisă şi nici previzibilă şi vine în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi normele internaţionale invocate de autorii excepţiei. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că nu poate fi primită critica potrivit căreia norma de drept nu este clară, deoarece, aşa cum rezultă din textul de lege criticat, subiect activ este orice persoană care nu este migrant, iar scopul este trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Referitor la pretinsa încălcare a legislaţiei internaţionale din perspectiva faptului că textul de lege criticat nu prevede scopul obţinerii de foloase materiale apreciază că legiuitorul s-a încadrat în marja sa de apreciere, potrivit art. 6 pct. 4 din protocol, incriminând mai larg infracţiunea, decât o face protocolul. Din examinarea art. 263 şi art. 264 din Codul penal rezultă clar că migrantul este o victimă a infracţiunii, art. 264 face referire expresă la migranţi ca victime ale infracţiunii, iar persoanele care se ocupă de traficul de migranţi şi adăpostirea acestora sunt autori ai infracţiunii. Împrejurarea că în cauza de faţă s-a trimis în judecată pentru complicitate la trafic de migranţi o persoană care este migrant nu este o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care a fost rezolvată de Curtea de Apel, prin pronunţarea unei hotărâri definitive de achitare. Codul penal nu conţine nicio posibilitate teoretică ca o persoană ce este victimă a unei infracţiuni să fie în acelaşi timp şi complice. Dacă în Codul penal migrantul este desemnat ca victimă, atunci înseamnă că acesta nu poate fi complice sau autor al infracţiunii. Textul de lege criticat este în concordanţă cu protocolul, deoarece protejează migranţii, desemnându-i ca victime. Celălalt argument, în sprijinul pretinsei neconcordanţe constând în faptul că reglementarea internă ar permite incriminarea persoanelor care au ca mobil argumente de rudenie sau umanitare, nu se regăseşte în textul protocolului, singura interdicţie de incriminare fiind cu privire la migrant. În aceste condiţii, textul de lege criticat se înscrie în marja de apreciere a statului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 26 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.662/118/2015, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 263 alin. (1) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Alkhatib Mohammad Samih şi Kawa Ali într-o cauză în care au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de migranţi. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată că textul de lege criticat vine în contradicţie cu art. 3 lit. a) şi art. 6 paragraful 1 lit. a) din Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002. 8. Autorii mai arată, în esenţă, că forma simplă a infracţiunii, reglementată prin textul de lege criticat, ar trebui să facă referire la protecţia drepturilor migranţilor care fac obiectul traficului - reglementată de art. 2 din protocol -, scopul traficului de migranţi să fie obţinerea în mod direct sau indirect a unui folos financiar ori a altui folos material - reglementat de art. 3 lit. a) din protocol -, iar faptele să fi fost comise intenţionat, pentru a obţine direct sau indirect un folos financiar sau un alt folos material - art. 6 din protocol. Or, în condiţiile în care în forma simplă a infracţiunii nu există menţiuni cu privire la condiţia esenţială de existenţă a acestei infracţiuni, şi anume scopul de a obţine direct sau indirect un folos patrimonial, norma nu este clară şi precisă nici pentru cetăţean, nici pentru magistrat, având în vedere dispoziţiile internaţionale aplicabile în materie, dând naştere la încălcări ale drepturilor constituţionale anterior invocate. 9. Autorii susţin că după modul de reglementare prevăzut de art. 263 alin. (1) din Codul penal rezultă că autorul infracţiunii nu are scop şi nici interes, or, este o condiţie obligatorie ca acesta să aibă un interes, un scop, să existe o intenţie calificată prin scop. Formularea în această modalitate a textului criticat duce la o aplicare în mod arbitrar şi general a textului de lege criticat, putând fi subiecte ale infracţiunii înşişi migranţii, sub alte forme ale participaţiei, aspect interzis de legislaţia internaţională. 10. Condiţia expresă prevăzută în cuprinsul definiţiei, şi anume scopul de a obţine un folos financiar sau material, a fost prevăzută pentru a sublinia intenţia de a exclude incriminarea traficului care are la bază ajutorul dat unor migranţi pentru motive umanitare sau de rudenie. 11. Gradul de precizie al termenilor şi noţiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, iar incriminarea faptei să fie regăsită într-un cadru legislativ care să stabilească cu exactitate elementele constitutive ale infracţiunii, scopul şi intenţia autorului infracţiunii. Or, prin textul de lege criticat nu este definit clar şi precis subiectul activ al infracţiunii de trafic de migranţi, nu se arată intenţia acestuia, nu sunt precizate scopul şi latura subiectivă a infracţiunii, astfel încât acesta este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, aducând atingere dreptului la un proces echitabil, libertăţii individuale şi a dreptului de azil. 12. Tribunalul Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate respectă standardul de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate a legii. 13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, deoarece tratatul invocat obligă la incriminarea anumitor fapte, fără a interzice statelor semnatare să incrimineze şi fapte ce nu sunt cuprinse în Convenţie. Face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut că este dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe este de dorit. 15. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Se arată că aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de judecată, iar nu şi cu privire la cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică materia dreptului substanţial. Prevederile legale criticate sunt suficient de clare, precise şi previzibile, astfel încât destinatarul normei juridice este capabil să-şi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia şi de consecinţele ce decurg din nerespectarea sa, în concordanţă cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile apărătorului autorilor excepţiei, ale curatorului desemnat şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 263 alin. (1) din Codul penal, având următorul cuprins: „Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“ 19. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legii, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei şi art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. Se invocă, totodată, încălcarea art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia susţin că prevederile art. 263 alin. (1) din Codul penal aduc atingere art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, din perspectiva încălcării condiţiilor de calitate ale legii: claritate, precizie şi previzibilitate, deoarece nu reglementează în mod expres subiectul activ al infracţiunii - autorul - şi nici scopul săvârşirii acesteia. Autorii apreciază că textul de lege criticat nu concordă cu dispoziţiile art. 3 lit. a) şi art. 6 paragraful 1 lit. a) din Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate. De asemenea, autorii arată că art. 263 alin. (1) din Codul penal ar fi în acord cu prevederile Constituţiei, dacă varianta-tip a infracţiunii de trafic de migranţi ar cuprinde menţiunile prevăzute la art. 6 paragraful 1 din protocol, respectiv condiţia expresă de a obţine un avantaj financiar sau material, care a fost reglementată de protocol pentru a exclude incriminarea unor fapte ce au ca scop sprijinirea migranţilor pentru motive umanitare sau pentru că sunt membri de familie sau rude. 21. Curtea observă că principalul instrument juridic internaţional destinat luptei împotriva fenomenului crimei organizate îl reprezintă Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (Convenţia de la Palermo), care a fost adoptată prin Rezoluţia nr. 55/25 din 15 noiembrie 2000, la cea de-a 55-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Convenţia a fost suplimentată prin protocoale, unul dintre acestea fiind Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare. Convenţia are ca scop armonizarea legislaţiilor naţionale ale statelor şi crearea mecanismelor de cooperare internaţională prin care să fie asigurată investigarea şi sancţionarea infracţiunilor din sfera sa de aplicare, ce au caracter transnaţional şi sunt comise de un grup infracţional organizat. 22. Din analiza prevederilor protocolului, Curtea reţine că scopul adoptării acestuia îl constituie prevenirea şi combaterea traficului ilegal de migranţi, precum şi promovarea cooperării dintre statele părţi în acest scop, protejând în acelaşi timp drepturile migranţilor, obiect al acestui trafic (art. 2, art. 4 şi art. 16 din protocol). Protocolul conţine obligaţii asumate de statele părţi în ceea ce priveşte incriminarea traficului ilegal de migranţi şi a faptelor conexe, protecţia persoanelor care fac obiectul acestei infracţiuni, măsuri de prevenire, colaborare şi cooperare a statelor pentru a combate traficul de migranţi. Aceasta se completează cu Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (art. 1 paragraful 1 din protocol), iar prevederile sale se aplică atunci când infracţiunile sunt de natură transnaţională şi, în săvârşirea lor, este implicat un grup transnaţional organizat (art. 4 din protocol). 23. Referitor la răspunderea penală, Curtea observă că art. 4 din protocol face referire la protecţia drepturilor persoanelor care au făcut obiectul infracţiunii de trafic de migranţi, iar art. 5 prevede că migranţii nu devin pasibili de urmăriri penale pentru faptul că au făcut obiectul traficului ilegal. Curtea reţine că art. 6 paragraful 1 lit. a) din protocol reglementează cu privire la obligaţia statelor de a adopta măsuri legislative sau alte măsuri necesare pentru a conferi caracter de infracţiune traficului ilegal de migranţi, atunci când faptele au fost comise intenţionat şi pentru a obţine, direct sau indirect, un folos financiar sau alt folos material. La paragraful 2 al art. 6 din protocol se prevede că fiecare stat parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune faptei de a fi complice la o infracţiune stabilită conform paragrafului 1 lit. a). Totodată, Curtea observă că art. 6 paragraful 3 din protocol prevede obligaţia statelor de a reglementa circumstanţele agravante ale infracţiunii de trafic de migranţi, respectiv: fapta de a pune în pericol sau de a risca punerea în pericol a vieţii ori securităţii migranţilor respectivi, precum şi tratamentul inuman sau degradant aplicat acestor migranţi, inclusiv pentru exploatare. 24. Referitor la susţinerea autorului privind obligativitatea incriminării faptei numai cu condiţia obţinerii, direct sau indirect, a unui folos financiar sau a altui folos material, Curtea reţine că în partea a treia a Ghidului legislativ pentru implementarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi a Protocoalelor ataşate, redactat sub auspiciile Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea se prevede, la pct. 2 subpct. 11 lit. c) al Introducerii, că oficialii implicaţi în ratificarea şi implementarea protocolului trebuie să ia în considerare, în afară de textele Convenţiei şi protocoalelor, şi lucrările pregătitoare (travaux préparatoires) ale negocierii acestor acte, precum şi ghidul legislativ al acestora. Astfel, Curtea observă că în partea a treia, capitolul II, litera A, punctul 2, paragraful 32 din ghidul legislativ se arată că intenţia redactorilor protocolului a fost aceea de a solicita adoptarea de către legislatori a unor norme de incriminare aplicabile celor care fac trafic de migranţi pentru un câştig, dar nu şi acelora care îşi asigură propria intrare ilegală sau acelora care asigură intrarea ilegală a altor persoane, pentru alte motive decât câştigul, cum ar fi traficarea membrilor de familie sau asistarea refugiaţilor sau azilanţilor de către organizaţiile umanitare. În consecinţă, Curtea reţine că intenţia redactorilor protocolului a fost excluderea incriminării faptelor de trafic de migranţi în situaţia în care autorul faptei este el însuşi migrant (a se vedea art. 5 din protocol), dar şi pentru acele situaţii când nu urmăreşte un câştig, acesta fiind membru al familiei sau o organizaţie religioasă sau umanitară care asistă nonprofit refugiaţii. 25. Referitor la dreptul intern, Curtea observă că infracţiunea de trafic de migranţi este reglementată în prezent de art. 263 din Codul penal. Anterior adoptării Codului penal, fapta era incriminată prin art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001. Noua incriminare a menţinut unele acţiuni tipice ale elementului material în varianta-tip şi în variantele agravante şi a mai adăugat altele noi. Astfel, variantele agravante ale infracţiunii sunt prevăzute în alin. (2) al art. 263 al Codului penal. Din reglementarea anterioară au fost preluate săvârşirea faptei prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului şi, de asemenea, comiterea infracţiunii prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, ca împrejurări agravante. Ca element de diferenţiere, Curtea reţine că art. 263 din Codul penal a introdus o nouă variantă agravantă, şi anume săvârşirea faptei în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial. În concluzie, dacă prin prevederile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 infracţiunea de trafic de migranţi săvârşită cu scopul pentru a obţine direct sau indirect un folos financiar sau alt folos material era cuprinsă în varianta-tip, în prezent legiuitorul a reglementat-o prin prevederile art. 263 alin. (2) din Codul penal, ca variantă agravantă. 26. Comparând art. 263 alin. (2) din Codul penal cu art. 6 paragraful 1 lit. a) şi art. 6 paragraful 3 lit. a) şi b) din protocol, Curtea reţine că legiuitorul intern a respectat prevederile protocolului. Acest act reglementează obligaţia incriminării traficului de migranţi pentru a obţine direct sau indirect un folos financiar sau alt folos material, ca variantă simplă, fără a împiedica legiuitorul naţional să adopte o reglementare mai severă sub aspectul incriminării. Astfel, săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial, a fost incriminată ca variantă agravantă. 27. Din examinarea art. 263 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine că textul de lege criticat cuprinde varianta-tip a infracţiunii, acoperind toate situaţiile de trafic în care nu se poate dovedi scopul obţinerii unui avantaj patrimonial ori al obţinerii unor foloase materiale. Este opţiunea legiuitorului român, deoarece acesta a avut în vedere situaţia migranţilor şi a familiilor acestora, aflaţi într-o poziţie de vulnerabilitate în raportul cu reţelele de traficanţi, astfel încât uneori este imposibilă probarea obţinerii de foloase materiale sau financiare, deşi, evident, cei care săvârşesc fapta nu fac parte din familie şi nici nu aparţin vreunei organizaţii umanitare. 28. Curtea nu poate primi susţinerea autorilor excepţiei, potrivit căreia, în reglementarea variantei-tip a infracţiunii, nu se prevede expres autorul acesteia. Este evident, din descrierea mijloacelor prin care infracţiunea este săvârşită, că nu poate fi vorba despre migrant. Chiar dacă legiuitorul nu foloseşte în mod expres termenul de „victimă“, aşa cum procedează în art. 264 alin. (1) din Codul penal, rezultă cu certitudine că migranţii, ca victime ale traficului, sunt excluşi din categoria autorilor infracţiunii în varianta-tip. 29. Curtea mai reţine că Protocolul nu interzice în niciun fel reglementarea unei variante-tip a infracţiunii, ci doar obligă statele să incrimineze traficul de migranţi, atunci când faptele au fost comise intenţionat şi pentru a obţine direct sau indirect un folos financiar sau un alt folos material, ceea ce legiuitorul român a respectat prin incriminarea acestora ca variantă agravantă a infracţiunii. 30. Curtea, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei, a reţinut că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, una dintre tehnicile standard de reglementare constând în recurgerea, mai degrabă, la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a statuat că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică şi că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare existând întotdeauna. Curtea a mai reţinut că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre - hotărârile din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013, pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93 (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 689 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 1 februarie 2018, paragraful 19). 31. Pornind de la rolul decizional conferit instanţelor, care urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, Curtea reţine că stabilirea situaţiei de fapt, a împrejurărilor şi a modului concret de comitere a infracţiunii, precum şi a calităţii celor implicaţi nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci intră în atribuţiile organelor de urmărire penală şi sunt supuse, în final, aprecierii instanţei de judecată. 32. Curtea reţine că, în aplicarea art. 263 alin. (1) din Codul penal, organele de urmărire penală şi instanţele de judecată trebuie să aibă în vedere atât legea internă, cât şi prevederile Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002, inclusiv cele reţinute în Ghidul legislativ pentru implementarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi a Protocoalelor ataşate. Aceasta, deoarece, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern“. 33. Prin urmare, Curtea reţine că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie, raportate la prevederile Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002, şi nici cele ale art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Referitor la criticile privind încălcarea art. 21 din Constituţie, Curtea observă că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât textul criticat conţine o normă de drept penal substanţial, iar dreptul la un proces echitabil poate fi asigurat doar prin dispoziţii legale specifice dreptului procesual penal (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 19 iulie 2018, paragraful 35). Cât priveşte art. 18 şi art. 124 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alkhatib Mohammad Samih şi Kawa Ali în Dosarul nr. 7.662/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 263 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
