Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 40 din 16 septembrie 2024 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 40 din 16 septembrie 2024 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1017 din 11 octombrie 2024

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.038/1/2024


┌─────────────┬────────────────────────┐
│             │- preşedintele Înaltei  │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi     │
│Corbu        │Justiţie - preşedintele │
│             │completului             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Elena │- preşedintele Secţiei I│
│Popoiag      │civile                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă  │- preşedintele delegat  │
│             │al Secţiei a II-a civile│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena-Diana  │- preşedintele Secţiei  │
│Tămagă       │de contencios           │
│             │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia      │- judecător la Secţia I │
│Curelea      │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice     │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│             │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mariana      │- judecător la Secţia I │
│Hortolomei   │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ileana       │- judecător la Secţia I │
│Ruxandra     │civilă                  │
│Tirică       │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iulia Manuela│- judecător la Secţia   │
│Cîrnu        │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Petronela    │- judecător la Secţia   │
│Iulia Niţu   │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia   │
│             │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen       │- judecător la Secţia   │
│Sandu-Necula │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ştefan Ioan  │- judecător la Secţia   │
│Lucaciuc     │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│             │- judecător la Secţia de│
│Ionel Barbă  │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│             │- judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana      │- judecător la Secţia de│
│Florina      │contencios administrativ│
│Secreţeanu   │şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina        │- judecător la Secţia de│
│Nicoleta     │contencios administrativ│
│Ghica-Velescu│şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Veronica     │- judecător la Secţia de│
│Dumitrache   │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
└─────────────┴────────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.038/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 6.533/3/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere. A fost depus la dosar un memoriu amicus curiae.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 18 martie 2024, în Dosarul nr. 6.533/3/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: „În interpretarea şi aplicarea art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare se poate ţine cont de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme de lege cu aplicabilitate generală, în măsura în care respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept?“.

    II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017):
    "ART. 6
    Principii
    Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
    a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;
    b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;
    c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)
    ART. 39
    Aplicarea tranzitorie
    (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.
    (...)
    (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. (...)"

    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării
    9. Prin Sentinţa nr. 5.801 din 9 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 6.533/3/2022, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie la stabilirea şi achitarea drepturilor salariale ale reclamantului la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii şi condiţii similare în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu încadrarea în limita maximă prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 15 martie 2019 şi pentru viitor, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă.
    10. Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamantul este încadrat la Direcţia Naţională Anticorupţie în funcţia de specialist, gradaţia 5 pentru vechime în muncă, iar în cadrul autorităţii pârâte sunt în plată, pentru aceeaşi funcţie şi aceeaşi gradaţie, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive, salarii de bază în cuantum superior faţă de cel al reclamantului, stabilite în raport şi cu vechimea în funcţie, în contextul în care, prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021, pronunţată ulterior respectivelor hotărâri judecătoreşti şi obligatorie de la data publicării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (...) care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie“.
    11. Deşi cele statuate prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu ar putea fi eludate prin invocarea principiilor egalităţii şi nediscriminării ori a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, pentru că astfel s-ar ajunge la lăsarea fără efecte juridice a instrumentului de unificare a practicii judiciare exercitat prin sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în domeniul salarizării bugetare, tribunalul a constatat totuşi că, în fapt, reclamantul este salarizat diferit, la un nivel inferior faţă de colegi ai săi din cadrul aceleiaşi instituţii, aflaţi în situaţii identice, de exercitare a aceleiaşi funcţii publice, cu aceeaşi gradaţie pentru vechime în muncă şi aceeaşi vechime în funcţie, doar ca urmare a aplicării Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ce nu înlătură însă dreptul specialiştilor de aliniere a salarizării lor prin raportare la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci condiţionează aplicabilitatea acestora de criteriul vechimii în muncă, îndeplinit în speţă.
    12. Astfel, instanţa de fond a menţionat că în considerentele Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se arată că nu se poate reţine, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, o încălcare a principiului ierarhizării atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar, pe verticală, de gradaţia rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege-cadru.
    13. Prima instanţă a conchis aşadar că, în condiţii de exercitare similară a funcţiei de specialist, se impune aplicarea unitară a salarizării la nivel maxim, constatând în acest sens ca întemeiate argumentele reclamantului deduse din principiile egalităţii şi nediscriminării, Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, respectiv art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021.
    14. Prin recursul declarat împotriva acestei sentinţe, pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie a susţinut, în primul rând, că tribunalul a nesocotit vădit Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi că a dat în mod eronat prevalenţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016. În acest sens a arătat că ignorarea de către instanţa de fond a celor statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021 nu reprezintă nimic altceva decât o critică a dezlegării date de instanţa supremă, care, la momentul pronunţării, cunoştea atât Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, cât şi faptul că prin modul de soluţionare a sesizării se vor crea inechităţi salariale, în contextul în care deja exista o practică neunitară a instanţelor judecătoreşti cu privire la dreptul salarial în discuţie. Or, dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe. A subliniat totodată că, acolo unde legea permite, s-a aplicat Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi a fost efectuată, inclusiv în cazul specialiştilor, o egalizare salarială prin raportare la angajaţii cu acelaşi statut profesional care beneficiază de hotărâri judecătoreşti (spre exemplu, cele privind valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei).
    15. În al doilea rând, a invocat puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti definitive prin care intimatului-reclamant i-a fost respinsă definitiv acţiunea prin care pretindea drepturile băneşti la care solicită acum alinierea salarială, respectiv ierarhizarea atât pe orizontală, cât şi pe verticală, cu aplicarea concomitentă a dispoziţiilor referitoare la vechimea în muncă şi a celor privind vechimea în funcţie.
    16. În al treilea rând, raportat la dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din secţiunea 6, cap. VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a susţinut că legiuitorul nu a dorit să asimileze funcţia de specialist la Direcţia Naţională Anticorupţie cu aceea de procuror, ci doar să echivaleze salariul de bază al specialiştilor cu cel al unui procuror cu grad de judecătorie, cu aplicarea doar a ierarhizării pe orizontală, după vechimea în muncă, nu şi a celei pe verticală, după vechimea în funcţie.
    17. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că tribunalul nu a nesocotit Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021, ci, dimpotrivă, a valorificat şi a aplicat cele statuate prin aceasta, coroborat cu cele statuate prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 55 din 13 septembrie 2021 şi nr. 8 din 8 februarie 2021 şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, reţinând că se impune aplicarea unitară a salarizării la nivel maxim. De asemenea, a apreciat că nu se poate reţine puterea de lucru judecat invocată de recurentă, lipsind identitatea de obiect şi de cauză juridică dintre procesul de faţă şi cel anterior. A mai arătat că nu există o aliniere a salariului de bază la nivelul maxim aflat în plată pentru specialiştii aflaţi în aceeaşi situaţie profesională, dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind aplicate în mod corespunzător de autoritate.
    18. În acest context, la termenul de judecată din 20 decembrie 2023, instanţa de recurs a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (3) din Constituţia României, în măsura în care nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare în raport cu care se solicită stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare include drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive întemeiate pe interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală care nu reflectă o practică judiciară unitară.
    19. Totodată, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
    20. Instanţa de trimitere a apreciat că, dintre cele două incidente procedurale, are prioritate sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât viciul de neconstituţionalitate pus în discuţie ar putea fi înlăturat pe cale de interpretare a legii, ceea ce ar face de prisos sesizarea Curţii Constituţionale. Or, sarcina interpretării legii revine în primul rând instanţelor de judecată.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    21. Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 6.533/3/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    22. Instanţa care formulează sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, ca instanţă de recurs, şi este competentă, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), coroborat cu art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ), şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să soluţioneze recursul declarat împotriva unei sentinţe pronunţate, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal într-un proces având ca obiect raportul de serviciu al unui funcţionar public, mai precis, egalizarea salariului de bază al acestuia la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instituţiei pentru funcţii similare şi aceleaşi condiţii de încadrare.
    23. Soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată în recurs depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, respectiv de interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a se analiza dacă la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme de lege cu aplicabilitate generală, în măsura în care respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.
    24. Astfel, interpretarea în discuţie este esenţială pentru a se stabili caracterul fondat sau nefondat al căii de atac cu care a fost învestită instanţa de sesizare, câtă vreme aceasta, raportat la motivele de casare dezvoltate prin cererea de recurs, urmează să răspundă la critici de nelegalitate ce vizează problema de drept invocată.
    25. Totodată, chestiunea de drept sesizată este una reală, cu un grad de dificultate suficient de ridicat.
    26. Instanţa de trimitere a apreciat că această chestiune de drept, a cărei lămurire se cere, este nouă şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare sau pronunţat ori al unei alte hotărâri obligatorii pronunţate de instanţa supremă.
    27. În acest sens a arătat că, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 (...), principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale“.
    28. Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept transpune în mod expres şi neechivoc sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017 principiul statuat pentru prima dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, al egalizării veniturilor salariale pentru situaţii profesionale identice, cu luarea în considerare a drepturilor de aplicabilitate generală stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive.
    29. În considerentele de la paragrafele 82-84 ale Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 sus-menţionate se face însă distincţie între situaţiile în care instanţele sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, caz în care s-a reţinut că principiile examinate pot constitui temei al egalizării, şi situaţiile în care sfera de aplicare a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive este restrânsă în beneficiul anumitor destinatari ai legii, caz în care s-a reţinut că invocarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a justifica, prin ea însăşi, soluţia egalizării. În această din urmă situaţie, instanţa este chemată să facă o analiză a legii, în vederea corectei ei aplicări.
    30. Totodată, la paragraful 87 al aceleiaşi decizii se arată, într-o formulare generală, că „Existenţa unor hotărâri judecătoreşti nu constituie, aşadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoaşterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor, iar principiul egalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu justifică acordarea altor salarii de bază decât cele pe care legiuitorul, în considerarea unor criterii obiective, le-a stabilit“. Pare a se consacra astfel prevalenţa principiului legalităţii în faţa principiilor nediscriminării şi egalităţii, indiferent de natura drepturilor salariale recunoscute prin hotărârile judecătoreşti invocate drept reper pentru egalizare, rezervă ce nu se regăseşte însă şi în dispozitivul Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    31. Se naşte astfel întrebarea dacă instanţa învestită cu cererea de egalizare este chemată să facă o analiză a legii doar în situaţiile în care normele interpretate şi aplicate prin hotărârile judecătoreşti invocate drept temei pentru egalizare nu sunt unele de aplicabilitate generală, ci instituie majorări salariale doar în beneficiul anumitor destinatari, sau, dimpotrivă, în toate situaţiile în care se solicită egalizarea prin raportare la drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
    32. În speţă, hotărârile judecătoreşti de care se prevalează intimatul-reclamant au interpretat şi aplicat norme de aplicabilitate generală pentru categoria profesională a specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (normele ce reglementează modalitatea de stabilire a salariului de bază al acestei categorii profesionale, prin trimitere la indemnizaţia de bază a procurorului cu grad de judecătorie, reţinându-se aplicarea concomitentă a majorărilor rezultate din vechimea acumulată în muncă şi a celor rezultate din vechimea acumulată în funcţie), într-o manieră invalidată ulterior printr-o decizie dată în dezlegarea unei chestiuni de drept, obligatorie de la data publicării sale (care a recunoscut doar majorările salariului de bază rezultate din vechimea acumulată în muncă), dar ale cărei efecte nu se răsfrâng şi asupra hotărârilor judecătoreşti anterioare.
    33. Situaţia din speţă se circumscrie, aşadar, dispozitivului Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, însă nu se poate ignora faptul că aplicarea tale quale a acestuia ar lipsi de efecte, în practică, cele statuate prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, după cum a proceda în speţă la o analiză a legii, analiză ce ar urma să valorifice cele statuate prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, ar intra în contradicţie cu dispozitivul Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023. Or, ambele decizii menţionate sunt obligatorii, iar concilierea aplicării lor apare a fi suficient de dificilă pentru a face necesară intervenţia instanţei supreme pe calea mecanismului prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă.
    34. Problema de drept este, prin urmare, aceea de a stabili dacă în situaţia în care drepturile recunoscute prin hotărâre judecătorească sunt de aplicabilitate generală, dar o decizie ulterioară obligatorie invalidează interpretarea care a dus la recunoaşterea lor, instanţa de egalizare este ţinută a face o analiză a legii sau va da prevalenţă principiilor egalităţii şi nediscriminării.
    35. Nu în ultimul rând, problema de drept semnalată este susceptibilă de a apărea într-o multitudine de cauze privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi de a genera practică neunitară în acest domeniu.
    36. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, în speţă, deşi reglementarea legală nu este de dată recentă, implicând analiza unor dispoziţii legale în vigoare din 2017, totuşi acestea au generat numeroase litigii şi, cu toate că au făcut obiectul mai multor decizii pronunţate de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare, sub diverse aspecte, nu reiese a exista o jurisprudenţă suficient de consistentă care să fi statuat în mod expres cu privire la problema de drept în discuţie şi care să permită deci conturarea unei practici stabile a instanţelor de judecată.
    37. În mod corespunzător, instanţa de trimitere a conchis în sensul îndeplinirii condiţiei noutăţii în cazul întrebării adresate, inclusiv în raport cu scopul mecanismului hotărârii prealabile de a preîntâmpina apariţia practicii judiciare neunitare, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită fiind susceptibilă să conducă la interpretări divergente, cu consecinţa creării unor discrepanţe în salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    38. Recurenta-pârâtă nu a exprimat niciun punct de vedere.
    39. În schimb, intimatul-reclamant s-a opus sesizării în condiţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, apreciind că nu este necesară nicio dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, câtă vreme dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, pe de o parte, şi cele ale art. 6 lit. b) şi c) din aceeaşi lege-cadru, pe de altă parte, au făcut deja obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, respectiv prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, obligatorii erga omnes şi, prin urmare, considerate a fi nu doar aplicabile în speţă, ci şi suficiente pentru soluţionarea cauzei în favoarea sa.
    40. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    41. Completul de judecată care a formulat sesizarea a reţinut că, în cauza de faţă, reclamantul solicită stabilirea drepturilor sale salariale la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii şi condiţii similare în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pretenţiile sunt întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) şi art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar în fapt pe existenţa în cadrul autorităţii a unor salarii de bază superioare celui de care beneficiază reclamantul, pentru specialişti ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu aceeaşi situaţie profesională, ca efect al punerii în plată a hotărârilor judecătoreşti definitive obţinute de aceştia din urmă, anterioare Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021, prin care li s-a recunoscut dreptul la stabilirea salariului de bază cu valorificarea nu doar a vechimii în muncă, ci şi a vechimii în funcţie.
    42. În opinia instanţei de sesizare, este indiscutabil faptul că în speţă diferenţele salariale vizează drepturi recunoscute în baza unor norme de aplicabilitate generală, fiind vorba despre modul de determinare a salariului de bază al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform normei de trimitere la indemnizaţia de bază a procurorului cu grad de judecătorie, respectiv de hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a decis că salariul de bază al acestei categorii profesionale se determină prin valorificarea nu doar a vechimii în muncă, ci şi a vechimii în funcţie.
    43. Există, aşadar, colegi ai reclamantului, cu aceeaşi încadrare, care au obţinut asemenea hotărâri judecătoreşti şi care sunt remuneraţi corespunzător acestora, salariul de bază fiindu-le stabilit la un nivel superior celui de care beneficiază reclamantul.
    44. Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) şi ale art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, ar impune să se dea eficienţă drepturilor recunoscute prin aceste hotărâri judecătoreşti în operaţiunea de egalizare a salariului de bază al reclamantului cu cel stabilit la nivel maxim în cadrul instituţiei.
    45. Astfel, reclamantul, la rândul său, ar ajunge să aibă un salariu de bază stabilit prin valorificarea nu doar a vechimii în muncă, ci şi a vechimii în funcţie.
    46. În acest context se ridică întrebarea legitimă dacă este posibilă, în soluţionarea cauzei, ignorarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021, din care rezultă că un astfel de mod de stabilire a salariului de bază este rezultatul unei interpretări eronate a legii.
    47. Trebuie totodată să se ţină seama de faptul că, strict formal, în prezenta cauză, reclamantul nu urmăreşte stabilirea salariului său de bază cu luarea în considerare şi a vechimii în funcţie, ci egalizarea acestuia la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru aceeaşi funcţie şi aceeaşi încadrare.
    48. De asemenea, în mod indiscutabil, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021 nu produce efecte asupra hotărârilor judecătoreşti anterioare care au îmbrăţişat interpretarea invalidată. Acestea continuă să producă efecte şi, strict formal, pot fi invocate drept reper pentru egalizarea salarială.
    49. Totuşi, nu se poate ignora că, în felul acesta, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021 ar putea fi lipsită de orice efecte practice, context în care apare a fi rezonabilă inclusiv îngrijorarea că perpetuarea şi generalizarea efectelor unei interpretări a legii ce s-a dovedit a fi eronată sunt susceptibile a aduce atingere principiilor statului de drept şi legalităţii, ca fundament al statului, principiului înfăptuirii justiţiei în numele legii, precum şi rolului instanţei supreme în aplicarea şi interpretarea unitară a legii, aşa cum sunt acestea consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5), art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (3) din Constituţie.
    50. Totuşi, având în vedere că o interpretare care să favorizeze principiul legalităţii se îndepărtează de dispozitivul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, că în favoarea aplicării tale quale a acestuia pledează caracterul obligatoriu doar pentru viitor al deciziilor date în dezlegarea unor chestiuni de drept, cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021, că în speţă este dovedită existenţa inechităţilor salariale, iar art. 39 alin. (1) şi (4) şi art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 pledează pentru înlăturarea acestora, în timp ce aplicarea cu prioritate a art. 6 lit. a) din legea-cadru le-ar perpetua, situaţie dificil de înţeles şi de asimilat pentru funcţionarii destinatari ai legii, completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că dificultatea problemei de drept impune intervenţia instanţei supreme prin mecanismul prevăzut de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă pentru lămurirea chestiunii de drept, inclusiv pentru a preîntâmpina o practică judiciară neunitară în materie.

    VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie
    51. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rezultat aspectele ce se vor arăta în continuare cu privire la chestiunea de drept sesizată.
    52. Într-o opinie se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme de lege cu aplicabilitate generală.
    53. În susţinerea acestei opinii s-a argumentat referitor la situaţia din speţa de faţă că, în analiza temeiniciei drepturilor solicitate, cauza diferenţelor salariale nu mai prezintă relevanţă, iar Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021 nu înlătură dreptul de aliniere a salarizării la nivel maxim. De asemenea, s-a subliniat că obiectul cererilor de învestire a instanţelor este acela de egalizare a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în raport cu alţi angajaţi cărora le-au fost recunoscute anumite drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti definitive, urmărindu-se eliminarea inechităţilor şi discriminării.
    54. S-a subliniat că sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul nediscriminării, potrivit căruia se impun eliminarea oricărei forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie [art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017], şi principiul egalităţii, care presupune asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală [art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017].
    55. S-a reţinut că această soluţie se impune şi pentru că prevederile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu disting, impunând egalizarea salarială, independent de motivul pentru care există respectivele diferenţe salariale prin raportare la funcţiile similare analizate, deci inclusiv în situaţia în care diferenţele salariale ar fi determinate de aplicarea pentru unii dintre funcţionarii publici a unei hotărâri judecătoreşti obţinute de aceştia.
    56. Pe de altă parte, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept, în măsura în care respectiva interpretare a fost ulterior invalidată, nu produce efecte asupra hotărârilor judecătoreşti anterioare care au îmbrăţişat interpretarea invalidată. Acestea continuă să producă efecte şi, strict formal, pot fi invocate drept reper pentru egalizarea salarială.
    57. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023 transpune în mod expres şi neechivoc sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017 principiul statuat pentru prima dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, al egalizării veniturilor salariale pentru situaţii profesionale identice, cu luarea în considerare a drepturilor de aplicabilitate generală stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
    58. S-a apreciat că, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare, se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, în ceea ce priveşte chestiunea de drept învederată, urmează a fi aplicată situaţiilor în care nu există deja hotărâri definitive cu privire la drepturi salariale similare.
    59. În sensul acestei opinii au fost transmise de instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară şi puncte de vedere teoretice exprimate de judecători.
    60. Într-o a doua opinie s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu ar trebui să se ţină seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme de lege cu aplicabilitate generală, în măsura în care respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.
    61. Astfel, efectul obligatoriu al Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate fi înlăturat prin invocarea principiilor egalităţii şi nediscriminării, a Deciziei nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, respectiv a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    62. De altfel, potrivit considerentelor Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, stabilirea drepturilor salariale nu poate fi realizată exclusiv în considerarea unor hotărâri judecătoreşti, fără o analiză a legii aplicabile.
    63. Opinia exprimată în acest sens a fost motivată prin faptul că, în ipoteza recunoaşterii unor astfel de drepturi salariale, contrar interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar ajunge implicit la eludarea normelor legale referitoare la obligativitatea deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare, precum şi la perpetuarea unor situaţii stabilite ca fiind contrare legii.
    64. În sprijinul acestei opinii a fost identificată practică judiciară, fiind înaintate şi puncte de vedere teoretice exprimate de judecători.
    65. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    66. Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. a) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017, constatând că sunt neîntemeiate (de exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019).
    67. De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 185 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 20 iulie 2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    68. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reţinut că: „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.“

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    69. În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii ce prezintă relevanţă în dezlegarea prezentei chestiuni de drept, în ordine cronologică:
    - Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie“;
    – Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.“

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    70. Judecătorii-raportori au apreciat, prin raportul întocmit asupra fondului sesizării, că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Asupra admisibilităţii sesizării
    71. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    72. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ:
    (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
    (iv) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
    (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
    (vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;
    (vii) problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite.

    73. Prima şi a doua condiţie sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuţie suplimentară, iar cu privire la cea de-a treia condiţie se observă că instanţa de trimitere judecă în ultimă instanţă, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) prima teză şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 536 din Codul administrativ şi, respectiv, cu art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.
    74. După cum se poate observa din expunerea ce precedă, în cauză reclamantul a solicitat instanţei recunoaşterea dreptului la o componentă a salariului ce a fost deja recunoscută prin hotărâri judecătoreşti altor persoane despre care afirmă că prestează aceeaşi muncă şi sunt încadrate pe aceeaşi funcţie şi cu aceeaşi gradaţie, în condiţiile în care ulterior pronunţării menţionatelor hotărâri problema de drept a acordării acelui drept salarial a fost dezlegată printr-o decizie dată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, decizie obligatorie pentru viitor, care a consemnat că persoanele în discuţie nu au dreptul la respectiva componentă salarială.
    75. Atacând cu recurs sentinţa prin care prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, pârâtul angajator a formulat critici de nelegalitate cărora instanţa care a formulat prezenta sesizare este chemată a le răspunde şi care privesc conflictul dintre principiile ce (alături de altele, indiferente pentru cauză) guvernează reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice: principiul legalităţii, principiul nediscriminării şi principiul egalităţii, prevăzute expres de art. 6 lit. a), respectiv b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    76. Prin urmare, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate (iv), ca soluţionarea cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.
    77. Cu privire la cerinţa noutăţii - (v) - analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept.
    78. Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (de exemplu, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017 etc.), cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.
    79. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care, deşi norma nu este foarte recentă, în privinţa sa s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei).
    80. În speţă se identifică tocmai această ultimă teză ce conturează noutatea, în care, deşi reglementările în discuţie nu sunt foarte recente, problema de drept a cărei dezlegare se cere s-a ivit în contextul adoptării instrumentului de unificare menţionat, pe parcursul aplicării textelor legale, ea însăşi fiind ivită în practica recentă a instanţelor judecătoreşti, după cum se poate observa din jurisprudenţa identificată şi înaintată de acestea.
    81. Astfel, se reţine totodată că nu a avut loc depăşirea stadiului unei practici judiciare incipiente (faţă de numărul relativ redus de hotărâri identificate prin cercetarea jurisprudenţei) şi că este în curs de conturare o practică în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, din această perspectivă cerinţa noutăţii fiind îndeplinită.
    82. Verificările anterior menţionate au relevat că problema în discuţie nu face obiectul unui recurs în interesul legii care să fi fost soluţionat sau care să fie în curs de soluţionare, fiind îndeplinită astfel şi cerinţa (vi).
    83. În fine, cu privire la condiţia de admisibilitate a existenţei unei probleme de drept veritabile - (vii) - s-a arătat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi că, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidenţa unor principii generale, al căror conţinut sau sferă de aplicare este discutabilă (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).
    84. Prin prisma acestor repere de principiu se consideră relevant pentru verificarea acestei cerinţe de admisibilitate că atât jurisprudenţa colectată, cât şi opiniile teoretice exprimate de judecătorii instanţelor consultate dovedesc existenţa unor puncte de vedere pertinente ce susţin fiecare variantă de rezolvare a conflictului de norme; în plus, apare ca iminentă conturarea unei jurisprudenţe neunitare asupra chestiunii de drept sesizate, astfel încât, având în vedere şi argumentele necesar a fi cântărite în cadrul operaţiunii de interpretare la care se raportează instanţa de trimitere, este îndeplinită şi cerinţa ca problema de drept să ridice dificultatea ce face necesară intervenţia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (vii).

    Asupra fondului sesizării
    85. Pentru claritatea expunerii se reţine că, în esenţă, circumstanţele litigiului constau în pronunţarea în beneficiul unor specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care acestora li s-a recunoscut dreptul la stabilirea salariului de bază cu aplicarea art. 22 alin. (1) din secţiunea 6, cap. VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, trimiterea cuprinsă în acest text privind salariile de bază ale procurorilor cu grad de judecătorie prevăzute la nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin amintitele hotărâri s-a dispus ca operaţiunea determinării salariului de bază al reclamanţilor respectivi să se realizeze cu luarea în calcul atât a vechimii în funcţie, cât şi a vechimii în muncă.
    86. Succesiv, în cadrul mecanismului prevăzut de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021, că „în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (...) care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie“.
    87. Reclamantul din cauza pendinte susţine necesitatea aplicării principiului egalităţii şi, consecutiv, a egalizării salariului său de bază cu cel recunoscut deja persoanelor aflate în aceeaşi situaţie cu el, în timp ce pârâta opune unei asemenea soluţii caracterul obligatoriu al dezlegărilor cuprinse în Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    88. Rezolvarea sesizării de faţă nu poate fi realizată fără a tranşa în prealabil chestiunea incidentală a fundamentului juridic al solicitării cu care instanţa este învestită, deoarece acest aspect este reţinut în încheierea de sesizare şi reprezintă un pas important în verificarea prevalenţei unuia sau altuia dintre cele două principii cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv legalitatea şi egalitatea modului de salarizare a persoanelor plătite din fonduri publice.
    89. Sub acest aspect se poate observa că instanţa de trimitere subliniază în două rânduri în motivarea încheierii de sesizare că „strict formal“ în cauză reclamantul nu urmăreşte stabilirea salariului său de bază cu luarea în considerare şi a vechimii în funcţie, ci solicită egalizarea acestuia la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru aceeaşi funcţie şi aceeaşi încadrare.
    90. Fără a consemna în mod expres care ar fi consecinţele unei atari calificări a cererii de chemare în judecată, rezultă implicit din celelalte argumente prezentate că a considera că instanţa este învestită numai cu aplicarea principiului egalităţii o scuteşte pe aceasta de la aplicarea dezlegărilor cu caracter obligatoriu din dispozitivul Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care guvernează modul de interpretare a normelor de drept substanţial mai sus evocate, ce prevăd însuşi salariul de bază al respectivilor funcţionari.
    91. De altfel, acest argument apare şi în unele dintre hotărârile judecătoreşti transmise instanţei supreme, unde se consemnează expres că instanţa este învestită numai cu cererea de egalizare a salariilor de bază, şi nu cu determinarea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din secţiunea 6, cap. VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ce trimite la salariile de bază ale procurorilor cu grad de judecătorie prevăzute la nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ, ceea ce justifică înlăturarea aplicării Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Dimpotrivă, alte hotărâri consemnează că temeiul acţiunii este unul mixt, ce are în vedere atât aplicarea în beneficiul reclamanţilor a dispoziţiilor legale ce reglementează respectiva componentă salarială, cât şi a principiului egalităţii, prin raportare la hotărârile definitive invocate.
    92. Contrar primului punct de vedere, se reţine că cele două temeiuri de drept în discuţie nu pot fi disociate în speţă, deoarece principiul egalităţii împreună cu principiul nediscriminării nu poate opera împotriva principiului legalităţii.
    93. Astfel, principiul egalităţii, în componenta ce obligă la recunoaşterea unor salarii egale pentru toate persoanele care sunt încadrate pe aceeaşi funcţie şi desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii de vechime şi calificare, pleacă tot de la premisa că salariile maxime aflate în plată ce îndeplinesc aceste condiţii [potrivit art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017] sunt stabilite cu respectarea legii, indiferent că sunt sau nu sunt recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
    94. Cu atât mai mult în ipoteza recunoaşterii judiciare a drepturilor, hotărârea judecătorească definitivă este prezumată a reflecta adevărul legal cu privire la raportul juridic dezlegat, astfel încât egalizarea salariului raportat la salariul stabilit ca urmare a pronunţării hotărârii judecătoreşti are la bază inclusiv principiul legalităţii.
    95. În aceste coordonate nu se poate considera că o acţiune precum cea a reclamantului din cauza de faţă are ca temei unic prevederile art. 6 lit. b) şi c) şi, respectiv, art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece niciun salariu de bază nu poate fi stabilit cu încălcarea legii, astfel cum prevede expres art. 6 lit. a) din acelaşi act normativ („principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege“).
    96. De aceea se impune a constata că acţiunea prin care se solicită aducerea salariului de bază la acelaşi nivel cu cel recunoscut prin hotărâri judecătoreşti altor persoane trebuie să fie analizată prin prisma tuturor acestor temeiuri legale - atât necesitatea egalizării, cât şi imperativul respectării legii -, astfel încât temeiul juridic al demersului judiciar pendinte este unul mixt, iar invocarea exclusiv a principiului egalităţii este, aşa cum a subliniat instanţa de trimitere, cu adevărat „strict formală“.
    97. Or, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile“. Corelativ, art. 7 din acelaşi cod consacră principiul legalităţii, prevăzând în alin. (1) că „Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii“, iar art. 5 din Codul de procedură civilă impune soluţionarea cauzei potrivit legii, iar, în lipsa acesteia, potrivit uzanţelor, analogiei, principiilor generale de drept şi cu observarea principiului echităţii.
    98. Aceste imperative legale justifică instituirea prin art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă a dreptului - şi obligaţiei - judecătorului de a da calificarea juridică adecvată actelor şi faptelor deduse judecăţii de reclamant, chiar dacă acesta le-a dat o altă denumire, astfel că - sub rezerva aplicării normei de excepţie din art. 22 alin. (5) din Codul de procedură civilă - judecătorul este suveran în operaţiunea de a identifica, interpreta şi aplica normele juridice incidente cauzei.
    99. Procedând astfel se ajunge la rezultatul corect al operaţiunii de calificare care este acela că acţiunea se soluţionează prin prisma tuturor regulilor fundamentale edictate de art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    100. Plecând de la acest raţionament rezultă cu claritate că nu poate fi însuşit argumentul ce justifică înlăturarea caracterului obligatoriu al dezlegărilor cuprinse în Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a faptului că temeiul de drept substanţial din Legea-cadru nr. 153/2017 care se referă la modul de calcul al salariului reclamantului nu se încadrează în limitele învestirii instanţei.
    101. Consecutiv, se impune a observa, aşa cum a consemnat şi instanţa de trimitere, că, fără a avea efecte cu privire la raporturi juridice soluţionate definitiv, art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în mod imperativ caracterul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept examinate de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru instanţele chemate a soluţiona acea chestiune şi care pronunţă o hotărâre ulterior publicării.
    102. Pe de altă parte, principiul egalităţii în stabilirea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice - prevăzut de art. 6 lit. c) şi aplicat în conjuncţie cu principiul nediscriminării din art. 6 lit. b) al Legii-cadru nr. 153/2017 - îşi are sorgintea în reglementări anterioare acestui act normativ.
    103. Astfel, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi prin alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice a fost introdus un nou alineat al art. 1, alin. (5^1), potrivit căruia: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“
    104. Regula egalizării cu salariul maxim în plată a fost cuprinsă ulterior în art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), text modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016): „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“
    105. Prin aceeaşi Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 au fost introduse mai multe alineate la art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, printre care alin. (1^2): „În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.“
    106. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.
    107. Argumentul esenţial care a condus la pronunţarea acestei decizii a fost constituit de încălcarea prevederilor legii fundamentale - art. 124, art. 126, art. 1 alin. (4) şi art. 16 - prin faptul că legiuitorul a exclus din procesul de egalizare a salariilor reglementat de art. 3^1 alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 acele salarii recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătoreşti, ceea ce ignoră efectele statuate constituţional ale hotărârii judecătoreşti, principiul separaţiei puterilor în stat, dar şi principiul egalităţii în faţa legii.
    108. La momentul adoptării Legii-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a transpus principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ce fuseseră recunoscute numai implicit şi punctual în legislaţia anterioară şi apoi primiseră o recunoaştere de principiu în considerentele deciziei Curţii Constituţionale anterior evocate, prin cuprinderea lor expresă în art. 6 lit. b) şi c). Alăturat, a consemnat expres şi principiul legalităţii stabilirii salariilor, în art. 6 lit. a).
    109. Principiul egalităţii a fost apoi interpretat în cadrul Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au statuat următoarele: „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.“
    110. Este relevant mecanismul logico-juridic ce a stat la baza adoptării acestei soluţii, deoarece instanţa de trimitere arată că o interpretare care să favorizeze principiul legalităţii (dând astfel efecte Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care a infirmat dreptul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la aplicarea grilei de salarizare specifice procurorului cu grad de judecătorie în privinţa vechimii în funcţie) s-ar îndepărta de dispozitivul Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; implicit, acest raţionament cuprinde statuarea - greşită - că acele considerente ale deciziei care susţin aplicarea principiului legalităţii nu au caracter decizoriu, deoarece dispozitivul susţine exclusiv principiul egalităţii.
    111. Problema de drept soluţionată prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a privit modul de calcul al salariilor de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor şi parchetelor; s-a reţinut, astfel, la paragraful 59, că „apelanţii-reclamanţi, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex la o unitate de parchet de pe lângă o curte de apel şi la un parchet de pe lângă o judecătorie, au solicitat egalizarea salariilor lor de bază fie cu cele ale unor grefieri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor indicate la art. 17 alin. (5) din secţiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -, fie cu cele ale unor grefieri care, deşi nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor indicate la art. 17 alin. (5) din actul normativ menţionat, au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive prin care salariul de bază le-a fost majorat cu 10%“.
    112. În acest context, instanţa supremă a observat că art. 17 din secţiunea a 4-a a cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 prevedea modalităţi distincte de calcul al salariilor de bază pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea [alin. (2)], din cadrul tribunalelor/tribunalelor specializate, tribunalelor militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea [alin. (3)], pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea [alin. (4)] şi, respectiv, pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism [alin. (5)].
    113. Notând că legea reglementează diferit salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor şi parchetelor, în considerarea gradului instanţei/parchetului sau a circumscripţiilor unor judecătorii/parchete, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în paragraful 69 că: „Stabilirea unor salarii de bază diferenţiate este justificată, astfel, fie de nivelul sporit al atribuţiilor specifice, pe măsură ce gradul instanţei ori al parchetului creşte, fie de circumscripţiile teritoriale mai mari ale unor judecătorii/parchete aferente, identificate în textul legii; ca atare, personalul auxiliar de specialitate şi cel conex din judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ ori din parchetele de pe lângă acestea, cel din tribunale/tribunale specializate, tribunale militare şi din parchetele de pe lângă acestea nu prestează aceeaşi muncă cu cel din celelalte judecătorii/parchete, ci una căreia legea îi recunoaşte o complexitate mai ridicată, în considerarea volumului de activitate crescut şi/sau a competenţelor proprii; similar, personalul din cadrul curţilor de apel/parchetelor aferente prestează o muncă de o dificultate sporită faţă de cel al instanţelor/parchetelor inferioare, după cum şi cel de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are atribuţii suplimentare faţă de cel încadrat la celelalte instanţe/parchete.“
    114. Mai departe, analiza ansamblului reglementării şi a incidenţei dezlegărilor cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 este realizată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în paragrafele ce succedă:
    "78. La 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, care a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale în normele de la art. 6 lit. b) şi c) din această lege, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală).
79. Incidenţa Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, în legătură cu domeniul de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, a fost dezlegată de instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare, pe cale incidentală, în cuprinsul unor considerente cu valoare decizorie din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021.
80. În acest sens, relevante sunt paragrafele 86 şi 88 din această decizie, prin care s-a statuat astfel: «Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală“. (...) Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.»
81. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care au fost interpretate, în vederea aplicării unitare, dispoziţii anterioare Legii-cadru nr. 153/2017; cu toate acestea, întrucât principiile şi jurisprudenţa constituţională creată în temeiul fostei reglementări au fost preluate în cea actuală, raţionamentul prezentat în decizia indicată, pe deplin valabil, poate fi valorificat. Astfel, statuând în sensul că egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în paragraful 79 al deciziei amintite s-a reţinut că «hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală». Un alt exemplu poate fi identificat în sistemul de salarizare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în care singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021. În paragraful 73 al deciziei evocate s-a reţinut că diferenţierea veniturilor magistraţilor - în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă - se face «în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant»; paragrafele 74, 80 şi 81 ale aceleiaşi decizii vin să întărească aceeaşi idee, a aplicabilităţii generale doar a elementului component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, al valorii de referinţă sectorială, ca reper «unic, de referinţă în sectorul în care este incident». Spre deosebire, celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază - coeficientul de multiplicare - constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci, dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.
82. Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări.
83. De aceea, în măsura în care reperul de comparaţie invocat este reprezentat de personalul legitimat de lege la un salariu de bază majorat cu 10%, criteriile obiective, analizate în precedent, care permit stabilirea diferenţiată a salariului de bază, nu îngăduie concluzia discriminării personalului auxiliar de specialitate sau conex care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instanţe/parchete pentru care legea a stabilit salariile de bază fără aplicarea vreunui procent de majorare ori prin aplicarea unuia mai redus şi nu atrage, în consecinţă, aplicarea garanţiilor oferite de principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, se înfăptuieşte «prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.»
84. Nici dacă reperul de comparaţie invocat ar fi personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instanţe/parchete de acelaşi grad, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a justifica, prin ea însăşi, soluţia egalizării; într-o asemenea situaţie, instanţa este chemată să facă o analiză a legii, în vederea corectei ei aplicări."

    115. Concluzia ce rezultă din ansamblul acestor considerente este aceea că în ipoteza speţei respective, unde persoanele care sesizaseră instanţa reclamau stabilirea unui salariu de bază corespunzător unei categorii de angajaţi încadraţi la o instanţă sau parchet de alt grad sau la un parchet specializat, aplicarea principiului egalităţii şi a principiului discriminării nu se putea realiza în absenţa unei analize concrete a îndeplinirii cerinţelor pentru ca norma invocată să se aplice efectiv reclamanţilor, chiar în prezenţa unor hotărâri judecătoreşti care recunoscuseră dreptul respectiv unor persoane aflate în aceeaşi situaţie cu reclamanţii.
    116. Acesta este sensul lipsit de echivoc al argumentelor expuse în paragrafele 82-84 ale Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, mai sus reproduse, în care se pleacă de la însăşi teza premisă a cauzei pendinte - invocarea necesităţii egalizării unui salariu de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive.
    117. Mai departe, raţionamentul expus în Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are în vedere şi cele dezlegate anterior prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
    "85. Se cuvine subliniat că, prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.
86. În considerentele deciziei evocate s-a reţinut că «(...) nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalităţii de tratament în raport cu soluţia pronunţată de o altă instanţă, ci pe argumente de interpretare şi aplicare corectă a legii, chiar şi în situaţia în care invocă o astfel de hotărâre. Pe cale de consecinţă, interpretarea şi aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale».
87. Existenţa unor hotărâri judecătoreşti nu constituie, aşadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoaşterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor, iar principiul egalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu justifică acordarea altor salarii de bază decât cele pe care legiuitorul, în considerarea unor criterii obiective, le-a stabilit."

    118. Acest ultim paragraf subliniază din nou, cu şi mai multă claritate, faptul că principiul legalităţii trebuie să fie avut în vedere în egală măsură cu principiile egalităţii şi nediscriminării la momentul solicitării egalizării salariilor cu cele stabilite prin hotărâri judecătoreşti, astfel încât fiecare dintre ele condiţionează admiterea cererii - fireşte, dacă acţiunea are ca obiect egalizarea, şi nu exclusiv aplicarea normei ce reglementează dreptul salarial în discuţie.
    119. Cu privire la caracterul obligatoriu al acestor statuări se reţine că prevederile art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă pot fi aplicate cu succes, în sensul în care acele considerente care explică şi sprijină dispozitivul ce conţine o dezlegare obligatorie au, la rândul lor, acelaşi caracter, ansamblul argumentelor şi soluţia urmând a fi avute în vedere ca un tot unitar.
    120. În acest context se impune a observa că aprecierile de mai sus, cuprinse în paragrafele 82-84 şi, respectiv, 87 ale Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, explică şi sprijină dispozitivul deciziei, deoarece dezlegările cuprinse în acesta privesc atât aplicarea principiului egalităţii, cât şi a principiului legalităţii.
    121. O astfel de concluzie rezultă din faptul că soluţia arată că aplicarea principiilor egalităţii şi nediscriminării prin egalizarea salariilor la nivelul maxim recunoscut prin hotărâri judecătoreşti este condiţionată de aplicabilitatea generală a majorărilor salariale respective la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale; a doua teză a frazei dispozitivului statuează tocmai în sensul ca majorarea respectivă să fie prevăzută de lege în modul arătat, supunând astfel admiterea cererii de egalizare unei duble condiţionări.
    122. De aceea, în această situaţie, considerentele la care se referă şi instanţa de trimitere (cele de la paragraful 87) sprijină în mod indubitabil soluţia din dispozitivul Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se bucură de aceeaşi putere obligatorie ca şi dezlegarea problemei de drept cuprinse în acesta şi trebuie să fie citite împreună cu soluţia pe care o explică.
    123. Consecutiv, aceste argumente sunt aplicabile, mutatis mutandis, în cauza de faţă.
    124. Astfel, dacă s-a statuat că persoanele care nu se găsesc în situaţia premisă a unei dispoziţii legale nu pot beneficia de aceasta chiar dacă invocă hotărâri judecătoreşti pronunţate în beneficiul unor persoane aflate în situaţie similară sau identică, principiul egalităţii neputând opera în favoarea lor împotriva sensului şi scopului normei, cu atât mai mult aceste persoane nu se pot prevala de existenţa unor atari hotărâri judecătoreşti pentru a obţine un drept salarial cu privire la care s-a statuat cu caracter obligatoriu în sens contrar printr-o decizie pronunţată în cadrul unui instrument de unificare a practicii.
    125. A proceda conform susţinerilor reclamantului - care afirmă că existenţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în beneficiul altor angajaţi este suficientă pentru egalizarea salariului său - ar avea drept efect lipsirea completă de efecte juridice a rezultatului procedurii de dezlegare a unor chestiuni de drept, ipoteză ce nu se poate concilia cu prevederile imperative ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    126. Din această perspectivă devin relevante şi cele statuate prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că: „În aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi“, precum şi considerentele relevante ale acestei decizii, evocate deja în paragrafele citate din Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (supra, paragraful 117).
    127. În acelaşi context se impune şi observaţia că, acceptând şi posibilitatea pronunţării unor hotărâri contrarii asupra aceleiaşi chestiuni de drept, legiuitorul a reglementat procedeele de unificare a practicii judiciare prevăzute de art. 514 şi următoarele, respectiv de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acesta din urmă putând fi utilizat în situaţiile în care divergenţele jurisdicţionale sunt incipiente - ceea ce nu presupune obligatoriu absenţa oricărei practici judecătoreşti în domeniu.
    128. Or, folosirea eficientă a instrumentelor de unificare, cu observaţia că acestea nu produc efecte decât pentru viitor, asupra cauzelor pe rol sau care vor fi iniţiate ulterior publicării deciziilor, nu poate avea drept corolar decât necesitatea respectării dezlegărilor obligatorii ce s-au dat.
    129. În consecinţa tuturor acestor argumente, se constată că nu se poate ignora interpretarea obligatorie cuprinsă în Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel încât invocarea principiilor egalităţii şi nediscriminării nu este suficientă pentru egalizarea salariului de bază în condiţiile analizate.

    130. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 6.533/3/2022 şi, în consecinţă, stabileşte că:
    În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Lorena Repana

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 40 din 16 septembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 40 din 16 septembrie 2024 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 40 din 16 septembrie 2024 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare