Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 128/1/2019
┌─────────────┬────────────────────────┐
│Judecător │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei I│
│Laura-Mihaela│civile │
│Ivanovici │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei a│
│Eugenia │II-a civile │
│Voicheci │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele delegat │
│Ionel Barbă │al Secţiei de contencios│
│ │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Aurelia Rusu │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Gina │- judecător la Secţia I │
│Pietreanu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Dascălu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Bianca Elena │- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iulia Manuela│- judecător la Secţia a │
│Cîrnu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a │
│Mihăianu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mona │- judecător la Secţia de│
│Magdalena │contencios administrativ│
│Baciu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de│
│Marcela │contencios administrativ│
│Canacheu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de│
│Florina │contencios administrativ│
│Secreţeanu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marius Ionel │- judecător la Secţia de│
│Ionescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana Elena│- judecător la Secţia de│
│Gherasim │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 128/1/2019 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) raportat la art. 84 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în sensul de a indica dacă este posibilă acoperirea nulităţii absolute rezultând din redactarea cererii de chemare în judecată de o persoană juridică, în calitate de mandatar al altei persoane juridice“. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 25 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 282/215/2016*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. II. Temeiul juridic al sesizării 2. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată" III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi De Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 3. Codul de procedură civilă "ART. 82 Lipsa dovezii calităţii de reprezentant (1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată. (2) Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac. ART. 84 Reprezentarea convenţională a persoanelor juridice (1) Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii. (2) La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în condiţiile legii. [...] " IV. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată 4. La 7 ianuarie 2016 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. 282/215/2016, contestaţia formulată de petenta A, prin reprezentant B, în contradictoriu cu intimata C, împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmit de reprezentanţii intimatei C, solicitând anularea procesului-verbal în ceea ce priveşte măsura confiscării bunurilor. 5. În motivare, petenta A a arătat că prin procesul-verbal menţionat a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale de 20.000 lei societăţii transportatoare D, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 12/1990, reţinându-se că a efectuat activităţi de transport de mărfuri fără a avea documente legale de provenienţă în condiţiile legii; totodată, în temeiul art. 3 din acelaşi act normativ, s-a dispus confiscarea mărfii transportate. Petenta A a susţinut că marfa confiscată era proprietatea sa şi a menţionat că demersul său judiciar vizează măsura confiscării bunurilor. 6. Prin întâmpinarea depusă, intimata C a invocat: 1) excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reprezentantului B, 2) excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei A şi 3) excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. 7. Cu referire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reprezentantului B, a susţinut că la dosar nu a fost ataşată dovada împuternicirii date de petenta A lui B în vederea introducerii plângerii, care, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) din Codul de procedură civilă, trebuie să îmbrace forma unui înscris autentic. Petenta A a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că a ratificat toate actele de procedură efectuate de B în cauză. 8. Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei A, intimata a susţinut, în esenţă, că sancţiunea amenzii contravenţionale nu i-a fost aplicată acesteia, ci societăţii transportatoare D. Sub un alt aspect, a arătat că societatea petentă A nu a făcut dovada că este proprietara mărfii confiscate. 9. Cu referire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, intimata C a invocat dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2007 şi împrejurarea că cererea de restituire a bunurilor confiscate a fost îndreptată către D.R.A.F. 4 Târgu Jiu - A.N.A.F. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 8.081 din 6 iunie 2016, Judecătoria Craiova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei A şi, în consecinţă, a respins plângerea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, reţinând, ca unic argument, faptul că societatea sancţionată contravenţional este D, iar nu petenta A. 11. Prin Decizia nr. 491 din 8 martie 2017, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta A, a schimbat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, Judecătoriei Craiova, reţinând că, în calitate de persoană care pretinde că este proprietarul bunurilor confiscate, apelanta-petentă poate contesta, conform dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 12/1990, procesul-verbal de contravenţie, însă numai în ceea ce priveşte măsura confiscării. 12. Cu prilejul rejudecării, Judecătoria Craiova a pus în discuţie celelalte două excepţii invocate de intimată prin întâmpinare, iar prin Sentinţa nr. 8.146 din 28 iunie 2017 a respins atât excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a lui B şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei C, cât şi plângerea formulată de A, ca neîntemeiată. 13. Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant, instanţa a reţinut că intimata C a susţinut că nu a fost ataşată o împuternicire, în forma prevăzută de art. 85 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dată de către societatea petentă A lui B, care a introdus contestaţia. 14. Faţă de motivele invocate în susţinerea excepţiei s-a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care dispun în sensul că atunci „când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă cererea va fi anulată“. 15. Judecătoria Craiova a constatat că în primul ciclu procesual a fost depusă la dosar o procură emisă la 6 martie 2012 de un notar public din München, prin care A a împuternicit-o pe Leitner+Leitner Consulting - S.R.L. să o reprezinte în faţa autorităţilor fiscale române şi în faţa altor autorităţi române relevante în privinţa oricăror chestiuni administrative, juridice sau a altor chestiuni legate de operaţiunile societăţii reprezentate. 16. Plângerea care face obiectul sesizării instanţei a fost formulată în numele petentei A de către B. Totodată, instanţa a reţinut că, în primul ciclu procesual, respectiv în faza scrisă a procesului, în numele petentei A a fost depusă o cerere precizatoare de către o societate de avocaţi (E), căreia i-a fost ataşată o împuternicire avocaţială, iar prin răspunsul la întâmpinare depus prin avocat s-a arătat că petenta A „a ratificat şi a achiesat la toate actele de procedură efectuate de B“. 17. În aceste condiţii, judecătoria a reţinut că, prin ratificare şi achiesare la cererea de chemare în judecată formulată în numele societăţii petente, cauza de nulitate în ceea ce priveşte lipsa dovezii calităţii de reprezentant a fost acoperită prin validarea cererii de chemare în judecată, confirmarea expresă producând efecte din momentul formulării acesteia. 18. Aşadar, având în vedere că plângerea contravenţională a fost însuşită de societatea petentă, care este reprezentată în faţa instanţei de avocat, conform art. 84 din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că excepţia lipsei dovezii de reprezentant nu este întemeiată. 19. Împotriva Sentinţei nr. 8.146 din 28 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, a declarat apel petenta A; de asemenea, a declarat apel incident intimata C. 20. Apelul principal, declarat de petentă, conţine critici care vizează soluţia de respingere a contestaţiei formulate; prin apelul incident, intimata a criticat respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive. 21. Învestită cu soluţionarea apelurilor, instanţa de sesizare a pus în discuţie, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 479 din Codul de procedură civilă, împrejurarea că plângerea a fost promovată de o terţă societate pentru petenta A, deşi, conform prevederilor art. 84 din Codul de procedură civilă şi Deciziei nr. 9/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, o persoană juridică nu poate asigura asistenţă juridică ori reprezentare pentru o altă persoană juridică. 22. Prin notele de şedinţă depuse, petenta A a solicitat să se constate regularitatea actului de învestire, deoarece prima instanţă a valorificat însuşirea plângerii de către petenta A prin Declaraţia notarială nr. 1.338/2016, emisă de un notar din München şi apostilată cu nr. 910 a-4990/2016. 23. Totodată, s-a arătat că îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, din perspectiva calităţii de reprezentant a semnatarului actului de sesizare a instanţei, a făcut obiectul soluţionării cauzei în faţa primei instanţe. Prin sentinţa pronunţată în al doilea ciclu procesual, Judecătoria Craiova a dezlegat problema de drept şi a apreciat că toate viciile invocate privind cererea de chemare în judecată au fost acoperite, reţinând că: „prin urmare, având în vedere că plângerea contravenţională a fost însuşită de către societatea petentă, care este reprezentată în faţa instanţei de către avocat, conform art. 84 din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant nu este întemeiată, urmând a fi respinsă“. 24. Împotriva acestei soluţii, partea care a invocat excepţia nu a formulat apel, prin urmare, soluţia astfel pronunţată a intrat în puterea lucrului judecat. 25. A arătat apelanta-petentă, de asemenea, că excepţia lipsei calităţii de reprezentant are natura juridică a unei excepţii relative, aspect care rezultă atât din prevederile alin. (1) al art. 82 din Codul de procedură civilă, cât şi din prevederile alin. (2) al aceluiaşi text de lege, care arată că o astfel de excepţie nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac. Cu alte cuvinte, textul în discuţie reglementează, prin efectul legii, acoperirea automată a potenţialelor vicii, generate de promovarea acţiunii de către o persoană care nu avea calitatea de reprezentant, în ipoteza neinvocării excepţiei, ceea ce întăreşte teza caracterului relativ al excepţiei în discuţie. Or, cum excepţia în sine este una relativă, în mod evident aceasta nu poate reprezenta temei al unui motiv de apel de ordine publică. 26. S-a susţinut că din formularea art. 57 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile“, şi din teza finală a alin. (5) al aceluiaşi articol rezultă că sancţiunea incidentă este nulitatea relativă la care se referă art. 174 alin. (3) din acelaşi act normativ. Or, nulitatea relativă poate fi - şi a fost - acoperită, în condiţiile art. 177 din Codul de procedură civilă, iar împrejurarea pusă în discuţie de instanţă excedează noţiunii de excepţie absolută la care se referă art. 246 alin. (1), raportat la art. 247 alin. (1) din acelaşi act normativ, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 82 din Codul de procedură civilă, care prevăd obligaţia acordării unui termen în vederea complinirii lipsurilor (ceea ce s-a şi întâmplat în cauză). 27. Totodată, a arătat că posibilitatea instanţei de apel de a invoca motive de ordine publică cunoaşte o serie de limitări, una dintre acestea fiind expres reglementată de art. 481 din Codul de procedură civilă, conform căruia apelantului nu îi poate fi înrăutăţită situaţia în propria cale de atac. Or, prezentul dosar se află în cel de-al doilea ciclu procesual, ca efect al admiterii apelului petentei A, prin Decizia nr. 491 din 8 martie 2017 a Tribunalului Dolj, şi trimiterii cauzei spre rejudecare. 28. La termenul din 13 septembrie 2018, instanţa de trimitere a pus în discuţie necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 84 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, faţă de împrejurarea că, la introducerea plângerii, reprezentarea societăţii petente a avut loc printr-o altă persoană juridică şi văzând deciziile nr. 9/2016 şi nr. 19/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 246/2017. V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 29. Instanţa de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: a) de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 84 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, depinde stabilirea calităţii procesuale active a petentei A, în condiţiile în care plângerea contravenţională a fost formulată, în numele acesteia, de reprezentantul convenţional B şi a fost însuşită ulterior de aceasta; b) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 30. Opinia completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului, exprimată cu majoritate, este că, în interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 84 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, nulitatea rezultând din redactarea cererii de chemare în judecată de o persoană juridică, în calitate de mandatar al altei persoane juridice, poate fi acoperită, în condiţiile art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 31. În opinia separată s-a argumentat în sensul că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor legale incidente, avându-se în vedere următoarele aspecte: a) Prin Decizia nr. 9/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a admis sesizarea pronunţată de Tribunalul Braşov privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţei de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. În cuprinsul deciziei mai sus invocate s-a arătat că un contract de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu şi în planul dreptului procesual, guvernat în materia reprezentării de norme imperative (paragraful 33). Norma cuprinsă în art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu vizează ocrotirea interesului personal al părţilor, ci desfăşurarea procesului civil însuşi, fiind imperativă şi de ordine publică. Este de principiu că părţile nu pot acoperi prin voinţa lor viciile unui act de procedură săvârşit cu încălcarea unei norme de ordine publică şi nici nu se pot pronunţa valabil cu privire la dreptul de a invoca nesocotirea unei astfel de norme. Pe de altă parte, problema înlăturării neregularităţilor actului de procedură se pune, conform art. 177 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului. Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală este însă sancţionată cu nulitatea, care nu este condiţionată de existenţa unei vătămări, conform art. 176 pct. 2 din Codul de procedură civilă. b) Art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă reglementează reprezentarea convenţională a persoanelor juridice, în timp ce art. 82 alin. (1) din acelaşi act normativ se referă la dovada acestei calităţi, fiind de la sine înţeles că împuternicirea de a reprezenta a fost acordată, cu respectarea cerinţelor legii, unui avocat sau consilier juridic [art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă], urmând ca aceştia din urmă să facă dovada calităţii lor prin înscrisurile prevăzute în legea de organizare şi exercitare a profesiei. În situaţia în care împuternicirea de a reprezenta nu a fost dată unui avocat sau unui consilier juridic, nu se pune problema acordării unui termen conform art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru ca persoana care a formulat o acţiune în numele unei persoane juridice să îşi dovedească pretinsa calitate de reprezentant, pe care legea nu i-o recunoaşte. c) Interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 84 alin. (2) din acelaşi act normativ, nu este posibilă, având în vedere că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 485/2015, art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost declarat neconstituţional. VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 32. Apelanta-petentă A a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. Astfel, sunt îndeplinite condiţiile privind soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, precum şi cea potrivit căreia chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, nefiind îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează: Îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, din perspectiva calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii, a făcut obiectul soluţionării cauzei în primă instanţă (în al doilea ciclu procesual), Judecătoria Craiova apreciind că toate viciile invocate cu referire la cererea de chemare în judecată au fost acoperite. Împotriva soluţiei date excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, intimata C nu a formulat apel, astfel încât această dezlegare a intrat în puterea lucrului judecat, or, în privinţa dezlegărilor date de către prima instanţă unor aspecte de fapt sau de drept, efectele pasivităţii părţii interesate în a promova calea de atac nu pot fi înlăturate de instanţa de control judiciar, întrucât ordinea publică, reprezentată de principiul „res judicata pro veritate habetur“, ar fi încălcată, iar excepţia lipsei calităţii de reprezentant are natura juridică a unei excepţii relative, neputând fi invocată pentru prima oară în apel. Totodată, cauza se află în cel de-al doilea ciclu procesual, iar rejudecarea litigiului reprezintă o continuare a căii de atac, astfel încât instanţa poate invoca din oficiu motive de ordine publică (în măsura în care acestea ar exista) doar dacă nu agravează situaţia apelantei, fiind necesar ca principiul non reformatio in pejus să fie respectat şi cu ocazia rejudecării după admiterea apelului. Faţă de aceste considerente s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia care impune să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei respective. Referitor la condiţia noutăţii s-a arătat că menţiunea cuprinsă în paragrafele 33 şi 36 din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9/2016 privind caracterul imperativ al normelor ce guvernează materia reprezentării nu este de natură a indica faptul că instanţa supremă ar fi analizat tipul sancţiunii (nulităţii) care afectează o cerere viciată prin promovarea acesteia de către un mandatar care nu are calitatea reglementată de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, întrucât „caracterul imperativ“ al normei reprezintă un alt criteriu de clasificare a normei juridice faţă de criteriul interesului ocrotit. Dezlegările de drept conţinute de Decizia Curţii Constituţionale nr. 246/2017 reţin caracterul relativ al sancţiunii, existând remediu procedural de natură a acoperi viciul promovării unei acţiuni de către o persoană care nu îndeplineşte calitatea impusă de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pe fondul sesizării, apelanta-petentă a apreciat că promovarea cererii de chemare în judecată de către persoana juridică printr-un reprezentant care nu are calitatea impusă de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu atrage sancţiunea anulării cererii, în măsura în care, până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate, cererea de chemare în judecată a fost însuşită de titularul dreptului, fie personal, fie prin reprezentantul având calitatea impusă de art. 84 alin. (1) din acelaşi act normativ. 33. Prin notele scrise formulate, apelanta-intimată, care a declarat apel incident, a solicitat să se aibă în vedere deciziile nr. 9/2016 şi nr. 19/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 246/2017, conform cărora, în interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din acelaşi act normativ; or plângerea contravenţională a fost formulată de A reprezentată prin împuternicit B, iar societatea sancţionată contravenţional a fost D. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 34. Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că nulitatea ce poate rezulta ca urmare a nesocotirii regulilor privind reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi acoperită prin însuşirea cererii de către un mandatar care îndeplineşte, pe seama persoanei juridice titular al cererii, condiţiile prevăzute de lege în materia reprezentării convenţionale. Astfel, art. 82 din Codul de procedură civilă, cuprins în subsecţiunea privind „Dispoziţii generale“ a secţiunii „Reprezentarea părţilor în judecată“, stabileşte sancţiunea aplicabilă în mod general şi fără deosebire (unde legiuitorul nu distinge, nu trebuie nici interpretul să distingă), în cazul nesocotirii regulilor privind reprezentarea, materializată prin sintagma lipsa calităţii de reprezentant, şi anume nulitatea. Aceleaşi dispoziţii stabilesc regimul juridic general al excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, după cum, de altfel, şi doctrina este unanimă, în sensul în care începe prin a fi o excepţie cu efect dilatoriu, pentru că se acordă un termen pentru complinirea lipsurilor, însă se poate finaliza cu un efect peremptoriu, în situaţia în care lipsurile nu sunt complinite, pentru că intervine sancţiunea nulităţii. Regula este o aplicaţie a principiului general stabilit de dispoziţiile art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă din materia nulităţilor actelor de procedură, şi anume principiul salvgardării actelor de procedură: „Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia“. Dispoziţiile art. 84 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost ele interpretate prin deciziile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, stabilesc cu caracter de principiu regulile de reprezentare convenţională în privinţa persoanelor juridice, stabilind o interdicţie specială, şi anume imposibilitatea reprezentării unei persoane juridice printr-o altă persoană juridică. Regulile reprezentării convenţionale a persoanelor juridice derogă numai sub aspectul stabilirii celor ce pot avea calitatea de mandatar pe seama persoanei juridice, iar nu şi în privinţa sancţiunii aplicabile în cazul nerespectării unei atari condiţii; nefiind instituită nicio excepţie în ceea ce priveşte regimul sancţiunii aplicabile, acesta se aplică în totalitate, astfel cum a fost configurat de legiuitor, inclusiv sub aspectul posibilităţii de a se acorda un termen pentru complinirea lipsurilor şi acoperirea nulităţii absolute prin însuşirea cererii de către un tip de mandatar (reprezentant) din cele două enumerate de legiuitor. 35. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a arătat că nu este posibilă acoperirea nulităţii absolute rezultând din redactarea cererii de chemare în judecată de o persoană juridică, în calitate de mandatar al altei persoane juridice, dispoziţiile art. 84 din Codul de procedură civilă fiind imperative şi de strictă interpretare. Redactarea şi promovarea unei cereri de chemare în judecată de către un reclamant persoană juridică, prin mandatar persoană juridică, atrag sancţiunea nulităţii acesteia, conform dispoziţiilor art. 179 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată promovată în aceste condiţii nu poate fi acoperită, deoarece încălcarea dispoziţiilor referitoare la reprezentarea procesuală reprezintă unul dintre cazurile de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări (art. 176 pct. 2 din Codul de procedură civilă), motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 177 din Codul de procedură civilă referitoare la situaţiile în care instanţa poate dispune înlăturarea vătămării, fără anularea actului. 36. S-a exprimat şi opinia că dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabilesc că atunci când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, nu pot fi invocate în contextul problemei de drept în discuţie deoarece acest text de lege se referă la situaţia în care cererea de chemare în judecată a fost formulată printr-un reprezentant care nu şi-a dovedit calitatea, iar nu la situaţia în care cererea de chemare în judecată a fost formulată printr-un reprezentant căruia legea nu îi recunoaşte această calitate. Prin urmare, temeiul de drept pentru acoperirea nulităţii este dat de dispoziţiile art. 177 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar nu de dispoziţiile art. 82 alin. (1) din acelaşi act normativ. 37. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 138/C/119/111-5/2019 din 31 ianuarie 2019, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 38. Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (4) raportate la prevederile art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 698 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 28 decembrie 2015. Prin deciziile nr. 246 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, nr. 89 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 23 aprilie 2018, şi nr. 257 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 9 august 2018, instanţa de control constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă; prin Decizia nr. 660 din 24 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a doua, ale art. 84 alin. (2), precum şi ale art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt neconstituţionale. 39. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 507/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă în Dosarul nr. 21.531/197/2015 şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, iar, prin Decizia nr. 19 din 19 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.251/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă în Dosarul nr. 8.860/306/2015 şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. X. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii- raportori asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 40. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.I. Admisibilitatea sesizării 41. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. 42. De asemenea, potrivit prevederilor art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. 43. Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul a instituit mai multe condiţii de admisibilitate, ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal; – instanţele mai sus menţionate să judece cauza în ultimă instanţă; – să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei respective; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi. 44. Primele trei condiţii sunt îndeplinite, având în vedere că Dosarul nr. 282/215/2016*, în care a fost formulată cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile, este înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind în curs de judecată. Litigiul este judecat în ultimă instanţă, în raport cu prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora, „dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului“. 45. De asemenea, această chestiune de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 46. Cu privire la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei respective se reţine că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 47. În acelaşi timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 48. Prin interpretarea normelor de drept civil se înţelege operaţiunea logico-juridică de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme. Scopul interpretării unei norme juridice civile constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete la care norma juridică respectivă se referă şi a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme. Deci, interpretarea legii civile reprezintă o etapă necesară în procesul aplicării legii civile, conţinutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinţei legiuitorului, exprimată într-o anumită normă. 49. Necesitatea interpretării normei juridice rezidă în împrejurarea că, în procesul aplicării legii, judecătorul trebuie să stabilească conţinutul exact al normei puse în faţa sa, prin clarificarea şi lămurirea sensului acesteia, pentru a fi adecvată situaţiei de fapt prezentate, întrucât normele legale au întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care trebuie să se extragă esenţa aplicabilă la cazul concret. Or, rolul instanţelor de judecată este acela de a realiza o interpretare cazuală sau judiciară, care presupune ca, anterior soluţionării cauzei, să se studieze circumstanţele particulare ale speţei deduse judecăţii, să se realizeze calificarea juridică a cererii şi, ulterior, interpretarea normei de drept şi aplicarea acesteia, pentru emiterea actului jurisdicţional final. 50. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Codul procedură civilă reprezintă sediul materiei pentru soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant. 51. Art. 84 din Codul de procedură civilă reglementează reprezentarea convenţională a persoanelor juridice, dispunând la alin. (1) în sensul că: „Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.“ 52. Acest text legal a făcut obiectul unei de cereri de pronunţare a unei hotărâri prealabile, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Braşov şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. 53. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în condiţiile legii“, se reţine că prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a doua, ale art. 84 alin. (2), precum şi ale art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt neconstituţionale; prin Legea nr. 310/2018, art. 84 alin. (2), sus-menţionat, a fost abrogat. 54. Instanţa de trimitere a motivat în mod sumar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării, susţinând că „de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 84 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, depinde stabilirea calităţii procesuale active a petentei A în condiţiile în care plângerea contravenţională a fost formulată, în numele acesteia, de reprezentantul convenţional B şi a fost însuşită ulterior de aceasta“. 55. Tribunalul Dolj nu a făcut nicio altă analiză a legăturii cu cauza a chestiunii de drept enunţate, după cum nu a arătat în ce constă dificultatea de coroborare a textelor legale în discuţie şi nici dacă acestea sunt contradictorii, neclare sau incomplete. 56. Cu prilejul formulării întrebării prealabile, tribunalul a sintetizat chestiunea de drept astfel: „interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1), raportat la art. 84 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în sensul de a indica dacă este posibilă acoperirea nulităţii absolute rezultând din redactarea cererii de chemare în judecată de o persoană juridică, în calitate de mandatar al altei persoane juridice“. 57. Prin urmare, chestiunea de drept particularizează prima teză a Deciziei nr. 9/2016, referitoare la redactarea cererii de chemare în judecată. 58. Potrivit dispoziţiilor art. 194 lit. b) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată, atunci când este formulată prin reprezentant, va cuprinde numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută de art. 151 din Codul de procedură civilă, se va alătura cererii. 59. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie semnată. 60. Conform art. 200 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, completul de judecată învestit prin repartizare aleatorie trebuie să verifice dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 194-197 din acelaşi act normativ, având obligaţia să comunice reclamantului, în scris, lipsurile, cu menţiunea că, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. 61. Art. 196 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu include în categoria elementelor cererii de chemare în judecată a căror lipsă este sancţionată cu nulitatea şi prevederile art. 194 lit. b) şi aceasta deoarece lipsa dovezii calităţii de reprezentant este reglementată de art. 82 din Codul de procedură civilă. 62. Se observă însă că, în toate situaţiile, Codul de procedură civilă prevede că neîndeplinirea cerinţelor privitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată nu atrage în mod automat sancţiunea anulării acesteia, instanţa având obligaţia să înştiinţeze partea despre lipsurile constatate şi despre posibilitatea de a le remedia. 63. Din înscrisurile ataşate sesizării nu rezultă că judecătoria ar fi comunicat petentei existenţa vreunei neregularităţi în conformitate cu art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 64. Aşa cum s-a menţionat deja, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 7 ianuarie 2016, anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 26 mai 2016, a Deciziei nr. 9 din 4 aprilie 2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. 65. Ca urmare a invocării de către intimata C, prin întâmpinare, a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a lui B, din perspectiva nedepunerii unui înscris autentic în sensul art. 85 alin. (1) din Codul de procedură civilă (articol care reglementează însă forma pe care trebuie să o îmbrace împuternicirea dată unui mandatar neavocat de către o persoană fizică), ca răspuns la întâmpinare, au fost depuse o împuternicire avocaţială şi o precizare a cererii, în sensul că actele de procedură încheiate de B au fost ratificate de A. La dosar se găseşte un înscris autentic datat 11 aprilie 2016, prin care reprezentantul legal al petentei A a declarat că „ratifică şi achiesează la totalitatea actelor de procedură realizate de mandatarul său B“ în Dosarul nr. 282/215/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova. 66. În raport cu aceste considerente, se observă că instanţa de trimitere tinde la o reevaluare a condiţiilor de valabilitate a cererii de chemare în judecată în raport cu un moment ulterior sesizării instanţei şi propune ca fundament al chestiunii de drept interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 67. Coroborarea acestor dispoziţii conduce la concluzia că, atunci când constată că în numele unei persoane juridice acţionează un reprezentant convenţional care nu are calitatea de consilier juridic sau avocat al acesteia, instanţa va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar în cazul în care acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată. 68. Dispoziţiile legale sunt lipsite de orice echivoc sub aspectul modalităţii în care instanţele de judecată trebuie să procedeze atunci când constată lipsa calităţii de reprezentant; prin urmare, coroborarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă cu cele ale art. 84 alin. (1) din acelaşi act normativ nu implică nicio dificultate de interpretare, cu atât mai mult cu cât instituţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant nu este nouă în dreptul procesual român şi nici nu a suferit modificări esenţiale în noua reglementare. 69. Sub alt aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că problema de drept enunţată de instanţa de trimitere nu este concordantă cu temeiul de drept propus spre analiză. 70. Cum instanţa de trimitere tinde la verificarea îndeplinirii condiţiilor formale de sesizare a instanţei, temeiul de drept în raport cu care se poate aprecia cu privire la posibilitatea îndreptării neregularităţii actului de procedură este reprezentat de art. 177 din Codul de procedură civilă, iar nu de dispoziţiile art. 82 alin. (1) din acelaşi act normativ. 71. Astfel, potrivit art. 176 pct. 2 din Codul de procedură civilă, nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală, iar conform art. 177 alin. (1) din acelaşi act normativ, ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură. 72. Însă operaţiunea de interpretare şi aplicare a textului de lege la circumstanţele particulare ce caracterizează litigiul revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. 73. Având în vedere că obiectul procedurii prevăzute de art. 519-521 din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu înseşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut care intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de trimitere. 74. În ceea ce priveşte premisele conturării unei jurisprudenţe neunitare în problema de drept care face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele judecătoreşti au comunicat un număr nesemnificativ de hotărâri judecătoreşti; aceste hotărâri nu pot fi considerate ca reprezentând premise ale conturării unei practici neunitare în materie. 75. Astfel, la nivel teoretic, unele instanţe au opinat în sensul că este posibilă acoperirea nulităţii rezultând din redactarea cererii de chemare în judecată de o persoană juridică, în calitate de mandatar al altei persoane juridice, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă, conform cărora actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia. 76. Alte instanţe au susţinut că acoperirea nulităţii cererii de chemare în judecată nu se poate realiza în situaţia în care mandatul de reprezentare este nul, această împrejurare rezultând din acordarea calităţii de reprezentant de către o persoană juridică unei alte persoane juridice. Cum mandatul acordat de o persoană juridică unei alte persoane juridice pentru reprezentare în instanţă este nul, obiectul său fiind prohibit de dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă interpretat per a contrario, prezentarea sa în faţa instanţei de judecată este inutilă; prin urmare, nulitatea cererii de chemare în judecată formulată de o persoană juridică în calitate de reprezentantă a altei persoane juridice nu poate fi acoperită în condiţiile art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 77. Este de menţionat însă că instanţele care au exprimat cea de-a doua opinie fie nu au expus continuarea raţionamentului juridic din punctul de vedere al modalităţii de invocare a neregularităţii, fie au opinat în sensul că nulitatea cererii introductive poate fi acoperită în condiţiile semnării cererii de chemare în judecată de către reprezentantul legal al persoanei juridice reclamante ori de către avocatul sau consilierul său juridic. 78. Cu privire la noutatea chestiunii de drept supuse interpretării, se reţine că, în lipsa unei definiţii a „noutăţii“ chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în conţinutul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea acestei condiţii revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa acesteia (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 14 aprilie 2014). 79. În acest sens s-a apreciat că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate. În egală măsură însă noutatea chestiunii de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui şi atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală ulterior. 80. Din perspectiva celor expuse, în ceea ce priveşte nulitatea actelor de procedură şi îndreptarea neregularităţilor actelor procedurale nu au intervenit modificări legislative sau alte elemente care să confere caracter de noutate interpretării dispoziţiilor procedurale menţionate. 81. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, nu există premisele necesare declanşării mecanismului de unificare, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept sesizată. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 282/215/2016*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) raportat la art. 84 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în sensul de a indica dacă este posibilă acoperirea nulităţii absolute rezultând din redactarea cererii de chemare în judecată de o persoană juridică, în calitate de mandatar al altei persoane juridice“. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2019. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
