Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, excepţie ridicată de Nicolae Gheorghe Horotan în Dosarul nr. 3.653/296/2019 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.033D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că soluţia legislativă criticată este dată de caracterul personal nepatrimonial al dreptului ocrotit. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.653/296/2019, Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, excepţie ridicată de Nicolae Gheorghe Horotan într-o acţiune având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în tăgada paternităţii, în cadrul căreia reclamantul, fost soţ al mamei copilului, a solicitat repunerea în termenul de formulare a acţiunii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât instituie un termen de prescripţie pentru acţiunea în tăgăduirea paternităţii numai cu privire la tatăl copilului, iar pentru ceilalţi titulari ai acţiunii, respectiv mama copilului şi copil, acţiunea este imprescriptibilă. Prin neinstituirea unui termen de prescripţie pentru introducerea acţiunii în tăgada paternităţii de către mamă, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007, s-a creat o poziţie privilegiată acesteia, deoarece pentru copiii născuţi între anii 2000 şi 2007 acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de mamă este imprescriptibilă, spre deosebire de soţul mamei, pentru care termenul de prescripţie este de 6 luni. În acest mod este încălcat principiul egalităţii în faţa legii, ca urmare a inexistenţei unui drept de prescripţie unic, aplicabil tuturor titularilor dreptului la acţiune, în condiţiile în care dreptul protejat este acelaşi, şi anume dreptul copilului de a-şi stabili corect filiaţia faţă de ambii părinţi. Susţine că se încalcă, de asemenea, şi accesul liber la justiţie al soţului mamei copilului, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de apărarea unui drept personal nepatrimonial, acţiunea în tăgăduirea paternităţii ar trebui să fie imprescriptibilă. 6. De asemenea, textul de lege criticat este neconstituţional întrucât momentul de la care curge termenul de 6 luni aduce atingere respectului faţă de viaţa de familie, realitatea socială şi biologică fiind înlăturată de o prezumţie legală. Procedurile care privesc paternitatea intră sub incidenţa art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar menţinerea unei stări de fapt care nu corespunde realităţii contravine acestuia. Textul convenţional amintit protejează nu numai viaţa familială, ci şi viaţa privată, care include aspecte privind identitatea fizică şi socială a individului. Refuzându-se accesul la justiţie pentru reglementarea paternităţii pârâtului (a copilului), se încalcă drepturi fundamentale recunoscute de convenţia menţionată nu doar din perspectiva prezumtivului tată, ci şi din perspectiva copilului, care, atât timp cât soţul mamei de la momentul naşterii copilului este presupus tată, nu are posibilitatea de a-şi stabili paternitatea reală în raportul cu tatăl biologic şi implicit de a i se recunoaşte relaţiile de rudenie cu tatăl său biologic şi familia extinsă a acestuia. Se invocă şi Hotărârea din 12 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Mizzi împotriva Maltei. 7. Se mai arată că, în speţă, suspiciunile reclamantului că nu este tatăl copilului au apărut mult după soluţionarea divorţului şi, respectiv, după expirarea termenului de prescripţie. Prin urmare, deşi existenţa unui termen înlăuntrul căruia să se poată introduce acţiunea în tăgada paternităţii este necesară, consideră că momentul de la care curge termenul este greşit. Pentru a avea minime garanţii procesuale şi a beneficia de dreptul de acces la justiţie, termenul de 6 luni ar trebui calculat de la data când soţul mamei cunoaşte împrejurările ce îl îndreptăţesc să creadă că nu este tatăl copilului, nu de la momentul când acesta ia cunoştinţă de naşterea copilului. 8. Se susţine, totodată, că termenul de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului, în interiorul căruia se poate intenta acţiune în tăgăduirea paternităţii, potrivit textului de lege criticat, este desuet, nefiind în concordanţă cu mijloacele moderne medicale de stabilire a filiaţiei copilului, inclusiv la o vârstă mult mai mare a acestuia. 9. Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în acest sens, că din textul de lege criticat nu rezultă un regim discriminatoriu între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului şi tatăl acestuia în privinţa termenului de exercitare a acţiunii în tăgăduirea paternităţii. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, precizează că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări, or, instituirea în situaţia dată a unui termen de prescripţie scurt este motivată de necesitatea de a clarifica statutul civil al persoanei, în temeiul obligaţiei constituţionale a statului de a apăra interesele mamei şi copilului. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 55 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007. Din motivarea formulată, se observă însă că autorul acesteia critică doar dispoziţiile art. 55 alin. 1 din actul normativ menţionat, care aveau următoarea redactare: „Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului.“ 14. Codul familiei a fost abrogat prin art. 230 lit. m) din capitolul X al Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011, „Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare“. În consecinţă, pentru copiii născuţi înainte de acest moment rămâne aplicabil Codul familiei. În cauză, autorul excepţiei este fost soţ al mamei unui copil născut la data de 29 octombrie 2000. Având în vedere şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea ulterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007, este admisibilă, prevederile de lege supuse controlului fiind aplicabile cauzei în cursul soluţionării căreia a fost ridicată prezenta excepţie. 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, autorul excepţiei, fost soţ al mamei unui copil născut la data de 29 octombrie 2000, faţă de care este aplicabilă prezumţia legală de paternitate în temeiul art. 53 alin. 1 din Codul familiei, invocă, pe de o parte, existenţa unei discriminări rezultate din faptul că nu poate introduce decât în termen de 6 luni acţiunea în tăgada paternităţii, spre deosebire de copil şi mama acestuia, pentru care acţiunea menţionată este imprescriptibilă, iar, pe de altă parte, critică momentul de la care termenul precizat începe să curgă, susţinând că se încalcă accesul liber la justiţie ca urmare a faptului că data de la care începe să curgă acest termen este cea a naşterii copilului, deşi calculul ar trebui să pornească de la data când cunoaşte împrejurările ce îl îndreptăţesc să creadă că nu este tatăl copilului. 17. Faţă de aceste critici, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici similare celor formulate în cauza de faţă. Astfel, prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 21 ianuarie 2004, Decizia nr. 390 din 12 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005, sau Decizia nr. 538 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 12 decembrie 2005, Curtea a reţinut că art. 55 alin. 1 din Codul familiei reglementează termenul în care tatăl copilului născut în timpul căsătoriei poate să introducă acţiune în tăgăduirea paternităţii, fără să cuprindă nicio precizare cu privire la termenul în care această acţiune ar putea fi introdusă de mama copilului sau de copilul născut în timpul căsătoriei, ceea ce se explică prin modul în care legiuitorul a conceput regimul filiaţiei faţă de tată. 18. Totodată, prin Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010, Curtea a constatat, referitor la critica privitoare la momentul de la care se calculează termenul de prescripţie pentru soţul mamei, că legiuitorul, prin reglementarea adoptată, a avut în vedere interesul exclusiv al copilului. De altfel, art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, prevede că „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala“. 19. În ceea ce priveşte obstrucţionarea dreptului de acces liber la justiţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă. 20. Cele statuate în jurisprudenţa citată sunt pe deplin aplicabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acesteia. 21. Curtea observă, în plus, că acest termen a fost, în reglementarea iniţială, criticată în cauză, de 6 luni. Prin modificarea Codului familiei prin Legea nr. 288/2007, termenul special de prescripţie a fost stabilit la 3 ani, termen care se regăseşte în prezent şi în art. 430 din actualul Cod civil, menţinându-se, aşadar, caracterul prescriptibil al acţiunii în tăgada paternităţii introduse de tată. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau Decizia nr. 523 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 16 ianuarie 2020, paragraful 21). 22. De asemenea, trebuie subliniat că există instituţia repunerii în termenul de prescripţie, în virtutea căreia instanţa poate aprecia că există motive întemeiate pentru care persoana interesată a formulat acţiunea după expirarea termenului prevăzut de lege. Ca atare, prezumtivul tată poate valorifica acest beneficiu legal de la momentul la care reclamantul a aflat cu certitudine că nu el este tatăl minorului, moment care, de altfel, nu poate fi determinat cu precizie absolută, existând tocmai de aceea posibilitatea ca instanţa să accepte repunerea sa în termenul de introducere a acţiunii în tăgada paternităţii. 23. De altfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, limitările aduse dreptului tatălui prezumtiv de acces la o instanţă nu sunt, ca atare, incompatibile cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, Curtea a apreciat că introducerea unor termene pentru declanşarea procedurii referitoare la paternitate este justificată de dorinţa de a asigura securitatea juridică şi de a proteja interesele copilului. Diferenţa de tratament stabilită între soţi se bazează pe ideea că astfel de termene erau mai puţin necesare pentru mamă decât pentru prezumtivul tată, deoarece interesele mamei coincid de obicei cu cele ale copilului, ei fiindu-i atribuită custodia în majoritatea cazurilor de divorţ sau separare (Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragraful 41). 24. În ceea ce priveşte invocarea, în motivarea excepţiei, a Hotărârii din 12 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Mizzi împotriva Maltei, Curtea Constituţională apreciază că nu este relevantă în speţa de faţă, întrucât a vizat imposibilitatea tatălui prezumtiv de a se prevala de probe ştiinţifice în dovedirea faptului că nu este tatăl natural al copilului, în condiţiile în care legislaţia malteză limita drastic mijloacele de probă în acest domeniu. 25. În fine, Curtea observă că în cauza de faţă se mai susţine şi încălcarea dreptului la viaţă intimă şi familială, garantat de art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţie, pe considerentul că acesta ar fi nesocotit nu doar din perspectiva prezumtivului tată, ci şi din cea a pârâtului (copilul), care, atât timp cât soţul mamei de la momentul naşterii copilului este presupus tată, nu are posibilitatea de a-şi stabili paternitatea reală în raportul cu tatăl biologic şi, implicit, de a i se recunoaşte relaţiile de rudenie cu tatăl său biologic şi familia extinsă a acestuia. Curtea observă că, în realitate, copilul dispune de mijloace procedurale suficiente pentru a-şi clarifica pe deplin statutul civil, constând în posibilitatea de a porni o acţiune în stabilirea filiaţiei faţă de tată, în temeiul art. 56 din Codul familiei (legea aplicabilă în raport cu data naşterii copilului), precedată de o acţiune în tăgada paternităţii faţă de tatăl prezumtiv. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Gheorghe Horotan în Dosarul nr. 3.653/296/2019 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
