Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 25/2006
┌────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Ilie Iulian Dragomir │- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Completului│
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Curelea │- preşedintele delegat al Secţiei I civile │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Voicheci │- preşedintele Secţiei a II-a civile │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ionel Barbă │- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Mirela Sorina Popescu │- preşedintele Secţiei penale │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Daniel Grădinaru │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Maricela Cobzariu │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Horia Valentin Şelaru │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Angela Dragne │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Aurel Gheorghe Ilie │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ionuţ Mihai Matei │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ana Maria Dascălu │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Luciana Mera │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Marius Dan Foitoş │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Simona Daniela Encean │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cristina Geanina Arghir │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Silvia Cerbu │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Francisca Maria Vasile │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ioana Alina Ilie │- judecător la Secţia penală │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Romaniţa Ecaterina Vrînceanu│- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Simona Gina Pietreanu │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Constantin Brânzan │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Mariana Constantinescu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Carmen Maria Ilie │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
└────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 25/2016 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 27^1 şi art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir. La şedinţa de judecată participă doamna procuror Marinela Mincă, şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Silvia Sanda Iancu, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Marinela Mincă, a arătat că, în doctrina anterioară, infracţiunea de abandon de familie, în modalitatea neplăţii, cu rea-credinţă, a pensiei de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească, a fost considerată, în opinie majoritară, o infracţiune continuă, opinie reflectată şi în jurisprudenţă, inclusiv în cea a instanţei supreme, însă, după intrarea în vigoare a actualului Cod penal, neplata de către debitorul obligaţiei de întreţinere, cu rea- credinţă, a pensiei de întreţinere stabilită printr-o unică hotărâre judecătorească pentru mai multe persoane a fost calificată ca reprezentând un concurs de infracţiuni, întemeiat pe existenţa pluralităţii de subiecţi pasivi. A apreciat că, deşi existenţa pluralităţii de subiecţi pasivi nu poate fi contestată, calificarea ipotezei în discuţie ca fiind o unitate ori o pluralitate infracţională se impune a fi realizată şi în funcţie de alte criterii. Astfel, trebuie avut în vedere caracterul obligaţiei de întreţinere a cărei încălcare, în modalitatea prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, constituie latura obiectivă (tipicitatea obiectivă) a infracţiunii, în raport cu care se configurează vinovăţia autorului (rezoluţia infracţională). Din această perspectivă, reprezentantul procurorului general a relevat că infracţiunea prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii de întreţinere stabilită printr-o hotărâre judecătorească, pensia de întreţinere fiind modalitatea de executare a respectivei obligaţii în ipoteza în care aceasta nu se execută în natură. Obligaţia de întreţinere este o obligaţie unică, dar complexă, cu pluralitate de subiecţi pasivi (în cazul de faţă creditorii pensiei de întreţinere), dar cu un singur debitor (persoana obligată la pensie de întreţinere). Conform art. 523 din Codul civil, obligaţia de întreţinere este divizibilă în cazul pluralităţii de creditori (subiecţi pasivi ai infracţiunii), astfel că fiecare dintre aceştia nu poate solicita şi urmări decât partea sa de creanţă de la debitorul comun. Autorul infracţiunii de abandon de familie încalcă obligaţia de întreţinere, iar nu modalitatea de executare a acesteia, divizibilitatea vizând urmărirea şi executarea creanţei, fără a afecta caracterul unic al obligaţiei de întreţinere. Încălcarea unei obligaţii unice de întreţinere configurează o rezoluţie infracţională unică, ce caracterizează latura subiectivă a infracţiunii, autorul luând o singură hotărâre, aceea de a nu executa obligaţia de întreţinere, indiferent dacă aceasta vizează una sau mai multe persoane. Chiar dacă, în cazul unei obligaţii unice complexe şi divizibile, coexistă două sau mai multe raporturi obligaţionale independente, ceea ce le uneşte este izvorul lor comun, respectiv hotărârea judecătorească prin care se stabileşte pensia de întreţinere în favoarea mai multor persoane, iar rezoluţia infracţională este unică, întrucât se configurează prin raportare la acest izvor unic al obligaţiei de întreţinere. A mai susţinut că un criteriu ce trebuie, de asemenea, avut în vedere pentru determinarea existenţei unei unităţi sau pluralităţi de infracţiuni în cazul analizat este şi obiectul juridic principal al infracţiunii de abandon de familie, reprezentat de relaţiile ce privesc convieţuirea socială, iar nu persoana. Din această perspectivă, persoanele îndreptăţite la pensie de întreţinere sunt subiecţi pasivi secundari, subiect pasiv principal fiind societatea/statul. În acest context a arătat că pluralitatea subiecţilor pasivi secundari nu atrage existenţa unei pluralităţi de infracţiuni, sub forma concursului, ci a unei infracţiuni unice, continue, de abandon de familie. Ca atare, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în temeiul art. 474 din Codul de procedură penală, admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se dea o interpretare unitară problemei de drept ce formează obiectul învestirii instanţei, apreciind că soluţia corectă corespunde orientării majoritare conturată în jurisprudenţa naţională. Preşedintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sa arătat că, în practica judiciară naţională, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească. 2. Examenul jurisprudenţial Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional referitoare la modul de soluţionare a cauzelor penale având ca obiect infracţiunea de abandon de familie în ipoteza particulară a neplăţii, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, s-au evidenţiat două orientări, conturându-se, astfel, caracterul neunitar al practicii judiciare sub acest aspect. 3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o opinie majoritară^1 s-a apreciat că, în situaţia neplăţii, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească, sunt întrunite elementele de tipicitate ale unei infracţiuni unice, continue, de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, avându-se în vedere, în principal, valoarea socială lezată prin săvârşirea acesteia, respectiv relaţiile de convieţuire socială din cadrul familiei, dar şi poziţia subiectivă unitară a făptuitorului, care prevede şi urmăreşte/acceptă încălcarea obligaţiei de întreţinere stabilită în sarcina sa pe cale judecătorească, indiferent de numărul creditorilor îndreptăţiţi la pensia de întreţinere, fără să existe un act de voinţă separat în cazul fiecăruia dintre aceştia.────────── ^1 Anexele 1-107 la cererea de recurs în interesul legii formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.────────── În argumentarea aceleiaşi concluzii referitoare la existenţa, în situaţia analizată, a unei unităţi naturale de infracţiune s-a mai menţionat, cu trimitere la doctrina penală^2 şi practica instanţelor judecătoreşti în materie, că numai în cazul infracţiunilor contra persoanei, cu excepţia celor contra vieţii, pluralitatea de persoane vătămate atrage pluralitatea de infracţiuni, or, în situaţia infracţiunii de abandon de familie, la fel ca în ipoteza infracţiunilor contra patrimoniului (cu excepţia tâlhăriei şi pirateriei), valoarea socială ocrotită fiind unică - familia, existenţa mai multor subiecţi pasivi îndreptăţiţi la întreţinere, lipsiţi de ajutorul material al făptuitorului, printr-o singură activitate infracţională, nu determină o pluralitate de infracţiuni, ci o infracţiune unică.────────── ^2 George Antoniu, Constantin Bulai şi colaboratorii, Practică judiciară penală, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1990, pag. 213-214.────────── În plus, s-a mai arătat că existenţa unor obligaţii de plată distincte ale debitorului în raport cu fiecare creditor, decurgând din caracterul personal al dreptului la pensia de întreţinere şi absenţa caracterului „in solidum“ al obligaţiei corelative, nu determină, sub aspect penal, calificarea atitudinii de pasivitate a făptuitorului ca reprezentând o pluralitate de infracţiuni de abandon de familie, aflate în concurs. 3.2. Alte instanţe^3 au considerat că, în situaţia în care debitorul nu plăteşte, cu rea-credinţă, timp de trei luni, pensia de întreţinere la care a fost obligat printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, în sarcina acestuia trebuie reţinută o pluralitate de infracţiuni de abandon de familie, sub forma concursului real sau formal, punctele de vedere sub acest din urmă aspect nefiind unitare la nivelul jurisdicţiilor inferioare.────────── ^3 Anexele 108-148 la cererea de recurs în interesul legii.────────── În susţinerea acestei opinii a fost invocată, în principal, pluralitatea de subiecţi pasivi lezaţi prin neplata de către făptuitor a pensiei de întreţinere, dar au fost aduse şi alte argumente, care ţin de modul de redactare a textului art. 378 alin. (1) din Codul penal, ce foloseşte sintagma „cel îndreptăţit la întreţinere“, precum şi de caracterul personal al obligaţiei de întreţinere, aspect ce atrage existenţa unei îndatoriri de plată distincte faţă de fiecare creditor în parte. 3.3. Jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme 3.3.1. Decizia penală nr. 1.369 din 1 iunie 1982, pronunţată de Tribunalul Suprem - Secţia penală în Dosarul nr. 983/1982, prin care a fost admis recursul extraordinar declarat de procurorul general împotriva Sentinţei penale nr. 1.597 din 13 octombrie 1981 a Judecătoriei Târgu Mureş şi a Deciziei penale nr. 25 din 14 ianuarie 1982 a Tribunalului Judeţean Mureş, a dispus casarea acestora sub aspectul aplicării prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal anterior, care au fost înlăturate, şi a constatat că inculpatul C.I. a săvârşit o singură infracţiune prevăzută de art. 305 lit. c) din Codul penal din 1969. Pentru a decide astfel, Tribunal Suprem a constatat că, prin hotărârile anterior menţionate, pronunţate de instanţele de fond, inculpatul C.I. a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de abandon de familie, prevăzute de art. 305 lit. c) din Codul penal anterior, reţinându-se, în fapt, că acesta nu a plătit, cu rea-credinţă, pensia de întreţinere de câte 450 lei lunar, la care fusese obligat prin aceeaşi sentinţă civilă în favoarea celor doi minori ai săi rezultaţi din raporturi de concubinaj. Examinând recursul extraordinar cu soluţionarea căruia a fost învestită, instanţa supremă a considerat că, în mod greşit, în sarcina inculpatului, a fost reţinută de jurisdicţiile inferioare o pluralitate de infracţiuni de abandon de familie sub forma concursului, fapta acestuia constituind o infracţiune unică, prevăzută de art. 305 lit. c) din Codul penal din 1969, chiar dacă, prin aceeaşi hotărâre judecătorească, s-a fixat pensia de întreţinere faţă de mai multe persoane. Astfel, pornind de la conţinutul normei de incriminare şi de la obiectul juridic special al infracţiunii de abandon de familie (reprezentat de relaţiile de familie care impun respectarea obligaţiilor legale de întreţinere stabilite pe cale judecătorească), Tribunalul Suprem a subliniat că, în cazul respectivei infracţiuni, poziţia subiectivă a făptuitorului trebuie examinată în raport cu neexecutarea obligaţiei de întreţinere determinată prin hotărârea judecătorească, motiv pentru care aceasta are un caracter unitar, indiferent dacă obligaţia priveşte una sau mai multe persoane. Ca atare, s-a arătat că „neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere, în condiţiile în care se realizează conţinutul infracţiunii de abandon de familie, presupune o singură rezoluţie infracţională (hotărârea de a nu executa obligaţia sau obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă respectivă) şi nu o pluralitate de rezoluţii în funcţie de numărul persoanelor aflate în nevoie“. În consecinţă, instanţa supremă a apreciat că, în speţa dedusă judecăţii, „poziţia subiectivă a inculpatului care, cu rea-credinţă, nu a plătit pensia de întreţinere, de câte 450 lei lunar, stabilită prin Sentinţa civilă nr. 4.988/1978, pentru cei doi copii minori ai săi, are un caracter unitar, chiar dacă această obligaţie priveşte doi copii şi presupune, deci, o singură rezoluţie infracţională - hotărârea de a nu executa obligaţia stabilită prin sentinţa civilă menţionată - şi nu o pluralitate de rezoluţii, în funcţie de beneficiarii pensiei de întreţinere“. 3.3.2. Decizia penală nr. 26 din 6 ianuarie 1977 a Tribunalului Suprem - Secţia penală, în cuprinsul căreia instanţa, analizând incidenţa, în speţă, a Decretului de graţiere nr. 222/1976, a arătat că infracţiunea de abandon de familie, constând în neplata, cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere [art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal anterior] este o infracţiune continuă omisivă, care se consumă cu începere de la împlinirea termenului de două luni şi durează tot timpul cât persoana îndreptăţită la pensie de întreţinere este lipsită, cu rea-credinţă, de acest drept. Dacă făptuitorul nu a pus capăt el însuşi acestei situaţii, prin îndeplinirea obligaţiei, activitatea infracţională ia sfârşit odată cu pronunţarea hotărârii de condamnare. 3.3.3. Decizia penală nr. 337 din 10 februarie 1982 a Tribunalului Suprem - Secţia penală, prin care a fost admis recursul extraordinar declarat de procurorul general şi s-a constatat că, în cazul infracţiunii de abandon de familie, care este o infracţiune continuă omisivă, dispoziţiile privind graţierea pedepsei nu sunt aplicabile dacă săvârşirea faptei nu a încetat înainte de adoptarea decretului de graţiere, inculpatul continuând, în speţă, să nu plătească pensia de întreţinere şi după această dată, până la pronunţarea hotărârii primei instanţe. 3.3.4. Decizia penală nr. 2.022 din 15 aprilie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a admis recursul în anulare promovat de procurorul general împotriva Sentinţei penale nr. 401 din 11 decembrie 2002 a Judecătoriei Blaj şi a Deciziei penale nr. 180 din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care inculpata A.L. a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal anterior, şi s-a constatat graţierea acesteia, instanţa supremă reţinând că, în mod greşit, s-a considerat de către jurisdicţiile inferioare că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor persoane şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni. S-a arătat, sub acest aspect, că infracţiunea de abandon de familie, în varianta prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal din 1969, este o infracţiune continuă, deoarece activitatea infracţională nu se sfârşeşte la expirarea termenului pentru plata pensiei, ci continuă până la momentul efectuării plăţii sau până când intervine o condamnare, iar, în raport cu această dată, a epuizării infracţiunii continue, se produc şi consecinţele juridice referitoare la actul de graţiere. Or, în cauză, momentul epuizării infracţiunii fiind ulterior datei de 4 octombrie 2002, dispoziţiile actului de clemenţă nu erau aplicabile inculpatei. 3.3.5. Decizia nr. 20 din 11 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016, prin care s-a stabilit că, „în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în «aceeaşi împrejurare», se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă“. În considerentele hotărârii s-a arătat, în esenţă, că, faţă de vechea incriminare a proxenetismului (art. 329 din Codul penal anterior), în Codul penal actual se prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei poate avea ca subiect pasiv una sau mai multe persoane care se prostituează, fără ca această împrejurare să afecteze caracterizarea activităţii infracţionale ca reprezentând o infracţiune unică, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul în care victimele sunt minore, întrucât dispoziţiile art. 213 alin. (3) din Codul penal fac trimitere la alin. (1) şi alin. (2) ale aceluiaşi articol, stabilind doar limite majorate ale pedepselor în această ipoteză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a subliniat, însă, că nu se poate reţine o infracţiune unică de proxenetism în toate cazurile în care o persoană săvârşeşte acte de executare tipice acestei infracţiuni faţă de mai multe persoane, ci doar atunci când există o anumită legătură între acestea, dată de timpul, locul, modalităţile concrete de comitere etc. 4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul orientării majoritare a jurisprudenţei. Astfel, făcând referire la conţinutul normativ al infracţiunii de abandon de familie atât în vechea reglementare, cât şi în codificarea penală actuală, precum şi la doctrina şi jurisprudenţa cristalizate anterior datei de 1 februarie 2014 cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general a subliniat că opinia majoritară îmbrăţişată atât de teoreticieni, cât şi de practica judiciară înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost în sensul existenţei unei infracţiuni unice, continuă, de abandon de familie în cazul în care inculpatul nu a plătit pensia de întreţinere stabilită pentru mai mulţi copii prin aceeaşi hotărâre judecătorească. În ceea ce priveşte abordarea ulterioară datei de 1 februarie 2014, când aceeaşi activitate a fost calificată ca reprezentând un concurs de infracţiuni, pe considerentul existenţei unei pluralităţi de subiecţi pasivi, s-a apreciat că acest criteriu nu poate fi valorificat în mod singular, urmând a fi avut în vedere, pentru determinarea unităţii sau pluralităţii de infracţiuni în situaţia analizată, şi caracterul obligaţiei de întreţinere a cărei încălcare, în modalitatea prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, constituie latura obiectivă (tipicitatea obiectivă) a infracţiunii, în raport cu care se configurează vinovăţia autorului (rezoluţia infracţională). Din această perspectivă, titularul sesizării a relevat că art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii de întreţinere care, însă, trebuie concretizată printr-o hotărâre judecătorească ce stabileşte pensia de întreţinere, aceasta din urmă fiind modalitatea de executare a respectivei obligaţii în ipoteza în care nu este executată în natură. Totodată, s-a arătat că obligaţia de întreţinere este unică, dar complexă, cu pluralitate de subiecţi activi, din punct de vedere civil (în cazul de faţă creditorii pensiei de întreţinere), dar cu un singur debitor (persoana obligată la pensie de întreţinere). O astfel de obligaţie este divizibilă în cazul pluralităţii de creditori (subiecţi pasivi ai infracţiunii), conform art. 523 din Codul civil, fiecare dintre aceştia neputând solicita şi urmări decât partea sa de creanţă de la debitorul comun. Aşadar, reţinând că ceea ce încalcă autorul infracţiunii este obligaţia de întreţinere, iar nu modalitatea de executare a acesteia, s-a apreciat că divizibilitatea vizează urmărirea şi executarea creanţei şi nu afectează caracterul unic al obligaţiei de întreţinere. Ca atare, s-a considerat că încălcarea unei obligaţii unice de întreţinere configurează o rezoluţie infracţională/poziţie subiectivă unică, indiferent dacă vizează una sau mai multe persoane, întrucât autorul ia o singură hotărâre, aceea de a încălca obligaţia. Chiar dacă, în cazul unei obligaţii unice complexe şi divizibile, coexistă două sau mai multe raporturi obligaţionale independente, ceea ce le uneşte este izvorul lor comun, respectiv hotărârea judecătorească prin care se stabileşte pensia de întreţinere pentru mai multe persoane, situaţie în care rezoluţia infracţională trebuie raportată la acest izvor unic al obligaţiei, fiind, pentru acest motiv, unică. Un alt criteriu la care procurorul general a făcut referire, apreciindu-l ca fiind relevant pentru determinarea existenţei unei unităţi sau pluralităţi de infracţiuni, este acela al obiectului juridic principal al infracţiunii de abandon de familie, constând în relaţiile privind convieţuirea socială, iar nu persoana. S-a arătat că, din această perspectivă, persoanele îndreptăţite la pensie de întreţinere sunt subiecţi pasivi secundari, iar subiect pasiv principal este societatea/statul, context în care pluralitatea subiecţilor pasivi secundari nu poate atrage o pluralitate de infracţiuni. Astfel, chiar dacă infracţiunea de abandon de familie, în modalitatea prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, ar fi caracterizată drept o infracţiune continuată, iar nu continuă, condiţia unităţii de subiect pasiv, impusă de art. 35 alin. (1) din acelaşi cod, ar fi îndeplinită, întrucât, deşi infracţiunea aduce atingere unor subiecţi pasivi diferiţi, subiectul pasiv principal este unic [art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal]. În consecinţă, pentru toate aceste motive, s-a conchis că, în ipoteza obligării făptuitorului, printr-o singură hotărâre judecătorească, la plata pensiei de întreţinere pentru mai multe persoane, neplata cu rea-credinţă a acesteia cel puţin 3 luni constituie o unică infracţiune de abandon de familie, reţinânduse ca argument contextual şi faptul că, dacă s-ar constata existenţa unui concurs de infracţiuni şi s-ar aplica un tratament sancţionator mai sever decât în cazul unităţii infracţionale, nu s-ar mai realiza scopul normei de incriminare, întrucât pedeapsa stabilită trebuie să fie de natură să îl stimuleze pe inculpat să reia executarea obligaţiei, iar nu să creeze o dificultate suplimentară în acest sens. 5. Raportul asupra recursului în interesul legii Prin raportul întocmit în cauză, judecătorul-raportor a apreciat ca fiind admisibilă sesizarea referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească, întrucât jurisprudenţa ataşată actului de sesizare relevă soluţionarea în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a problemei de drept care face obiectul judecăţii. Sub acelaşi aspect a constatat că promovarea recursului în interesul legii s-a realizat de unul dintre titularii prevăzuţi în mod expres de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi că cererea îndeplineşte cerinţele formale la care se referă art. 471 alin. (2) din acelaşi cod. Totodată, judecătorul-raportor, făcând referire la obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, la unicitatea subiectului pasiv principal şi poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de faptă şi urmările sale, a concluzionat că infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 6.1. Admisibilitatea sesizării În virtutea rolului său constituţional conferit de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti prin cele două mecanisme instituite de Codul de procedură penală, respectiv recursul în interesul legii şi procedura pronunţării hotărârilor prealabile. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 471 şi art. 472 din Codul de procedură penală, aplicabile în materia recursului în interesul legii, rezultă că pentru a se apela la un asemenea mecanism de unificare a practicii judiciare trebuie îndeplinite mai multe condiţii de admisibilitate. În primul rând, promovarea recursului în interesul legii se realizează de unul dintre titularii prevăzuţi în mod expres de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, cerinţă care este îndeplinită în cauză, având în vedere că instanţa supremă a fost sesizată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cererea, aşa cum arată art. 471 alin. (2) din Codul de procedură penală, trebuie să cuprindă anumite elemente de conţinut, respectiv enunţarea soluţiilor diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile relevante din doctrină, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii, aspecte formale care se regăsesc în cuprinsul prezentei sesizări. Condiţia esenţială pentru promovarea recursului în interesul legii, ce rezultă din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală şi ale art. 472 din acelaşi cod, o reprezintă existenţa unei probleme de drept care a primit rezolvări diferite din partea instanţelor judecătoreşti, prin hotărâri definitive, ce trebuie dovedită prin anexarea acestora la cererea formulată de titularul sesizării. Raportând şi această din urmă cerinţă la datele concrete ale cauzei cu care a fost învestit Completul competent să judece recursul în interesul legii, se observă că este îndeplinită jurisprudenţa ataşată actului de sesizare, respectiv anexele 1-107 şi 108-148, relevând soluţionarea în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a chestiunii de drept care formează obiectul judecăţii. Ca urmare, constatând că cererea de recurs în interesul legii formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întruneşte toate condiţiile prevăzute de art. 471 şi art. 472 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este admisibilă. 6.2. Cadrul legal Următoarele dispoziţii legale au fost apreciate ca având incidenţă în soluţionarea prezentului recurs în interesul legii: 6.2.1. Codul penal "ART. 378 Abandonul de familie (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: (...) c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă." "ART. 35 Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe (1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni." "ART. 38 Concursul de infracţiuni (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni." 6.2.2. Codul penal din 1969 "ART. 305 Abandonul de familie (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: (...) c) neplata, cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte (...) cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă." "ART. 41 Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe (...) (2) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni." "ART. 33 Concursul de infracţiuni Concurs de infracţiuni există: a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni; b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni." 6.2.3. Codul civil "ART. 513 Caracterul legal al obligaţiei de întreţinere Obligaţia de întreţinere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege." "ART. 514 Caracterul personal al obligaţiei de întreţinere (1) Obligaţia de întreţinere are caracter personal. (2) Ea se stinge prin moartea debitorului sau a creditorului obligaţiei de întreţinere, dacă prin lege nu se prevede altfel. (3) Dreptul la întreţinere nu poate fi cedat şi nu poate fi urmărit decât în condiţiile prevăzute de lege." "ART. 515 Inadmisibilitatea renunţării la întreţinere Nimeni nu poate renunţa pentru viitor la dreptul său la întreţinere." "ART. 516 Subiectele obligaţiei de întreţinere (1) Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege." "ART. 523 Divizibilitatea întreţinerii Când cel obligat nu poate presta, în acelaşi timp, întreţinere tuturor celor îndreptăţiţi să o ceară, instanţa de tutelă, ţinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite să o ceară. În acest caz, instanţa hotărăşte, totodată, modul în care se împarte întreţinerea între persoanele care urmează a o primi." "ART. 524 Creditorul întreţinerii Are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale." "ART. 525 Dreptul la întreţinere al minorului (1) Minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri." "ART. 530 Modalităţile de executare (1) Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. (2) Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani." 6.3. Chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Incriminând faptele care aduc atingere relaţiilor sociale privitoare la convieţuirea socială, în mod particular a celor de familie, a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea reglementărilor ce au ca obiect îndeplinirea îndatoririlor de ajutor material şi moral între membrii acesteia, legiuitorul a prevăzut în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal că neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, constituie infracţiunea de abandon de familie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Faţă de modul de incriminare a infracţiunii de abandon de familie în varianta ce face obiectul prezentei sesizări se constată că reglementarea actuală a preluat aproape identic conţinutul constitutiv al celei din vechiul Cod penal [art. 305 alin. 1 lit. c)], singura diferenţă, sub acest aspect, fiind reprezentată de majorarea intervalului de neplată cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, respectiv de la două luni la trei luni. În această ipoteză, dat fiind faptul că se menţin toate celelalte elemente de tipicitate ale infracţiunii de abandon de familie din legea penală abrogată, consideraţiile doctrinare şi orientarea jurisprudenţială cristalizate anterior anului 2014 îşi păstrează valabilitatea şi cu privire la noua incriminare, fără ca schimbarea de optică a legiuitorului în ceea ce priveşte unitatea şi pluralitatea de infracţiuni să influenţeze calificarea juridică a faptei debitorului obligaţiei de întreţinere de a nu plăti cu rea-credinţă, timp de trei luni, pensia de întreţinere stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească faţă de cel puţin doi creditori, în sensul reţinerii pluralităţii de infracţiuni în forma concursului, în loc de unitatea naturală de infracţiune, adică a infracţiunii continue omisive. Calificarea juridică a faptei de abandon de familie, în varianta de la lit. c) din art. 378 alin. (1) din Codul penal [art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal anterior], ca reprezentând o infracţiune continuă rezultă din împrejurarea că inacţiunea concretizată în neplata pensiei de întreţinere se prelungeşte în timp, în mod natural, după data consumării, până la încetarea activităţii infracţionale, adică la momentul epuizării. Astfel, infracţiunea de abandon de familie se consumă la expirarea perioadei de trei luni, pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate, prin neexecutarea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, şi se epuizează la momentul reluării plăţii de către debitor sau al condamnării acestuia, prin hotărâre judecătorească, dată la care se încheie ciclul infracţional şi se autonomizează activitatea desfăşurată până în acel moment. Includerea infracţiunii de abandon de familie, în varianta normativă ce face obiectul prezentei sesizări, în sfera unităţii naturale sub forma infracţiunii continue a fost îmbrăţişată de doctrină, dar şi de practica judiciară, atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a noii codificări penale, fiind exprimată doar izolat opinia conform căreia infracţiunea este una momentană, întrucât se consumă la data expirării termenului de trei luni şi, având în vedere că obligaţia de plată are caracter periodic, fapta se săvârşeşte în mod repetat, prin neplata la termenele succesive^4.────────── ^4 A se vedea Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, ediţia a II-a, vol. IV, Editura Academiei Române şi Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 512; Florin Streteanu, „Întreruperea rezoluţiei infracţionale unice. Criterii de determinare“ în Revista de Drept penal, Anul V, nr. 4, Bucureşti, 1998, pag. 71-84.────────── Chiar dacă legiuitorul, în noul Cod penal, a adoptat o altă viziune în reglementarea unităţii legale de infracţiune, excluzând din sfera acesteia ipoteza pluralităţii de subiecţi pasivi, se constată că actuala filosofie nu are consecinţe juridice sub aspectul calificării faptei debitorului care nu îşi îndeplineşte obligaţia stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească de a plăti pensie de întreţinere în favoarea mai multor creditori, întrucât, aşa cum s-a arătat, o asemenea activitate infracţională realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii continue de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, ca formă a unităţii naturale de infracţiune. Construcţia juridică recentă şi-ar fi găsit aplicabilitate, în situaţia particulară ce face obiectul prezentei sesizări, doar în cazul în care, conform doctrinei şi jurisprudenţei anterioare datei de 1 februarie 2014, infracţiunea de abandon de familie ar fi fost considerată o categorie a unităţii legale de infracţiune, în varianta continuată a acesteia, împrejurare ce ar fi permis ca, în raport cu noua reglementare, pluralitatea de subiecţi pasivi să poată face posibilă reţinerea concursului de infracţiuni, într-o asemenea situaţie. De altfel, în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se arată că modificarea concepţiei privind existenţa infracţiunii continuate numai în ipoteza unităţii de subiect pasiv a fost generată de incompatibilitatea totală între această formă a unităţii legale şi pluralitatea subiecţilor pasivi, în condiţiile în care infracţiunea continuată a fost creată ca o excepţie de la aplicarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la extinderea nejustificată a domeniului de incidenţă al acesteia, în situaţii în care este vorba de o pluralitate de infracţiuni. Ulterior, însă, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a acceptat compatibilitatea limitată, în cazul anumitor categorii de infracţiuni, susceptibile de comitere în mod continuat, condiţia unităţii subiectului pasiv considerându-se îndeplinită şi atunci când „bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane“ sau „infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, iar subiectul pasiv principal este unic“ (art. 238 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal). Deci schimbarea de optică a legiuitorului penal cu privire la unitatea şi pluralitatea de infracţiuni, în raport cu vechea codificare, afectează doar îndeplinirea condiţiilor de existenţă ale infracţiunii continuate, singura pentru care s-a introdus o cerinţă suplimentară, fără ca aceasta să influenţeze regimul juridic al celorlalte forme de unitate legală, precum şi de unitate naturală, inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea continuă, de esenţa căreia nu este unitatea de subiect pasiv, ci prelungirea, în mod natural, a acţiunii sau inacţiunii ce formează elementul material al laturii obiective, după momentul consumării. În acelaşi context este de menţionat că, din modul de redactare a normei de incriminare cuprinse în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care face referire la „cel îndreptăţit la întreţinere“, aparent ar rezulta că legiuitorul a urmărit sancţionarea distinctă a făptuitorului pentru neplata pensiei de întreţinere faţă de fiecare creditor, însă o asemenea interpretare nu poate fi primită, întrucât calificarea activităţii ilicite ca unitate sau pluralitate de infracţiuni nu se realizează doar prin prisma unui singur criteriu, cum ar fi pluralitatea de subiecţi pasivi, ci şi prin raportare la alţi factori şi elemente de conţinut ale infracţiunii. În primul rând, trebuie avute în vedere valorile sociale a căror proteguire s-a urmărit a se realiza prin trecerea în sfera ilicitului penal a unor fapte prin care subiectul activ aduce atingere normelor de convieţuire în societate. În condiţiile în care incriminarea faptelor care se circumscriu infracţiunii de abandon de familie a avut ca scop apărarea relaţiilor sociale care privesc familia şi care impun respectarea obligaţiilor şi îndatoririlor de sprijin material şi moral faţă de membrii acesteia, îndreptăţiţi legal la întreţinere, rezultă că norma juridică protejează, cu prioritate, un interes general, mai mult decât unul individual, astfel încât persoanele care au dreptul la pensie de întreţinere sunt subiecţi pasivi secundari, în timp ce societatea, prin stat, este subiect pasiv principal. Aşadar, pluralitatea de subiecţi pasivi secundari nu atrage existenţa unei pluralităţi sub forma concursului, ci a unei unităţi naturale de infracţiune, în cazul de faţă, a infracţiunii continue omisive, în condiţiile în care valoarea socială lezată de făptuitor este unică, şi anume familia, indiferent de numărul membrilor acesteia care sunt văduviţi prin neplata drepturilor băneşti ce li se cuvin şi care au fost stabilite prin aceeaşi hotărâre judecătorească. Tot în legătură cu obiectul juridic trebuie menţionat şi faptul că inacţiunea debitorului constând în neplata pensiei de întreţinere fixată pe cale judiciară aduce atingere, în mod adiacent, şi relaţiilor sociale care asigură autoritatea hotărârilor judecătoreşti, motiv pentru care infracţiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, poate fi asimilată unei forme speciale de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, reglementată distinct în cadrul infracţiunilor contra familiei. Această împrejurare întăreşte concluzia anterior menţionată că persoanele îndreptăţite la plata pensiei de întreţinere, stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească, sunt doar subiecţi pasivi secundari ai infracţiunii. În al doilea rând, poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de conduita ilicită adoptată şi urmările pe care aceasta le produce se raportează la obligaţia de întreţinere instituită în sarcina sa şi concretizată prin hotărârea judecătorească de stabilire a pensiei, şi nu la persoana celui/celor îndreptăţit/îndreptăţiţi la plata acesteia, astfel încât are un caracter unitar, chiar dacă pensia de întreţinere a fost fixată în favoarea mai multor creditori. Cu alte cuvinte, neefectuarea plăţii pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească în sarcina debitorului se fundamentează pe o rezoluţie infracţională unică, şi anume aceea de a nu executa obligaţia de întreţinere ce îi revine faţă de creditori, iar nu pe o pluralitate de asemenea rezoluţii, în raport cu numărul persoanelor îndreptăţite la aceasta. Sub aspectul configurării poziţiei psihice a autorului prezintă relevanţă şi împrejurarea că obligaţia de întreţinere a cărei încălcare formează latura obiectivă a infracţiunii de abandon de familie, în varianta reglementată de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, este o obligaţie unică, ce constă în asigurarea pentru persoanele îndreptăţite a celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, pensia de întreţinere constituind, potrivit art. 530 din Codul civil, doar o modalitate subsidiară de executare a acesteia, în situaţia în care obligaţia de a presta întreţinerea în natură nu se realizează de bunăvoie. Deşi cazul particular analizat, ce formează obiectul sesizării, vizează situaţia unei pluralităţi de creditori ai obligaţiei de întreţinere (subiecţi pasivi secundari ai infracţiunii de abandon de familie), ipoteză în care operează, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 523 din Codul civil, principiul divizibilităţii, conform căruia fiecare persoană îndreptăţită nu poate pretinde şi urmări decât partea sa de creanţă de la debitorul comun, această împrejurare nu este de natură să afecteze caracterul obligaţiei de întreţinere de a fi unică, divizibilitatea privind doar urmărirea şi executarea creanţei de către creditori. Nu în ultimul rând, caracterul personal al obligaţiei de întreţinere, prevăzut de art. 514 alin. (1) din Codul civil, nu influenţează calificarea juridică a faptei debitorului care se sustrage de la plata pensiei de întreţinere stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească în favoarea mai multor beneficiari, întrucât are consecinţe strict în sfera dreptului civil, fiind reglementat ca o măsură de protecţie a creditorului aflat în stare de nevoie, pentru a-i asigura mijloacele minimale de existenţă. Deci toate trăsăturile care decurg din caracterul personal al obligaţiei de întreţinere (incesibilă, netransmisibilă pe calea succesiunii legale sau testamentare, insesizabilă şi la care nu se poate renunţa) nu au relevanţă în sfera ilicitului penal din perspectiva calificării ca unitate sau pluralitate de infracţiuni a abandonului de familie în modalitatea normativă a neplăţii pensiei de întreţinere instituită prin aceeaşi hotărâre judecătorească pentru mai multe persoane îndreptăţite, întrucât, prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul a urmărit să protejeze, în principal, relaţiile de familie, în ansamblul lor, şi nu individual pentru anumiţi membri ai acesteia, precum şi, adiacent, valorile sociale care privesc forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti. Astfel, indiferent de existenţa unor obligaţii civile distincte, cu caracter personal, stabilite prin aceeaşi hotărâre judecătorească faţă de fiecare creditor, îndatorirea făptuitorului de a le acorda sprijin material este unică, iar nesocotirea acesteia în varianta prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal constituie o singură infracţiune continuă, iar nu o pluralitate sub forma concursului de infracţiuni. Concluzionând, caracterul personal al obligaţiei de întreţinere nu generează tot atâtea raporturi juridice de drept penal câte persoane sunt îndrituite, în temeiul aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, la pensie de întreţinere, cu consecinţa incidenţei dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, deoarece, la calificarea ca infracţiune unică continuă a abandonului de familie, în varianta prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, se au în vedere, aşa cum s-a menţionat anterior, obiectul juridic, unicitatea subiectului pasiv principal şi poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de faptă şi urmările sale. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 473 şi art. 474 din Codul de procedură penală: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal stabileşte că: Infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă. Obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2017. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE ILIE IULIAN DRAGOMIR Magistrat-asistent, Silvia Sanda Iancu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
