Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 36.142/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.391D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a arătat că nu se poate pune semnul egalităţii între stat şi contribuabil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 36.142/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Cristian Munteanu întro cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare a unui titlu executoriu emis în temeiul Codului de procedură fiscală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că scadenţa unei datorii către stat nu este mereu ultima zi a anului căruia îi este aferentă. În cazul său, scadenţa către Casa Naţională de Pensii Publice fiind la data de 25 octombrie 2010, iar termenul de prescripţie prevăzut la art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 trebuie să curgă de la această dată şi nu ar trebui prelungit, astfel cum dispun prevederile art. 91 alin. (2) din acelaşi act normativ. Or prelungirea acestui termen, prin textul de lege criticat, este contrară art. 16 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât plata unui impozit nedatorat îi afectează patrimoniul. 6. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: „(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel“. Dispoziţiile alin. (1), la care fac trimitere prevederile criticate, au următoarea redactare: „(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.“ De asemenea, dispoziţiile art. 23 la care fac trimitere prevederile criticate, au următoarea redactare: „(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.“ 13. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile criticate. 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată, precum şi ale art. 1 referitor la respectarea bunurilor şi la protecţia proprietăţii din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi constituţionale similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 1.637 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010. 16. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că principiul egalităţii priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetăţeni şi autorităţile publice. Astfel, dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală statuează dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, respectiv termenul în care se pot stabili asemenea obligaţii. Aşadar, este vorba de o autoritate publică, parte a raportului de drept fiscal. În acest context, Curtea a reţinut că în dreptul fiscal întotdeauna o parte este statul, iar raporturile juridice care se constituie în sfera dreptului fiscal ţin de dreptul public, astfel încât situaţia juridică a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori de drept privat, astfel că, în mod evident, nu se poate face o comparaţie bazată pe principiul egalităţii între competenţele unei autorităţi publice şi drepturile unei persoane de drept privat. 17. Problema tratamentului diferenţiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte satisfacerea creanţelor a fost analizată şi cu alte prilejuri. Astfel, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, sau Decizia nr. 202 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007). 18. În concordanţă cu ceea ce Curtea a statuat în mod constant, egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie justificându-se doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Aşa fiind, situaţia în care se găsesc persoanele ce cad sub incidenţa textului de lege criticat şi ipotezele la care se referă autorul excepţiei de neconstituţionalitate sunt diferite. Ca atare, este justificată o reglementare care instituie un regim diferenţiat în ceea ce priveşte stabilirea unor termene pentru achitarea obligaţiilor fiscale către stat şi data când se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată sau când începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale. 19. Prin obligaţii fiscale, în sensul Codului de procedură fiscală, se înţelege: a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; c) obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii; obligaţia de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă; f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale [art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003]. 20. În virtutea art. 23 din aceeaşi ordonanţă, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. Astfel, se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată. 21. În acest context, astfel cum dispune art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a prevăzut că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. Acest termen de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Din analiza cadrului legislativ în materie de prescripţie, Curtea reţine că acesta este o reglementare specială faţă de cea instituită prin normele de drept comun, fiind de competenţa legiuitorului să dimensioneze în mod corespunzător durata termenelor de prescripţie în materie fiscală şi data de la care acestea încep să curgă, în virtutea prevederilor art. 139 din Constituţie, potrivit cărora, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, precum şi ale art. 115 referitor la delegarea legislativă din Legea fundamentală. 22. Aşadar, regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, iar, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora. Ca atare, nu se poate reţine, de principiu, că prin stabilirea pe cale legală a unei obligaţii fiscale, recuperarea prin măsuri de executare silită sau stabilirea unor termene pentru achitarea acestora către stat şi data când se naşte dreptul organului fiscal de a le stabili şi a le determina sau când începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, aspecte care ţin de opţiunea legiuitorului, s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane, al cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie. În acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 686 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2017, paragraful 31 sau Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 de 23 iulie 2012. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din primul protocol adiţional la Convenţie, este dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii. 23. Ca atare, prevederile criticate se circumscriu cerinţelor constituţionale şi convenţionale care statuează atât limitele unor drepturi, cât şi obligaţiile corelative ce decurg din Legea fundamentală, nefiind în contradicţie cu principiul egalităţii şi cu dispoziţiile referitoare la dreptul de proprietate privată. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 36.142/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
