Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 27 şi ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Maria Sanda Borcan, Oana-Iuliana Borcan, Cristina Plettner şi Oana Jessica Plettner în Dosarul nr. 14.202/215/2017/a2 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 355D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, pornind de la critica autoarelor excepţiei, potrivit cărora vehiculele cu tracţiune animală sunt excluse expressis verbis, printr-o manifestare de voinţă a legiuitorului, de la obligativitatea încheierii unei poliţe RCA, context în care nu poate fi antrenată intervenţia Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, reprezentantul Ministerului Public învederează faptul că unul dintre actele necesare încheierii unei poliţe RCA este certificatul de înmatriculare. Or, atât timp cât vehiculele cu tracţiune animală nu sunt prevăzute cu propulsie mecanică, efectuarea inspecţiei tehnice periodice, în acest context, este imposibilă şi ilogică. 4. Nu în ultimul rând, referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale privind discriminarea, menţionează că în art. 19 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală legiuitorul a prevăzut că persoana vătămată sau succesorii acesteia se pot constitui parte civilă împotriva inculpatului, iar prin alin. (5) al aceluiaşi articol a statuat că repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile. Astfel, potrivit art. 1.349 din Codul civil, care consacră răspunderea civilă delictuală, persoana care se face vinovată de crearea unui prejudiciu este obligată să îl repare integral. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 1 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 14.202/215/2017/a2 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 27 şi ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Maria Sanda Borcan, Oana-Iuliana Borcan, Cristina Plettner şi Oana Jessica Plettner, în calitate de succesori legali ai victimei decedate, Dorel Borcan, constituite părţi civile în cauza penală prin care sa dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Anişoara Stoian şi Paul Rusu pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă ca urmare a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul cu tracţiune animală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că persoanele prejudiciate în urma unui accident rutier produs de un vehicul cu tracţiune animală nu se pot îndrepta împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru a obţine repararea integrală a prejudiciului produs. În acest sens, arată că, potrivit art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, sunt supuse înregistrării tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, vehiculele lente, precum şi vehiculele cu tracţiune animală. Consideră că din interpretarea acestui text rezultă fără echivoc faptul că pentru vehiculele cu tracţiune animală este instituită obligativitatea înregistrării, însă, cu toate acestea, dispoziţiile criticate exclud în mod imperativ posibilitatea acordării de despăgubiri de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România prin Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în cazul producerii unui eveniment rutier în care este implicat şi acest tip de vehicul, o atare limitare fiind discriminatorie, creând o situaţie defavorabilă victimei unui astfel de accident faţă de victima unui accident produs de un autoturism, autocamion, moped, tramvai etc., care se poate îndrepta împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru a obţine repararea integrală a prejudiciului cauzat. 7. Judecătoria Craiova - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, instanţa susţine că pentru justa soluţionare a cauzei este necesar a se clarifica în ce măsură este constituţional ca prin termenul vehicul să se înţeleagă numai mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, pentru care în România există obligaţia legală de înmatriculare sau înregistrare, excluzându-se din accepţiunea acestui termen vehiculul cu tracţiune animală. Apreciază că, astfel, se creează o situaţie disproporţionată şi discriminatorie pentru victima unui accident rutier în care a fost implicat un autovehicul cu tracţiune animală faţă de victima unui accident rutier ce a avut la bază activitatea culpabilă a unui conducător de autoturism, autocamion, moped, tramvai etc. În acest context, arată că legislaţia actuală exclude posibilitatea persoanei prejudiciate în cadrul unui accident produs de un vehicul cu tracţiune animală de a se putea îndrepta împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, şi, în consecinţă, de a putea obţine repararea integrală a prejudiciului cauzat. Aşa fiind, instanţa consideră că prin instituirea unei astfel de limitări în cadrul dispoziţiilor art. 2 pct. 27 şi ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, ce exclude posibilitatea victimei unui accident de circulaţie în care este implicat un vehicul cu tracţiune animală de a se adresa împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, se aduce atingere dreptului de proprietate al acestor categorii de victime, consacrat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 2 pct. 27 şi ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, care au următorul cuprins normativ: - Art. 2: "Termenii şi expresiile utilizaţi/utilizate în prezenta lege au înţelesul prevăzut la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare, precum şi următoarele semnificaţii: […]27. vehicul - mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, pentru care în România există obligaţia legală de înmatriculare sau înregistrare, cu excepţia celor care se deplasează pe şine, altele decât tramvaiele, bicicletelor sau vehiculelor cu tracţiune animală;" – Art. 33 alin. (1): "În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiţii: a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces; b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri doar pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces; se acordă despăgubiri şi pentru daune materiale cu aplicarea unei franşize de 500 de euro în echivalent lei la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului; c) în situaţia producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 6 alin. (6)." 12. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 2 şi 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 1 pct. 1 din Directiva 2009/103/CE din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 263 din 7 octombrie 2009, astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 2.118 din 24 noiembrie 2021, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 430 din 2 decembrie 2021, prin vehicul se înţelege: "(a) orice autovehicul acţionat exclusiv în mod mecanic pe uscat, dar care nu se deplasează pe şine, cu: (i) o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; sau (ii) o masă proprie maximă mai mare de 25 kg şi o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h;(b) orice remorcă destinată utilizării cu un vehicul menţionat la litera (a), indiferent dacă este cuplată sau necuplată.“ În acelaşi sens sunt şi prevederile cuprinse în art. 1 din Directiva 72/166/CEE din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Ediţia specială a Jurnalului Oficial din 1 ianuarie 2007, potrivit cărora vehicul înseamnă „orice vehicul cu motor destinat transportului pe uscat şi acţionat în mod mecanic, dar care nu se deplasează pe şine, inclusiv orice tip de trailer, indiferent dacă este cuplat sau nu." 14. Din perspectiva dreptului intern, Curtea reţine că, potrivit art. 2 pct. 27 din Legea nr. 132/2017, prin vehicul se înţelege acel „mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, pentru care în România există obligaţia legală de înmatriculare sau înregistrare, cu excepţia celor care se deplasează pe şine, altele decât tramvaiele, bicicletelor sau vehiculelor cu tracţiune animală;“. De asemenea, potrivit art. 6 pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin vehicul se înţelege „sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări“. Aşa fiind, atât din perspectiva normelor europene enunţate, cât şi a cadrului normativ naţional, rezultă opţiunea clară a legiuitorului de a reglementa noţiunea de vehicul - ca participant la circulaţia pe drumurile publice - ca fiind acel vehicul cu motor, acţionat exclusiv în mod mecanic şi care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare. 15. Curtea observă, de asemenea, că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei, sens în care, pentru a corespunde exigenţelor legale privind siguranţa circulaţiei rutiere, art. 14 din ordonanţa de urgenţă prevede că „tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, altele decât cele prevăzute la art. 13 alin. (2), inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, vehiculele lente, precum şi vehiculele cu tracţiune animală se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, care, prin compartimentele de specialitate, ţin şi evidenţa acestora“. Art. 6 pct. 16^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stipulează că „înmatricularea/înregistrarea reprezintă operaţiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării înmatriculării/înregistrării este certificatul de înmatriculare/înregistrare şi numărul de înmatriculare/înregistrare atribuit.“, iar potrivit art. 165 alin. (1) lit. a) din subsecţiunea 3, secţiunea a 4-a cuprinsă în capitolul V din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, conducătorul vehiculului cu tracţiune animală este obligat să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuţele cu numărul de înregistrare. Curtea observă, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia celor cu tracţiune animală, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii.“ 16. Din examinarea dispoziţiilor mai sus menţionate, Curtea reţine obligaţia conducătorilor vehiculelor cu tracţiune animală doar de înregistrare a acestor vehicule, spre deosebire de proprietarii/utilizatorii vehiculelor expres nominalizate la art. 2 pct. 27 din Legea nr. 132/2017, cărora, potrivit art. 3 din acest act normativ, le incumbă obligaţia încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin poliţa de asigurare RCA. O atare obligaţie rezultă de altfel şi din dispoziţiile art. 3 din cuprinsul Directivei 2009/103/CE prin care se stipulează că „fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de un vehicul care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare“. 17. Aşa fiind, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 27 din Legea nr. 132/2017, Curtea constată că vehiculele cu tracţiune animală sunt supuse unui alt regim în ceea ce priveşte circulaţia rutieră, context în care subliniază că elementul esenţial care determină modalitatea distinctă de acordare a despăgubirilor, în sensul intervenţiei Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, către persoanele prejudiciate în urma unui accident produs de un vehicul cu tracţiune animală, faţă de persoanele prejudiciate în urma unui accident produs de un alt tip de vehicul, este tocmai existenţa contractului de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie. 18. În acest sens, Curtea Constituţională reţine că în considerentele Deciziei nr. 86 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2018, paragraful 55, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat că raporturile juridice dintre asigurat şi asigurător îşi au fundamentul în contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vreme ce raporturile juridice dintre terţul păgubit şi asigurat îşi au izvorul în fapta delictuală a asiguratului producătoare de pagube morale sau materiale în patrimoniul, respectiv persoana terţului păgubit. 19. De asemenea, cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, Curtea observă că prin aceste dispoziţii legiuitorul reglementează atribuţiile Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de organism de plată a despăgubirilor, iar corespondentul acestuia se regăseşte în cuprinsul art. 10 alin. (1) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, intitulat „Organismul responsabil cu despăgubirea“, care prevede că „fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la articolul 3 din directivă“. 20. Referitor la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, dintrun scurt istoric al reglementării, Curtea reţine că acesta era prevăzut iniţial în cuprinsul art. 5^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări (în prezent abrogată), fiind constituit ca asociaţie, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, având ca membri toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule. La alin. (9) lit. b) pct. 1 (i) al aceluiaşi articol se prevedea că acest fond se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare. Ulterior, prin art. 1 alin. (2) pct. 16 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, fondul naţional de protecţie era definit ca fiind asociaţia, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, constituită din toate societăţile autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, fiind denumit Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, pct. 16 fiind ulterior modificat prin Legea nr. 158/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 29 iulie 2020, în sensul că, în prezent, fondul naţional de protecţie este organismul prevăzut la art. 10 alin. (1) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, în România acesta fiind Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. 21. Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România se constituie ca asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule, fiind organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33 din lege. Totodată, potrivit art. 32 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, pentru îndeplinirea atribuţiilor de organism de plată a despăgubirilor, acesta îşi constituie o structură proprie denumită Fondul naţional de protecţie, prin contribuţia tuturor membrilor, proporţională cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde. 22. Prin urmare, rezultă fără echivoc faptul că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii acordă despăgubiri persoanelor prejudiciate ca urmare a unor accidente de vehicule doar dacă vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, deşi legea prevedea expres obligativitatea asigurării. Or, în speţă, Curtea reţine că infracţiunea de ucidere din culpă reţinută în sarcina inculpatei este consecinţa accidentului provocat ca urmare a conducerii unui vehicul cu tracţiune animală, exclus expressis verbis de legiuitor de la obligativitatea încheierii unei poliţe RCA, împrejurare ce conduce, în mod evident, la lipsa temeiului legal pentru implicarea în cauză a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România prin Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. 23. Aşa fiind, raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că nu se poate reţine existenţa vreunei situaţii discriminatorii instituite între persoanele prejudiciate ca urmare a unui accident rutier produs de un vehicul cu tracţiune animală, care nu se pot îndrepta către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, şi persoanele prejudiciate ca urmare a unui accident produs de un autoturism, autocamion, moped, tramvai etc., întrucât acestea din urmă, în baza asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, au dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA ori către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în situaţia producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de lege. 24. De altfel, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 711 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 25 februarie 2020) s-a statuat că principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, Curtea a statuat că principiul egalităţii nu presupune uniformitate, aşa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca unor situaţii egale să le corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite. 25. Circumstanţiat situaţiei de fapt din speţă, Curtea subliniază că, în ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei păgubite pot fi valorificate prin exercitarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Codul de procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. Potrivit aceluiaşi cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente. Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente. Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului, iar repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Sanda Borcan, Oana-Iuliana Borcan, Cristina Plettner şi Oana Jessica Plettner în Dosarul nr. 14.202/215/2017/a2 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2 pct. 27 şi ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
