Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 20/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România din Senat. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.878 din 14 mai 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.343L/2/2019. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se susţine că hotărârea criticată contravine art. 144 din Constituţie coroborat cu art. 62 din Legea nr. 47/1992, întrucât domnul Cristian Deliorga, odată validat de plenul Senatului, pentru a evita starea de incompatibilitate, avea obligaţia depunerii demisiei din calitatea de magistrat până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii de numire în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Or, deşi Hotărârea Senatului nr. 20/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Cristian Deliorga continuă să ocupe funcţia de judecător la Curtea de Apel Constanţa. Prin urmare, întrucât nu a demisionat din calitatea de judecător, se consideră că domnul Cristian Deliorga se află într-o vădită stare de incompatibilitate, contrar art. 144 din Constituţie. 4. Se arată că obligaţia de a respecta legea revine atât persoanelor fizice şi juridice, cât şi Parlamentului în privinţa modului de exercitare a atribuţiilor sale, inclusiv în ceea ce priveşte numirea judecătorilor la Curtea Constituţională. Cu privire la valorizarea normelor legale în cadrul controlului de constituţionalitate a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, se face trimitere la Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012. 5. Astfel, potrivit art. 5 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, candidaţii trebuie audiaţi de comisia juridică şi de plenul Camerei competente; acest text legal are caracter imperativ, conţinutul său fiind subsumat unui scop de interes public, respectiv evaluarea competenţelor profesionale ale candidaţilor în vederea numirii unuia dintre aceştia, prin votul exprimat de plenul Camerei competente, în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. În aceste condiţii, se susţine că hotărârea criticată contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât la reuniunea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Senat, premergătoare şedinţei plenului Senatului din data de 7 mai 2019, s-a decis prin vot să nu aibă loc o audiere a candidaţilor, ci o simplă prezentare a acestora. Se menţionează că reprezentantul Partidului Uniunea Salvaţi România în Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat şi-a exprimat opoziţia faţă de această decizie. În consecinţă, se apreciază că hotărârea luată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat nu poate acoperi nerespectarea legii de către plenul Senatului, care avea obligaţia audierii candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Prin urmare, se susţine că hotărârea criticată încalcă art. 5 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 şi principiul constituţional al legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 6. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului. 7. Preşedintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 8. Se susţine că starea de incompatibilitate rezultă din exercitarea efectivă şi simultană a două funcţii/activităţi pe care legiuitorul le consideră expres ca fiind incompatibile. Incompatibilitatea nu se confundă cu lipsa vocaţiei unei persoane de a ocupa (prin numire sau alegere) o anumită funcţie publică. Legiuitorul constituant a stabilit în art. 144 din Constituţie regimul de incompatibilitate pentru judecătorii constituţionali, interzicând acestora să cumuleze mandatul de judecător al Curţii Constituţionale cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic universitar. Logica textelor legale cuprinse în Legea nr. 47/1992, referitoare la incompatibilităţile judecătorilor, are în vedere situaţia în care un judecător constituţional a intrat în exerciţiul mandatului; or, în situaţia avută în vedere în prezenta cauză, domnul Cristian Deliorga nu a intrat încă în exerciţiul mandatului, acesta aparţinând în continuare unui alt judecător, şi nici nu a prestat jurământul de credinţă prevăzut la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere art. 63 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 47/1992, domnul Cristian Deliorga poate intra într-o stare de incompatibilitate cu funcţia sa de judecător constituţional numai de la data intrării sale efective în exerciţiul mandatului. 9. Se arată că audierea vizează verificarea condiţiilor obiective şi subiective pe care un candidat la o funcţie publică trebuie să le întrunească pentru a fi numit de forul legislativ în funcţia respectivă. Se susţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că audierea este o condiţie de procedură parlamentară în privinţa căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din raţiuni de flexibilitate şi supleţe a procedurii (Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018). Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că, în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea îşi pot organiza modul de lucru într-un mod corespunzător şi adaptat cerinţelor procedurilor parlamentare. 10. Astfel, audierea are caracter de act procedural preliminar, pregătitor al unei dezbateri parlamentare în care Senatul urmează să numească un judecător la Curtea Constituţională. Audierea nu intră în categoria de dezbatere parlamentară, care presupune susţinerea unor puncte de vedere controversate, dezacord politic, confruntare de poziţii şi, în ultimă instanţă, exprimarea unei voinţe politice clare, finalizată prin vot. Rezultă că audierea are un caracter mai mult tehnic şi urmăreşte verificarea îndeplinirii condiţiilor legale, precum şi a aptitudinilor unei persoane pentru ocuparea şi exercitarea unei anumite funcţii publice. 11. În practica numirii judecătorilor constituţionali de către Senat au fost frecvente situaţiile în care candidaţii pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale nu au mai fost audiaţi în plenul acestei Camere; astfel, doamna Iulia Antoanella Motoc nici nu a fost prezentă în plenul Senatului la 14 iunie 2010 când a fost numită judecător constituţional; domnul Toni Greblă şi doamna Mona-Maria Pivniceru nu au fost audiaţi în şedinţa de plen. De asemenea, nici doamna Simona-Maya Teodoroiu, numită judecător constituţional prin Hotărârea Senatului nr. 10 din 18 februarie 2015, nu a mai fost audiată în plenul Senatului, iar exemplele pot continua. 12. Se poate susţine că lipsa audierii în plenul Senatului a candidaţilor la funcţia de judecător constituţional este un obicei repetat întocmai, pe parcursul unei perioade relativ îndelungate, care a conturat o cutumă parlamentară praeter legem, întărită şi de dispoziţia regulamentară a art. 143 alin. (3) teza a doua din Regulamentul Senatului, potrivit căreia „candidaţii vor fi invitaţi şi la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor şi în plen“. 13. Aşa cum rezultă din stenograma şedinţei Senatului din data de 7 mai 2019, în proiectul ordinii de zi, la pct. 3 era înscrisă „Numirea unui judecător la Curtea Constituţională“, fără nicio altă menţiune referitoare la audierea candidaţilor, iar înainte de a se intra în dezbaterea pct. 3, preşedintele de şedinţă, domnul senator Iulian-Claudiu Manda, a invitat la tribună liderii grupurilor parlamentare pentru discuţii pe marginea procedurii de numire, după care a precizat: „Discuţia cu liderii de grup a fost ca, după ce vom prezenta raportul comisiei, fiecare grup parlamentar va avea o intervenţie de maximum trei minute şi va trebui să desemneze şi un reprezentant în Comisia de numărare a voturilor“. Din stenograma şedinţei Senatului nu rezultă că s-ar fi exprimat vreo obiecţie din partea vreunui grup parlamentar faţă de această procedură. Prin urmare, renunţarea la procedura audierii celor doi candidaţi (candidatul grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi Romania nu a fost prezent nici la audierea din comisia parlamentară de specialitate) a fost rezultatul unei înţelegeri politice, care întăreşte şi mai mult cutuma parlamentară antereferită. Discuţia cu liderii de grup în sensul de a se interveni pentru maximum trei minute nu înseamnă că acestora li s-a interzis să pună întrebări candidaţilor şi să fie audiaţi, potrivit legii, în condiţiile în care cei doi candidaţi erau prezenţi în sala de plen a Senatului pe parcursul întregii desfăşurări a lucrărilor. 14. La termenul de judecată fixat pentru data de 29 mai 2019, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 5 iunie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 1, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 16. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Hotărârea Senatului nr. 20/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 mai 2019, potrivit căreia: „Articol unic. - Domnul Cristian Deliorga se numeşte în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului doamnei judecător Simona Maya Teodoroiu, prin expirarea, la data de 15 iunie 2019, a termenului pentru care a fost numită.“. 17. Autorul sesizării invocă, în susţinerea acesteia, prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei şi a legilor şi art. 144 privind incompatibilităţile funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 5 alin. (5) teza a treia (şi nu a doua, cum în mod greşit se indică) şi art. 62 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora „Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputaţi şi de senatori. Fiecare candidat va depune «curriculum vitae» şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie. Candidaţii vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toţi candidaţii.“; respectiv „Numirea judecătorilor, în condiţiile prezentei legi, se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Constituţionale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul politic al cărui membru este“. 18. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, şi anume un grup parlamentar, cât şi sub aspectul obiectului sesizării, respectiv Hotărârea Senatului nr. 20/2019. 19. Referitor la obiectul hotărârilor Parlamentului care pot fi supuse controlului de constituţionalitate întemeiat pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, în jurisprudenţa sa, Curtea a analizat şi alte condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt explicit prevăzute de lege, dar care au fost create pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 11 aprilie 2019, paragrafele 24-27). Astfel, o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului o reprezintă relevanţa constituţională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Curtea a stabilit că textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile. În cauza de faţă, hotărârea criticată are caracter individual şi vizează numirea unui judecător la Curtea Constituţională, instituţie de rang constituţional, astfel că această condiţie de admisibilitate este îndeplinită. 20. Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate întemeiată pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin Constituţie, pe de altă parte. Aşadar, criticile formulate trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15). Curtea a mai reţinut, în privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate, chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională. Întrucât, în cauză, criticile formulate sunt raportate fie la texte constituţionale cu caracter generic coroborate cu texte de natură legală, fie la texte constituţionale având un conţinut normativ specific, acestea urmează a fi analizate pe fond în măsura în care ele se constituie în veritabile critici de neconstituţionalitate a căror soluţionare ţine de competenţa Curţii Constituţionale. 21. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în sensul că la reuniunea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Senat, premergătoare şedinţei plenului Senatului din data de 7 mai 2019, s-a decis prin vot să nu aibă loc o audiere a candidaţilor, ci o simplă prezentare a acestora, contrar art. 5 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 47/1992, în condiţiile în care reprezentantul Partidului Uniunea Salvaţi România în Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat şi-a exprimat opoziţia faţă de această decizie, Curtea reţine că art. 5 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Candidaţii vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei“, stabileşte o obligaţie de audiere a candidaţilor, fără a impune volens nolens ca audierea să fie realizată, în mod obligatoriu, fie la nivelul Comisiei, fie la cel al Plenului ori atât la nivelul Comisiei, cât şi la cel al Plenului. 22. Curtea, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012), a statuat că comisiile permanente sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994). Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputaţi sau senatori, specializaţi pe un anumit domeniu, cu o componenţă şi o structură care respectă configuraţia politică a fiecărei Camere. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros. Din această perspectivă, rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă ale Parlamentului. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau a avizelor adoptate de acestea este acea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau al Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. 23. Potrivit art. 144 din Regulamentul Senatului, „(1) Numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcţii care, potrivit Constituţiei şi legii, se fac de către Senat se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. (2) În vederea întocmirii raportului, comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau avize, având dreptul de a chema pentru audiere candidaţii. (3) Candidaţii vor fi invitaţi şi la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor şi în plen“. Autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului, în temeiul dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 64 alin. (1), le dă dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012). 24. Curtea, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 38, sau Decizia nr. 434 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 30), analizând o critică de neconstituţionalitate raportată la lipsa audierii persoanei în cauză în cadrul comisiilor permanente de specialitate, a constatat că, în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea îşi pot organiza modul de lucru într-un mod corespunzător şi adaptat cerinţelor procedurilor parlamentare. De aceea, în ipoteza în care comisiile comune de specialitate au considerat că sunt lămurite cu privire la condiţiile de numire a candidaţilor (capacitate deplină de exerciţiu; studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă; lipsa antecedentelor penale şi buna reputaţie; activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării; nu a fost agent sau colaborator al poliţiei politice comuniste; nu a colaborat cu organele de securitate şi nu a aparţinut acestora), ele pot proceda la întocmirea avizului comun, chiar fără să se fi realizat audierea. Audierea vizează verificarea condiţiilor subiective (în cazul respectiv, activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării) şi poate fi omisă dacă din actele depuse rezultă cu claritate îndeplinirea acestei condiţii. Este o condiţie de procedură parlamentară în privinţa căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din raţiuni de flexibilitate şi supleţe a procedurii. 25. În consecinţă, Curtea constată că aspectele învederate ţin, în realitate, de modul de desfăşurare a procedurii parlamentare. Revine Senatului competenţa de a interpreta art. 5 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 47/1992 în corelare cu art. 144 alin. (3) din Regulamentul Senatului, astfel că audierea candidaţilor propuşi pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională poate fi realizată în şedinţa de plen a Senatului numai în condiţiile în care plenul Senatului consideră că raportul prezentat nu este suficient pentru a evalua candidaţii. În caz contrar, este suficientă prezentarea în plenul Senatului a raportului comisiei de specialitate care include evaluarea audierii candidaţilor, indiferent sub forma în care audierea a avut loc. În cauză s-a prezentat raportul antereferit, acordându-se, în acelaşi timp, şi posibilitatea reprezentanţilor grupurilor parlamentare care au susţinut cei trei candidaţi să realizeze o prezentare a candidaturilor propuse, ceea ce se subsumează ipotezelor de lucru ce se pot desprinde din interpretarea normelor juridice anterior menţionate. Mai mult, astfel cum reiese din punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, candidaţii propuşi de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal au fost prezenţi la şedinţa de plen a Senatului, fără ca reprezentanţii vreunui grup parlamentar, inclusiv cel al Partidului Uniunea Salvaţi România (al cărui candidat nu a fost prezent nici la şedinţa comisiei juridice, nici la şedinţa plenului Senatului), să fi solicitat audierea acestora. Astfel, deşi în cursul şedinţei Senatului din 7 mai 2019 niciun grup parlamentar nu a solicitat audierea candidaţilor în plenul Senatului, după adoptarea hotărârii de numire se impută faptul că aceşti candidaţi nu au fost audiaţi în plen, ceea ce demonstrează că, în cauză, nu se pune problema constituţionalităţii hotărârii adoptate, ci a modului de desfăşurare a procedurii parlamentare. 26. Curtea, în jurisprudenţa sa, în mod constant a subliniat faptul că nu este competentă să se pronunţe asupra modului de aplicare a regulamentelor (a se vedea Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995, Decizia nr. 98 din 15 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 11 martie 2005, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 30). 27. Curtea nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerelor Parlamentului, aşa încât contestaţiile deputaţilor/ senatorilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerelor Parlamentului, aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, paragraful 30). 28. Curtea reţine că, de principiu, în lipsa unei prevederi constituţionale exprese şi în temeiul autonomiei de care se bucură, Senatul, prin votul pe care îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură ale acesteia, Curtea neavând competenţa ca ea însăşi să cerceteze şi să determine starea de fapt pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituţionalitate a normei regulamentare (Decizia nr. 467 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 28 septembrie 2016, paragraful 42). O atare concluzie se impune cu atât mai mult cu cât nicio normă constituţională nu impune exigenţe procedurale cu privire la modul în care se desfăşoară audierea candidaţilor pentru diverse funcţii publice. 29. Prin urmare, în cauza de faţă, având în vedere că se invocă aspecte ce ţin de procedura parlamentară, respectiv de coroborarea art. 5 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 47/1992 cu art. 144 din Regulamentul Senatului, ipoteză în care Senatul are o largă marjă de apreciere, nu se poate reţine incidenţa art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocarea sa fiind formală. 30. Se mai susţine că hotărârea criticată contravine art. 144 din Constituţie coroborat cu art. 62 din Legea nr. 47/1992, întrucât domnul Cristian Deliorga, odată validat de plenul Senatului, pentru a evita starea de incompatibilitate, avea obligaţia depunerii demisiei din calitatea de magistrat până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii de numire în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. 31. Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „(1) Cu 3 luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe Preşedintele României, solicitându-l să numească un altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.“ Conform art. 62 din Legea nr. 47/1992, „Numirea judecătorilor, în condiţiile prezentei legi, se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Constituţionale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul politic al cărui membru este“. Potrivit art. 63 din Legea nr. 47/1992, „(1) Judecătorii Curţii Constituţionale vor depune, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, următorul jurământ: «Jur să respect şi să apăr Constituţia, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi fără părtinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!». (2) Jurământul se depune individual. Judecătorii Curţii îşi vor exercita funcţia de la data depunerii jurământului“. 32. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că reglementarea prin Constituţie a procedurii de desemnare a judecătorilor constituţionali constituie o garanţie a independenţei acestora şi a exercitării cu imparţialitate a atribuţiilor ce le revin conform Legii fundamentale. Această funcţie este una de rang înalt în cadrul autorităţilor statului, rolul său fundamental derivând din competenţele care revin Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, menită să garanteze supremaţia Constituţiei. Dezvoltând normele constituţionale, dispoziţiile Legii nr. 47/1992 prevăd procedura de numire de către Parlament a judecătorilor constituţionali, respectiv numirea persoanelor care au întrunit votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, la propunerea birourilor permanente şi pe baza recomandării comisiilor juridice, sau desemnarea judecătorilor constituţionali de către Preşedintele României, caz în care autoritatea decizională este una individuală, iar nu colectivă ca în cazul Parlamentului. Numirea se face în temeiul prevederilor constituţionale şi legale, prin hotărâre a Camerei Deputaţilor sau a Senatului, respectiv prin decret al Preşedintelui României. Ultima etapă a procedurii de numire o reprezintă depunerea jurământului în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, moment care marchează începerea mandatului de judecător (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragrafele 35-40, sau Decizia nr. 136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 4 mai 2018, paragraful 29). 33. Prin urmare, Curtea reţine că procedura de numire în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale se realizează într-un interval de 3 luni anterior expirării mandatului judecătorului înlocuit, indiferent de titularul dreptului de numire. Procedura de numire realizată de cele două Camere ale Parlamentului parcurge mai multe etape, şi anume: depunerea candidaturilor, însoţite de un „curriculum vitae“ şi actele doveditoare privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie, audierea candidaţilor, întocmirea raportului de către comisia juridică, adoptarea hotărârii de numire şi depunerea jurământului. Prin urmare, acordul care trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul politic al cărui membru este nu se referă la data adoptării hotărârii de numire, ci la data numirii în funcţie, dată începând cu care se poate depune jurământul. 34. Potrivit art. 144 din Constituţie, „Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior“. Or, persoana în cauză nu este numită în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale de la data emiterii/adoptării/publicării decretului/hotărârii de numire, ci de la data prevăzută în decretul/hotărârea de numire, iar, în lipsa unei asemenea date, de la data la care poate depune jurământul prevăzut de art. 63 din Legea nr. 47/1992, ca urmare a încetării mandatului judecătorului în locul căruia a fost numit. Curtea reţine că dobândirea calităţii de judecător al Curţii Constituţionale are loc la data numirii astfel determinată, în timp ce intrarea în exerciţiul mandatului are loc la data depunerii jurământului. Astfel, regimul incompatibilităţilor reglementat de art. 144 din Constituţie se raportează la data numirii în funcţie, şi nu la data emiterii/adoptării/publicării decretului/hotărârii de numire ori la data intrării în exerciţiul mandatului. 35. Rezultă că pe perioada cuprinsă între data adoptării hotărârii de numire de către Camera Parlamentului şi data numirii în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale nu se aplică regimul incompatibilităţilor reglementat de art. 144 din Constituţie. O teză contrară ar duce la concluzia - greşită - că în intervalul temporal cuprins între data adoptării hotărârii de numire şi data numirii în funcţie, interval care poate fi de maximum trei luni, persoana în cauză, deşi nu a fost numită în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, nu poate exercita nicio altă funcţie incompatibilă cu aceasta, ceea ce ar contraveni chiar art. 144 din Constituţie, potrivit căruia judecătorul Curţii Constituţionale, aşadar, persoana numită în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, are regimul incompatibilităţilor prevăzut de această normă constituţională, şi nu persoana care este numită judecător al Curţii Constituţionale sub condiţia suspensivă a trecerii unui interval temporar predeterminat. 36. Din modul de formulare al articolului unic al Hotărârii Senatului nr. 20/2019, se înţelege foarte clar că jurământul poate fi depus începând cu data de 15 iunie 2019, în condiţiile în care mandatul judecătorului înlocuit, doamna judecător Simona-Maya Teodoroiu, fiind unul pe ani şi calculat potrivit regulilor de drept public (cu privire la modul de calcul al termenelor în dreptul public a se vedea Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, sau Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 47), durează până în data de 14 iunie 2019 inclusiv. Rezultă, astfel, că domnul Cristian Deliorga este numit judecător al Curţii Constituţionale începând cu data de 15 iunie 2019, iar starea sa de incompatibilitate nu trebuie să existe de la data menţionată. 37. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată şi constată că Hotărârea Senatului nr. 20/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
