Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Raluca-Alexandra │- │
│Buterez-Făşie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Grup Arcons - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 5.015/62/2013/a17 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.510D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că prin Decizia civilă nr. 1.140/Ap din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov s-a reţinut că împotriva debitoarei s-a decis intrarea în procedura falimentului întrucât nu a respectat planul de reorganizare aprobat, iar nu pentru că nu a plătit creanţele curente. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.015/62/2013/a17, îndreptată prin Încheierea din 28 iulie 2022 pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Grup Arcons - S.A. din Braşov, într-o cauză având ca obiect cererea de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitorului. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală dau naştere unei discriminări, întrucât nu permit societăţii în insolvenţă să facă imputaţia plăţii pentru sumele pe care le achită către creditorul bugetar. Astfel, autoarea este nemulţumită că, la momentul efectuării plăţilor către creditorul bugetar, nu poate preciza dacă doreşte să stingă datorii curente sau datorii cuprinse în planul de reorganizare. Prin urmare, autoarea consideră că legiuitorul a limitat în mod nejustificat posibilitatea unei societăţi în insolvenţă de a proceda la imputaţia plăţilor efectuate către creditorii bugetari, stabilind cu titlu imperativ că se sting cu prioritate creanţele curente, urmând ca sumele cuprinse în plan să fie stinse numai după plata integrală a datoriilor curente. 6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006, autoarea învederează că acestea sunt neconstituţionale dacă permit intrarea debitorului în procedura generală a falimentului în cazul în care nu achită creanţele rezultate din continuarea activităţii după data deschiderii procedurii insolvenţei. 7. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, precizează că legiuitorul a înţeles să stabilească un regim diferit de stingere a creanţelor deţinute de debitorii aflaţi în insolvenţă faţă de ceilalţi contribuabili. De asemenea, instanţa de judecată aminteşte considerentele Deciziei nr. 5 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu referire la interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în sensul că planul de reorganizare al debitorului nu poate să prevadă eşalonarea la plată a creanţelor curente. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, şi ale art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, având următorul conţinut: - Art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) şi (12), pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere este următoarea: a) obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii; b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora; c) obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment; d) alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a)-c)“; – Art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei: „Judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri: [...] C. obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;“. 12. Curtea reţine că Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, ţinând cont de prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006. 13. De asemenea, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prevederile art. art. 165 alin. (6) lit. a)-c) din Legea nr. 207/2015 au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 31/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 31 august 2022, şi au în prezent următorul conţinut: „a) obligaţiile fiscale, altele decât cele înscrise la masa credală, în ordinea vechimii; b) obligaţiile fiscale cu termene de plată stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat şi confirmat în condiţiile legii, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora; c) obligaţiile fiscale admise la masa credală potrivit legii, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment“. Analizând modificările legislative aduse prevederilor art. 165 alin. (6) lit. a)-c) din Legea nr. 207/2015 prin Ordonanţa Guvernului nr. 31/2022, Curtea observă că legiuitorul a păstrat în esenţă soluţia legislativă criticată. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Curtea apreciază că se impune în primul rând identificarea regimului juridic al celor două categorii de creanţe la care aceasta face referire: creanţele cuprinse în planul de reorganizare şi creanţele curente. Astfel, creanţele cuprinse în planul de reorganizare sunt acele creanţe născute anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, care au fost înscrise în tabelul definitiv de creanţe al debitorului şi au fost cuprinse în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic. Plata acestor creanţe se face la termenele şi în condiţiile prevăzute de programul de plăţi aprobat prin planul de reorganizare. În schimb, creanţele curente, indiferent de categoria din care fac parte, nu sunt supuse procedurii de înscriere la masa credală a debitorului şi se plătesc în conformitate cu documentele din care rezultă, fiind definite de prevederile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Modalitatea şi termenele de plată a creanţelor curente rezultă din înţelegerea încheiată între debitor şi partenerul său contractual, aceste creanţe nefiind supuse unor eventuale reduceri sau eşalonări la plată. Aşadar, Curtea observă că, în fapt, acestea nu sunt supuse aceluiaşi regim de plată, datoriile curente fiind plătite cu prioritate şi fără a beneficia de termene de plată suplimentare. 16. De altfel, aceeaşi soluţie legislativă a fost păstrată de legiuitor şi în actuala reglementare a procedurii insolvenţei, după cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 iulie 2020. Potrivit art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, creditorul cu creanţe curente este „acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă“. De asemenea, art. 143 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că, oricând pe perioada planului de reorganizare, creditorul care deţine o creanţă curentă peste valoarea-prag, certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile, poate solicita trecerea debitorului la procedura falimentului, urmând ca această cerere să fie analizată de judecătorul-sindic. 17. Tot în legătură cu regimul juridic al creanţelor curente, prin Decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2019 pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei probleme de drept legate de imposibilitatea prevederii eşalonării la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare) în planul de reorganizare a debitorului în interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 27 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele: „Dacă creanţele născute anterior deschiderii procedurii nu pot fi achitate decât în baza graficului de plată cuprins în planul de reorganizare, cheltuielile curente, născute în perioada de observaţie, trebuie achitate de îndată ce devin exigibile, întrucât, aşa cum s-a arătat, acestea se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabelul definitiv, potrivit documentelor din care rezultă [...]. În aceste condiţii, cerinţa ca planul de reorganizare să menţioneze modalitatea de achitare a creanţelor curente, înscrisă de legiuitor în art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, nu este susceptibilă de o interpretare extensivă, în sensul posibilităţii de eşalonare a plăţii creanţelor curente prin programul de plată a creanţelor curente cuprins în planul de reorganizare, prin modificarea termenelor de scadenţă ale acestora, în absenţa acordului creditorilor curenţi. O atare interpretare apare ca fiind în contradicţie atât cu regimul juridic privilegiat al acestui tip de creanţe, cât şi cu scopul urmărit de legiuitor prin dispoziţia supusă analizei. Sub acest ultim aspect este de subliniat faptul că planul de reorganizare are drept scop principal configurarea modului de stingere a creanţelor înscrise în tabelul definitiv, însă, ţinând cont de faptul că în perioada de reorganizare debitorul continuă activitatea, fiind firesc să genereze obligaţii curente, planul, pentru a putea fi considerat sustenabil, trebuie să asigure achitarea acestora din urmă.“ 18. Ca urmare a celor prezentate mai sus, Curtea constată că, indiferent de categoria din care face parte creanţa (bugetară, chirografară etc.), în perioada de reorganizare creanţele curente se plătesc cu prioritate faţă de cele cuprinse în planul de reorganizare, neputând fi eşalonate la plată, debitorul fiind obligat să aibă fondurile necesare achitării lor la termenele convenite cu partenerii săi. 19. În aceste condiţii, Curtea reţine că nu există nicio discriminare între creditorii bugetari şi alte categorii de creditori care deţin creanţe curente, aşa cum susţine autoarea, deoarece nu categoria de creditori este cea care dictează condiţiile în care se face plata, ci data naşterii creanţei. Aşadar, independent de natura creanţei (fiscală sau nefiscală), ceea ce prezintă importanţă este caracterul de creanţă curentă. Cu alte cuvinte, nu are relevanţă dacă este vorba despre o creanţă curentă aparţinând unor furnizori de bunuri sau servicii sau o creanţă de natură fiscală, debitorul trebuie să le achite pe toate la momentul la care acestea devin exigibile. 20. Referitor la măsurile impuse de legiuitor privind stingerea creanţelor fiscale, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 177 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 28 iulie 2020, paragraful 19, Decizia nr. 838 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 12 aprilie 2021, paragraful 23, Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009), a constatat că raţiunea care a stat la baza determinării unei anumite ordini de plată a creanţelor fiscale a fost aceea de a crea un climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi de a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale indiferent de natura şi cuantumul lor. O asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina sa. 21. În ceea ce priveşte acţiunile pe care statul le consideră necesare în vederea asigurării plăţii impozitelor şi taxelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, prin Hotărârea din 23 februarie 1995, pronunţată în Cauza Gasus Dosier - Und Fördertechnik GmbH împotriva Olandei, paragraful 60, următoarele: „[...] cauza de faţă priveşte dreptul statelor să adopte legi pe care le consideră necesare în scopul «asigurării plăţii taxelor». [...] În adoptarea unor astfel de legi, puterii legiuitoare trebuie să i se recunoască o largă marjă de apreciere, în special cu privire la problema dacă - şi, în caz afirmativ, în ce măsură - autorităţile fiscale trebuie să fie plasate într-o situaţie mai bună pentru a executa datoriile fiscale decât poziţia în care se află creditorii obişnuiţi cu referire la executarea datoriilor comerciale. Curtea respectă opţiunea legiuitorului în asemenea privinţe, cu excepţia cazului în care aceasta este lipsită de orice fundament rezonabil“ (citată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 12 aprilie 2021, paragraful 26). 22. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa privind executarea silită a creanţelor bugetare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 306 din 11 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 5 iulie 2021), adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin Constituţie. 23. Prin urmare, instanţa constituţională reţine că prevederile art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu dau naştere unei discriminări între creditorii societăţii în insolvenţă, ci instituie măsurile necesare pentru recuperarea creanţelor fiscale înregistrate de aceste societăţi. 24. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006, Curtea observă că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea porneşte de la premisa greşită că judecătorul-sindic a dispus intrarea în procedura generală de faliment pentru neplata creanţelor curente datorate creditorului bugetar, iar nu a ratelor exigibile şi neachitate conform planului de reorganizare. Or, ţinând cont că sumele plătite de autoare către creditorul bugetar au stins cu prioritate creanţele curente, şi nu sumele scadente potrivit planului, la data deschiderii procedurii generale de faliment autoarea nu-şi îndeplinise toate obligaţiile de plată cuprinse în programul de plăţi. Astfel, în speţa dedusă judecăţii, instanţa de judecată nu a aplicat teza a doua a art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006, ci teza întâi, care prevede posibilitatea judecătorului-sindic de a dispune intrarea în procedura falimentului în ipoteza în care debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate, în condiţiile stipulate prin planul confirmat. Faptul că autoarea a achitat o parte din creanţele curente sau că există motive care ar justifica, în opinia sa, neplata creanţelor curente de natură fiscală nu echivalează cu îndeplinirea de către aceasta a tuturor obligaţiilor asumate, aşa cum afirmă în cuprinsul excepţiei de neconstituţionalitate. 25. În ceea ce priveşte criticile autoarei privind încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale, Curtea reţine că acestea sunt neîntemeiate. Cererile de deschidere a procedurii falimentului formulate de creditorii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi BRD Groupe Société Générale au fost analizate în fond de judecătorul-sindic din cadrul instanţei de fond, iar ulterior autoarea a avut posibilitatea de a ataca sentinţa astfel pronunţată, apelul formulat fiind examinat de către instanţa de control judiciar. Pe parcursul procedurii judiciare desfăşurate, autoarea şi-a putut exprimat poziţia, a putut combate argumentele reclamanţilor, criticile autoarei fiind efectiv analizate de către cele două jurisdicţii. Faptul că niciuna dintre cele două instanţe nu a soluţionat cererile formulate în maniera dorită de autoare nu echivalează cu o încălcare a drepturilor anterior menţionate. 26. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 27. În ceea ce priveşte susţinerile autoarei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 44 şi 45 din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu motivează în ce anume constă pretinsa contrarietate a reglementărilor criticate cu normele de referinţă invocate, aşa încât aceste critici, astfel formulate, nu pot fi primite. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Grup Arcons - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 5.015/62/2013/a17 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 107 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Raluca-Alexandra Buterez-Făşie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
