Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Nelia Bârsăşteanu în Dosarul nr. 1.161/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 481D/2016. 2. La apelul nominal răspund, pentru autoarea excepţiei, avocat Nicolae Trăistaru, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi consilierul juridic Alexandra Nicolae, cu delegaţie depusă la dosar, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei care, reiterând pe larg motivele formulate în faţa instanţei judecătoreşti, cuprinse în notele scrise ale autoarei excepţiei care au însoţit încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, aflate la dosarul cauzei, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. În sprijinul celor susţinute depune un înscris intitulat „Elemente de drept comparat privind conflictul de interese în ţările Uniunii Europene“. 4. Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât, prin invocarea acesteia, autoarea a urmărit obţinerea unei decizii de interpretare a dispoziţiilor de lege criticate. În subsidiar, solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, reiterând susţinerile din punctul de vedere aflat la dosarul cauzei. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece incompatibilitatea prevăzută de dispoziţiile de lege criticate are ca finalitate asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice. De asemenea, susţine că nu sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituţie, raportat la situaţia personalului contractual, fiind vorba de două categorii de salariaţi diferite, ale căror drepturi sunt stabilite prin acte normative diferite. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 16 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.161/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Nelia Bârsăşteanu în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.281 din 17 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare privind existenţa stării de incompatibilitate, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 creează discriminare între funcţionarii publici cărora li se interzice să ocupe funcţii şi să presteze activităţi în cadrul unor autorităţi sau instituţii publice şi acei funcţionari publici care pot fi desemnaţi printr-un act administrativ să reprezinte instituţiile publice în astfel de activităţi. Totodată, stabilirea anumitor interdicţii doar pentru funcţionarii publici, ce se supun fie direct prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, fie unor statute speciale, stabilite prin acte normative distincte ce se completează cu prevederile legii menţionate, permite, într-o manieră privilegiată, angajaţilor contractuali de la nivelul administraţiei publice, adeseori mai numeroşi, să nu se supună vreunor incompatibilităţi. Prin urmare, doar cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) este posibil ca, în interiorul aceleiaşi administraţii, chiar aceleiaşi direcţii sau aceluiaşi departament, să îşi desfăşoare activitatea, pe de o parte, funcţionarii publici supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege, mai precis, celor stabilite de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, pe de o parte, şi angajaţii contractuali nesupuşi incompatibilităţilor mai sus menţionate, pe de altă parte. 8. De asemenea, autoarea excepţiei consideră că satisfacerea unui interes public nu poate justifica restrângerea dreptului unui funcţionar public să deţină o altă funcţie în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. 9. În continuare, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010 contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1), deoarece sunt vădit abuzive şi nelegale sancţiunea de a nu mai exercita o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, precum şi derogarea de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, în sensul de a nu se putea aplica sancţiunea disciplinară a mustrării sau avertismentului. Mai mult, consideră că modalitatea în care a fost evaluată situaţia sa de către Agenţia Naţională de Integritate încalcă şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât dispoziţiile Legii nr. 176/2010 nu se pot aplica unor situaţii juridice preexistente intrării sale în vigoare. 10. Totodată, autoarea excepţiei menţionează că există „Studiul comandat de Comisia Europeană Institutului European de Administraţie Publică, în cooperare cu Universitatea din Helsinki, Universitatea din Vaasa şi Utrecht School of Governance, care relevă că posibilitatea apariţiei unui conflict între interesul public şi interesul privat al funcţionarului public apare numai în privinţa acelor funcţionari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instituţii publice determinate, respectiv Guvern, Parlament, Banca Naţională, Camera de Conturi/Audit şi Curtea Supremă de Justiţie“. Or, aceasta susţine că nu se află în vreuna dintre funcţiile publice identificate prin studiul menţionat şi, potrivit legislaţiei române şi Constituţiei, normele europene prevalează, situaţie care impune alinierea cadrului legal în domeniu la reglementarea europeană. Ca atare, consideră că, şi dintr-o astfel de perspectivă, textele criticate apar ca fiind neconstituţionale. 11. În final, autoarea excepţiei consideră că se impune reconsiderarea de către Curtea Constituţională a practicii în materie, întrucât apreciază că au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei. 12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază ca neîntemeiată excepţia, având în vedere că, prin instituirea interdicţiei exercitării a două funcţii considerate incompatibile, legiuitorul a conceput un mecanism care să permită exercitarea deplină şi nestingherită a funcţiei publice. De asemenea consideră că nu poate fi primită opinia autoarei excepţiei în sensul că ar exista o discriminare între funcţionarii publici şi personalul contractual, fiind categorii de salariaţi distincte, cu atribuţii reglementate de acte normative distincte. În ceea ce priveşte excepţia prevăzută la art. 94 alin. (2^1) din Legea nr. 161/2003, constată că ipotezele prevăzute de textul de lege nu sunt identice, pentru a se constata existenţa unei reglementări discriminatorii. Totodată, instanţa judecătorească invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 566 din 15 septembrie 2015, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015 şi Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Astfel, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat că instituirea unei sancţiuni pentru încălcarea regimului incompatibilităţilor se circumscrie scopului legii, în sensul asigurării integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, fără a încălca normele constituţionale privind munca şi protecţia socială a muncii. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi ale art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins: - Art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003: "(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;" – Art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010: "(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate. […](4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment." 18. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare, Curtea respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens sunt Decizia nr. 495 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 24 noiembrie 2014, Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015. 20. Astfel, Curtea observă că dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 prevăd că funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. 21. Referitor la categoria funcţionarilor publici, prin Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016, Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarii publici desfăşoară activităţi care implică exercitarea unor prerogative de putere publică. Atribuţiile şi responsabilităţile acestora sunt stabilite în temeiul legii, cu scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome. Aceştia sunt numiţi în funcţie printr-un act administrativ unilateral emis de o autoritate sau instituţie publică, ca urmare a promovării unui concurs, fiind selectaţi pe criterii de competenţă profesională. Mai mult, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în folosul serviciului public pe care îl deserveşte, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală. 22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16, referitor la egalitatea în drepturi, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, Decizia nr. 641 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2017). 23. Astfel, cu privire la comparaţia făcută de autoarea excepţiei între categoria funcţionarilor publici şi cea a angajaţilor contractuali, prin Decizia nr. 282 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, şi Decizia nr. 391 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, Curtea a statuat că nu se poate reţine existenţa unei discriminări între cele două categorii, întrucât legislaţia specifică funcţiei publice cuprinde reglementări diferite faţă de dreptul comun, care este legislaţia muncii, dar, prin edictarea unei astfel de reglementări dedicate funcţionarilor publici, legiuitorul a înţeles să confere acestora un statut special, care nu contravine egalităţii în drepturi, consacrată de Legea fundamentală. Înţelesul acestui principiu este că egalitatea nu presupune şi uniformitate. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintă o discriminare, atât timp cât această diferenţă de tratament este însoţită de garanţii suficiente exercitării tuturor drepturilor corespunzătoare. 24. Or, în cauza de faţă, între cele două categorii de persoane între care autoarea excepţiei face comparaţie, respectiv funcţionarii publici şi angajaţii contractuali, există diferenţe esenţiale de statut juridic, neaflându-se în aceeaşi situaţie, care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Astfel, instituirea incompatibilităţii reglementate de dispoziţiile de lege criticate are ca finalitate garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice şi se circumscrie scopului Legii nr. 161/2003. Faptul că, în mod excepţional, art. 94 alin. (2^1) din lege permite funcţionarului public desemnat printr-un act administrativ să participe ca reprezentant al statului în cadrul unor organisme de conducere nu este de natură să creeze privilegii în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie. Dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitate vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, atunci când acestea se justifică prin existenţa unui interes public, apreciat ca atare prin actul administrativ de desemnare a funcţionarului public, emis în condiţiile legii. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.081 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 11 decembrie 2007, şi Decizia nr. 445 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 5 iunie 2009. 25. În continuare, Curtea observă că s-a mai pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, reţinând că aceste norme instituie sancţiunea decăderii din dreptul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010 o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această interdicţie de 3 ani priveşte funcţiile sau demnităţile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepţia celor electorale. Curtea a reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale [a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014 (paragraful 24), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015]. Totodată, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. 26. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, deoarece, potrivit normei constituţionale, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Incompatibilitatea reglementată de textul de lege criticat nu are ca efect îngrădirea alegerii profesiei sau a locului de muncă, de vreme ce activitatea funcţionarului public trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora. 27. Cu privire la critica autoarei excepţiei privind presupusul caracter retroactiv al dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, având în vedere modalitatea în care a fost evaluată situaţia sa de către Agenţia Naţională de Integritate, Curtea reţine că normele de lege criticate dispun pentru viitor, fiind aplicabile de la data intrării în vigoare a legii. Astfel, Curtea constată că prevederile legale criticate reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării lor în vigoare, adică în domeniul propriu de aplicare, fără a încălca principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, prevăzut de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. De altfel, Curtea observă că motivele invocate de autoarea excepţiei privesc, în principal, probleme de interpretare şi aplicare a legii, prin raportare la perioada supusă evaluării de către inspectorul de integritate, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate. 28. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ci o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care au calitatea de funcţionari publici, prin asigurarea imparţialităţii, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese. 29. În final, Curtea reţine că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului legii, de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese. În acest sens sunt Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, şi Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nelia Bârsăşteanu, în Dosarul nr. 1.161/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
