Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Raluca-Alexandra │- │
│Buterez-Făşie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea în Dosarul nr. 2.705/90/2018 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.275D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la critica privind art. 76 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006, reprezentantul Ministerului Public apreciază că textul criticat nu încalcă accesul liber la justiţie şi nici nu afectează drepturile creditorilor de bună-credinţă şi diligenţi. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, reprezentantul Ministerului Public arată că este un mijloc de apărare al debitorului, care nu încalcă nicio dispoziţie constituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.705/90/2018, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de atragere a răspunderii civile delictuale formulată de autoare împotriva debitoarei Societatea Uzina Mecanică Băbeni - S.A. din Băbeni. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că accesul liber la justiţie trebuie să fie un drept concret şi efectiv, iar nu unul teoretic şi iluzoriu. Cu alte cuvinte, justiţiabilul trebuie să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act care aduce atingere drepturilor sale. 6. În situaţia în care accesul liber la justiţie este deja supus unor condiţii legale, instanţele de judecată trebuie să evite un formalism excesiv atunci când aplică regulile de procedură, pentru a nu aduce atingere caracterului echitabil al procesului. 7. De asemenea, autoarea susţine că este încălcat dreptul de acces la o instanţă în situaţia în care cauza sa este examinată exclusiv de către un complet de judecată specializat. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 76 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: "(1) El (titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut în acest sens - s.n.) nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată al persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.(2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie." 12. Curtea reţine că Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, ţinând cont de prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor criticate. 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, ale art. 53 alin. (1) şi (2) teza întâi şi teza a doua formularea finală privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 6 paragraful 1 teza întâi privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv, ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi ale art. 18 privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, autoarea consideră că reglementările criticate contravin şi prevederilor art. 8, ale art. 10 teza întâi, ale art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi celor ale art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea susţine că i-ar fi îngrădit accesul la justiţie în cazul în care dispoziţiile criticate nu i-ar mai permite să solicite, pe calea dreptului comun, plata unor creanţe anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă după ce debitoarea sa a reintrat în circuitul comercial, ca urmare a finalizării cu succes a etapei de reorganizare. 15. Astfel, pentru a stabili dacă, în cauza dedusă controlului, textele criticate aduc atingere accesului liber la justiţie, Curtea va verifica dacă a existat o eventuală restrângere a acestui drept, precum şi condiţiile în care această eventuală restrângere ar fi intervenit. 16. Pornind chiar de la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pe care autoarea o citează, respectiv Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, Curtea Constituţională observă că instanţa europeană a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut; el poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. Elaborând o astfel de reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Totuşi, restricţiile aplicate nu pot limita accesul persoanei într-o asemenea manieră sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însăşi substanţa sa. 17. În acord cu jurisprudenţa instanţei europene, Curtea Constituţională a reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, a căror stabilire este de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005, Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1012 din 3 noiembrie 2004). 18. Mai mult, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene, accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi configurat de legiuitor dacă nu este afectată substanţa dreptului. În fapt, legiuitorului îi revine obligaţia pozitivă de a adopta reguli de procedură, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale. Astfel, stabilirea unor condiţii pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie. 19. Referitor la sancţiunea decăderii aplicabilă în speţa dedusă controlului, Curtea a reţinut în Decizia nr. 1.022 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011, că instituţia decăderii se fundamentează pe însuşi scopul termenelor de procedură. Astfel, ea este destinată să garanteze celeritatea procedurii judiciare, să contribuie la apărarea intereselor legitime ale părţilor şi să garanteze securitatea raporturilor juridice. Instituţia decăderii, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură a îngrădi dreptul la un proces echitabil, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii securităţii raporturilor juridice civile. 20. Transpunând aceste considerente la situaţia concretă a speţei deduse controlului, Curtea constată că nu există nicio încălcare a accesului liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil deoarece autoarea a avut acces efectiv la o instanţă de judecată competentă, care a examinat argumentele sale, precum şi mijloacele de probă prezentate în susţinerea punctului său de vedere, în condiţii de contradictorialitate, publicitate şi egalitate de arme. 21. Faptul că, în speţa de faţă, cauza a fost examinată de un complet specializat nu a adus atingere dreptului autoarei de acces la instanţă, aşa cum susţine aceasta. Specializarea completului de judecată are rolul de a asigura în mod eficient accesul la justiţie, întrucât garantează că judecătorul cauzei are cunoştinţe aprofundate în domeniul în care este chemat să se pronunţe. 22. Nici faptul că autoarea nu are acces la o instanţă de judecată nespecializată pentru a obţine examinarea pretenţiilor sale în afara cadrului instituit de legea care reglementează procedura insolvenţei nu conduce la încălcarea drepturilor constituţionale invocate de autoare. Accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie şi dreptul la un proces echitabil reglementat de actele normative europene nu garantează dreptul justiţiabilului de a avea acces la toate instanţele de judecată şi la toate căile de atac reglementate de legislaţia naţională. 23. De altfel, în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. 24. Împrejurarea că legiuitorul a stabilit că recuperarea creanţelor deţinute împotriva unui debitor supus procedurii de insolvenţă se va realiza în cadrul prevăzut de legea specială, cu respectarea strictă a regulilor de procedură prevăzute de acest act normativ, nu aduce atingere substanţei dreptului de acces liber la justiţie, ci urmăreşte să creeze un cadru procesual clar, previzibil şi accesibil, care să permită oricărei persoane interesate să îşi apere drepturile şi interesele legitime. 25. În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de autoare, Curtea Constituţională constată că, în speţa dedusă controlului, autoarea excepţiei se află într-o situaţie distinctă de cea existentă în cauzele citate de aceasta, astfel încât considerentele instanţei europene nu sunt aplicabile în speţă. 26. Referitor la modalitatea de aplicare a regulilor de procedură de către instanţele de judecată, Curtea reţine că aceste aspecte excedează competenţei sale. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14), instanţele judecătoreşti au competenţa exclusivă de a soluţiona probleme care ţin de aplicarea legii. 27. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau a vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 28. Nu în ultimul rând, Curtea constată că susţinerea generală a autoarei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 11, 20, 31 şi 148 din Constituţie nu poate fi primită, deoarece autoarea nu motivează în ce anume constă pretinsa contrarietate a reglementărilor criticate cu normele de referinţă invocate. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea în Dosarul nr. 2.705/90/2018 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 76 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Raluca-Alexandra Buterez-Făşie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
