Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.201 din Codul civil din 1864 şi ale art. 431 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andreea Elena Frasie în Dosarul nr. 26.015/301/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 97D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că definiţia autorităţii de lucru judecat respectă exigenţele de calitate a legii, întrucât noţiunea de „cauză“ reprezintă temeiul juridic al dreptului valorificat printr-o cerere de chemare în judecată. Totodată, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 730R din 6 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 26.015/301/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.201 din Codul civil din 1864 şi ale art. 431 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andreea Elena Frasie într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de întoarcere a executării în condiţiile în care executarea silită a început în anul 2012. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele criticate, care reglementează autoritatea de lucru judecat, nu cuprind niciun element care să permită identificarea cu precizie a înţelesului pe care îl are o condiţie esenţială a autorităţii de lucru judecat, şi anume „cauza“. Aceasta poate fi înţeleasă fie ca faptul juridic ce reprezintă fundamentul dreptului pretins, fie ca textul de lege invocat de reclamant prin cerere. Prin urmare, aceste texte au un caracter echivoc şi, astfel, contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, ambiguitatea conţinutului normativ al celor două texte duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi, ţinând seama de faptul că cel ce va stabili ce se înţelege prin „cauză“ este judecătorul, acesta nu mai realizează o activitate de interpretare a normei juridice, ci îşi asumă o putere de legiferare, alături de Parlament, ceea ce încalcă art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. 6. Se mai arată că dacă înţelesul noţiunii de „cauză“ se subsumează textului de lege invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată, înseamnă că reclamantul şi pârâtul nu mai sunt egali în faţa legii, contrar art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât prin simpla invocare a unui nou text de lege din multitudinea celor care există, reclamantul poate obţine ori de câte ori doreşte judecarea aceleiaşi pretenţii, pretenţie care are ca izvor unul şi acelaşi fapt juridic. 7. În consecinţă, solicită constatarea constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate în măsura în care prin noţiunea de „cauză“ din cuprinsul acestora se înţelege faptul juridic ce reprezintă fundamentul dreptului pretins. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. În acest sens se arată că instituţia Avocatului Poporului îşi menţine punctul de vedere exprimat şi reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.351 din 22 octombrie 2009 şi nr. 320 din 9 mai 2017. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1.201 din Codul civil din 1864 şi ale art. 431 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 1.201 din Codul civil din 1864: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate“; – Art. 431 din Codul de procedură civilă: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă." 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că obiectul cauzei îl reprezintă soluţionarea unei cereri de întoarcere a executării în condiţiile în care executarea silită a început în anul 2012. Noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, iar, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“. În aceste condiţii, Curtea constată că textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în speţă fiind aplicabilă vechea reglementare în materie de autoritate de lucru judecat, respectiv art. 1.201 din Codul civil din 1864, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 16. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.201 din Codul civil din 1864, se solicită Curţii Constituţionale interpretarea noţiunii de „cauză“, condiţie esenţială a autorităţii de lucru judecat. Astfel, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate indică două interpretări posibile ale noţiunii de „cauză“, respectiv că aceasta constituie fie faptul juridic ce reprezintă fundamentul dreptului pretins, fie textul de lege invocat de reclamant prin cerere, şi apreciază că această din urmă interpretare este neconstituţională, drept care consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale numai în măsura în care prin noţiunea de „cauză“ din cuprinsul acestora se înţelege faptul juridic ce reprezintă fundamentul dreptului pretins. 17. Curtea constată că atribuirea a două interpretări „posibile“ ale normei indicate mai sus este rezultatul unei aprecieri proprii a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la înţelesul noţiunii de „cauză“ din cuprinsul art. 1.201 din Codul civil din 1864. Cea de-a doua interpretare oferită este una eronată, care chiar dacă ar fi fost aplicată de o instanţă judecătorească nu poate duce la angajarea competenţei Curţii Constituţionale. Curtea nu poate elimina din fondul activ al legislaţiei interpretări fanteziste/eronate ale normelor juridice, întrucât controlul de constituţionalitate nu ar mai privi norma, ci diferitele aprecieri personale ale autorilor excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20 şi 21, Curtea a statuat că, pentru determinarea competenţei sale, criteriul fundamental de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar, existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură a încălca exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc. Aşadar, Curtea nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar. 19. De altfel, ceea ce doreşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este constatarea constituţionalităţii normei criticate, pentru că interpretarea pe care o apreciază ca fiind cea corectă este cea care, de altfel, se regăseşte în practica judiciară (a se vedea Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 25 martie 2015, prin care s-a arătat că noţiunea de „cauză“ juridică a acţiunii constituie faptul juridic ce reprezintă fundamentul dreptului pretins). Or, interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 20). 20. Astfel, aspectele învederate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate ţin de interpretarea şi aplicarea legii şi nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, astfel încât, având în vedere art. 126 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează a respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.201 din Codul civil din 1864. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.201 din Codul civil din 1864 şi ale art. 431 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andreea Elena Frasie în Dosarul nr. 26.015/301/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
