Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, precum şi ale art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2021, obiecţie formulată de Avocatul Poporului. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.522 din 27 mai 2022 şi constituie obiectul Dosarului Curţii nr. 1.352A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în prealabil, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor se pot contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi asupra celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată. Totodată, se arată că viciul de constituţionalitate al ordonanţei nu poate fi acoperit prin legea de aprobare a acesteia adoptată de Parlament. Prin urmare, se consideră că instanţa de contencios constituţional este competentă să se pronunţe prin mijlocirea legii de aprobare asupra însuşi conţinutului ordonanţei. 4. În acest context se arată că art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2021 a abrogat art. 4 din Legea nr. 584/2002, care reglementa cu privire la Comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA. Abrogarea acestui articol determină desfiinţarea comisiei menţionate, ceea ce atrage consecinţa imposibilităţii exercitării de către persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA a unor drepturi reglementate expres în corpul Legii nr. 584/2002, şi anume (i) asigurarea în mod gratuit de către angajator a profilaxiei postexpunere profesională, conform metodologiei stabilite de Comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA şi (ii) realizarea dreptului la diagnostic, tratament şi monitorizare a terapiei în spital şi în ambulatoriu sub coordonarea centrelor regionale HIV/SIDA, pe baza normelor elaborate de Comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA. Aşadar, art. V din ordonanţă încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât conduce la o stare de insecuritate juridică în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la sănătate al persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, atât din perspectiva desfiinţării comisiei care avea ca atribuţii reglementarea cadrului legal necesar exercitării drepturilor acestei categorii de persoane, cât şi din perspectiva inexistenţei unor dispoziţii tranzitorii cu privire la preluarea de către o altă autoritate a atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 584/2002. Acest aspect determină şi încălcarea dispoziţiilor art. 34 din Constituţie în ceea ce priveşte obligaţia statului de a lua măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. 5. Astfel, se susţine că în nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 desfiinţarea comisiei este motivată de existenţa unui Comitet naţional intersectorial pentru controlul tuberculozei şi infecţiei HIV/SIDA, înfiinţat prin Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei, care ar avea atribuţii similare cu ale comisiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA. Or, din analiza atribuţiilor comitetului, în ciuda titulaturii sale, rezultă că scopul său se limitează exclusiv la exercitarea unor atribuţii referitoare la tuberculoză, iar ca urmare a desfiinţării comisiei, atribuţiile acesteia nu au fost preluate de comitet. Rezultă existenţa unui vid legislativ, ce lipseşte de efecte juridice măsurile de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, măsuri instituite de Legea nr. 584/2002. Aşadar, se susţine că, în urma abrogării art. 4 din Legea nr. 584/2002, în fondul activ al legislaţiei nu mai există dispoziţii referitoare la preluarea de către o altă entitate a atribuţiilor legale ale comisiei menţionate. 6. Se consideră că, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii sau a unei modificări cuprinse în legea criticată prin care să se prevadă autoritatea care preia atribuţiile comisiei, precum şi efectele produse asupra raporturilor juridice în curs de derulare, sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, dar şi în cea referitoare la securitatea raporturilor juridice în curs de derulare. 7. Se susţine că, în aceste condiţii, persoanele bolnave de SIDA sau infectate cu HIV ajung în imposibilitatea exercitării dreptului la ocrotirea sănătăţii realizat prin instrumentele legale puse la dispoziţie comisiei. Acest drept consacră obligaţia statului de luare a măsurilor pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, ceea ce implică şi crearea condiţiilor care să asigure prestarea de servicii medicale, inclusiv sub aspectul asigurării bazei materiale necesare. Totodată, statul are obligaţia pozitivă de a asigura cadrul necesar protejării acestui drept, astfel că, în activitatea de legiferare, are obligaţia de a reglementa, în mod coerent şi previzibil, norme menite să asigure exercitarea drepturilor unor categorii vulnerabile, iar nu să dispună măsuri legislative cu efect contrar. 8. Întrucât legiuitorul nu a însoţit soluţia legislativă privind desfiinţarea comisiei de norme exprese menite să asigure previzibilitate şi certitudine exercitării dreptului la ocrotirea sănătăţii al persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, se apreciază că sunt încălcate principiile securităţii juridice şi legalităţii, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Totodată, din moment ce Parlamentul nu a respins ordonanţa şi ţinând seama de modul de redactare a normei criticate cu referire directă la absenţa unor dispoziţii tranzitorii în cuprinsul legii de aprobare, se apreciază că legea criticată nu îndeplineşte condiţiile de claritate şi previzibilitate, creând disfuncţionalităţi, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 9. Se mai susţine că Guvernul, prin adoptarea ordonanţei criticate, a depăşit limitele legii speciale de abilitare. Astfel, deşi legea de abilitare permitea adoptarea de ordonanţe cu privire la „modificarea şi completarea altor acte normative, cu putere de lege, în domeniul sănătăţii“, Guvernul a abrogat dispoziţii din cuprinsul acestor acte. Dacă legiuitorul primar ar fi urmărit abilitarea Guvernului pentru abrogarea unor dispoziţii din actele normative din domeniul sănătăţii, ar fi prevăzut aceasta în mod expres, aşa cum a făcut-o în cuprinsul aceleiaşi legi de abilitare în care a abilitat Guvernul să abroge Legea nr. 95/1993. Aşadar, Guvernul a depăşit limitele legii speciale de abilitare, în virtutea căreia Parlamentul îi delegase doar dreptul de a emite ordonanţe de modificare şi completare a unor acte normative cu putere de lege în domeniul sănătăţii. Prin urmare, au fost încălcate prevederile art. 108 alin. (3) din Constituţie. 10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a formula punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 11. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/4.098/2022, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.067 din 20 iunie 2022, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Se arată că în nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 s-a menţionat că Legea nr. 584/2002 a stabilit direcţiile principale de acţiune şi măsurile necesare pentru prevenirea transmiterii infecţiei cu HIV şi combaterea eficientă a bolii SIDA, precum şi pentru protecţia specială a persoanelor afectate de acest flagel. Potrivit aceleiaşi note de fundamentare, pentru fundamentarea, elaborarea şi supunerea spre aprobare Guvernului a Strategiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA, pentru respectarea convenţiilor, a tratatelor şi a celorlalte acte internaţionale la care România este parte şi pentru monitorizarea întregii activităţi în domeniu, a fost constituită, prin Hotărârea Guvernului nr. 330/2003, comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA, organizată ca organism interministerial fără personalitate juridică, sub autoritatea prim-ministrului, pe lângă Secretariatul General al Guvernului, condusă de către consilierul prim-ministrului cu atribuţii în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei. 13. În ceea ce priveşte justificarea eliminării acestei comisii se invocă aceeaşi notă de fundamentare, potrivit căreia, în condiţiile în care prin Legea nr. 302/2018 a fost constituit Comitetul naţional intersectorial pentru controlul tuberculozei şi infecţiei HIV/SIDA, comitet ce are atribuţii similare cu ale comisiei, era necesară coordonarea integrată la nivel naţional a tuturor măsurilor pentru controlul tuberculozei, al infecţiei HIV/SIDA şi al afecţiunilor asociate acestora, evitarea apariţiei unor confuzii în aplicarea normelor juridice şi menţinerea acurateţei juridice în domeniul menţionat, motiv pentru care Ordonanţa Guvernului nr. 18/2021 a eliminat prevederile legale referitoare la comisie. Aşadar, reglementarea criticată a fost justificată de necesitatea evitării apariţiei unor suprapuneri de competenţe între cele două organisme publice, urmând ca exercitarea dreptului la ocrotirea sănătăţii persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA să fie asigurată de comitet. Se precizează că înfiinţarea comitetului a avut loc anterior desfiinţării comisiei. Această măsură a fost impusă de considerente atât de ordin practic şi funcţional, cât şi de tehnică legislativă. Astfel, se subliniază că statul şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a asigura cadrul legal pentru protejarea drepturilor persoanelor infectate cu HIV, obligaţie ce a fost îndeplinită anterior abrogării art. 4 din Legea nr. 584/2002. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 14. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Constituţie, se arată că abrogarea unor dispoziţii dintr-o lege se înscrie lato sensu în operaţiunea de modificare a unui act, în acest sens invocându-se prevederile art. 64 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se subliniază că Parlamentul, prin legile din ultimii ani privind abilitarea Guvernului, nu a abilitat Guvernul să abroge dispoziţii punctuale din acte normative, ci acte normative în ansamblul lor. Drept urmare, operaţiunea de abrogare a unor dispoziţii este inclusă în cea de modificare a unor acte normative, motiv pentru care nu se poate reţine încălcarea art. 108 alin. (3) din Constituţie. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 16. La dosar a fost depus un memoriu amicus curiae de către Asociaţia ACCEPT şi Fundaţia Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, susţinut de 10 organizaţii guvernamentale, prin care se arată, în esenţă, că Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este neconstituţională, întrucât contravine art. 34 coroborat cu art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi art. 108 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, la dosar a fost depus un memoriu amicus curiae, intitulat Consideraţii internaţionale şi oportunităţi disponibile pentru politica HIV/SIDA a României, semnat de profesorul Michel Kazatchkine. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, precum şi ale art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2021, cu următorul cuprins: „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, articolul 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 8 noiembrie 2002, cu modificările ulterioare, se abrogă.“ Deşi autorul obiecţiei de neconstituţionalitate a invocat în mod distinct şi prevederile art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2021, Curtea reţine că, în realitate, obiect al acesteia îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021. 18. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiile legalităţii şi securităţii juridice, ale art. 34 alin. (1) şi (2) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi ale art. 108 alin. (3) privind emiterea ordonanţelor Guvernului în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. 19. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale obiecţiei de neconstituţionalitate, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 20. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Avocatul Poporului, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată încă de către Preşedintele României. 21. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 11 octombrie 2021, după care a fost transmisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, la data de 18 mai 2022. La data de 23 mai 2022 a fost depusă în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, la data de 27 mai 2022 a fost formulată obiecţia de neconstituţionalitate, iar la data de 28 mai 2022 a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare. Având în vedere acestea, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de protecţie de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fiind, aşadar, admisibilă (a se vedea Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70). 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 23. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu titlu prealabil, că aceasta are ca obiect o lege privind aprobarea unei ordonanţe a Guvernului emise în temeiul unei legi de abilitare. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). De asemenea, Curtea a statuat că este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori ce priveşte legea de aprobare însăşi îndeplinirea de către ordonanţa de urgenţă aprobată a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie (în acest sens a se vedea Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). În cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor se pot contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată (Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 25). Curtea este competentă să analizeze dacă Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, avea competenţa funcţională de natură constituţională să adopte o ordonanţă de urgenţă într-un anumit domeniu (a se vedea Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, paragraful 48). Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). Ţinând cont de această jurisprudenţă, în acord cu susţinerile Avocatului Poporului, Curtea reţine că are competenţa ca, prin mijlocirea legii de aprobare a ordonanţei, să verifice constituţionalitatea dispoziţiilor acesteia integrate în legea de aprobare. 24. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine că Avocatul Poporului critică faptul că desfiinţarea Comisiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA nu a fost urmată de preluarea competenţelor sale de către Comitetul naţional intersectorial pentru controlul tuberculozei şi infecţiei HIV/SIDA, care, în ciuda titulaturii sale, are ca scop exclusiv exercitarea unor atribuţii referitoare la tuberculoză. 25. Cu privire la această critică, Curtea reţine că, prin art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 8 noiembrie 2002, a fost înfiinţată Comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA (denumită în continuare Comisia). Art. 4 din Legea nr. 584/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prevedea următoarele: „Pentru fundamentarea, elaborarea şi supunerea spre aprobare Guvernului a Strategiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA, pentru respectarea convenţiilor, a tratatelor şi a celorlalte acte internaţionale la care România este parte şi pentru monitorizarea întregii activităţi în domeniu, se constituie Comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA, organizată ca organism interministerial fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Sănătăţii Publice, care îi asigură şi secretariatul tehnic.“ Iniţial, aceasta a fost concepută ca un „organism interministerial fără personalitate juridică, sub autoritatea primului-ministru, pe lângă Secretariatul General al Guvernului, condusă de către consilierul primului-ministru cu atribuţii în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei“, pentru ca ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, să fie organizată „ca organism interministerial fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Sănătăţii Publice, care îi asigură şi secretariatul tehnic“. Această comisie a fost înfiinţată în scopul fundamentării, elaborării şi supunerii spre aprobare Guvernului a Strategiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA, al respectării convenţiilor, a tratatelor şi a celorlalte acte internaţionale la care România este parte şi în scopul monitorizării întregii activităţi în domeniu (prevenirea transmiterii infecţiei cu HIV şi combaterea eficientă a bolii SIDA, precum şi protecţia specială a persoanelor afectate de acest flagel). Principalele sale atribuţii vizau: conlucrarea permanentă cu organisme române guvernamentale şi neguvernamentale şi cu asociaţiile internaţionale de profil ca măsură de prevenire a transmiterii infecţiei cu HIV; stabilirea metodologiei referitoare la profilaxia postexpunere profesională; elaborarea ghidului terapeutic în infecţia cu HIV; elaborarea normelor referitoare la activitatea de diagnosticare, tratament şi monitorizare a terapiei în spital şi în ambulatoriu. 26. Curtea reţine că, prin art. 19 alin. (3) din Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1051 din 12 decembrie 2018, a fost înfiinţat Comitetul naţional intersectorial pentru controlul tuberculozei şi infecţiei HIV/SIDA (denumit în continuare Comitetul), ca „organism consultativ, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea Ministerului Sănătăţii“. Art. 19 alin. (3) din Legea nr. 302/2018 are următorul cuprins: „În vederea coordonării integrate la nivel naţional a tuturor măsurilor pentru controlul tuberculozei şi afecţiunilor asociate se înfiinţează Comitetul naţional intersectorial pentru controlul tuberculozei şi infecţiei HIV/SIDA, organism consultativ, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea Ministerului Sănătăţii, a cărui componenţă, regulament de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.“ Analizând conţinutul normativ al Legii nr. 302/2018, Curtea constată că aceasta reglementează numai atribuţiile Comitetului referitoare la coordonarea integrată la nivel naţional a tuturor măsurilor pentru controlul tuberculozei şi afecţiunilor asociate. Aşadar, contrar denumirii acestui comitet, legea nu reglementează nicio atribuţie a sa în domeniul supravegherii, controlului şi prevenirii cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA. 27. Curtea mai reţine că prin art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 31 august 2021, a fost desfiinţată Comisia, în nota de fundamentare a acestui act normativ menţionându-se următoarele: „Având în vedere că prin Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei a fost reglementat cadrul legal pentru constituirea, prin Hotărâre a Guvernului, a Comitetului naţional intersectorial pentru controlul tuberculozei şi infecţiei HIV/SIDA, în vederea coordonării integrate la nivel naţional a tuturor măsurilor pentru coordonarea tuberculozei, infecţiei HIV/SIDA şi a afecţiunilor asociate acestora, pentru a evita apariţia unor confuzii în aplicarea normelor juridice, pentru acurateţe legislativă, în considerarea faptului că cele două structuri au atribuţii similare, prin prezenta ordonanţă se propune abrogarea prevederilor articolului 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.“ 28. Curtea observă că, în cadrul procedurii parlamentare cu privire la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021, în raportul întocmit de Comisia pentru sănătate şi familie din cadrul Camerei Deputaţilor, Cameră decizională, se menţionează că a fost depus un amendament prin care se urmărea reinstituirea Comisiei. Acest amendament, care a fost respins la vot, avea următorul cuprins: „Pentru fundamentarea, elaborarea şi supunerea spre aprobare Guvernului a Strategiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA, pentru respectarea convenţiilor, a tratatelor şi a celorlalte acte internaţionale la care România este parte şi pentru monitorizarea întregii activităţi în domeniu, se constituie Comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA, organizată ca organism interministerial fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Sănătăţii Publice, care îi asigură şi secretariatul tehnic.“ Motivarea amendamentului depus a fost următoarea: „prin Legea nr. 302/2018 există cadrul legal de constituire a unei Comisii interministeriale care preia atribuţia comisiei Ministerului Sănătăţii pentru HIV, pe lângă cea pe TBC, de elaborare şi monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi control al infecţiei cu HIV/SIDA. În acest moment nu este reglementată o astfel de comisie, nici vreo strategie, iar comisia la care se face referire are caracter tranzitoriu şi era destinată implementării unui proiect finanţat din Fondul Global de combatere a TBC, malarie şi HIV al OMS. Referinţele vizând TBC sunt doar tangenţiale domeniului HIV/SIDA. În Legea nr. 302 din 10 decembrie 2018 privind măsurile de control al tuberculozei se prevede la art. 19 alin. (3) faptul că «în vederea coordonării integrate la nivel naţional a tuturor măsurilor pentru controlul tuberculozei şi a afecţiunilor asociate se înfiinţează Comitetul naţional intersectorial pentru controlul tuberculozei şi infecţiei HIV/SIDA». Singura menţiune la infecţia HIV/SIDA se află în titlul Comitetului. Dacă vom privi în ansamblu Legea nr. 302/2018, vom observa că toate articolele se referă la tuberculoză: modalităţile prin care se asigură servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament (art. 20), constituirea unei comisii multidisciplinare de coordonare a măsurilor de control al tuberculozei (art. 21), reglementarea dispensarelor de pneumoftiziologie (art. 23) etc.“ 29. Raportat la cele de mai sus, Curtea constată că, în timp ce Comisia funcţiona „pe lângă“ Ministerul Sănătăţii, Comitetul funcţionează „în coordonarea“ Ministerului Sănătăţii. Dacă primul organism avea atribuţii stabilite prin lege în domeniul supravegherii, controlului şi prevenirii cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA, cel de-al doilea nu are astfel de competenţe detaliate prin lege. Însă Ministerul Sănătăţii este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, şi reprezintă autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică (potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010). Acesta are ca obiectiv general, printre altele, dezvoltarea sistemului de sănătate publică la nivel naţional, regional şi local în vederea eficientizării supravegherii şi controlului bolilor transmisibile, netransmisibile şi impactului factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei [art. 3 lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010]. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010, Ministerul Sănătăţii organizează, coordonează şi controlează, după caz, activităţi de: asistenţă de sănătate publică, promovare a sănătăţii şi medicinei preventive, asistenţă medicală de urgenţă, curativă, de recuperare medicală, asistenţă medicală la domiciliu, care se acordă prin unităţile sanitare publice sau private, precum şi asistenţă de medicină legală şi de medicină sportivă; asigură supravegherea şi controlul aplicării legislaţiei de către instituţiile şi organismele care au responsabilităţi în domeniul sănătăţii publice, al asigurărilor sociale de sănătate şi de către unităţile sanitare din sectorul privat de asistenţă medicală, colaborând în acest scop cu organismele profesionale din domeniul medico-sanitar din România, cu autorităţile publice locale şi cu alte instituţii abilitate. 30. Aşadar, Curtea constată că, în mod primar, domeniul supravegherii, controlului şi prevenirii cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA ţine de competenţa generală a Ministerului Sănătăţii. Crearea prin lege a unor organisme integrate - total sau parţial - în structura ministerului sau alăturate acestuia şi înzestrarea lor cu exercitarea anumitor competenţe specifice din sfera celei generale a ministerului nu înseamnă că ministerul pierde respectiva competenţă. Dimpotrivă, competenţa aparţine în continuare ministerului, însă exercitarea ei se face de către organismul creat pe calea unei legi. Prin eliminarea ulterioară a respectivului organism, exercitarea competenţei specifice revine ministerului, deţinătorul competenţei generale în materie de sănătate. Prin urmare, desfiinţarea unei comisii care ţine, într-un fel sau altul, de un minister nu duce la un vid de reglementare în privinţa exercitării competenţelor care îi fuseseră conferite acesteia. 31. În cauza de faţă, Curtea reţine că respectiva comisie a funcţionat în perioada 2002-2018 ca unic organism care exercita competenţa ministerului în domeniul supravegherii, controlului şi prevenirii cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA. După înfiinţarea Comitetului, aceste două organisme au funcţionat în paralel, ambele având în titulatura lor rolul de control al cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA; în schimb, Comisia a exercitat singură competenţa ministerului în domeniul supravegherii şi prevenirii cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA. În 2021, după desfiinţarea Comisiei, rolul de control al cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA a rămas în sfera de activitate a Comitetului, iar exercitarea supravegherii şi prevenirii cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA a revenit Ministerului Sănătăţii. Chiar dacă Comitetul are doar în titulatura sa rolul de control al cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA, fără să existe o reglementare legală care să detalieze acest rol, aceasta nu înseamnă că nu are competenţa de a-şi exercita acest rol. 32. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că problema ridicată de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate este una de corelare a actelor normative între ele, rolul Comisiei fiind preluat pro parte de Comitet - pe latura de control al cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA -, iar pro parte de Ministerul Sănătăţii - pe latura de supraveghere şi prevenire a cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA. În consecinţă, Curtea constată că reglementarea criticată - care desfiinţează Comisia - nu ridică probleme de constituţionalitate cu privire la încălcarea principiilor legalităţii şi securităţii juridice sau a dreptului la ocrotirea sănătăţii. 33. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că, deşi legea de abilitare permitea adoptarea de ordonanţe cu privire la „modificarea şi completarea altor acte normative, cu putere de lege, în domeniul sănătăţii“, Guvernul a abrogat dispoziţii din cuprinsul acestor acte, încălcând, astfel, limitele abilitării. 34. Cu privire la această susţinere, Curtea observă că Guvernul, prin Ordonanţa nr. 18/2021, a abrogat un singur articol - art. 4 - din cele 21 de articole ale Legii nr. 584/2002. Prin urmare, această situaţie nu se încadrează în ipoteza unei abrogări totale, ci a uneia parţiale. Or, potrivit art. 64 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, „Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parţial rămânând în vigoare prin dispoziţiile sale neabrogate“. 35. Curtea mai reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 18/2021 a fost adoptată în temeiul art. 1 pct. V.2 şi V.4 din Legea nr. 195/2021 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 iulie 2021, potrivit cărora: „În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2021, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2021, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: [...] V. Sănătate: [...] 2. modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; [...] 4. modificarea şi completarea altor acte normative, cu putere de lege, în domeniul sănătăţii“. 36. Prin urmare, Curtea constată că abrogarea unui singur articol din legea menţionată ce are ca obiect domeniul sănătăţii, fiind o abrogare parţială, este asimilată modificării actului normativ, iar legea de abilitare prevede expressis verbis că Guvernul este abilitat să modifice acte normative, cu putere de lege, în domeniul sănătăţii. În consecinţă, Curtea constată că Guvernul nu a încălcat limitele abilitării acordate prin Legea nr. 195/2021, astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Constituţie. 37. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
