Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 691 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Angela Apostol şi Mircea-Constantin Apostol în Dosarul nr. 4.680/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.874D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care se arată că prezumţia de recunoaştere a creanţei pentru care a avut loc intervenţia în procedura executării silite pornite de un alt creditor este una relativă, iar debitorul poate răsturna această prezumţie în cadrul procesului pe fondul creanţei, caz în care poate solicita şi întoarcerea executării. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.680/245/2017, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 691 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Angela Apostol şi Mircea-Constantin Apostol într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare, prin care se solicită anularea formelor de executare demarate la iniţiativa unui creditor intervenient. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că soluţia legislativă criticată consacră o prezumţie absolută de recunoaştere a tuturor creanţelor reclamate prin cererile de intervenţie formulate de către creditorii intervenienţi împotriva unui debitor care nu se înfăţişează în instanţă. Absenţa debitorului de la judecată este, astfel, aspru sancţionată şi produce efecte asupra raportului juridic de drept material, în loc să producă efecte asupra raportului de drept procesual civil. Simplei absenţe a debitorului i se atribuie o putere vădit nerezonabilă, astfel că soluţia legislativă criticată în raport cu debitorul este disproporţionată, inechitabilă şi în dezacord cu dreptul efectiv la apărare şi dreptul de proprietate. Se mai reliefează lipsa posibilităţii efective a debitorului de a se apăra în raport cu pretenţiile creditorilor, în condiţiile în care creanţele acestora nu izvorăsc dintr-un titlu executoriu, ceea ce poate da naştere la arbitrar. 7. Se mai arată că textul criticat nu ia în calcul buna sau reaua-credinţă a debitorului care nu s-a prezentat la termenul fixat de instanţa judecătorească, neprezentarea putându-se datora unor împrejurări neimputabile acestuia. 8. Se apreciază că este încălcat dreptul de proprietate privată, întrucât se prezumă că debitorul recunoaşte creanţele pretinse de creditorul intervenient şi, deci, că le va şi suporta, în condiţiile în care acestea se impută în lipsa unui titlu executoriu din partea creditorului. Totodată, soluţia legislativă criticată nu se poate justifica nici prin prisma principiului qui tacet consentire videtur, atât timp cât soluţia de recunoaştere este atrasă de elemente distincte ce decurg din manifestări diferite, şi anume tăcerea, respectiv neînfăţişarea debitorului. Faptul că debitorul nu s-a înfăţişat nu poate constitui o modalitate de exprimare a consimţământului, cu atât mai puţin una a recunoaşterii tuturor creanţelor creditorului intervenient, soluţia legiuitorului de a crea prezumţia juridică a recunoaşterii tuturor creanţelor de către debitor prin simpla sa neînfăţişare la judecată fiind de natură să încalce dreptul de proprietate privată a acestuia. 9. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens se arată că soluţia legislativă criticată este o aplicare a principiului de drept consacrat de adagiul latin „qui tacit consentire videntur“. Aplicarea prezumţiei relative de recunoaştere dă dreptul creditorilor să participe la distribuirea sumelor fără a avea titlu executoriu. Debitorul va putea răsturna prezumţia în cadrul procesului pe fondul creanţei, situaţie în care se va pune problema întoarcerii executării. 12. Se arată că art. 21 din Constituţie implică o corectă delimitare între dreptul la acţiune în justiţie şi obligaţia constituţională de ocrotire a drepturilor, libertăţilor legitime. Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în justiţie va rezulta numai în urma judecăţii respective şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Totodată, semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie. Or, textul de lege criticat nu impune nicio asemenea îngrădire. 13. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 24 din Constituţie se arată că textul legal criticat nu conţine norme care prin natura lor îngrădesc autorului excepţiei de neconstituţionalitate posibilitatea de a se apăra, acesta putându-se prevala de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. De asemenea, textul criticat nu aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. Potrivit normelor constituţionale, legiuitorul este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, în egală măsură ocrotite. În plus, prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 691 alin. (5) din Codul de procedură civilă. În realitate, având în vedere criticile de neconstituţionalitate formulate, precum şi faptul că Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt cele ale art. 692 alin. (5) teza finală din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "La termenul fixat de instanţă, debitorul trebuie să declare dacă înţelege să recunoască, în tot sau în parte, creanţele pentru care a avut loc intervenţia. Dacă debitorul nu se înfăţişează, se consideră că recunoaşte toate creanţele reclamate prin cererile de intervenţie" 17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul criticat face parte din secţiunea a 4-a - Intervenţia altor creditori a capitolului IV - Efectuarea executării silite din titlul I - Dispoziţii generale al cărţii a V-a - Despre executarea silită din Codul de procedură civilă. Curtea reţine că intervenţia altor creditori decât cel care a pornit executarea silită este un aspect al procedurii de efectuare a executării silite, iar desfăşurarea procedurii de intervenţie a acestora este reglementată de art. 690-696 din Codul de procedură civilă, care prevăd dreptul, termenul şi procedura de intervenţie, precum şi efectele intervenţiei. 19. Analizând procedura intervenţiei creditorilor în efectuarea executării silite, Curtea observă că cererea de intervenţie se depune la executorul judecătoresc până la termenul stabilit de către acesta pentru valorificarea, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege ori convenite de părţi, a bunurilor mobile sau imobile urmărite. Executorul judecătoresc o înaintează instanţei de executare competente şi, până la soluţionarea cererii de intervenţie, instanţa poate suspenda eliberarea sau distribuirea de sume obţinute din valorificarea bunurilor debitorului. Instanţa soluţionează cererea în camera de consiliu, fără citarea părţilor. 20. Dacă însă creditorii care au formulat cerere de intervenţie nu au titlu executoriu, instanţa va convoca în camera de consiliu, de urgenţă şi în termen scurt, debitorul şi creditorii care nu au titlu executoriu, pentru recunoaşterea de către debitor a creanţelor, dispunând totodată comunicarea către debitor a copiilor de pe cererile de intervenţie şi de pe documentele justificative. La termenul fixat de instanţă, debitorul trebuie să declare dacă înţelege să recunoască, în tot sau în parte, creanţele pentru care a avut loc intervenţia, iar dacă debitorul nu se înfăţişează, se consideră că recunoaşte toate creanţele reclamate prin cererile de intervenţie. Dacă debitorul contestă, în tot sau în parte, creanţele reclamate, creditorii intervenienţi ale căror creanţe au fost contestate au dreptul să solicite instanţei, cu plata prealabilă a unei cauţiuni, să dispună executorului judecătoresc ca sumele reclamate să fie puse deoparte, dacă, în termen de 5 zile de la data când a avut loc convocarea antereferită, aceştia vor face dovada că au introdus acţiune în justiţie în scopul obţinerii titlului executoriu. Până la expirarea acestui termen, eliberarea sau, după caz, distribuirea acestor sume, dacă este cazul, se suspendă de drept, iar după împlinirea termenului instanţa va decide asupra suspendării până la soluţionarea litigiului printr-o hotărâre definitivă. În acest din urmă caz, aceste sume vor fi consemnate până la soluţionarea litigiului printr-o hotărâre definitivă, cu excepţia situaţiei în care ar fi pretinse de alţi creditori în rang util. 21. Astfel, creditorii intervenienţi şi cei ale căror creanţe au fost recunoscute de către debitor pot să participe la distribuirea sumei rezultate din urmărire, în limita sumelor reclamate sau, după caz, recunoscute, pe când creditorii intervenienţi ale căror creanţe au fost contestate, în tot sau în parte, de către debitor şi care au cerut instanţei ca sumele reclamate să fie puse deoparte pot participa numai la distribuirea sumelor consemnate, în afară de cazul în care ar fi pretinse de alţi creditori în rang util. 22. Examinând derularea procedurii de intervenţie, Curtea constată că legea face o distincţie între cererile de intervenţie care au la bază un titlu executoriu şi cele care nu au un asemenea titlu. În privinţa acestora din urmă, legea a stabilit ca regulă recunoaşterea în tot sau în parte a creanţelor de către debitor tocmai pentru că executarea silită se poate face doar în baza unui titlu executoriu. În schimb, dacă debitorul contestă creanţele, în tot sau în parte, creditorul, în vederea realizării intervenţiei, trebuie să obţină în justiţie titlul executoriu. 23. Recunoaşterea creanţelor pe bază voluntară de către debitor complineşte lipsa caracterului executoriu al titlului şi face posibilă executarea creanţei prin distribuirea sumei rezultate din urmărire. Legea a prevăzut că această recunoaştere poate fi expresă sau tacită. Recunoaşterea expresă sub aspectul întinderii poate fi totală şi parţială, pe când recunoaşterea tacită este una totală şi are loc atunci când debitorul nu se înfăţişează la termenul fixat de instanţă în vederea recunoaşterii. Aceasta din urmă valorifică o prezumţie legală relativă, potrivit căreia lipsa exprimării debitorului până la termenul defipt valorează recunoaştere. 24. Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut (art. 327 din Codul de procedură civilă). Prezumţiile legale, din punctul de vedere al puterii lor doveditoare, pot fi relative (iuris tantum) şi absolute (iuris et de iure). Prezumţiile relative nu stabilesc adevăruri categorice, sustrase oricărei posibilităţi de discuţie, de corectare sau infirmare, putând fi combătute, aşadar, prin proba contrară. Prezumţiile absolute, neadmiţând posibilitatea înfrângerii lor, creează imaginea unor adevăruri absolute, imuabile, dobândite odată şi pentru totdeauna şi impuse tuturor prin forţa unei rostiri legiuitoare (Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 35). Prezumţia legală îl scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite [art. 328 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă]. 25. Reglementarea prezumţiei analizate a avut în vedere necesitatea recuperării rapide a creanţelor creditorilor, a derulării cu celeritate a procedurii de executare silită şi îndestulării creditorilor, pe cât posibil, în cadrul unei proceduri unitare/unice. Totodată, legea nu a acordat semnificaţie absolută prezumţiei antereferite, întrucât creanţa creditorului poate fi la rândul său contestată pe fond, iar judecătorul cauzei nu este ţinut de recunoaşterea tacită realizată în cadrul unei proceduri execuţionale. În cazul în care debitorul are câştig de cauză, poate solicita întoarcerea executării. 26. Prin urmare, rezultă că există patru garanţii procesuale de natură a asigura echitatea procedurii, respectiv două ex ante şi două ex post recunoaşterii tacite, prin care legiuitorul s-a asigurat că (i) recunoaşterea tacită va fi constatată de o instanţă judecătorească; (ii) recunoaşterea tacită nu intervine într-un mod automat, aleatoriu sau subiectiv, de natură să îl surprindă pe debitor, acesta fiind încunoştinţat de existenţa unei cereri de intervenţie care nu se bazează pe un titlu executoriu, fiind invitat fie să recunoască, fie să conteste creanţa; (iii) chiar în ipoteza unui debitor neglijent în ceea ce priveşte drepturile sale procesuale, acesta va putea contesta creanţa pe cale principală, putând obţine întoarcerea executării; (iv) posibilitatea formulării unei contestaţii la executare în măsura în care debitorul face dovada că nu s-a putut prezenta în instanţă datorită unor motive temeinice. 27. Având în vedere cele expuse, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a dreptului la apărare, debitorul beneficiind de suficiente garanţii procesuale de natură să se asigure echitabilitatea procedurii execuţionale în ipoteza specifică analizată. 28. Totodată, în privinţa invocării dreptului de proprietate privată, este evident că, în realitate, nu se produce o diminuare a patrimoniului debitorului, întrucât sumele care ies din acest patrimoniu acoperă creanţa creditorului şi ele au ca temei raportul contractual/fiscal sau de altă natură existent între aceştia. O eventuală afectare a patrimoniului debitorului, în ipoteza intervenirii prezumţiei de recunoaştere cu privire la o creanţă nedatorată, se datorează comportamentului său procesual, şi nu unei intervenţii legislative în acest sens. Chiar şi în această din urmă ipoteză, există căi procesuale de natură să remedieze eventuala afectare a patrimoniului debitorului, afectare care s-a produs din culpa sa procesuală. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 44 din Constituţie. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Angela Apostol şi Mircea-Constantin Apostol în Dosarul nr. 4.680/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 692 alin. (5) teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
