Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 854/1/2022 Completul compus din:
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia penală│
│Cobzariu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adina │ │
│Claudia │- judecător la Secţia penală│
│Cioflan │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eleni │ │
│Cristina │- judecător la Secţia penală│
│Marcu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valerica │- judecător la Secţia penală│
│Voica │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mircea │ │
│Mugurel │- judecător la Secţia penală│
│Şelea │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia penală│
│Şerban │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ana │ │
│Hermina │- judecător la Secţia penală│
│Iancu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia penală│
│Ispas │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 15.551/320/2019, prin care s-a solicitat, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "În situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală sau la prevederile art. 125 alin. (2) din Codul penal" Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-a depus la dosar raportul întocmit de către judecătorul-raportor, comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au depus la dosar puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a susţinut că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, a precizat că din analiza încheierii rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, situaţie în raport cu care prima condiţie de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită. De asemenea, a precizat că problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, şi nu face obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Totodată, problema de drept este susceptibilă de a fi soluţionată în mod diferit de instanţe. În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, a precizat că înţelesul sintagmei „soluţionarea pe fond a cauzei“ a fost desluşit prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016, potrivit căreia „sub un prim aspect, între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual) şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii (...). În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (...)“. În acest sens s-a menţionat că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, sub aspectul admisibilităţii, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Totodată, aşa cum s-a statuat în practica aceluiaşi complet, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei, deci să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente specifice, individuale, concrete ale cauzei deduse judecăţii. De asemenea, procurorul a precizat că, în modalitatea în care sunt formulate dispoziţiile legale, tind la concluzia că limitele perioadei pentru care poate fi dispusă măsura educativă privativă de libertate se reduc doar la momentul alegerii măsurii, nu şi la momentul prelungirii acestei măsuri. Prin sesizarea formulată se urmăreşte corelarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Codul penal, respectiv lămurirea incidenţei dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Codul penal în cazul concursului de infracţiuni soluţionate în procedură simplificată, în dosare diferite, prin stabilirea limitelor în care se poate dispune prelungirea măsurii educative privative de libertate. Se solicită această corelare, deoarece modalitatea de formulare a art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală poate conduce la concluzia că limitele perioadei pentru care poate fi dispusă măsura educativă privativă de libertate se reduc doar la momentul alegerii măsurii, nu şi la momentul prelungirii acestei măsuri. În raport cu aceste considerente, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a precizat că problema de drept supusă dezlegării reprezintă o veritabilă problemă de drept, întrucât, prin sesizare, se urmăreşte o interpretare in abstracto a dispoziţiilor legale, iar de lămurirea acestei chestiuni de drept, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, astfel încât a apreciat că sesizarea formulată este admisibilă. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemelor de drept supuse dezlegării. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din 13 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 15.551/320/2019, având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi inculpaţii K.G. şi C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 879 din 26 august 2021, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, în Dosarul nr. 15.551/320/2019, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "În situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală sau la prevederile art. 125 alin. (2) din Codul penal?" II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 879 pronunţată la data de 26 august 2021 în Dosarul nr. 15.551/320/2019, Judecătoria Târgu Mureş a hotărât: "În temeiul art. 125 alin. (3) din Codul penal, a prelungit măsura educativă a internării într-un centru de detenţie faţă de inculpatul C.V. de la 2 ani şi 6 luni (aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.326/2020 a Judecătoriei Craiova) la 3 ani şi 6 luni pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal (tâlhărie calificată, din data de 16.07.2018), art. 233 din Codul penal, art. 77 alin. (1) lit. a) din Codul penal (tâlhărie din data de 26.10.2018), art. 48 alin. (1) din Codul penal - art. 233 din Codul penal, art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, art. 77 alin. (1) lit. a) din Codul penal (complicitate la tâlhărie calificată din data de 16.12.2018), art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, art. 77 alin. (1) lit. a) din Codul penal (tâlhărie calificată din data de 16.05.2019), cu aplicarea art. 113 şi următoarele din Codul penal, art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală, în concurs conform art. 38 alin. (1) din Codul penal şi cu infracţiunile pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost sancţionat prin Sentinţa penală nr. 1.249/2019 a Judecătoriei Târgu Mureş şi prin Sentinţa penală nr. 308/2020 a Judecătoriei Târgu Mureş. În temeiul art. 127 cu referire la art. 72 din Codul penal, s-a dedus din măsura educativă de 3 ani şi 6 luni internare într-un centru de detenţie perioada reţinerii, a arestului preventiv şi perioada executată de inculpatul C.V., respectiv de la 23.05.2019 până la 28.08.2019 şi de la 4.12.2019 la zi inclusiv. În temeiul art. 125 alin. (3) din Codul penal, a prelungit măsura educativă a internării într-un centru de detenţie faţă de inculpatul K.G. de la 4 ani (aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.102/2021 a Judecătoriei Craiova) la 4 ani şi 4 luni pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 233 din Codul penal, art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, art. 77 alin. (1) lit. a) din Codul penal (tâlhărie calificată din data de 16.12.2018), cu aplicarea art. 113 şi următoarele din Codul penal, art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală, în concurs conform art. 38 alin. (1) din Codul penal cu infracţiunile pentru săvârşirea cărora a fost sancţionat prin Sentinţa penală nr. 1.249/2019 a Judecătoriei Târgu Mureş şi prin Sentinţa penală nr. 308/2020 a Judecătoriei Târgu Mureş. În temeiul art. 127 cu referire la art. 72 din Codul penal, s-a dedus din măsura educativă de 4 ani şi 4 luni internare într-un centru de detenţie perioada reţinerii, a arestului preventiv şi perioada executată de inculpatul K.G., respectiv de la 30.05.2019 până la 28.08.2019, de la 27.11.2019 până la 26.03.2020 şi de la 27.03.2020 la zi inclusiv." S-au anulat formele de executare emise anterior şi s-a dispus emiterea altora după rămânerea definitivă a hotărârii. Aplicând procedura simplificată în condiţiile art. 374 şi 375 din Codul de procedură penală, Judecătoria Târgu Mureş a reţinut situaţia de fapt conform actului de sesizare (rechizitoriul) şi anume: - la data de 16.07.2018, în jurul orei 22.30, aflându-se împreună cu minorii D.F.M., K.G., K.K. şi C.A., mai mici de 14 ani, în parcul Record de pe str. Gheorghe Doja din Târgu Mureş, inculpatul C.V. l-a observat pe partea civilă D.V. ieşind din restaurantul Casa Mureşană şi deplasându-se pe stradă, în stare de ebrietate; în timp ce minorii D.F.M. şi C.A. l-au abordat, cerându-i bani, inculpatul C.V. l-a îmbrâncit pe partea civilă, care a căzut la pământ, lovindu-se la cap şi suferind o leziune minoră la nivelul frunţii, după care imediat acelaşi inculpat i-a luat din buzunarul pantalonilor telefonul mobil marca Samsung Galaxy J7, în valoare de 1.299,90 lei, i l-a dat minorului D.F.M., timp în care minorul K.G. l-a deposedat pe persoana vătămată de borseta pe care au aruncat-o pe drum într-un container de gunoi (neavând bunuri în interior), cauzând un prejudiciu în sumă de 1.300 de lei; – la data de 26.10.2018, în jurul orelor 17.50, aflându-se împreună cu minorii mai mici de 14 ani B.R.A. şi B.S. în zona terenului viran din spatele clădirii S.C. Prodcomplex - S.A. situate în Târgu Mureş, str. Gheorghe Doja nr. 177, inculpatul C.V. l-a observat pe persoana vătămată C.L. deplasându-se pe o potecă de pe acelaşi teren viran; cu toţii s-au apropiat din spate de persoana vătămată, cerându-i bani, după care inculpatul C.V. i-a pus piedică persoanei vătămate, trântindu-l la pământ, iar coparticipantul B.R.A. i-a smuls plasa în care se aflau alimente, persoana vătămată lovindu-se la mână, după care au plecat împreună cu bunurile sustrase asupra lor, estimate la suma totală de 25 de lei; – la data de 16.12.2018, în jurul orei 22.00, deplasându-se împreună cu minorii mai mici de 14 ani K.K., D.M.F., B.R.A. şi C.A. pe str. Gheorghe Doja din Târgu Mureş, inculpaţii C.V. şi K.G. au observat-o pe partea civilă G.M. ieşind din magazinul unde era angajată, aparţinând părţii civile S.C. CNS CNM -S.R.L. situat la nr. 60 pe aceeaşi stradă, şi aşteptând taxiul pe trotuar; s-au apropiat de aceasta, iar inculpatul K.G. a tras de geanta acesteia, în care se aflau un telefon mobil marca Samsung J6, un portmoneu conţinând suma de 150 de lei şi acte, medicamente şi produse cosmetice, precum şi suma de 2.080 de lei, reprezentând încasările magazinului; cum partea civilă G.M. s-a împotrivit, inculpatul K.G. a împins-o, partea civilă căzând la pământ, după care a tras din nou de geantă şi i-a smuls-o, rupându-i mânerul, timp în care numitul coparticipantul B.R.A. a deposedat-o de un alt telefon mobil Samsung J5, pe care îl avea în mână; cu ceilalţi 4 minori, inculpatul C.V. a rămas în apropiere, stând în ajutorul acestora, după care au fugit toţi împreună cu bunurile şi banii sustraşi, estimate la suma totală de 4.000 de lei; – la data de 16.05.2019, în jurul orei 2.30, deplasându-se împreună cu minorul mai mic de 14 ani K.K. şi cu alţi participanţi V.A. şi N.J.L. pe o alee pietonală de pe str. Şurianu din Târgu Mureş, inculpaţii C.V. şi G.M.M. l-au observat pe persoana vătămată R.V. deplasându-se pe aceeaşi alee, în stare de ebrietate; cei 2 inculpaţi şi minorul K.K. s-au apropiat din spate, inculpatul C.V. l-a lovit cu pumnul în cap pe persoana vătămată, determinându-i căderea peste un gard, toţi 3 au continuat să îl lovească cu picioarele, după care minorul K.K. i-a luat telefonul Samsung J3 şi suma de 50 de lei. Împotriva Sentinţei penale nr. 879 din 26.08.2021 pronunţate în Dosarul nr. 15.551/320/2019 au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi inculpaţii K.G. şi C.V. La termenul de la data de 16.03.2022, în calea de atac, Curtea de Apel Târgu Mureş a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu privire la următoarea problemă juridică: "În situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală sau la prevederile art. 125 alin. (2) din Codul penal?" Prin Încheierea de şedinţă din 13 aprilie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de procuror şi inculpatul S.A. III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Târgu Mureş este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept, iar chestiunea de drept supusă dezbaterii este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond a cauzei cu privire la latura penală. Astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit art. 408 din Codul de procedură penală, cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi inculpaţii K.G. şi C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 879 din 26.08.2021, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 15.551/320/2019. Chestiunea de drept pusă în discuţie de către instanţă are un caracter de noutate, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat asupra acesteia printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. De asemenea, s-a apreciat că de chestiunea de drept, invocată din oficiu, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece prin sentinţa penală atacată atât inculpatului C.V., cât şi inculpatului K.G. le-au fost prelungite duratele măsurilor educative ale internării într-un centru de detenţie peste limita maximă de 3 ani şi 4 luni prevăzută de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, iar Ministerul Public a solicitat, în cadrul apelului formulat, prelungirea duratei măsurii educative spre termenul maxim prevăzut de art. 125 alin. (2) din Codul penal. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a reiterat situaţia de drept şi aspectele care au condus la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fără a exprima un punct de vedere. Astfel, instanţa a relatat că, prin Sentinţa penală nr. 1.249 din 18.12.2019, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 7.562/320/2019, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/26.03.2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, i s-a aplicat inculpatului C.V. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea la data de 21.05.2019 a infracţiunii de „tâlhărie calificată“, prevăzută şi pedepsită de art. 233 din Codul penal raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal şi art. 77 lit. a) din Codul penal, judecata desfăşurându-se în procedură simplificată. Prin Sentinţa penală nr. 308 din 27.03.2020, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 16.562/320/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 126/A din 18.05.2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, i s-a aplicat inculpatului C.V. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea la data de 18.11.2019 a infracţiunii de complicitate la „tâlhărie calificată“, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 233 alin. (1) raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal şi art. 113 alin. (2) din Codul penal, judecata desfăşurându-se în procedură simplificată. Prin Sentinţa penală nr. 1.326 din 4.06.2020, pronunţată de Judecătoria Craiova (Dosar nr. 9.145/215/2020), în cadrul procedurii prevăzute de art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul C.V. a fost sancţionat prin sentinţele penale nr. 1.249 din 18.12.2019 şi nr. 308 din 27.03.2020, pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş, sunt concurente şi i s-a aplicat măsura educativă cea mai grea de 2 ani internare într-un centru de detenţie, prelungită la 2 ani şi 6 luni. Prin Sentinţa penală nr. 1.249 din 18.12.2019, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 7.562/320/2019, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 106/A din 26.03.2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, i s-a aplicat inculpatului K.G. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea la data de 21.05.2019 a infracţiunii de „tâlhărie calificată“, prevăzută şi pedepsită de art. 233 din Codul penal raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal şi art. 77 lit. a) din Codul penal, judecata desfăşurându-se în procedură simplificată. Prin Sentinţa penală nr. 308 din 27.03.2020, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 16.562/320/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 126/A din 18.05.2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, i s-a aplicat inculpatului K.G. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea a două infracţiuni de „tâlhărie calificată“, prevăzute de art. 233 din Codul penal raportat la art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal, la data de 7.11.2019 (ambele), şi complicitate la o infracţiune de „tâlhărie calificată“, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 233 alin. (1) din Codul penal şi art. 234 lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal, la data de 18.11.2019, judecata desfăşurându-se în procedură simplificată. Prin Sentinţa penală nr. 1.102 din 22.04.2021, pronunţată de Judecătoria Craiova (Dosar nr. 639/215/2021), în cadrul procedurii prevăzute de art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul K.G. a fost sancţionat prin sentinţele penale nr. 1.249 din 18.12.2019 şi nr. 308 din 27.03.2020, pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş, sunt concurente şi i s-a aplicat măsura educativă cea mai grea de 3 ani internare într-un centru de detenţie, prelungită la 4 ani. În cauza în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în faţa instanţei de fond, la termenul de la data de 3.02.2021, având încuviinţarea reprezentanţilor legali, inculpaţii C.V. şi K.G. au solicitat ca judecata să se desfăşoare numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate, recunoscând în totalitate faptele aşa cum au fost prezentate în actul de sesizare (filele 53, 54 dosar instanţă), cererile fiind admise, ceea ce a atras incidenţa prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Instanţa de sesizare a mai precizat că dispoziţia expresă - art. 125 alin. (3) din Codul penal, incident în cazul ambilor minori - prevede „dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite“, apreciind că prelungirea măsurii educative privative de libertate se face până la maximul prevăzut de art. 125 alin. (2) din Codul penal, fără a face distincţie după cum s-a uzat sau nu de procedura simplificată; în aceste condiţii, ar rezulta că prevederile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt aplicabile numai în cazul luării măsurii, nu şi în cazul prelungirii acesteia, ca urmare a judecării ulterioare a unei infracţiuni concurente. Cum, în atare situaţie se creează în mod artificial, o diferenţă de tratament pentru minorii care sunt judecaţi în cadrul aceleiaşi cauze pentru toate infracţiunile (caz în care limitele măsurii educative a internării într-un centru de detenţie sunt de la 1 an şi 4 luni la 3 ani şi 4 luni) şi minorii care sunt judecaţi în dosare separate pentru infracţiunile ce compun structura pluralităţii (caz în care limita maximă a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie este de 5 ani), deşi în toate cazurile aceştia au uzat de prevederile art. 375 din Codul de procedură penală, a solicitat Înaltei Curţi să lămurească „dacă determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală sau la prevederile art. 125 alin. (2) din Codul penal?“. Instanţa de sesizare a precizat că o altă explicaţie ar putea să rezide dintr-o necorelare a textelor legislative, având în vedere că, iniţial, minorii nu puteau fi judecaţi conform art. 375 din Codul de procedură penală, iar textul de la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost modificat ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. III.3. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpatul S.A. III.3.1. Punctul de vedere al procurorului asupra chestiunii de drept: Reprezentantul Ministerului Public şi apelanţii inculpaţi au apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, iar cu privire la fondul chestiunii de drept au învederat că, în situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate trebuie să se facă prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală. IV. Examenul jurisprudenţei în materie IV.1. Jurisprudenţa naţională relevantă În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări: Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că, în situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curţile de apel Bacău, Bucureşti, Craiova, Galaţi (opinie majoritară), Iaşi, Oradea, Piteşti şi Timişoara, tribunalele Alba, Braşov (Tribunalul pentru minori şi familie), Bucureşti, CaraşSeverin, Covasna (orientare majoritară), Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiş şi Vaslui şi judecătoriile Agnita, Alba Iulia, Alexandria, Bacău, Bârlad, Bistriţa, Bolintin-Vale, Caransebeş, Călăraşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Cornetu, Huşi, Iaşi, Lugoj (orientare majoritară), Olteniţa, Oraviţa, Răducăneni, Reşiţa, Roman, Rupea, Târgu-Neamţ, Timişoara, Tulcea, Turnu Măgurele, Videle şi Zimnicea. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat că dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală au făcut obiectul unei modificări legislative survenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Anterior, prevederea legală arătată specifica că beneficiul reducerii limitelor legale este aplicabil în cazul pedepsei amenzii şi al pedepsei închisorii, fără ca aceste dispoziţii să fie incidente în cazul măsurilor educative aplicabile minorilor. Or, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul a apreciat necesară recunoaşterea beneficiului reducerii limitelor şi în cazul măsurilor educative privative de libertate aplicabile minorilor, respectiv internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie, în privinţa cărora s-a adoptat un regim asemănător pedepsei închisorii în cazul inculpatului major. Totodată, dispoziţiile prevăzute de art. 125 alin. (2) şi (3) din Codul penal prevăd „dacă în perioada internării, minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi limita maximă de 5 ani sau 15 ani, în funcţie de infracţiunea săvârşită, determinată în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite“, fără a exclude aplicarea dispoziţiilor privind procedura recunoaşterii învinuirii, atunci când aceasta este admisibilă. Având în vedere că atât Codul penal, cât şi Codul de procedură penală au intrat în vigoare la data de 1.02.2014, iar art. 125 alin. (2) şi (3) din Codul penal nu a suportat modificări până la acest moment şi nu exclude aplicarea dispoziţiilor privind procedura recunoaşterii învinuirii, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare Ia prevederile art. 125 alin. (2) din Codul penal şi la art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală; de asemenea, limitele maxime de 5 ani, respectiv de 15 ani vor fi reduse cu o treime şi în situaţia în care cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în procedură simplificată a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori ale art. 395 alin. (2) din Codul de procedură penală, iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat. Determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă trebuie să se facă prin raportare la beneficiul prevăzut de art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală, întrucât, în caz contrar, s-ar lipsi de eficienţă procedura recunoaşterii învinuirii; în măsura în care ambele infracţiuni ar fi fost judecate împreună nu ar fi existat nicio împiedicare în aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) teza ultimă din Codul de procedură penală, astfel încât instituirea unui alt tratament sancţionator în situaţia în care infracţiunile ar fi judecate separat ar conduce la crearea unei situaţii discriminatorii fără legătură cu un eventual comportament culpabil al minorului. În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că, în situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 125 alin. (2) din Codul penal. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către Curtea de Apel Galaţi (opinie minoritară), tribunalele Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Covasna (opinie minoritară) şi Ilfov şi judecătoriile Babadag, Braşov, Giurgiu, Lugoj (opinie minoritară), Măcin, Moineşti, Oneşti şi Vaslui. În argumentarea opiniei minoritare instanţele au precizat că dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Codul penal fac trimitere expresă doar la dispoziţiile art. 125 alin. (2) din Codul penal, fără a se face distincţie cu privire la modalitatea în care s-a desfăşurat procedura de judecată (procedura comună sau simplificată), astfel încât, în situaţia prelungirii măsurii educative a internării într-un centru de detenţie, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală. Curţile de apel Alba Iulia, Braşov şi Constanţa, tribunalele Braşov şi Maramureş şi judecătoriile Făgăraş, Hârlău, Hârşova, Întorsura Buzăului, Mangalia, Paşcani, Târgu Secuiesc şi Zărneşti au comunicat că nu a fost identificată practică judiciară care să prezinte relevanţă pentru problema de drept supusă dezlegării, fără a exprima un punct de vedere. IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie IV.2.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile. IV.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri ce ar prezenta relevanţă pentru problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă pentru problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că sesizarea instanţei supreme îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, s-a arătat că din analiza încheierii rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, situaţie în raport cu care prima condiţie de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită. De asemenea, s-a precizat că problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, şi nu face obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Totodată, problema de drept este susceptibilă de a fi soluţionată în mod diferit de instanţe. De asemenea, s-a apreciat că îndeplineşte şi cerinţele referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept şi a unei relaţii de dependenţă între răspunsul dat problemei invocate şi soluţionarea pe fond a cauzei. În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, a precizat că înţelesul sintagmei „soluţionarea pe fond a cauzei“ a fost desluşit prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016. Astfel, s-a statuat că, „sub un prim aspect, între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual) şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii (...). În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (...)“. În acest sens s-a menţionat că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, sub aspectul admisibilităţii, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Totodată, aşa cum s-a statuat în practica aceluiaşi complet, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei, deci să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente specifice, individuale, concrete ale cauzei deduse judecăţii. Prin sesizarea formulată, instanţa de trimitere urmăreşte corelarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Codul penal, respectiv lămurirea incidenţei dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Codul penal în cazul concursului de infracţiuni soluţionate în procedură simplificată, în dosare diferite, prin stabilirea limitelor în care se poate dispune prelungirea măsurii educative privative de libertate. Se solicită această corelare, deoarece modalitatea de formulare a art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală poate conduce la concluzia că limitele perioadei pentru care poate fi dispusă măsura educativă privativă de libertate se reduc doar la momentul alegerii măsurii, nu şi la momentul prelungirii acestei măsuri. În raport cu aceste considerente, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că problema de drept supusă dezlegării reprezintă o veritabilă problemă de drept, întrucât prin sesizare se urmăreşte o interpretare in abstracto a dispoziţiilor legale, iar de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, astfel încât s-a apreciat că sesizarea formulată este admisibilă. VI. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale a opinat în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nu este admisibilă. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării a opinat în sensul că, în situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală. În susţinerea acestui punct de vedere, în esenţă, s-a arătat că interpretarea dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Codul penal, art. 129 alin. (1) din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală trebuie realizată în conformitate cu principiul interesului superior al minorului. Interesul superior al minorului trebuie interpretat ca fiind un principiu legal, fundamental şi interpretativ, respectiv, dacă o dispoziţie legală este deschisă mai multor interpretări, ar trebui să fie preferată interpretarea care serveşte cel mai eficient interesului superior al copilului. Drepturile consacrate în Convenţia privind drepturile copilului şi în protocoalele sale opţionale oferă cadrul de interpretare. Articolul 396 alin. (10) din Codul de procedură penală stabileşte că, în ipoteza recunoaşterii învinuirii, „(...) limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime“. Această dispoziţie legală constituie norma specială în raport cu normele prevăzute de art. 115 alin. (2) şi art. 128 din Codul penal, ceea ce înseamnă că art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală stabileşte criterii speciale privind alegerea şi individualizarea măsurilor educative privative de libertate, care se aplică cu prioritate faţă de normele generale indicate. Articolul 396 alin. (10) din Codul de procedură penală nu face distincţia între o măsură educativă privativă de libertate stabilită şi aplicată pentru un concurs de infracţiuni judecate deodată şi situaţia în care, în perioada internării, minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior şi se pune problema prelungiri duratei măsurii educative privative de libertate aplicate iniţial sau a înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu internarea într-un centru de detenţie. VII. Dispoziţii legale incidente Codul penal "ART. 125 Internarea într-un centru de detenţie (...) (2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani. (3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii. (...) ART. 129 Pluralitatea de infracţiuni (1) În caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74. (...)" Codul de procedură penală "ART. 396 Rezolvarea acţiunii penale (...) (10) Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime." VIII. Opinia judecătorului-raportor Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Din examinarea textului legal enunţat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiţii: - să existe o cauză în curs de judecată, iar instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea ei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Raportând sesizarea ce face obiectul prezentei cauze la cerinţele de admisibilitate, nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiţii. Astfel, se constată că prima condiţie este îndeplinită, deoarece solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparţine unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 15.551/320/2019, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi inculpaţii K.G. şi C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 879 din 26 august 2021, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 15.551/320/2019. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ce vizează caracterul de noutate şi de actualitate a problemei de drept invocate, din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme rezultând că nu au fost pronunţate hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă analizei şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În schimb, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta nu este îndeplinită din perspectiva existenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, deşi în cuprinsul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menţionează expres, cu ocazia verificării admisibilităţii sesizării trebuie analizată şi existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Referitor la sintagma „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018). În jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie efectuată, conform art. 475 din Codul de procedură penală, doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016). Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura hotărârii prealabile nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate (Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016). "Aşadar, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă şi de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor şi curţilor de apel de către instanţa supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluţionarea propriu-zisă a unor chestiuni ce ţin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii»“ (Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016)." În cauza care a generat prezenta sesizare se impune observaţia că instanţa de trimitere, fără a semnala dificultăţile de interpretare a dispoziţiilor supuse dezlegării, a urmărit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezolvarea în concret a speţei în formula confirmării sau neconfirmării soluţiei ce se prefigurează în dosarul instanţei de control judiciar, şi nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. De altfel, problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanţei supreme în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală -, recunoscând dreptul suveran al instanţelor de a aprecia asupra sesizării cu o întrebare prealabilă, întrucât aceasta se impune atunci când se constată că, la procesul deliberativ, există o greutate în interpretarea normelor de drept -, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea, având în vedere că din lectura încheierii prin care a fost învestită Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii s-a observat că nu există probleme de interpretare a textului legal din partea completului curţii de apel, în condiţiile în care a explicat problema de drept, apreciind, totodată, că este competent şi în măsură să acorde o interpretare. Mai mult, textele legale la care face referire instanţa de trimitere sunt formulate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, vizând aspecte distincte, nefiind necesară intervenţia Înaltei Curţi prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare, respectiv art. 125 alin. (2) şi (3) din Codul penal reglementează natura şi limitele sancţiunii măsurii educative a internării într-un centru de detenţie în cazul comiterii unei noi infracţiuni ori al concursului cu o infracţiune săvârşită anterior, în timp ce art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală prevede efectele procedurii simplificate asupra măsurilor educative. În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie va fi respinsă, ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "În situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală sau la prevederile art. 125 alin. (2) din Codul penal." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Florin Nicuşor Mihalache -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
