Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi ale art. 91 alin. (1) şi (3)-(6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 12 şi 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Viorel Barbu în Dosarul nr. 13/42/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.627D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 13/42/2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi ale art. 91 alin. (1) şi (3)-(6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 12 şi 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Viorel Barbu într-o cauză având ca obiect acţiunea în anularea unui raport de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate cu privire la autorul excepţiei, în calitatea sa de viceprimar. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 87 şi 91 din Legea nr. 161/2003, prin faptul că sancţionează cu pierderea de drept a mandatului starea de incompatibilitate a alesului local, excedează normelor şi cadrului constituţional, care nu stabilesc astfel de limitări decât în privinţa anumitor categorii de funcţii expres nominalizate, printre care nu se numără şi cea de primar, de viceprimar sau de membru al consiliului local ori judeţean. Prin urmare, textele criticate din Legea nr. 161/2003 adaugă la Constituţie şi trebuie „fie anulate, în temeiul art. 154 din Legea fundamentală, fie declarate neconstituţionale, împreună cu prevederile art. 1 din Legea nr. 176/2010, în raport cu art. 150 din Constituţie, pentru că se completează dispoziţiile art. 121 alin. (1) din Constituţie“. Cu alte cuvinte, prin art. 91 din Legea nr. 161/2003 se reglementează o nouă modalitate de încetare a mandatului primarului, adăugându-se astfel la Constituţie, iar instituirea prin lege, respectiv prin art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, a unor incompatibilităţi privind aleşii locali încalcă dispoziţiile constituţionale privind autorităţile comunale şi orăşeneşti. Aşadar, prin lege organică nu se pot stabili limitări ale funcţiei de primar şi ale celei de membru al consiliului local sau judeţean, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 Curtea Constituţională operând distincţia dintre funcţiile nominalizate expres prin Constituţie pentru care nu se pot stabili limitări prin lege organică şi restul funcţiilor, pentru care se pot extinde incompatibilităţile, dacă prin Constituţie s-a stabilit clar acest lucru. 6. Se mai arată că insuficienta reglementare a instituţiei incompatibilităţilor generează arbitrar lipsă de previzibilitate şi incertitudine juridică, în condiţiile în care nicio lege în vigoare nu defineşte propriu-zis instituţia incompatibilităţii. În aceste condiţii, încetarea mandatului de ales local încalcă principiul supremaţiei interesului public deoarece această sancţiune duce la organizarea de noi alegeri, cu cheltuieli majore. 7. Cu privire la dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, prin care se stabileşte interdicţia de a exercita o funcţie publică timp de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, autorul excepţiei consideră, în esenţă, că acestea sunt abuzive, disproporţionale şi contrare dreptului fundamental la muncă, drept care, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi îngrădit. Principiul proporţionalităţii este încălcat prin faptul că, în cazul constatării abaterii disciplinare constând în existenţa stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese, nu se poate aplica sancţiunea disciplinară a mustrării sau a avertismentului, deşi aceasta ar fi posibilă, ci se aplică de drept cea mai gravă sancţiune - încetarea mandatului. De asemenea, acelaşi principiu este încălcat şi din perspectiva proporţionalităţii „dintre sancţiunile administrative şi cele penale din punctul de vedere al termenului de prescripţie al sancţiunii aplicabile, ca urmare a stabilirii răspunderii generate de incompatibilitate şi conflictul de interese, dar şi din punctul de vedere al duratei pedepselor complementare (interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii)“. Din interpretarea art. 25 alin. (1), (3) şi (4) rezultă că Legea nr. 176/2010 se completează cu prevederile Codului muncii şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dar nu se menţionează care dintre acestea are prioritate de aplicare în ceea ce priveşte termenele în care se pot face evaluări legate de abaterile disciplinare şi condiţiile în care intervine interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii. 8. Se arată că participarea viceprimarului în consiliul de administraţie al unităţii şcolare nu poate crea privilegii în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nu poate fi vorba despre un interes public în a restrânge dreptul unui funcţionar public de a deţine o altă funcţie în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. O astfel de calitate nu are legătură cu prevenirea şi sancţionarea corupţiei, dimpotrivă, o astfel de abordare duce în derizoriu un asemenea deziderat. 9. Se mai arată că menţionarea, în cuprinsul comunicatelor de presă ale ANI, a rapoartelor de evaluare întocmite la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice aduce un grav prejudiciu imaginii alesului local subiect al respectivului raport de evaluare, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, în condiţiile în care aceste ingerinţe nu pot fi justificate sub imperiul unor situaţii expres şi limitativ enumerate în cuprinsul acestor norme fundamentale. Mai mult, indicându-se art. 12 din Legea nr. 176/2010, se susţine că ANI desfăşoară, în realitate, o activitate de jurisdicţie. 10. Din cele de mai sus rezultă cu evidenţă lipsa de coerenţă, insuficienta reglementare şi coroborare dintre actele normative, dar şi dintre răspunderea în domeniul penalului şi răspunderea în domeniul administrativului, ceea ce creează confuzii şi imprecizie de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. 11. Autorul excepţiei precizează că în speţă nu putea fi reţinută starea proprie de incompatibilitate, deoarece desemnarea viceprimarului în consiliul de administraţie al şcolii s-a făcut de către primar, în considerarea prevederilor art. 96 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, iar mandatul astfel încredinţat nu viza o instituţie publică, aşa cum enumeră art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, ci o instituţie de interes public. Întrucât această din urmă normă legală era neclară şi genera abuzuri din partea ANI, legiuitorul, prin Legea nr. 128/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, nu a mai reglementat starea de incompatibilitate a aleşilor locali vizând unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat. 12. În final, se face referire la principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată cu bună-credinţă, în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală şi în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice. De asemenea, este indicat un studiu comandat de Comisia Europeană prin care se relevă că posibilitatea intervenirii unui conflict între interesele publice şi interesul privat al funcţionarului public apare numai în privinţa acelor funcţionari care aparţin unor instituţii publice determinate, respectiv Guvern, Parlament, Banca Naţională, Camera de Conturi/Audit şi Curtea Supremă de Justiţie, autorul excepţiei apreciind, în virtutea art. 20 alin. (2) din Constituţie, că normele europene trebuie să prevaleze. Consideră că se impune reconsiderarea în materie a practicii Curţii Constituţionale, întrucât, odată cu evoluţia condiţiilor social-economice, politice şi morale ale societăţii, au apărut elemente noi care pot determina admiterea ulterioară a excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este vădit neîntemeiată, niciunul dintre argumentele aduse în motivarea acesteia neavând legătură cu dispoziţiile legale criticate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, pe de o parte, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi ale art. 91 alin. (1) şi (3)-(6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Dispoziţiile art. 87 alin. (1) partea introductivă au fost modificate prin pct. 4 al art. unic din Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017, iar cele ale lit. d) a alin. (1) al art. 87 au fost modificate prin pct. 2 al art. unic din Legea nr. 128/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 7 iunie 2017. Noile prevederi nu sunt însă incidente la întocmirea raportului de evaluare contestat în prezenta cauză (care vizează perioada 15 decembrie 2016-10 iunie 2017), astfel că, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, instanţa constituţională va examina dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 în redactarea iniţială, care a produs efecte juridice în cauza de faţă, şi anume în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Textele de lege criticate aveau următorul conţinut juridic: - Art. 87 alin. (1) lit. d): „(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;“; – Art. 91 alin. (1) şi (3)-(6): "(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local. (...)(3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(4) În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.(5) Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.(6) În cazul primarilor, prefectul va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar, iar în cazul consilierilor locali şi consilierilor judeţeni, se va proceda la validarea mandatului unui supleant, potrivit prevederilor Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." 18. Pe de altă parte, potrivit motivării excepţiei de neconstituţionalitate, obiect al acesteia îl formează şi dispoziţiile art. 12 şi 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Aceste dispoziţii legale aveau, în redactarea vizată de autorul excepţiei, următorul conţinut normativ: - Art. 12: "(1) Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.(2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi: a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei; b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii.(3) Sesizarea făcută cu rea-credinţă atrage după sine răspunderea juridică a celui care a făcut sesizarea.(4) Repartizarea lucrării iniţiate la sesizarea atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât şi a celei din oficiu, prevăzută la alin. (2), se face în mod aleatoriu, potrivit art. 9 alin. (1).(5) Agenţia poate formula acţiune în regres în cel mult un an de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligată la plată împotriva persoanei vinovate.(6) Agenţia asigură afişarea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, a adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se menţin pe pagina de internet a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestuia şi se arhivează potrivit legii." – Art. 25: "(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.(4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment." 19. Art. 25 din Legea nr. 176/2010 a fost completat cu alin. (5) prin art. unic al Legii nr. 54/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 21 martie 2019, însă aceste dispoziţii nu erau în vigoare la data stabilirii stării de incompatibilitate prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză, astfel că noile dispoziţii ale art. 25 alin. (5) nu pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 16 alin. (3) privind ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) privind obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi de a ocroti viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 37 - Dreptul de a fi ales, ale art. 41 alin. (1) privind neîngrădirea dreptului la muncă, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 121 - Autorităţi comunale şi orăşeneşti şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. De asemenea, prin raportare la prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 1 - Demnitatea umană, ale art. 7 - Respectarea vieţii private şi de familie şi ale art. 48 alin. (2), prin care oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare, din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici asemănătoare, astfel consolidându-se o vastă jurisprudenţă constituţională în materie. 22. Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 au fost examinate fie distinct (de exemplu, prin Decizia nr. 320 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2023, Decizia nr. 375 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1242 din 22 decembrie 2022, Decizia nr. 300 din 18 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 30 august 2022, Decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 3 mai 2019, Decizia nr. 319 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 2 octombrie 2018, Decizia nr. 71 din 22 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 526 din 26 iunie 2018, Decizia nr. 12 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 30 martie 2016, sau Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011), fie alături de cele ale art. 91 alin. (1) şi (3)-(6) din aceeaşi lege, prin raportare la critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză (în acest sens fiind Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 21 mai 2015, Decizia nr. 305 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 9 iulie 2015, sau Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015), Curtea respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 23. Prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 instituie mai multe situaţii de incompatibilitate ce reprezintă măsuri necesare pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsuri ce au ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice (a se vedea Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, precitată). 24. În paragraful 16 al Deciziei nr. 12 din 19 ianuarie 2016, precitată, Curtea a observat, faţă de critica potrivit căreia textul de lege supus controlului nu determină în concret instituţiile publice de interes local din al căror consiliu de administraţie poate face parte primarul, lăsând stabilirea acestora la aprecierea inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), că aceasta se întemeia pe situaţia particulară în care se afla autorul excepţiei. În consecinţă, Curtea a reţinut că autorul critica, în realitate, un aspect ce excedează controlului de constituţionalitate, şi anume modul de interpretare şi aplicare a legii de către ANI; or, în jurisprudenţa sa în materie, Curtea a statuat în mod constant că susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii, aspecte asupra cărora competenţă exclusivă au instanţele judecătoreşti, şi nu Curtea Constituţională (în acelaşi sens este şi Decizia nr. 320 din 30 mai 2023, precitată, paragraful 29). 25. Faţă de cele de mai sus, Curtea observă că în prezenta cauză este formulată o critică asemănătoare, în sensul că autorul excepţiei, în calitate de viceprimar, reprezenta primarul în cadrul consiliului de administraţie al unei unităţi de învăţământ, în temeiul art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, acesta reclamând încadrarea eronată de către ANI a instituţiei de învăţământ în rândul instituţiilor publice, autorul considerând-o în realitate o instituţie de interes public. Or, cele reţinute de Curtea Constituţională prin decizia mai sus indicată, în sensul că astfel de critici au caracter inadmisibil deoarece, vizând aspecte de aplicare şi interpretare a legii, nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 26. Prin aceeaşi decizie mai sus menţionată - Decizia nr. 12 din 19 ianuarie 2016 - Curtea a reţinut, la paragraful 17, referitor la critica privind încălcarea art. 16 alin. (3) şi a art. 37 din Legea fundamentală, că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece prin stabilirea unei incompatibilităţi între funcţia de primar şi aceea de membru al consiliului de administraţie al unei instituţii publice nu se aduce atingere dreptului de a ocupa o funcţie publică în condiţiile legii şi nici dreptului de a fi ales. Astfel, persoanele care ocupă aceste funcţii publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, situaţie în care se află şi autorul excepţiei, iar incapacitatea ataşată mandatului astfel dobândit reprezintă o garanţie necesară exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, precitată, şi Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, paragraful 38). 27. Mai mult, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 239 din 3 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 19 august 2022, paragrafele 15 şi 16, că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt o aplicare a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (3), în virtutea căruia demnităţile şi funcţiile publice se exercită în condiţiile legii, sens în care reglementează şi art. 80 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispoziţiile legale în materie (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, precitată, paragraful 22). 28. Pe de altă parte, având în vedere prevederile legale criticate, raportate la cadrul legislativ privind administraţia publică locală (în contextul dat, reprezentat de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, în prezent abrogată), şi aplicând considerentele de principiu cu privire la egalitatea în drepturi, Curtea a observat că legiuitorul a instituit incompatibilităţi specifice fiecărei funcţii. Astfel, pentru funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu local, incompatibilitatea este prevăzută de textul de lege criticat, iar pentru funcţia de consilier local sau consilier judeţean, incompatibilitatea este reglementată, după caz, de art. 88-90 din Legea nr. 161/2003. Ca atare, distinct de criteriul alegerii, inerent statutului aleşilor locali în reglementarea regimului incompatibilităţilor acestora, legiuitorul a avut în vedere atribuţiile şi sarcinile specifice fiecărei funcţii, particularizându-le în raport cu acest din urmă criteriu. Faţă de această împrejurare, Curtea a reţinut că legiuitorul are competenţa constituţională de a stabili astfel de incompatibilităţi în funcţie de criteriul menţionat, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 16 din Legea fundamentală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 13 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 18 martie 2016, paragrafele 19-23). 29. Având în vedere aceste considerente, care îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, nu pot fi reţinute nici criticile autorului excepţiei potrivit cărora prin stabilirea, în cuprinsul Legii nr. 161/2003, a cazurilor de incompatibilitate specifice aleşilor locali ar avea loc o suplimentare normativă faţă de conţinutul Legii fundamentale, cu încălcarea art. 154 al acesteia. 30. Referitor la dispoziţiile constituţionale ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, invocate în motivarea excepţiei, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, precitată, că nici acestea nu sunt încălcate prin prevederile de lege criticate, deoarece incompatibilitatea reglementată de textul de lege criticat nu are ca efect îngrădirea alegerii profesiei sau a locului de muncă, de vreme ce activitatea primarilor şi a viceprimarilor, precum şi a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora şi a asigurării transparenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiilor publice. Totodată, Curtea a arătat că încetarea mandatului intervine de drept, în temeiul legii, însă numai în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. 31. Cât priveşte dispoziţiile art. 121 din Legea fundamentală, de asemenea invocate în motivarea criticii, prin Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, precitată, Curtea a reţinut că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece consacră, la nivel constituţional, principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, fără a avea vreo legătură cu incompatibilităţile prevăzute de lege pentru funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consiliu local. Pentru considerente similare, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2019, precitată, paragraful 28, că nici dispoziţiile art. 120 din Constituţie nu au incidenţă, deoarece normele fundamentale invocate statuează că autonomia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, fără a avea vreo legătură cu incompatibilităţile vizate de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. 32. Considerentele reţinute în deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 33. Întrucât în cauză nu se poate reţine restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, rezultă lipsa de incidenţă a ipotezei cuprinse în art. 53 din Constituţie, astfel că susţinerile referitoare la pretinsa încălcare a principiului proporţionalităţii sunt lipsite de obiect (Decizia nr. 375 din 5 iulie 2022, precitată, paragraful 21). 34. În ceea ce priveşte dispoziţiile criticate ale art. 91 alin. (1) şi (3)-(6) din Legea nr. 161/2003, Curtea reţine că acestea stabilesc modalitatea în care intervine starea de incompatibilitate [alin. (1)] şi în care aceasta poate fi evitată [alin. (3)], actul administrativ de constatare de către prefect, într-un termen cert şi în anumite condiţii, a stării de incompatibilitate [alin. (4)] şi calea de atac aplicabilă [alin. (5)], precum şi consecinţa încetării de drept a mandatului de primar constând în propunerea pe care prefectul o înaintează Guvernului privind stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar [alin. (6)]. 35. Examinând încheierea de sesizare şi motivarea excepţiei, Curtea constată însă că litigiul în care autorul a ridicat prezenta excepţie nu vizează contestarea ordinului prefectului prin care acesta a constatat încetarea de drept a mandatului de ales local ca urmare a intervenirii stării de incompatibilitate în condiţiile art. 91 din Legea nr. 161/2003, ci vizează anularea raportului de evaluare întocmit de ANI. Aşadar, starea de incompatibilitate a fost constatată faţă de autorul excepţiei prin act emis de ANI pentru nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, fiind vizată o perioadă anterioară emiterii raportului de evaluare, şi nu de prefect în procedura şi condiţiile prevăzute de art. 91 din acelaşi act normativ. Prin urmare, prevederile art. 91 nu sunt incidente în prezenta cauză. De altfel, art. 91 alin. (6), de asemenea criticat, se referă exclusiv la situaţia primarilor cu privire la care încetează de drept mandatul ca efect al ordinului prefectului; or, autorul excepţiei are calitatea de viceprimar, iar în cazul încetării înainte de termen a mandatului acestuia, atât vechea legislaţie, cât şi noua reglementare în materie prevăd că un nou viceprimar este ales nu prin alegeri directe, ca în cazul primarului, ci de către consiliul local, care alege din rândul membrilor săi un nou viceprimar [a se vedea, în acest sens, art. 57 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, în prezent abrogată, şi art. 152 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019]. Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei nici nu formulează critici de neconstituţionalitate distincte, care să reflecte pretinsul conflict dintre prevederile art. 91 alin. (1) şi (3)-(6) din Legea nr. 161/2003 şi normele constituţionale invocate, ci exprimă argumente generale şi comune faţă de ansamblul normativ criticat format din art. 87 alin. (1) lit. d) şi art. 91 din aceeaşi lege. 36. Or, între condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate se numără atât incidenţa textului criticat în soluţionarea cauzei în care excepţia a fost ridicată, adică relevanţa ridicării excepţiei pentru soluţionarea cauzei, cât şi motivarea excepţiei prin argumente pertinente şi precise. În lipsa îndeplinirii acestor două condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (3)-(6) din Legea nr. 161/2003 este inadmisibilă. 37. Referitor la dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 176/2010, de asemenea obiect al excepţiei potrivit încheierii de sesizare şi notelor autorului excepţiei, Curtea reţine că faţă de acestea nu sunt formulate niciun fel de critici distincte în cuprinsul motivării excepţiei, fiind indicat într-un singur loc doar conţinutul unei sintagme cuprinse în alin. (1) al acestui articol, potrivit căreia ANI îndeplineşte activitatea de evaluare la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice. Autorul excepţiei critică în mod general activitatea specifică ANI, afirmând că aceasta are, în realitate, caracter jurisdicţional şi că prin publicarea comunicatelor de presă vizând întocmirea rapoartelor de evaluare sunt afectate drepturi şi valori fundamentale, precum demnitatea umană şi dreptul la viaţă privată şi de familie, ale persoanei vizate de aceste rapoarte. Or, analizând conţinutul normativ al art. 12, Curtea constată că doar la alin. (6) este prevăzută o obligaţie de afişare pe pagina de internet a ANI, dar obiectul acestei comunicări publice nu îl reprezintă rapoartele de evaluare, ci declaraţiile de avere şi interese. Cât priveşte pretinsul caracter jurisdicţional al activităţii desfăşurate de ANI, acesta nu este demonstrat, ci doar afirmat. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010 este nemotivată, fiind astfel inadmisibilă. 38. În subsidiar, este de amintit jurisprudenţa Curţii prin care a stabilit că ANI desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, sau Decizia nr. 210 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013). 39. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, de asemenea criticate, Curtea Constituţională constată în prealabil că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 16, a constatat că dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Însă, în prezenta cauză, prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 sunt criticate în ansamblu şi din altă perspectivă, astfel că nu se pune problema incidenţei deciziei de admitere anterior menţionate. 40. În prezenta cauză, autorul excepţiei critică, pe de o parte, interdicţia ocupării unei funcţii publice timp de 3 ani de la confirmarea definitivă a stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese, ca fiind contrară dreptului la muncă şi alegerii libere a profesiei, şi, pe de altă parte, natura acestei interdicţii, care, deşi are natura unei sancţiuni disciplinare, este disproporţionată (mai gravă) faţă de pedeapsa complementară a interdicţiei ocupării aceleiaşi funcţii specifică dreptului penal. 41. Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010 au mai fost examinate de Curtea Constituţională alături de cele ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 93 din 3 martie 2015 şi Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, precitate, dar şi prin decizii referitoare în mod singular la prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010, Curtea a statuat că acestea se integrează scopului legii, şi anume asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, şi nu contravin normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015). 42. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la muncă, garantat de art. 41 alin. (1) din Constituţie, devin incidente considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, precitată, la care s-a făcut mai sus referire, prin care aceasta, respingând criticile, a arătat, în esenţă, că activitatea aleşilor locali vizaţi de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora şi a asigurării transparenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiilor publice. 43. În legătură cu pretinsa confuzie cu privire la natura interdicţiei ocupării unei funcţii publice - între sancţiune disciplinară şi pedeapsă complementară penală -, Curtea reţine, în prealabil, că aceasta atinge aspecte ce vizează în primul rând identificarea legii aplicabile, interpretarea şi aplicarea acesteia în fiecare cauză în funcţie de circumstanţele sale specifice, operaţiuni ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci, în final, în cea a instanţelor de judecată. Curtea a reţinut constant că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate în cazul aleşilor locali revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de ANI, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului de asigurare a imparţialităţii, de protejare a interesului social şi de evitare a conflictului de interese (Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, precitată paragraful 26). Totodată, în contextul criticilor formulate este relevantă Decizia nr. 438 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 octombrie 2019, prin care Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 176/2010, a analizat critici referitoare la o pretinsă lipsă de precizie şi claritate a acestor norme, în sensul că nu se poate distinge între conflictul de interese ca abatere disciplinară şi conflictul de interese ca infracţiune. În considerentele cuprinse la paragrafele 18-25 ale acestei decizii, Curtea a arătat că există o foarte clară distincţie la nivel normativ între, pe de o parte, conflictul de interese de natură administrativă, definit la art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi sancţionat disciplinar potrivit art. 25 din Legea nr. 176/2010, şi, pe de altă parte, conflictul de interese care intră în sfera ilicitului penal, reglementat la art. 301 din Codul penal în vigoare (respectiv la art. 253^1 din Codul penal din 1969) ca infracţiune de serviciu şi care, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017, a fost redenumită folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, faptă penală a cărei săvârşire se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani. În consecinţă, Curtea nu a putut reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul exigenţelor de calitate a legii. 44. În sfârşit, în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3), ale art. 24, ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 150 din Constituţie, Curtea constată că acestea sunt doar enumerate în preambulul motivării excepţiei, fără a fi însă şi explicitată o relaţie de contrarietate a textelor de lege criticate faţă de aceste norme fundamentale, astfel că, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate are caracter inadmisibil. În plus, art. 150 vizează regulile constituţionale privind iniţiativa revizuirii Constituţiei, fiind în mod evident lipsit de incidenţă în prezenta cauză. 45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (3) - (6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, şi ale art. 12 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Viorel Barbu în Dosarul nr. 13/42/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017, şi ale art. 25 din Legea nr. 176/2010, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
