Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.659/88/2018 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 749D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere că prevederile legale criticate au fost analizate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 699 din 6 octombrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.659/88/2018, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect anulare decizie emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea prin care a fost respinsă cererea soţului supravieţuitor de acordare a pensiei de urmaş pentru soţul defunct. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească arată că este discriminatorie înlăturarea soţului supravieţuitor de la dreptul de a obţine pensie de urmaş, în situaţia în care durata căsătoriei este mai mică decât cea stabilită de textul criticat, iar părţile s-au aflat într-o uniune consensuală asimilată căsătoriei, având o relaţie de familie firească şi consolidată pe o durată de timp ce depăşeşte durata căsătoriei impuse de textul de lege. Protecţia vieţii de familie, cu toate drepturile ce decurg din aceasta, este garantată şi de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi se extinde atât în cazul familiei întemeiate în afara căsătoriei, cât şi în cel al rupturilor de familie, atunci când alegerea de viaţă a adulţilor nu este în sensul conservării familiei. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „dreptul la respectul pentru viaţa familială garantat de art. 8 din Convenţie nu se opreşte doar la relaţiile de familie bazate pe căsătorie; dreptul la respectul pentru viaţa familială e valabil atât pentru familia fondată pe căsătorie, cât şi pentru familia fondată în afara căsătoriei, din moment ce există o viaţa familială efectivă“. 6. Articolul 14 din Convenţie nu garantează un drept general la egalitate, ci un drept la nediscriminare în exerciţiul drepturilor garantate de către aceasta. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţa sa constantă că a discrimina înseamnă a trata diferit, fără vreo justificare obiectivă şi raţională, persoane care se găsesc în mod obiectiv în aceeaşi situaţie sau în situaţii similare. Or, împrejurările obiective care au determinat imposibilitatea oficializării relaţiei de căsătorie din cauza condiţiilor sociale nu poziţionează partea într-o situaţie diferită de restul beneficiarilor dispoziţiilor legale invocate şi care ar putea beneficia de dreptul la pensie în calitate de soţ supravieţuitor, atât timp cât există dovezi certe ale unor relaţii de familie de o durată cel puţin egală cu cea impusă de textul de lege, relaţii de familie consolidate din care au şi rezultat copii. 7. Instanţa conchide că nu există o justificare obiectivă şi raţională pentru tratarea în mod diferit a acestor situaţii. Astfel, din moment ce există o viaţă de familie efectivă, ar trebui acceptat ca uniunea consensuală, sub aspectul efectului ce ţine de pensia de urmaş, să fie tratată în mod similar cu familia întemeiată pe căsătorie. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care au următorul conţinut: "(1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.(2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.“" 12. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, precum şi cele ale art. 8 privind garantarea dreptului la viaţa privată şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra unor critici asemănătoare prin Decizia nr. 699 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 15 ianuarie 2021, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 şi 85 din Legea nr. 263/2010. Astfel, Curtea a statuat, în paragraful 25 al deciziei precitate, că asimilarea relaţiilor de concubinaj sub anumite aspecte cu relaţiile dintre soţi şi protecţia acordată acestora în respectul prevederilor constituţionale ale art. 26 referitoare la viaţa privată nu poate fi interpretată ca punând un semn de egalitate între situaţia persoanelor care au trăit în concubinaj şi cea a persoanelor care au ales să se căsătorească. Legislaţia română reglementează căsătoria ca fiind acel cadru legal care creează o serie de drepturi şi obligaţii reciproce între soţi, prevăzute în detaliu în Codul civil. Acestea privesc atât dimensiunea afectivă, de respect şi sprijin moral pe care o presupune căsătoria, dar şi alegerea unuia dintre regimurile matrimoniale stabilite de lege şi asumarea efectelor juridice ale acestuia, stabilirea locuinţei familiei şi a drepturilor şi obligaţiilor ce derivă din aceasta, precum şi asumarea obligaţiilor referitoare la cheltuielile căsătoriei. Consacrarea căsătoriei la nivelul Legii fundamentale ca fundament al familiei relevă opţiunea legiuitorului de a încuraja şi oferi un statut special acesteia în raport cu alte forme de trai comun, aşa cum este concubinajul. 14. De asemenea, în paragraful 26 al Deciziei nr. 699 din 6 octombrie 2020, Curtea a statuat că faptul că realitatea socială relevă o creştere a numărului relaţiilor de concubinaj în detrimentul căsătoriei nu poate fi considerat ca un argument suficient pentru a aprecia că este necesară egalizarea efectelor juridice ce derivă din cele două situaţii. Atât timp cât, potrivit legii aplicabile, două persoane au dreptul de a se căsători, dar nu o fac, înseamnă că aleg să îşi asume toate consecinţele juridice care derivă din această opţiune, astfel că sunt libere de obligaţiile ce revin soţilor, potrivit legii, dar acceptă şi renunţarea la drepturile ce derivă din statutul marital. 15. Dincolo de aceste aspecte, Curtea Constituţională, în paragrafele 27 şi 28 din Decizia nr. 699 din 6 octombrie 2020, a formulat o serie de consideraţii cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu referire la noţiunea de viaţă de familie. Astfel, deşi conferă un sens larg noţiunii de viaţă de familie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudenţa sa, aşa cum este Hotărârea din 10 februarie 2011, pronunţată în Cauza Korosidou împotriva Greciei, paragraful 64, că, în sfera articolului 12 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la căsătorie, căsătoria este în mod larg recunoscută ca oferind un statut şi drepturi specifice celor care îşi asumă acest angajament. Protecţia căsătoriei constituie, în principiu, un motiv important şi legitim pentru a justifica o diferenţă de tratament între cuplurile căsătorite şi cele necăsătorite. Căsătoria se caracterizează printr-un ansamblu de drepturi şi obligaţii care se diferenţiază în mod clar de situaţia unui bărbat şi a unei femei care trăiesc împreună. De asemenea, Curtea a amintit că statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în ceea ce priveşte stabilirea unei diferenţe de tratament diferit între cuplurile căsătorite şi cele necăsătorite, mai ales în ceea ce priveşte politica socială şi fiscală, aşa cum sunt materia impozitării, cea a pensiilor şi a securităţii sociale. 16. Tot prin Hotărârea din 10 februarie 2011, pronunţată în Cauza Korosidou împotriva Greciei, paragraful 70, Curtea de la Strasbourg a subliniat că efectele juridice ale unei căsătorii sau ale unui parteneriat civil prin care două persoane decid în mod expres şi liber să se căsătorească disting acest tip de relaţie de alte forme de trai comun. Dincolo de durata sau caracterul solidar al relaţiei, elementul determinant îl reprezintă existenţa unui angajament public, care este însoţit de o serie de drepturi şi obligaţii de ordin contractual. În acelaşi mod în care nu se poate face o analogie între cuplurile căsătorite sau aflate în parteneriat civil, pe de o parte, şi cuplurile heterosexuale sau homosexuale în care membrii au ales să trăiască împreună fără a deveni soţi sau parteneri civili, absenţa unui astfel de acord juridic constrângător între reclamanţi face ca relaţia de coabitare, în pofida duratei sale lungi, să fie în mod fundamental diferită de cea existentă între soţi sau parteneri civili. În concluzie, Curtea a apreciat că nu se poate vorbi de existenţa unei speranţe legitime a concubinului de a beneficia de pensie în urma decesului partenerului. 17. În plus, Curtea s-a raportat, în paragrafele 29 şi 30 ale Deciziei nr. 699 din 6 octombrie 2020, şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin Hotărârea din 19 decembrie 2019, pronunţată în Cauza C-460/18 P, paragraful 72 şi următoarele, a reţinut că, deşi sub anumite aspecte uniunile de fapt şi uniunile legale, precum căsătoria, pot prezenta similitudini, acestea nu pot conduce neapărat la o asimilare între aceste două tipuri de uniune. În fapt, o căsătorie se caracterizează printr-un formalism strict şi creează drepturi şi obligaţii reciproce între soţi, de un nivel ridicat, printre care se numără obligaţiile de asistenţă şi de solidaritate. Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii a extins în mod explicit aplicarea, în anumite condiţii, a dispoziţiilor statutului referitoare la persoanele căsătorite asupra persoanelor legate printr-o uniune consensuală înregistrată. Astfel, în sensul articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut, uniunile consensuale sunt tratate în acelaşi mod ca şi căsătoria, sub rezerva îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut. Condiţiile prevăzute la această dispoziţie includ printre altele cerinţa ca cuplul să furnizeze un document oficial, recunoscut ca atare de un stat membru sau de orice autoritate competentă a unui stat membru, care să le ateste statutul de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale şi ca cuplul să nu aibă acces la căsătorie civilă într-un stat membru. Prin urmare, pentru ca o uniune consensuală înregistrată să fie asimilată căsătoriei în sensul statutului, această dispoziţie impune ca funcţionarul înregistrat ca partener stabil în cadrul unei uniuni consensuale să îndeplinească condiţiile legale stabilite în dispoziţia menţionată. Rezultă din articolul 17 primul paragraf din anexa VIII la statut coroborat cu articolul 1d alineatul (1) al doilea paragraf din acesta că, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în această dispoziţie, un partener în cadrul unei uniuni consensuale poate pretinde beneficiul pensiei de urmaş în urma decesului partenerului său. Pe de altă parte, o uniune de fapt, precum concubinajul, nu respectă aceste caracteristici în măsura în care nu face în principiu obiectul unui statut fixat prin lege. 18. Prin aceeaşi hotărâre, paragrafele 87 şi următoarele, Curtea de la Luxembourg a reţinut că cerinţa unei durate minime a căsătoriei la data decesului urmăreşte evitarea situaţiei în care aceasta ar fi doar un pact asupra unei succesiuni viitoare, motivată mai mult de consideraţii financiare decât de un proiect de viaţă în comun. Această condiţie privind durata permite, printre altele, combaterea fraudei. Trebuie amintit că principiul interzicerii fraudei şi a abuzului de drept constituie un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare se impune justiţiabililor. Prin urmare, trebuie să se constate că, pentru a combate abuzurile şi chiar frauda, legiuitorul Uniunii dispune de o marjă de apreciere în stabilirea dreptului la o pensie de urmaş. În speţă, condiţia potrivit căreia căsătoria trebuie să fi durat cel puţin un an pentru ca soţul supravieţuitor să beneficieze de pensia de urmaş vizează să asigure realitatea şi stabilitatea relaţiilor dintre persoanele în cauză. O astfel de condiţie nu pare a fi discriminatorie sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul pensiei de urmaş. 19. În final, Curtea, în paragrafele 33-35 ale deciziei precitate, a precizat că legiuitorul a avut în vedere protejarea şi încurajarea relaţiilor stabile şi continue întemeiate pe căsătorie. În acest sens, Curtea a observat faptul că legiuitorul a condiţionat acordarea pensiei de urmaş de o durată de cel puţin 10 ani a căsătoriei, fapt ce exprimă nu doar o determinare obiectivă, ce ţine de resursele financiare ale statului care influenţează stabilirea criteriilor şi limitelor de acordare a drepturilor de asigurări sociale, dar şi intenţia de a proteja viaţa de familie întemeiată pe căsătorie. Or, aşa cum reiese şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cea a Curţii Europene de Justiţie a Uniunii Europene, legiuitorul naţional se bucură de libertatea de a stabili reglementări prin care să susţină relaţiile de familie întemeiate pe căsătorie şi care conferă drepturi specifice soţilor. Curtea a apreciat că, în măsura în care ar încuraja asimilarea relaţiilor de concubinaj relaţiilor dintre soţi în vederea stabilirii dreptului la pensie de urmaş, legiuitorul ar relativiza importanţa cerinţei referitoare la durata căsătoriei, fragilizând protecţia acordată acestei instituţii. Astfel, soţul supravieţuitor ar putea folosi perioada în care a trăit cu fostul soţ înainte de căsătorie pentru a reduce, în fapt, numărul de ani de căsătorie necesari obţinerii pensiei de urmaş, acesta devenind o condiţie derizorie. În plus, dacă ar admite că numărul de ani de căsătorie prevăzut de lege pentru a obţine pensia de urmaş poate fi complinit prin adăugarea perioadei trăite împreună în afara căsătoriei, instanţa de contencios constituţional s-ar substitui, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, legiuitorului, care, aşa cum s-a arătat mai sus, se bucură de competenţa exclusivă de a reglementa condiţiile de acordare a drepturilor de asigurări sociale ţinând cont atât de valorile sociale protejate, cât şi de resursele financiare disponibile. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.659/88/2018 şi constată că prevederile art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
