Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3), ale art. 6 alin. (1) lit. e) şi f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-28 din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Ion Samoilă şi Sevasta Samoilă în Dosarul nr. 250/2/2013*al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.847D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Dorin-Adrian Decianu şi, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, doamna consilier juridic Denisa Chiurtu, ambii cu delegaţii depuse la dosar. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că Legea nr. 176/2010 este neconstituţională în ansamblul său, deoarece nu conţine diferenţe semnificative faţă de conţinutul normativ al Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010. Pentru celelalte articole supuse controlului susţine că sunt trei motive pentru care excepţia trebuie admisă, şi anume: inversarea sarcinii probei, deoarece depinde de atitudinea persoanei dacă va contesta sau nu raportul de evaluare, în condiţiile în care acesta are efectele unui rechizitoriu; verificarea averii dobândite de o persoană anterior perioadei pentru care se face evaluarea, încălcându-se astfel art. 44 alin. (8) din Constituţie cu privire la prezumţia de dobândire licită a averii şi publicarea declaraţiilor de avere şi de interese pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Integritate, contrar celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010. 4. Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, făcând referire la deciziile nr. 203, 204, 207 şi 210 din 29 aprilie 2013. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prezumţia de dobândire licită a averii este una relativă, astfel că în situaţia în care Agenţia Naţională de Integritate face cercetări şi constată că averea nu a fost dobândită licit, va sesiza instanţa judecătorească, în faţa acesteia administrându-se probele prin care autorii combat cele reţinute, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea art. 44 alin. (8) din Constituţie. Verificările făcute de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la averea dobândită anterior sunt justificate de necesitatea cunoaşterii averii deţinute la momentul ocupării funcţiei. Se mai arată că sunt aplicabile şi cele reţinute prin deciziile nr. 401 din 8 octombrie 2013 şi nr. 299 din 28 aprilie 2015. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 250/2/2013*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3), ale art. 6 alin. (1) lit. e) şi f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Ion Samoilă şi Sevasta Samoilă într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva hotărârii prin care prima instanţă a admis acţiunea formulată de Agenţia Naţională de Integritate şi a dispus confiscarea unei sume de bani cu privire la care s-a constatat că este dobândită în mod nejustificat. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată, în esenţă, că prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a mai multor dispoziţii din Legea nr. 144/2007, iar prin Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 a constatat că dispoziţiile Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituţionale. 8. Se mai susţine că, din analiza conţinutului normativ al legii supuse controlului de constituţionalitate şi reţinut ca neconstituţional prin Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, reiese că între forma supusă controlului de constituţionalitate şi forma care produce efecte în speţa de faţă nu sunt deosebiri semnificative, practic, legiuitorul preluând soluţiile legislative din actul normativ declarat neconstituţional şi transpunându-le în Legea nr. 176/2010. Or, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, astfel că Parlamentul avea obligaţia de a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Întrucât legiuitorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie, se apreciază că Legea nr. 176/2010 în ansamblul său este contrară art. 147 coroborat cu art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. 9. Din coroborarea prevederilor art. 8 cu cele ale art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010 rezultă că sesizarea inspectorului de integritate, făcută în condiţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010, conduce la evaluarea în sine a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, care sunt activităţi ce intră în sfera de competenţă a organelor de cercetare penală. Sub acest aspect, se învederează faptul că în activităţile de evaluare efectuate de către inspectorii de integritate - în cadrul cărora se administrează şi se evaluează probe, se solicită orice informaţii necesare de la orice instituţie, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat, se efectuează expertize - urmate, potrivit art. 17, art. 19 şi art. 21 din Legea nr. 176/2010, de întocmirea unui raport de evaluare, cu efecte juridice similare unui rechizitoriu/unei hotărâri judecătoreşti, aspect ce contravine art. 1 alin. (4) şi (5), art. 21 alin. (4), art. 124 şi art. 126 din Constituţie. În acest context se apreciază că sarcina probei este răsturnată, cel care a primit raportul de evaluare trebuind să-şi dovedească nevinovăţia. În cazul necontestării acestui raport în justiţie, acesta rămâne definitiv şi produce consecinţe la fel ca o hotărâre judecătorească. 10. Prin activitatea desfăşurată în concret de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, practic, se evaluează şi se verifică averea dobândită înainte de începerea mandatului, aspect ce duce la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (8) coroborat cu alin. (9) din Constituţie, Agenţia Naţională de Integritate neputându-se substitui Comisiei de cercetare a averii demnitarilor, a magistraţilor şi a altor persoane cu funcţii de conducere prevăzute de Legea nr. 115/1996, deoarece s-ar ajunge la situaţia în care un act al unui organ administrativ-jurisdicţional să ducă chiar la încetarea mandatului Preşedintelui României, care se află în lista ce cuprinde categoriile de persoane care au obligaţia declarării averii şi a intereselor, aspect ce nu este prevăzut de Constituţie. De altfel, Constituţia prevede concret incompatibilităţile, durata mandatului şi condiţiile vacanţei funcţiei, interimatul sau suspendarea din funcţie, alte sancţiuni neputând fi reglementate prin lege infraconstituţională. Or, prin prevederile criticate, mandatul Preşedintelui poate fi afectat, ceea ce este contrar art. 83 din Constituţie 11. Autorii fac referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 148 din 16 aprilie 2003 şi nr. 799 din 17 iunie 2011, arătând că prin acestea s-a reţinut că prezumţia dobândirii licite a averii constituie una dintre garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate, în concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie. Totodată, Curtea a subliniat prin Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996 şi prin Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008 că reglementarea acestei prezumţii nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter. 12. Se arată că prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 453 din 16 aprilie 2008 şi nr. 415 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că măsura confiscării unor bunuri este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, adică în situaţii constatate, în condiţiile legii, ca reprezentând fapte cu un anumit grad de pericol social, şi că prevederile art. 46 din Legea nr. 144/2007 extind măsura confiscării de la bunurile dobândite ilicit şi cu privire la bunurile nejustificate, încălcând astfel prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie. 13. Autorii fac referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 453 din 16 aprilie 2008 şi arată că excepţia ridicată în prezenta cauză trebuie admisă pentru aceleaşi considerente, textele de lege criticate aducând atingere art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 21 alin. (4), art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9), art. 83, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1) şi (2) şi art. 147 din Constituţie. 14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totodată, se mai arată că motivele invocate de autori vizează, de fapt, aspecte de interpretare şi aplicare în concret a Legii nr. 176/2010, acestea urmând a fi verificate sub aspectul legalităţii de instanţa de contencios administrativ prin raportare la ansamblul prevederilor legale care au incidenţă în materie. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, precizând că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior şi reţinut prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 401 din 8 octombrie 2013 şi nr. 299 din 28 aprilie 2015. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorilor excepţiei, ale reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, în ansamblul său, precum şi, în special, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3), ale art. 6 alin. (1) lit. e) şi f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-28 din Legea nr. 176/2010, care aveau următorul cuprins: art. 1 alin. (1) referitor la categoriile de persoane care au obligaţia declarării averii şi a intereselor şi alin. (3) privind activitatea de evaluare desfăşurată de Agenţia Naţională de Integritate; art. 6 alin. (1) lit. e) privind atribuţia persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese de a asigura afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi declaraţiilor de interese şi lit. f) referitor la obligaţia acestora de a trimite Agenţiei Naţionale de Integritate, în vederea îndeplinirii atribuţiilor de evaluare, copii certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese depuse în termen de 10 zile; art. 8 alin. (2) privind desfăşurarea activităţii de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor care fac obiectul legii, conform prevederilor acesteia; art. 10 referitor la activităţile desfăşurate de inspectorii de integritate; art. 11 alin. (2) privind activitatea ce constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice, art. 12 alin. (1) privind sesizarea din oficiu sau de către orice persoană fizică sau juridică şi alin. (2) referitor la modalităţile prin care realizează sesizarea din oficiu, respectiv pe baza unui raport de sesizare întocmit de preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate ori pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; art. 13-19 şi art. 20-26 care fac parte din secţiunea a 2-a - Evaluarea averii, respectiv secţiunea a 3-a - Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor; art. 27 referitor la sancţiunea nerespectării obligaţiei de a răspunde solicitărilor Agenţiei Naţionale de Integritate şi instanţa competentă să decidă aplicarea acesteia, precum şi calea de atac împotriva hotărârii instanţei şi art. 28 referitor la săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii de către persoanele care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului. 20. Curtea observă că art. 26 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 176/2010 a fost modificat prin art. 634 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fără a păstra soluţia legislativă, iar lit. i) a fost abrogată prin art. 634 punctul 2 din acelaşi act normativ. În consecinţă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra art. 26 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 176/2010 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. 21. Referitor la prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea observă că prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, a constatat că dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Curtea reţine că în prezenta cauză prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 au fost criticate din altă perspectivă, astfel încât acestea vor fi supuse controlului de constituţionalitate. 22. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, alin. (5) cu privire la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (2) referitor la supremaţia legii, art. 21 alin. (4) referitor la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 44 alin. (8) şi (9) referitor la prezumţia de dobândire licită a averii şi la confiscarea bunurilor numai în condiţiile legii, art. 83 privind durata mandatului Preşedintelui, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi alin. (2) privind stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată şi în art. 147 alin. (1) referitor la efectele deciziilor de admitere ale Curţii Constituţionale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul Ion Samoilă deţinea calitatea de primar, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 176/2010, astfel că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 1-29 şi pct. 31-39 nu au incidenţă în cauză, reglementând cu privire la alte categorii de persoane care au obligaţia declarării averii şi a intereselor. Totodată, Curtea reţine că art. 20, art. 21, art. 22 alin. (3) şi (4) şi art. 23-26 din Legea nr. 176/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, care reglementează cu privire la evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care s-a procedat la evaluarea averii, respectiv a declaraţiilor de avere (sub imperiul art. 13-19 din Legea nr. 176/2010), iar nu la verificarea conflictului de interese sau a incompatibilităţii. 24. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 1-29 şi pct. 31-39, art. 20, art. 21, art. 22 alin. (3) şi (4) şi ale art. 23-26, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. 25. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) pct. 30 şi alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e) şi f), art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 27 şi 28 din Legea nr. 176/2010, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. 26. Astfel, prima critică este formulată la modul general şi priveşte neconstituţionalitatea în ansamblu a Legii nr. 176/2010, întrucât aceasta ar contraveni art. 147 coroborat cu art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece prin Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, devenită după publicare Legea nr. 176/2010, a fost declarată neconstituţională în controlul a priori exercitat de Curte. Curtea urmează să respingă această critică observând că, după pronunţarea Deciziei nr. 1.018 din 19 iulie 2010, legea menţionată a fost supusă procedurii de reexaminare şi, în general, a fost pusă în acord cu respectiva decizie. 27. Cea de-a doua critică de neconstituţionalitate priveşte faptul că din coroborarea prevederilor art. 8 cu cele ale art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010 rezultă că sesizarea inspectorului de integritate, făcută în condiţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010, conduce la evaluarea în sine a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, care sunt activităţi ce intră în sfera de competenţă a organelor de cercetare penală, aspect ce contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 21 alin. (4), art. 124 şi art. 126 din Constituţie. 28. Cu privire la aceste susţineri, Curtea observă cele reţinute prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, şi Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, potrivit cărora Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate administrativă şi în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. 29. Cea de-a treia critică priveşte încălcarea art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie. Curtea reţine că prin Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 septembrie 2019, paragrafele 33 şi 34, a făcut trimitere la jurisprudenţa sa, reţinând că şi această critică este neîntemeiată, deoarece prin textele criticate se instituie controlul averii numai în cazul în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcţie şi averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei se constată diferenţe vădite şi există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite. Curtea a observat că, pe de o parte, textele criticate stabilesc doar premisele declanşării controlului averii, nu şi ale angajării răspunderii juridice, iar, pe de altă parte, că problema existenţei dovezilor certe intră în sfera de aplicare a legii, care este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Aşadar, Curtea a reţinut că susţinerea autorilor excepţiei în sensul că textele analizate instituie o prezumţie de dobândire ilicită a averii care constituie o condiţie suficientă pentru declanşarea procedurii de control şi pentru angajarea răspunderii şi aplicarea sancţiunilor este neîntemeiată. Totodată, Curtea a reţinut că art. 44 alin. (9) din Constituţie nu exclude confiscarea averii în privinţa căreia instanţa de judecată stabileşte că a fost dobândită ilicit şi că, din coroborarea alin. (8) şi alin. (9) ale art. 44 din Legea fundamentală, reiese că pot exista şi alte cazuri de confiscare, în afară de cel al bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii. 30. Referitor la răsturnarea sarcinii probei, prin Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, paragraful 26, Curtea a reţinut că, în principiu, persoanele cărora li se evaluează averea cunosc exact conţinutul declaraţiilor depuse, astfel că pot să explice menţiunile din cuprinsul acestora. De altfel, din prevederile legii conform cărora inspectorul de integritate are obligaţia de a invita persoana verificată pentru a prezenta un punct de vedere nu se înţelege că aceasta se limitează la o singură prezentare a persoanei verificate, ci, aflând care sunt informaţiile pe care trebuie să le clarifice, aceasta va putea să revină cu date şi lămuriri suplimentare. Relevante sub acest aspect sunt, de asemenea, şi prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care prevăd că persoana supusă evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare, dar şi cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, potrivit cărora, pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferenţele semnificative, poate fi efectuată o expertiză extrajudiciară, potrivit legii, cu acordul persoanei a cărei avere este supusă evaluării, aceasta având dreptul să îşi aleagă un expert asistent (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 29 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 11 martie 2013). 31. În final, Curtea reţine că dispoziţiile art. 23 alin. (11) şi ale art. 83 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, deoarece conţinutul normativ al textelor criticate nu reglementează în sfera prezumţiei de nevinovăţie şi a duratei mandatului Preşedintelui. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 1-29 şi pct. 31-39, ale art. 20, art. 21, art. 22 alin. (3) şi (4) şi ale art. 23-26 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepţie ridicată de Ion Samoilă şi Sevasta Samoilă în Dosarul nr. 250/2/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum şi, în special, dispoziţiile art. 1 alin. (1) pct. 30 şi alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e) şi f), ale art. 8 alin. (2), art. 10, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19, art. 22 alin. (1) şi (2) şi ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
