Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 387 din 17 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 387 din 17 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 65 din 27 ianuarie 2025

Comenteaza legea


┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache    │- preşedinte          │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan  │- judecător           │
│Licu             │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana    │- judecător           │
│Scântei          │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan    │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina     │- judecător           │
│Tănăsescu        │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila     │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│-                     │
│Krupenschi       │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Adela Iliana Albu şi alţii în Dosarul nr. 2.787/2/2022 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.170D/2022.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.316D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Mirela Iatan în Dosarul nr. 1.144/87/2022 al Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, şi în Dosarul nr. 2.384D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Lucia Mirela Ardelean şi alţii în Dosarul nr. 4.333/107/2021 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, preşedintele Curţii pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor anterior strigate. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura procesuală propusă. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.316D/2022 şi nr. 2.384D/2022 la Dosarul nr. 2.170D/2022, care este primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că susţinerile autorilor nu vizează o problemă de constituţionalitate a textelor criticate, ci de interpretare a acestora, analizată, de altfel, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care a stabilit, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, că drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare au natura juridică a unor despăgubiri, cuantumul acestor despăgubiri fiind supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 6 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.787/2/2022, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.170D/2022 şi a fost ridicată de Adela Iliana Albu şi alţii într-o cauză având ca obiect anularea unor ordine de salarizare emise de Ministerul Justiţiei.
    8. Prin Încheierea din 29 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.144/87/2022, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.316D/2022 şi a fost ridicată de Mirela Iatan într-o cauză având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale personalului din justiţie.
    9. Prin Încheierea din 13 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.333/107/2021, Tribunalul Alba - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.384D/2022 şi a fost ridicată de Lucia Mirela Ardelean şi alţii într-o cauză având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale personalului din justiţie.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu ţin cont de drepturile câştigate în mod definitiv prin hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind astfel contrare prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4), ale art. 41, ale art. 44 alin. (1), ale art. 124 şi 126 din Legea fundamentală, dar şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele hotărârilor judecătoreşti, autoritatea de lucru judecat, principiul statului de drept şi al separaţiei puterilor în stat (Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016). Autorii excepţiei susţin, în acest sens, că, în temeiul textelor de lege criticate, începând cu data de 1 ianuarie 2018 nu s-a mai dat eficienţă hotărârilor judecătoreşti definitive favorabile prin care s-a stabilit un drept de salarizare cu caracter general, respectiv valoarea de referinţă sectorială (VRS) raportat la care se calculează în sistemul de justiţie indemnizaţia de încadrare.
    11. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, Curtea Constituţională a stabilit că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare au aplicabilitate generală, prin raportare la întreaga familie ocupaţională „Justiţie“, spre deosebire de alte hotărâri judecătoreşti prin care se recunosc anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare. Or, în aceeaşi decizie, Curtea precizează că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărârile judecătoreşti de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice contravine art. 124 şi 126 din Constituţie.
    12. În raport şi cu această decizie a instanţei constituţionale, care evidenţiază necesitatea ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referinţă sectorială unice. Faptul că la nivelul instanţelor judecătoreşti există o abordare unitară cu privire la acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie“ a fost confirmat şi de instanţa supremă, care, din acest motiv, a respins ca inadmisibilă sesizarea pentru a pronunţa în acest sens o hotărâre prealabilă (Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).
    13. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei) şi a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009), drepturile salariale, deşi nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, sunt asimilate acestora şi se bucură de protecţia constituţională acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Anulând drepturile dobândite prin hotărâri judecătoreşti definitive la stabilirea drepturilor salariale, puterea legiuitoare (Parlamentul) şi cea executivă (Guvernul) au interferat şi au afectat în mod evident puterea judecătorească, încălcând principiul separaţiei puterilor în stat stabilit de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    15. În concret, textele de lege criticate încalcă principiile drepturilor câştigate, egalităţii şi importanţei sociale a muncii, iar prin gradul ridicat de imprevizibilitate dau posibilitatea unor interpretări judiciare diferite, creând discriminare între persoane care aparţin aceleiaşi categorii profesionale.
    16. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.170D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că, prin Ordinul de salarizare nr. 6.245/C din 30 decembrie 2021, pârâtul Ministerul Justiţiei, în considerarea Deciziei civile nr. 3.021 din 20 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi pentru a asigura un sistem de salarizare conform principiului nediscriminării şi egalităţii, a stabilit drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi al asistenţilor judiciari, cu luarea în calcul a unui VRS de 605,225. Însă, prin efectul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu sunt recunoscute pe deplin efectele hotărârilor judecătoreşti ce au stat la baza emiterii acestui ordin, aspect de natură să contravină şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.
    17. Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal apreciază, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.316D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
    18. Tribunalul Alba - Secţia I civilă apreciază, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.384D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu următorul conţinut:
    - Art. 1 alin. (3): „(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.“;
    – Art. 9: „Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, precum şi pentru funcţiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX.“;
    – Art. 38 alin. (6): „(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“

    23. Textele din Constituţie invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la principiul statului de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi, respectiv, la principiul legalităţii în componenta privind calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 alin. (1) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, precum şi a creanţelor asupra statului, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 - Instanţele judecătoreşti. De asemenea, prin prisma art. 20 din Constituţie, autorii excepţiilor consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 conţin norme generale şi comune prin care legiuitorul determină obiectul de reglementare al actului normativ atacat, şi anume stabilirea drepturilor salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului, prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol. În strânsă legătură cu obiectul de reglementare astfel fixat, art. 9 stabileşte în continuare faptul că în anexele nr. I-IX din aceeaşi lege sunt prevăzute salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, precum şi pentru funcţiile de demnitate publică.
    25. Or, adoptarea unui act normativ unitar în domeniul salarizării şi reglementarea unor măsuri de politică legislativă în acest domeniu reprezintă în exclusivitate atributul legiuitorului, conferit prin Constituţie [art. 73 alin. (3)], astfel că autorii excepţiei, în calitate de personal plătit din fonduri publice, nu pot contesta autoritatea de reglementare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, care, prin conţinutul normativ mai sus arătat, nu contravin niciunei prevederi constituţionale dintre cele invocate în motivarea excepţiei.
    26. În realitate, autorii excepţiei contestă o situaţie de fapt nefavorabilă, cauzată, în esenţă, de aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, care stabilesc un plafon al salariilor de bază, al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi al indemnizaţiilor de încadrare în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, acestea sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 prin aceeaşi Lege-cadru nr. 153/2017 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate. În această ipoteză, drepturile salariale se acordă la nivelul celui stabilit pentru anul 2022. Autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de faptul că, în virtutea acestui text de lege, nu pot fi puse integral în executare hotărâri judecătoreşti definitive favorabile prin care a fost stabilită valoarea de referinţă sectorială pentru familia ocupaţională „Justiţie“, drepturile salariale stabilite prin acte administrative ale angajatorilor fiind plafonate în ceea ce priveşte cuantumul prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    27. Curtea Constituţională a mai analizat, în jurisprudenţa sa, critici de neconstituţionalitate similare, referitoare la dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 (de exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020, Decizia nr. 763 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 19 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 585 din 23 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1240 din 29 decembrie 2021).
    28. Relevantă în cauză este Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, prin care, respingând critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea a statuat că stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, al indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice (paragraful 37 din Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019).
    29. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, soluţia legislativă înscriindu-se în marja de apreciere a legiuitorului cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Faptul că, prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale, anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situaţii apreciate ca fiind defavorabile, în raport cu alte categorii de personal ale căror venituri cresc, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea prevederilor art. 38 alin. (6), de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situaţia obiectiv diferită a diverselor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, aşadar, un tratament juridic diferit (Decizia nr. 585 din 23 septembrie 2021, precitată, paragraful 37).
    30. Curtea a reiterat, în paragraful 38 al Deciziei nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).
    31. De asemenea, Curtea a statuat (în paragraful 39 al Deciziei nr. 700 din 31 octombrie 2019) că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15.
    32. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului (paragraful 40 din Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019).
    33. Prin urmare, Curtea a stabilit, în jurisprudenţa mai sus indicată, că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au un caracter tehnic şi urmăresc reglarea în timp a unor disfuncţionalităţi existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a dispune în mod concret nici în sensul reducerii, nici în sensul majorării salariilor.
    34. În cauza de faţă, autorii excepţiei au reclamat neconstituţionalitatea art. 38 alin. (6) în contextul aplicării acestui text de lege prin acte administrative ale angajatorilor de stabilire a drepturilor salariale în raport cu o anumită valoare de referinţă sectorială stabilită prin hotărâri judecătoreşti definitive favorabile angajaţilor.
    35. Or, neconstituţionalitatea unui text legal reprezintă o dimensiune intrinsecă acestuia, independentă de orice act de aplicare concretă de la un caz la altul. Curtea Constituţională nu are competenţă în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare şi aplicare a textelor normative incidente într-o speţă, aceasta aparţinând autorităţilor angajatoare sau, în cele din urmă, instanţelor judecătoreşti, iar în caz de neaplicare unitară, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în virtutea art. 126 alin. (3) din Constituţie.
    36. În acest sens, cu referire la interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat deciziile nr. 3 şi nr. 4 din 11 martie 2024. Reiterând jurisprudenţa sa în materia salarizării, instanţa supremă, făcând referire şi la jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale - Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată -, a subliniat (paragraful 69 din Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 pentru admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024) că, pentru justa interpretare a dispoziţiilor legale incidente, este necesar să se ţină seama de distincţia esenţială dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor, cu referire particulară la valoarea de referinţă sectorială şi la coeficientul de multiplicare. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale „Justiţie“, în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau al parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată, în timp ce coeficienţii de multiplicare sunt distincţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari.
    37. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit, în paragraful 71 al aceleiaşi Decizii nr. 3 din 11 martie 2024, că elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. În acord cu aceste considerente, instanţa supremă a conchis în continuare (paragraful 85) că valoarea de referinţă sectorială nu poate fi vizată de aplicarea plafonului legal la care se referă art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    38. Aşadar, Curtea constată că problema de drept supusă controlului de constituţionalitate de autorii prezentei excepţii reprezintă, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, de competenţa instanţei supreme, asupra căreia aceasta s-a şi pronunţat, de altfel, ceea ce determină respingerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.
    39. Mai mult, ulterior pronunţării Deciziei nr. 3 din 11 martie 2024 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi în aplicarea acesteia, instanţa de judecată care a sesizat instanţa constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.170D/2022 a admis în parte acţiunea reclamanţilor, capătul de cerere privind eliminarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind respins ca rămas fără obiect.
    40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Adela Iliana Albu şi alţii în Dosarul nr. 2.787/2/2022 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Mirela Iatan în Dosarul nr. 1.144/87/2022 al Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi de Lucia Mirela Ardelean şi alţii în Dosarul nr. 4.333/107/2021 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Alba - Secţia I civilă.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia-Margareta Krupenschi

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 387 din 17 septembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 387 din 17 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 387 din 17 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice