Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Fotbal Club Universitatea Craiova - S.A. (în insolvenţă) şi de Societatea Valorificare Creanţe - S.R.L. (în faliment) în Dosarul nr. 25.171/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.065D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru părţile Club Sportiv U Craiova - S.A., Club Sportiv Universitatea din Craiova şi Mihai Rotaru, domnul avocat Mihai Maxim, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc autoarele excepţiei de neconstituţionalitate şi celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 80D/2019, având un obiect identic al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Minodora Cimpu în Dosarul nr. 15/318/2017 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 80D/2019, partea Gheorghe Cimpu a depus la dosar note scrise, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.065D/2018 şi nr. 80D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispune conexarea Dosarului nr. 80D/2019 la Dosarul nr. 2.065D/2018, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 462 din 11 iulie 2019. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, concretizată, cu titlu exemplificativ, prin Decizia nr. 870 din 26 noiembrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 28 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 25.171/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Fotbal Club Universitatea Craiova - S.A. (în insolvenţă) şi de Societatea Valorificare Creanţe - S.R.L. (în faliment) cu prilejul soluţionării unei cereri de recuzare. 10. Prin Încheierea nr. 161 din 7 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15/318/2017, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Minodora Cimpu cu prilejul soluţionării unei cereri de completare a unei încheieri de recuzare, pronunţată de Tribunalul Gorj. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că norma de lege criticată este imprecisă şi inadecvată, întrucât utilizează expresia „când există alte elemente“, lăsând la aprecierea magistratului învestit cu cerere de recuzare posibilitatea de a stabili în mod arbitrar elementele care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea unui alt coleg magistrat, creându-se în acelaşi timp posibilitatea de a se înlătura elemente obiective care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea unui alt coleg magistrat. Apreciază astfel că art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă este neconstituţional dacă este interpretat în sensul în care această dispoziţie exclude din sfera elementelor întemeiate ce nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului menţiunile neadevărate făcute de judecător în înscrisurile acestuia, raportat la ceea ce se regăseşte în dosar. 12. În ceea ce priveşte garanţia de imparţialitate, privită din perspectiva art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, învederează faptul că instanţa de la Strasbourg indică faptul că imparţialitatea unui tribunal trebuie determinată potrivit unui demers subiectiv şi unuia obiectiv, analizate în raport cu fiecare magistrat din complet (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Klein şi alţii împotriva Olandei). Instanţa europeană ridică la rang de principiu necesitatea existenţei până şi a aparenţei de imparţialitate, necesară pentru a nu afecta încrederea publică pe care, într-o societate democratică, trebuie să o inspire instanţele judecătoreşti (Hotărârea din 25 iunie 1992, pronunţată în Cauza Thorgeirson împotriva Islandei). 13. Or, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă nu stabilesc cu certitudine faptul că situaţiile în care judecătorul nu asigură părţilor din proces principiul contradictorialităţii în raport cu toate observaţiile pertinente formulate într-o cauză pendinte reprezintă elemente ce înlătură prezumţia de imparţialitate. Cu toate că norma criticată urmăreşte un scop legitim, iar principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă, în speţă există posibilitatea ca norma criticată să fie interpretată în mod arbitrar chiar şi în situaţia în care motivele mai sus referite afectează în substanţa sa imparţialitatea de care se bucură magistratul judecător (aşa cum este apreciată aceasta din punct de vedere subiectiv şi, respectiv, obiectiv). 14. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.065D/2018, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât criticile invocate vizează, în realitate, interpretarea prevederilor legale din Codul de procedură civilă, respectiv omisiunea legiuitorului de a stabili situaţiile susceptibile de a înlătura imparţialitatea judecătorului. Or, aceste aspecte ce ţin de modul de aplicare şi de interpretare a normelor criticate nu pot fi convertite în vicii de constituţionalitate menite să justifice contrarietatea acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate. 15. Tribunalul Gorj - Secţia I civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 80D/2019, apreciază că prevederile criticate din Codul de procedură civilă nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Instanţa observă că prin criticile formulate se urmăreşte, pe de o parte, să fie reglementat un nou motiv de recuzare şi, de asemenea, să fie enumerate în conţinutul textului criticat elementele care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, aspecte care intră însă în competenţa legiuitorului, iar, pe de altă parte, se solicită instanţei constituţionale să stabilească dacă poate fi apreciată ca motiv de recuzare, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă, acea situaţie în care judecătorul a făcut menţiuni neadevărate în înscrisuri. Or, acest ultim aspect priveşte modalitatea de aplicare şi interpretare a legii, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii (…): 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.“ 20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea normei juridice, ale art. 11 alin. (1), potrivit cărora „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.“, şi ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborate cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) care consacră dreptul la apărare, ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi celor ale art. 126 - Instanţele judecătoreşti. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate din Codul de procedură civilă au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 399 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 12 august 2019, Decizia nr. 462 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 28 octombrie 2019, Decizia nr. 552 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2020, sau Decizia nr. 870 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 februarie 2021, decizii prin care Curtea a constatat constituţionalitatea acestor prevederi în raport cu criticile formulate. 22. Curtea reţine astfel că prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă instituie cazuri de incompatibilitate a judecătorilor, precum şi reguli privind recuzarea. Aceste prevederi respectă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii, iar posibilitatea de a formula o cerere de recuzare, atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea persoanei recuzate, constituie o garanţie a asigurării imparţialităţii şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil şi chiar protejează persoana care formulează cererea de recuzare, legiuitorul neputând enumera exhaustiv toate cazurile concrete în care pot interveni motive de recuzare pentru lipsa de imparţialitate. 23. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, paragraful 35). În acelaşi sens, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. În plus, nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, întro măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 24. Analizând din această perspectivă textul de lege criticat, prin deciziile precitate, Curtea a reţinut că acesta reglementează un caz de incompatibilitate a judecătorului, respectiv cazul în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin art. 42 pct. 1-12 din Codul de procedură civilă, ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa. În legătură cu susţinerile referitoare la lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea a reţinut că acesta nu trebuie analizat în mod izolat, ci în corelaţie cu celelalte 12 puncte cuprinse în aceeaşi prevedere legală, care reglementează tot atâtea elemente concrete care pot conduce la incompatibilitatea judecătorului. Din acest punct de vedere, includerea la pct. 13 şi a „altor elemente“ care pot naşte îndoieli cu privire la imparţialitate reprezintă o veritabilă normă de protecţie a persoanei care formulează cererea de recuzare, prin lărgirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete care pot fi probate, de către persoana interesată, de natură a prilejui îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului. 25. Aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa citată a Curţii Constituţionale sau în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, astfel încât legiuitorul nu are posibilitatea să enumere toate cazurile în care poate interveni incompatibilitatea judecătorului. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 47, precum şi Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la principiul legalităţii, în componenta sa privind calitatea legii. 26. De asemenea, în jurisprudenţa sa mai sus menţionată, referitor la cererea de recuzare, Curtea a stabilit că judecarea acesteia nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin aceasta legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului liber la justiţie. 27. Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată“, iar judecătorul sau părţile sunt ascultate numai „dacă se apreciază că este necesar“, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Potrivit doctrinei, momentul la care partea interesată a cunoscut existenţa motivului de recuzare constituie o împrejurare de fapt, care va fi apreciată de instanţa care soluţionează cererea. Însă, pentru a evita abuzul, partea trebuie să probeze nu doar cazul de incompatibilitate, ci şi împrejurările în care a luat cunoştinţă de acesta, astfel încât să se poată determina când a aflat că judecătorul este incompatibil. Aşadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii reprezintă o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile şicanatorii, de natură să tergiverseze soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei. Legiuitorul, asigurând dreptul la apărare al părţilor, a mai prevăzut la art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, iar când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3), şi nici dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie. 28. Curtea a constatat totodată că textul de lege criticat din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură, prin intermediul cărora legiuitorul a instituit cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu dispoziţiile art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Fotbal Club Universitatea Craiova - S.A. (în insolvenţă) şi de Societatea Valorificare Creanţe - S.R.L. (în faliment) în Dosarul nr. 25.171/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, precum şi de către Minodora Cimpu în Dosarul nr. 15/318/2017 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
