Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de primarul municipiului Cluj-Napoca şi statul român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.826/117/2015* al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 627D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează faptul că partea Bonis Gyorgy a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că prevederile legale criticate au mai format obiectul unei excepţii motivate în mod identic, ridicată de acelaşi autor, care a fost soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 455 din 24 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.826/117/2015*, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de primarul municipiului Cluj-Napoca şi statul român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care impun în sarcina unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror alte entităţi, altele decât statul român, să acorde bunuri imobile deţinute în proprietate privată sau publică în compensare pentru imobilele preluate abuziv care nu pot fi restituite în natură. Se arată că, odată cu pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei nr. 12 din 14 mai 2018, această obligaţie devine foarte împovărătoare, întrucât bunurile care pot fi acordate în compensare nu se limitează la lista întocmită de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă persoana îndreptăţită face dovada caracterului disponibil al acestora, ci este obligatoriu să fie acordate în compensare orice bunuri aflate în patrimoniul entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi care, teoretic, pot fi considerate disponibile în vederea acordării în compensare. Se susţine că este încălcat astfel principiul ocrotirii egale a proprietăţii private, întrucât unităţile administrativ-teritoriale sau alte entităţi învestite, altele decât statul român, sunt obligate de instanţa judecătorească să cedeze propriul drept de proprietate privată pentru stingerea unor obligaţii care nu le revin lor. Se apreciază, în acest sens, că ar fi vorba despre o dare în plată cu bunuri aparţinând unor terţi faţă de raportul obligaţional preexistent, în care statul român este debitor al obligaţiei de a despăgubi persoanele îndreptăţite pentru imobilele preluate în mod abuziv în timpul regimului comunist. Or, în situaţia acordării de bunuri imobile în compensare, terţii faţă de acest raport juridic preexistent devin obligaţi să cedeze dreptul lor de proprietate privată în vederea stingerii unor obligaţii aparţinând statului român. În acest cadru legislativ, statul român poate dispune în mod arbitrar de dreptul de proprietate privată al entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, prin oferirea posibilităţii persoanelor îndreptăţite de a alege din bunurile aflate în patrimoniul acestora, dreptul de proprietate privată al oricărei entităţi, alta decât statul român, fiind lipsit de orice protecţie juridică. 6. Se invocă şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 871 din 9 octombrie 2007 cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, act normativ care reglementa un transfer silit de proprietate, nesocotind prevederile referitoare la expropriere consacrate de art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Constituţională a constatat că se instituia obligaţia consiliilor judeţene sau locale de a întocmi o listă completă a spaţiilor cu destinaţia menţionată şi de a scoate la vânzare toate bunurile în cauză şi a apreciat că, prin înlăturarea posibilităţii autorităţilor publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, se încalcă dreptul acestora de exercitare a prerogativei dispoziţiei, ca atribut ce ţine de esenţa dreptului de proprietate. 7. Totodată, se arată că ingerinţa în gestionarea bunurilor aflate în proprietatea municipalităţii ar reprezenta şi o încălcare a principiului autonomiei locale, astfel cum este prevăzut de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. 8. Tribunalul Cluj - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că entităţile învestite cu soluţionarea cererilor de retrocedare sunt persoane juridice de drept public care acţionează în numele statului. Prin urmare, pârâţii nu pot susţine că ar fi terţi faţă de obligaţia statului român de a-i despăgubi pe foştii proprietari şi în această situaţie nu se poate vorbi despre o veritabilă cedare a propriului drept de proprietate în vederea stingerii unei datorii a unei alte persoane, respectiv a statului român. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, prin legislaţia în materia reconstituirii dreptului de proprietate, autorităţile administraţiei publice locale au primit competenţa delegată de a decide conform legii restituirea bunurilor, inclusiv prin compensare de bunuri prin echivalent, ca modalitate de reconstituire a dreptului de proprietate. Astfel, nu se susţine afirmaţia autorilor conform căreia unităţile administrativ-teritoriale nu ar trebui să se subroge competenţei statului de a dispune reconstituirea dreptului de proprietate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că se critică, în realitate, doar teza întâi a art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care are următorul conţinut: „(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (...).“ 14. Textul de lege citat este criticat în interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 14 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 6 iulie 2018, potrivit căreia, „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, pot fi acordate în compensare şi alte bunuri decât cele menţionate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă persoana îndreptăţită face dovada caracterului disponibil al acestora“. 15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi în art. 120 alin. (1) privind principiul autonomiei locale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea arată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă, constatând constituţionalitatea acestora, prin prisma unor critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 455 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1088 din 17 noiembrie 2020, paragrafele 14-40, Curtea a reţinut, în esenţă, că motivarea pretinsei neconstituţionalităţi pe ideea încălcării dreptului de proprietate privată a entităţii deţinătoare, care ar fi forţată să acopere o datorie a statului cu bunuri din patrimoniul propriu, porneşte de la o premisă eronată, aceea a calităţii de terţ absolut a entităţii învestite cu soluţionarea cererii faţă de raportul obligaţional stabilit între stat şi persoana îndreptăţită. În realitate, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, şi anume prin Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, paragraful 32, unitatea deţinătoare, indiferent de regimul său juridic, şi statul formează un corp procesual unitar în concepţia legiuitorului, iar prin Decizia nr. 496 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 13 noiembrie 2018, paragraful 18, Curtea a reţinut că entitatea deţinătoare a bunului este inclusă de lege în mecanismul care concură la realizarea dreptului de proprietate privată al persoanei care se consideră îndreptăţită, prin analizarea şi recunoaşterea acestuia, acolo unde este cazul, şi formularea de propuneri de restituire în natură sau în echivalent, atunci când restituirea în natură nu este posibilă. 17. Pornind de la aceeaşi idee, a unităţii funcţionale sub aspect procesual a statului şi a entităţilor învestite, Curtea a constatat (paragraful 24 din Decizia nr. 455 din 24 iunie 2020, precitată) că soluţia legislativă potrivit căreia entităţile menţionate trebuie să compenseze imposibilitatea restituirii în natură a bunului imobil prin oferirea unor alte bunuri de aceeaşi valoare este pe deplin justificată, chiar dacă bunurile respective se găsesc în proprietatea privată a acestora. Explicaţia rezidă în faptul că statul român s-a angajat să corijeze situaţiile generate de abuzurile săvârşite de autorităţile regimului comunist cu privire la trecerea forţată şi arbitrară a unor bunuri imobile din patrimoniul persoanelor fizice şi juridice în cel al statului. Or, în condiţiile în care, după naţionalizarea generalizată din anii 1948-1950, aceste bunuri au intrat în proprietatea statului, care, ulterior, a transferat proprietatea asupra acestora unor „unităţi cooperatiste“ sau unor „organizaţii obşteşti“, cu toate consecinţele benefice ale utilizării lor, este firesc ca actualele entităţi succesoare, care s-au bucurat de avantajele rezultate din actul abuziv al statului român totalitar, să fie ţinute să contribuie la realizarea efectivă a amplului proces reparatoriu iniţiat de legiuitorul român după reaşezarea întregii vieţi statale pe fundamente democratice, în spiritul respectului drepturilor fundamentale şi al asigurării garanţiilor necesare exercitării acestora. 18. Faptul că legiuitorul a încredinţat competenţa de soluţionare a notificărilor înseşi unităţilor deţinătoare, consacrând normativ şi obligaţia acestora de a oferi în compensare bunuri disponibile de valoare echivalentă aflate în patrimoniul acestora, reflectă preocuparea pentru eficientizarea mecanismului procedural, prin implicarea directă a subiectului de drept în patrimoniul căruia se află ori s-au aflat bunurile revendicate. Sarcina restituirii în natură sau a acordării de bunuri în compensaţie a fost atribuită unităţilor deţinătoare în considerarea aceleiaşi legături indisolubile existente între acestea şi stat sub aspectul finalităţii procesului reparator la care a făcut referire Curtea Constituţională în jurisprudenţa mai sus citată, fără să contravină prevederilor art. 44 din Constituţie. 19. Prin Decizia nr. 455 din 24 iunie 2020, paragrafele 30-32, Curtea Constituţională a apreciat că interpretarea dată de Înalta Curte prin Decizia nr. 12 din 14 mai 2018, în sensul că pot fi acordate în compensare inclusiv bunuri disponibile identificate de persoana îndreptăţită şi care nu au fost cuprinse în lista întocmită cu acest titlu de entitatea învestită, nu conferă caracter neconstituţional prevederilor de lege criticate. Desigur că, în ipoteza în care bunul solicitat nu mai poate fi restituit în natură, iar oferta de bunuri disponibile pe care entitatea învestită o face persoanei îndreptăţite pentru compensarea acelui bun nu este acceptată de aceasta, rămâne valabilă obţinerea, potrivit Legii nr. 165/2013, de despăgubiri prin puncte corespunzătoare valorii imobilului calculate prin raportare la grila notarială în vigoare la data intrării în vigoare a legii. Dar scopul legiuitorului a fost degrevarea bugetului statului de achitarea unor sume de bani considerabile, pentru a diminua presiunea financiară. De aceea, interpretarea dată de Înalta Curte este aptă să satisfacă deopotrivă interesul particular al persoanei îndreptăţite, prin crearea posibilităţii pentru aceasta de a obţine un bun care să reprezinte o compensaţie justă pentru pierderea suferită în timpul regimului comunist, dar, în acelaşi timp, să şi contribuie la menţinerea echilibrului bugetar prin evitarea efectuării de către stat a unei plăţi în bani (rezultaţi din transformarea punctelor corespunzătoare valorii bunului solicitat). Ca atare, în cursul soluţionării contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor entităţilor învestite, de respingere a restituirii în natură a bunului notificat, instanţele judecătoreşti competente pot fi chemate să aprecieze dacă şi în ce măsură bunuri neînscrise în lista întocmită de entitate, dar identificate de persoana îndreptăţită, pot fi într-adevăr considerate disponibile, pentru a fi acordate în compensare. În acest scop, instanţa va analiza disponibilitatea de la caz la caz, în funcţie de destinaţia şi utilizarea concretă a bunului în ansamblul activităţii entităţii notificate/unităţii deţinătoare, de incidenţa unei cauze de indisponibilizare dintre cele prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, de existenţa unei notificări pentru restituirea în natură a acelui imobil sau de orice alt aspect care determină grevarea de sarcini a imobilului. Mai mult, jurisprudenţa Înaltei Curţi a relevat faptul că aprecierea instanţelor este chiar mai nuanţată, în sensul că această analiză nu se rezumă la verificarea strict tehnică a acestor aspecte, ci vizează şi o particularizare la situaţia specifică a entităţii învestite, prin stabilirea destinaţiei concrete şi a utilităţii bunului în ansamblul activităţii acestei entităţi. 20. În consecinţă, Curtea Constituţională a apreciat că nu poate fi reţinută pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12 din 14 mai 2018. 21. În ceea ce priveşte invocarea în motivarea criticii de neconstituţionalitate a celor statuate în Decizia nr. 871 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 17 octombrie 2007, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical sunt neconstituţionale, Curtea a observat că nu prezintă relevanţă în soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, domeniul de aplicabilitate diferit reclamând cu necesitate reglementări distincte (Decizia nr. 455 din 24 iunie 2020, paragraful 34). 22. Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a principiului autonomiei locale, consacrat de art. 120 alin. (1) din Constituţie, întrucât exercitarea competenţelor specifice în conformitate cu acest principiu nu se realizează într-o totală independenţă, ci într-o manieră integrată în ansamblul statal, în sensul că autorităţile publice din unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia de a respecta totalitatea reglementărilor legale care devin incidente pe parcursul exercitării competenţelor acestora. Prin prisma problematicii care interesează în cauză, Curtea a reţinut că acordarea măsurilor reparatorii constând în atribuirea de bunuri sau servicii sau, după caz, refuzul de acordare a acestora ori neincluderea pe lista bunurilor disponibile a anumitor bunuri nu pot fi realizate în mod discreţionar, ci justificat, în coordonatele trasate de legea specială (Decizia nr. 455 din 24 iunie 2020, paragrafele 34-36). 23. În fine, Curtea a mai observat (paragraful 40 din aceeaşi decizie) că entităţile deţinătoare acţionează în virtutea unui cadru legislativ elaborat în scopul corijării unor nedreptăţi istorice, săvârşite de statul român în perioada regimului comunist prin privarea abuzivă de proprietate a unor persoane fizice şi juridice. În discuţie este interesul particular al persoanelor care sunt îndreptăţite la remedierea consecinţelor negative ale acţiunilor statului român din acea perioadă. Măsurile reparatorii consacrate de legiuitor, indiferent de natura acestora, nu se acordă în regim de putere, ci se înscriu în cadrul unor raporturi de drept civil stabilite între persoana îndreptăţită şi stat. Obligaţia de dezdăunare pe care statul şi-a asumat-o şi pe care, prin intermediul entităţilor deţinătoare, trebuie să o ducă la îndeplinire are fizionomia juridică a unei obligaţii de drept privat, raporturile juridice stabilite între persoana îndreptăţită şi stat fiind de natură privată, iar nu de drept public. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 800 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1273 din 22 decembrie 2020, şi nr. 421 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 9 octombrie 2023. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de primarul municipiului Cluj-Napoca şi statul român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.826/117/2015* al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 14 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
