Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea şi Marilena Ciocsan în Dosarul nr. 11.646/3/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.390D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 3.723D/2021 şi nr. 626D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea şi Marilena Ciocsan şi Victoria Ene (doar în Dosarul nr. 3.723D/2021) în dosarele nr. 807/1/2021/a1 şi nr. 11.278/3/2019/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă că părţile Gelu Manea, Carmen Manea şi Marilena Ciocsan au depus în toate cele trei dosare câte o cerere prin care solicită judecarea în lipsă. 6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.723D/2021 şi nr. 626D/2022 la Dosarul nr. 3.390D/2021. 7. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.723D/2021 şi nr. 626D/2022 la Dosarul nr. 3.390D/2021, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că liberul acces la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele de judecată şi la toate căile de atac. În materia supusă controlului de constituţionalitate, hotărârea judecătorească poate fi atacată cu apel, cale devolutivă de atac care dă posibilitatea instanţei să examineze cauza sub toate temeiurile de fapt şi de drept. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin încheierile din 5 octombrie 2021, din 23 noiembrie 2021 şi 1 martie 2022, pronunţate în dosarele nr. 11.646/3/2019/a1, nr. 807/1/2021/a1 şi nr. 11.278/3/2019/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie invocată de Gelu Manea, Carmen Manea şi Marilena Ciocsan (în dosarele nr. 3.390D/2021, nr. 3.723D/2021 şi nr. 626D/2022) şi de Gelu Manea, Carmen Manea, Marilena Ciocsan şi Victoria Ene (în Dosarul nr. 3.723D/2021) în cauze având ca obiect anularea unor acte ale Adunării Generale a Acţionarilor. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă principiul egalităţii în faţa legii. Astfel, există anumite diferenţieri în ceea ce priveşte căile de atac între materiile în care justiţiabilii îşi exercită drepturile în faţa instanţelor judecătoreşti sau a autorităţilor publice - drept societar, drept penal, drept civil -, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. 11. Scopul introducerii unei căi unice de atac în cazul acţiunilor promovate în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 este asigurarea celerităţii şi rapidităţii soluţionării acestui tip de litigii în materia societăţilor, însă celeritatea soluţionării definitive a acţiunilor în anularea hotărârilor adunării generale a acţionarilor nu poate constitui un criteriu obiectiv şi rezonabil care să justifice existenţa unui tratament diferenţiat aplicabil persoanelor care se încadrează în situaţii juridice identice. În acest context, se face trimitere la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, respectiv la Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016 şi Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003. Aşadar, celeritatea soluţionării cauzelor nu poate fi opusă dreptului de acces liber la justiţie în contextul materiei reprezentate de dreptul societar. 12. Scopul unei legi nu este acela de a asigura subiectului de drept doar o judecată rapidă prin eliminarea unei căi de atac, ci acela de a asigura o judecată completă, prin asigurarea liberului acces la justiţie, prin instituirea triplului grad de jurisdicţie, numai astfel putându-se realiza toate garanţiile pentru soluţionarea corectă şi legală a cauzei. 13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, în condiţiile în care chiar Curtea Constituţională a statuat că este competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Nu se poate susţine teza discriminării în măsura în care nu sunt sesizate diferenţe de tratament între cei care promovează cereri în justiţie şi care se află în aceeaşi situaţie juridică. 14. Accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Or, principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul a comunicat punctul său de vedere în dosarele nr. 3.390D/2021 şi nr. 3.723D/2021. Se arată că liberul acces la justiţie este un principiu constituţional ce nu are caracter absolut, însă limitările şi îngrădirile trebuie prevăzute expres de lege şi nu pot fi reglementate astfel încât să fie afectat dreptul în esenţa sa. Prin urmare, legiuitorul poate prevedea condiţii de exercitare a dreptului de acces la justiţie, asemenea condiţii nefiind de natură să constituie, per se, încălcări ale dreptului. Cu aplicabilitate specifică în cazul căilor de atac, legiuitorul poate opta pentru dublul grad de jurisdicţie cu privire la anumite cauze, fără a putea fi considerat că este încălcat liberul acces la justiţie. 17. Se mai invocă jurisprudenţa considerată relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015 şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, care au următoarea formulare: „Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului.“ 21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 834 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 6 iunie 2022, constatând că acestea sunt constituţionale. 23. Astfel, invocând propria jurisprudenţă, Curtea a reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale. Art.13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un singur grad de jurisdicţie. Totodată, s-a statuat că art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituţionalitate. 24. Curtea a reţinut că în noul Cod de procedură civilă recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). 25. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 26. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39). 27. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare de atac a recursului împotriva hotărârilor date de instanţele de apel, în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanţă, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). 28. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a mai reţinut că legiuitorul are o marjă de apreciere referitoare la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens sunt şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunţate în materie de carte funciară, şi Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26 (hotărâri pronunţate în materia insolvenţei), prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, adaptate specificului materiei în care sunt edictate (a se vedea şi Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 2 februarie 2022). 29. Curtea a mai reţinut că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 30. În acelaşi timp, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept“. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Aşadar, pentru toate argumentele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2). 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea şi Marilena Ciocsan şi Victoria Ene în dosarele nr. 11.646/3/2019/a1, nr. 807/1/2021/a1 şi nr. 11.278/3/2019/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
