Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, excepţie ridicată de Asociaţia Crescătorilor de Animale Ciurea 2008 în Dosarul nr. 897/99/2019 al Tribunalului Iaşi - Secţia a IIa civilă - contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 120D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 271D/2020, nr. 388D/2020, nr. 426D/2020, nr. 750D/2020, nr. 1.318D/2020 şi nr. 1.724D/2020, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, excepţie ridicată de Ioan Duca, de Asociaţia Crescătorilor de Animale Ciurea 2008 şi de Elena Toma în dosarele nr. 6.342/99/2019, nr. 804/99/2019, nr. 6.343/99/2019, nr. 899/99/2019 şi nr. 898/99/2019 ale Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 805/99/2019 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 271D/2020, nr. 388D/2020, nr. 426D/2020, nr. 750D/2020, nr. 1.318D/2020 şi nr. 1.724D/2020 la Dosarul nr. 120D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind, în esenţă, că normele criticate nu contravin dreptului la un proces echitabil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 15 ianuarie 2020, 18 decembrie 2019, 11 iunie 2020, 29 ianuarie 2020 şi din 24 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 897/99/2019, nr. 6.342/99/2019, nr. 6.343/99/2019, nr. 899/99/2019 şi nr. 898/99/2019 şi prin Sentinţa civilă nr. 143/2020/CA din 5 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 804/99/2019, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia Crescătorilor de Animale Ciurea 2008, de Ioan Duca şi de Elena Toma în cadrul unor cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de anulare a deciziilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (denumită în continuare APIA) prin care s-au respins contestaţiile administrative prealabile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. 8. Prin Încheierea din 17 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 805/99/2019, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia Crescătorilor de Animale Ciurea 2008 în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a deciziei APIA prin care s-a respins contestaţia administrativă prealabilă formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, referitor la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, că legiuitorul dă posibilitatea Comisiei Europene/donatorului public (participant la raportul juridic dintre organul de la nivel statal sau european şi beneficiarul plăţilor din fondurile europene) să determine prin simpla sa conduită unilaterală, pur potestativă, momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, Comisia Europeană devenind, astfel, un organ al puterii legislative din România, în condiţiile în care numai prin lege se poate determina momentul de început al curgerii termenului de prescripţie extinctivă a dreptului de a stabili creanţe bugetare. Astfel, un organ al puterii executive (Comisia Europeană) devine un organ al puterii legislative (Parlamentul României) şi un actor activ, participant la raportul reglementat şi determinat prin propria conduită, pur potestativă, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 61. Aşadar, nu Parlamentul României, ci Comisia Europeană sau donatorul public internaţional devine organul care stabileşte momentul de început al prescripţiei prin simpla emitere a unei declaraţii finale de închidere a programului. 10. Reglementarea criticată are drept consecinţă instituirea dreptului organului fiscal de a realiza această conduită unilaterală la momentul pe care îl doreşte, fără niciun alt criteriu legal obiectiv, existând evident şi posibilitatea ca această conduită să nu se realizeze niciodată sau să se realizeze cu mult peste un termen rezonabil, ca în speţă, când programul 2007-2013 s-a încheiat cu peste 5 ani în urmă şi nici în anul 2019 nu este emisă de către Comisia Europeană declaraţia de închidere a programului european. 11. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se susţine că prevederile criticate încalcă standardele de claritate, predictibilitate şi previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice lege aplicabilă în legislaţia statului român, deoarece nu indică niciun criteriu obiectiv, în afara declaraţiei de închidere a programului, emisă de organul în beneficiul căruia realizează astfel întreruperea termenului de prescripţie, care să poată permite identificarea unui moment cert şi obiectiv, limitat în timp, de la care să înceapă să curgă termenul de prescripţie a dreptului de a stabili astfel de creanţe bugetare. Or, în acest mod, aceste prevederi legale permit organului care face declaraţia de închidere a programului şi în beneficiul căruia se realizează astfel întreruperea termenului de prescripţie, să amâne sine die acest moment (ca în speţă), prin simpla neemitere a declaraţiei de închidere a programului, şi în acest mod să lipsească de efecte raţiunea instituirii de către legiuitorul român a instituţiei prescripţiei ca mijloc de apărare a drepturilor celor în beneficiul cărora curge termenul de prescripţie, fără ca o altă autoritate sau instanţă de judecată să poată interveni şi să determine schimbarea unui comportament nediligent şi chiar abuziv al acestui organ. 12. Prin edictarea prevederilor art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, instituţia prescripţiei dreptului organului de control din cadrul APIA de a calcula şi de a stabili creanţe bugetare decurgând din nereguli la acordarea fondurilor europene este practic anulată, lipsită de orice efect juridic. 13. În susţinerea acestor argumente se invocă Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, prin care Curtea Constituţională a stabilit că normele legale care privesc procesul penal trebuie să fie clare, precise şi previzibile, ceea ce presupune, printre altele, şi obligaţia legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent în care normele edictate să se completeze şi să se dezvolte reciproc într-un mod armonios, fără a crea antinomii între actul normativ care constituie în sediul general al materiei şi actele normative care reglementează aspecte particulare sau speciale ale acesteia. De asemenea, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la previzibilitatea şi claritatea unui act normativ, şi anume Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, şi anume Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 14. Or, în speţă, sunt încălcate standardele de accesibilitate, predictibilitate şi previzibilitate a legii, cu consecinţa încălcării principiului constituţional sus-enunţat al supremaţiei Constituţiei şi a legilor în statul român. 15. Cu privire la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, se arată că textul criticat este discriminatoriu, în condiţiile în care, pentru celelalte categorii de debitori de creanţe fiscale datorate statului, spre exemplu, cele reglementate de art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul român nu a prevăzut astfel de posibilităţi de amânare a momentului de început al curgerii termenului de prescripţie prin cauze care să atârne exclusiv de manifestarea unilaterală de voinţă a unui organ al statului. În acest mod sunt discriminaţi debitorii de creanţe bugetare datorate statului sau unor organisme europene, constatate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, faţă de debitorii de creanţe fiscal datorate statului conform Legii nr. 207/2015, deoarece aceştia din urmă beneficiază de un tratament legislativ mai favorabil în condiţiile în care prin Legea nr. 207/2015 nu se instituie în beneficiul organului fiscal posibilitatea de a amâna prin propria conduită momentul de început al curgerii termenului de 5 ani de prescripţie a dreptului de a stabili astfel de creanţe fiscale. 16. Pe de altă parte, autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că sunt discriminaţi şi în raport cu debitorii care au faţă de creditorii lor un debit constând într-o creanţă de natură civilă, în condiţiile în care pentru acest tip de debit legea, în art. 2.517 din Codul civil, prevede un termen de 3 ani, iar în ceea ce priveşte debitul reprezentând creanţă bugetară dispoziţiile criticate prevăd un termen mai mare, respectiv de 5 ani, fără o altă justificare decât natura diferită a creanţelor (una este de natură civilă, iar alta este de natură bugetară, deşi, în realitate, este tot o creanţă de natură civilă). 17. Referitor la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, se arată că, în condiţiile în care momentul de început al curgerii termenului de 5 ani de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe bugetare este determinat prin simpla conduită unilaterală a Comisiei Europene (care poate să amâne la nesfârşit emiterea declaraţiei de închidere a unui program european sau poate să o realizeze peste limita unui termen rezonabil), instituţia prescripţiei ca mijloc de apărare al debitorului este lipsită de orice raţiune sau efect juridic concret, ceea ce echivalează cu o limitare nepermisă de lege a mijloacelor juridice puse de către lege la dispoziţia debitorului de a se apăra, printr-o acţiune a creditorului, adică al celuilalt participant la raportul juridic (în speţă Comisia Europeană), care prin simpla amânare la nesfârşit a emiterii unei decizii poate desfiinţa de facto incidenţa instituţiei prescripţiei ca mijloc de apărare al debitorului, în condiţiile în care interesul procesual evident al acestui creditor este de a face inoperabilă instituţia prescripţiei şi de a lipsi cealaltă parte (în speţă debitoarea) de un mijloc de apărare (adică de posibilitatea de a invoca prescripţia) în cursul unui proces aflat pe rolul instanţei de judecată. 18. Se consideră că ar fi fost corect să nu mai fie reglementată de legiuitor această instituţie juridică, drept mijloc de apărare în proces pus la dispoziţia părţii interesate să invoce excepţia de ordin privat a prescripţiei dreptului de a stabili şi de a încasa creanţe bugetare, decât să existe această situaţie în care legea prevede posibilitatea pusă la dispoziţia celeilalte părţi procesuale de a amâna la nesfârşit sau, oricum, peste o limită rezonabilă de timp, momentul de început al curgerii termenului de prescripţie. Această posibilitate acordată prin lege Comisiei Europene nu reprezintă niciun caz de întrerupere şi niciun caz de suspendare a cursului prescripţiei, în înţelesul reglementat de legislaţia română, care presupun ab initio că momentul de început al termenului de prescripţie a debutat, dar ulterior acestuia a intervenit o cauză prevăzută de lege care a determinat întreruperea sau suspendarea cursului acesteia. 19. În concluzie, se susţine că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie sunt încălcate şi din prisma vătămării dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi rezonabil, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care prevederile art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 permit ca un raport juridic ca cel supus judecăţii în prezenta cauză să nu fie soluţionat nici la sfârşitul anului 2019. Aceasta în condiţiile în care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Faimblat împotriva României) a arătat că procedura administrativă desfăşurată în faţa organelor administrative ale unui stat în faza prealabilă deschiderii unui proces face parte din noţiunea de „proces echitabil“ în accepţiunea vizată de art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi trebuie să se subordoneze şi ea exigenţelor finalizării ei în cadrul unui termen rezonabil. 20. Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, emiterea unei declaraţii finale de închidere a programului nu transformă Comisia Europeană în organ al puterii legislative, întrucât momentul şi durata termenului de prescripţie sunt stabilite în acest caz de Guvernul României, care s-a substituit Parlamentului. Dispoziţiile criticate nu au caracter echivoc şi confuz, îndeplinind standardele de claritate, predictibilitate şi previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice lege. Legiuitorul stabileşte un regim special şi derogatoriu ce se aplică doar în cazul recuperării creanţelor în urma constatării de nereguli privind obţinerea fondurilor alocate de la bugetul european. Principiul egalităţii priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetăţeni şi autorităţile publice. De asemenea, nu se încalcă nici dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi rezonabil, întrucât prevederile criticate nu afectează durata de soluţionare a unui proces. Instituirea - prin dispoziţiile criticate - a unui termen de prescripţie de 5 ani, diferit faţă de cel general de 3 ani, ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Guvernul a transmis punctul său de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 750D/2020 şi nr. 1.318D/2020, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, întrucât creanţa bugetară al cărei termen de prescripţie este prevăzut de art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 rezultă dintro neregulă, în urma căreia au fost afectate grav interesele financiare ale Uniunii Europene, este normal ca în procesul de stingere a creanţelor bugetare rezultate din nereguli să fie implicată şi Comisia Europeană, care deţine date concrete cu privire la procesul de închidere a programelor finanţate integral sau parţial din fonduri europene. Totodată, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii şi se arată că, prin dispoziţiile criticate, legiuitorul stabileşte un regim special în materie fiscală ce se aplică în situaţia recuperării creanţelor în urma constatării de nereguli apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Potrivit art. 2.517 din Codul civil, termenul de prescripţie este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen. De asemenea, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la instituţia prescripţiei, în general, şi la constituţionalitatea stabilirii unor termene sau condiţionări ale accesului la justiţie. În final se arată că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate raportată la art. 61 din Constituţie, având în vedere că regimul special al prescripţiei pentru cauzele care se subsumează Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 nu este trasat de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional, după cum eronat susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate, ci printr-o dispoziţie din cuprinsul unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, emisă cu respectarea cerinţelor constituţionale în materia delegării legislative. 23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 20 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: „Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.“ 26. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 61 privind rolul Parlamentului. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul criticat prevede că dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare. 28. Referitor la pretinsa încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale“. Din acest principiu constituţional rezultă modul în care Legea fundamentală reglementează autorităţile publice şi competenţele care le revin acestora (Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 9 martie 2012). Totodată, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 138-140), Curtea a reţinut că art. 1 alin. (4) din Constituţie instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat în cadrul democraţiei constituţionale, ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, şi, pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte (în acelaşi sens sunt Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, şi Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 87). 29. Or, faptul că legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia momentul de început al termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţa bugetară este la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere nu afectează principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece stabilirea acestui moment determinabil este de competenţa legiuitorului. Astfel, legiuitorul delegat - Guvernul - a emis ordonanţa de urgenţă din care fac parte dispoziţiile criticate. Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa imixtiune a Comisiei Europene în atribuţiile puterii legislative din România. 30. În ceea ce priveşte critica privind nesocotirea rolului Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, este unica autoritate legiuitoare a ţării, Curtea reţine că prin reglementarea criticată, care face parte dintr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, nu este afectat rolul de legiferare al Parlamentului. Prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a ţării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică ce adoptă legi. Conceptul de „lege“ se defineşte prin raportare la două criterii: cel formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Totodată, prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte puterea legislativă, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple sau de urgenţă. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori, pe cale constituţională, în situaţii extraordinare şi numai sub control parlamentar. 31. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 32. Aplicând aceste considerente în speţă, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare. Aşadar, momentul de început al termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţa bugetară este data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, dată care este comunicată de Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere. Or, acest moment de început al termenului este unul determinabil, textul criticat fiind suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat şi pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie este neîntemeiată. 33. Cu privire la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că autorii excepţiei susţin că textul criticat este discriminatoriu prin raportare la normele privind creanţele fiscale datorate statului. Se constată că această critică este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 17 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010). Curtea a mai reţinut că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Totodată, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. 34. Regulile privind creanţele bugetare prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 reprezintă norme speciale - atât faţă de normele generale prevăzute în Codul de procedură fiscală, cât şi faţă de normele generale prevăzute în Codul civil - şi se aplică în cazul activităţilor de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali. Instituirea unor astfel de norme speciale nu are semnificaţia încălcării principului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fiind edictate în considerarea specificului activităţilor pe care le reglementează. 35. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie, privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, cu privire la instituirea unor termene de prescripţie, prin Decizia nr. 251 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 17 aprilie 2008, Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anumit drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. 36. Chiar dacă, în cauza de faţă, momentul de început al termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţei bugetare este unul determinabil, şi anume data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, aceste considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt pe deplin aplicabile în cauză, în sensul că instituirea unor anumite termene de prescripţie nu afectează accesul liber la justiţie. De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93, că liberul acces la justiţie nu este absolut şi că acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie. Important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014). 37. În final, Curtea reţine că susţinerile privind durata prea mare a soluţionării cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune de aplicare a legii, iar nu o veritabilă critică de neconstituţionalitate. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Crescătorilor de Animale Ciurea 2008, de Ioan Duca şi de Elena Toma în dosarele nr. 897/99/2019, nr. 6.342/99/2019, nr. 804/99/2019, nr. 6.343/99/2019, nr. 899/99/2019 şi nr. 898/99/2019 ale Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 805/99/2019 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
