Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Gabriel Bălaşa în Dosarul nr. 566/42/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 411D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că incompatibilitatea prevăzută de dispoziţiile legale criticate are în vedere înfăptuirea unui act de justiţie imparţial, fără să reprezinte o restrângere a dreptului de a profesa al avocaţilor, care pot pune concluzii la orice instanţă sau parchet, cu excepţia celor la care au activat ca magistraţi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 566/42/2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Gabriel Bălaşa într-o cauză având ca obiect anularea parţială a Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, respectiv a art. 39 din aceasta, pe motiv că depăşeşte, ca întindere, interdicţia conţinută în prevederile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate nu sunt predictibile şi nu conţin referiri exprese la interdicţia pentru avocaţii foşti judecători de a pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, astfel că această interdicţie a fost completată în mod nelegal prin art. 39 din Statutul profesiei de avocat, instanţele interpretând în mod excesiv această interdicţie. Se critică faptul că textul legal criticat este lipsit de predictibilitate, astfel că determină o distorsionare a scopului legii şi generează o încălcare a dreptului de exercitare a profesiei de avocat de către foştii judecători. Se arată că, în mod evident, acesta nu prevede decât o interdicţie de a pune concluzii la instanţele unde au funcţionat foştii judecători, însă, nefiind o normă precisă şi clară sub aspectul activităţii de punere a concluziilor, nu oferă vreo garanţie a respectării drepturilor constituţionale împotriva arbitrarului, conducând la afectarea principiului securităţii juridice şi previzibilităţii dreptului. 6. De asemenea, se apreciază că textul de lege criticat contravine art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi. Astfel, respectiva interdicţie este impusă pe o perioadă foarte mare de timp (5 ani), fiind în contradicţie cu restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, care poate interveni numai cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, şi nu orice drepturi subiective de natură legală sau convenţională; restrângerea exerciţiului acestor drepturi să fie înfăptuită prin lege; restrângerea să opereze numai dacă se impune şi doar dacă este necesară într-o societate democratică; restrângerea să opereze numai în una dintre ipotezele limitativ enumerate de art. 53; restrângerea să fie proporţională cu cauza; restrângerea să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanţa dreptului. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Or, măsura restrângerii dreptului de exercitare a profesiei, în cazul de faţă pe un termen atât de lung, nu este necesară şi nu este proporţională cu cauza. 7. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, incompatibilitatea criticată reflectând, în realitate, grija legiuitorului pentru asigurarea unui act de justiţie imparţial şi obiectiv. Soluţia legislativă oferită de art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 nu constituie o restrângere a dreptului de a profesa al avocaţilor foşti judecători sau procurori, ci o garanţie legală a probităţii participanţilor la înfăptuirea justiţiei. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl reprezintă dispoziţiile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul critică doar teza întâi a textului mai sus citat, aceasta urmând să formeze obiectul analizei Curţii Constituţionale. Art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 are următorul cuprins: „(8) Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, iar foştii procurori şi cadrele de poliţie nu pot acorda asistenţă juridică la unitatea de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea, timp de 5 ani de la încetarea funcţiei respective.“ 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 873 din 23 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 14 decembrie 2012, Decizia nr. 75 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 9 aprilie 2013, şi Decizia nr. 944 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 23 ianuarie 2013, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995, prin raportare la dispoziţiile art. 24 privind dreptul la apărare, respectiv la cele ale art. 41 privind dreptul la muncă din Constituţie, apreciind că restrângerea dreptului la apărare determinată de textul de lege criticat se încadrează în condiţiile stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. 14. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la muncă şi la libera alegere a profesiei, criticile au fost formulate, la fel ca în cauza de faţă, de un fost judecător, devenit avocat. Astfel, prin Decizia nr. 75 din 21 februarie 2013, precitată, Curtea a constatat că restrângerea dreptului la muncă al avocatului fost judecător, prin interzicerea dreptului de a pune concluzii la instanţa unde a funcţionat, timp de 5 ani de la încetarea funcţiei, se înscrie în exigenţele impuse de art. 53 din Legea fundamentală. Astfel, restrângerea criticată este prevăzută prin lege şi se impune în scopul apărării unui drept fundamental al cetăţenilor, respectiv dreptul la un proces echitabil, judecat în condiţii de deplină imparţialitate. Curtea a reiterat cele reţinute prin Decizia nr. 873 din 23 octombrie 2012, precitată, în sensul că, în lipsa interdicţiei instituite de textul de lege criticat, ar putea apărea suspiciunea ştirbirii imparţialităţii instanţei, ca urmare a posibilelor influenţe pe care avocatul care a activat ca judecător în cadrul instanţei respective le-ar putea exercita asupra foştilor săi colegi, în virtutea relaţiilor ce inevitabil se stabilesc, în cadrul unei colectivităţi, între membrii acesteia, pe parcursul desfăşurării raporturilor de serviciu. 15. Având în vedere că printre cazurile recuzării şi abţinerii se regăsesc doar relaţiile de rudenie, căsătorie şi afinitate, nu şi relaţiile de colegialitate, iar principiul pe care îl apără ambele interdicţii este cel al imparţialităţii, Curtea a apreciat că o astfel de realitate normativă demonstrează că este necesară stabilirea prin lege a interdicţiei în discuţie, tocmai pentru că reprezintă singurul mijloc de evitare a riscului exercitării unei influenţe asupra instanţei, în lipsa reglementării unui caz de abţinere sau de recuzare constând în existenţa unor relaţii anterioare de colegialitate între judecătorul cauzei şi avocatul fost judecător al aceleiaşi instanţe. 16. Totodată, continuând verificarea îndeplinirii condiţiilor fixate prin art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat că, prin finalitatea urmărită, este evident că restrângerea criticată este necesară în actuala societate românească democratică, pentru înfăptuirea justiţiei în condiţii de natură să consolideze încrederea în sistemul judiciar, prin înlăturarea oricăror posibile incertitudini privitoare la imparţialitatea judecătorilor. 17. Tot astfel, Curtea a apreciat că există un just raport de proporţionalitate între interdicţia cuprinsă în textul de lege criticat şi situaţia care a impus instituirea acesteia. În acest sens, Curtea a reţinut că restrângerea dreptului la muncă al avocaţilor care au fost judecători prin interdicţia de a pune concluzii la instanţele unde au funcţionat este temporară, menţinându-se doar pe o perioadă limitată de timp, şi este aplicabilă doar în ceea ce priveşte instanţa la care avocatul a funcţionat ca judecător. Avocatul fost judecător are exerciţiul deplin al dreptului de a exercita profesia la orice alte instanţe din ţară, urmând ca, după expirarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, să aibă posibilitatea neîngrădită de a pune concluzii, inclusiv la instanţa la care a operat interdicţia criticată. Prin urmare, este îndeplinită şi cea din urmă condiţie prevăzută de art. 53 din Legea fundamentală potrivit căreia restrângerea poate fi dispusă doar dacă nu aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii. 18. În ceea ce priveşte intervalul de timp pentru care a fost instituită această interdicţie în sarcina avocatului fost judecător, legiuitorul a stabilit durata sa în funcţie de anumite realităţi specifice, fiind apreciată ca rezonabilă în condiţiile necesităţii îndepărtării temerilor referitoare la posibila atingere adusă imparţialităţii instanţei la care respectivul avocat a funcţionat anterior ca judecător. De altfel, Curtea a reţinut că, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006, dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, dar cu respectarea anumitor condiţii stabilite de legiuitor. 19. În cauza de faţă, motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 este realizată prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorul acesteia, fost judecător, devenit avocat, susţinând că prevederile legale criticate nu sunt predictibile şi nu conţin referiri exprese la interdicţia pentru avocaţii foşti judecători de a pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, astfel că această interdicţie a fost completată în mod nelegal prin art. 39 din Statutul profesiei de avocat, potrivit căruia „avocaţii foşti judecători nu pot exercita profesia de avocat în faţa instanţelor unde au funcţionat timp de 5 ani de la încetarea funcţiei deţinute“, iar instanţele au interpretat în mod excesiv această interdicţie, generând o încălcare a dreptului de exercitare a profesiei de avocat de foştii judecători. 20. Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât dispoziţiile art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995, deduse controlului de constituţionalitate, precizează cu deplină claritate, în mod complet inechivoc, că interdicţia impusă avocaţilor foşti judecători vizează strict acel fascicul al activităţii desfăşurate de avocaţi constând în punerea de concluzii în faţa instanţelor la care au activat anterior ca judecători. Faptul că art. 39 din Statutul profesiei de avocat extinde conţinutul acestei interdicţii impuse prin Legea nr. 51/1995 la însăşi exercitarea profesiei de avocat în faţa instanţelor unde au funcţionat nu este o problemă de constituţionalitate, ci de legalitate, care, de altfel, şi formează obiectul controlului instanţei de contencios administrativ în faţa căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate şi căreia i s-a solicitat anularea art. 39 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Bălaşa în Dosarul nr. 566/42/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
