Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol - Garda de Coastă, în numele şi pentru membrii de sindicat, în Dosarul nr. 8.797/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.578D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.940D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, precum şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, excepţie ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 7.383/118/2017 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.940D/2019 la Dosarul nr. 2.578D/2019. 6. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.940D/2019 la Dosarul nr. 2.578D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, menţionând jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 13 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.797/118/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în înţelesul lor stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol - Garda de Coastă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.578D/2019. 9. Prin Decizia civilă nr. 577/CA din 22 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.383/118/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, precum şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol - Garda de Coastă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.940D/2019. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 contravin art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art. 126 alin. (3) din Constituţie. În acest sens, arată că interpretarea pe care instanţa supremă a dat-o dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 reprezintă, în fapt, o modificare a substanţei reglementării, întrucât se referă la Ministerul Afacerilor Interne în calitate de „ordonator principal de credite“, şi nu la ministrul afacerilor interne, aşa cum reiese din textul de lege. Astfel, se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul securităţii raporturilor juridice. Autorul excepţiei susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era obligată să realizeze o interpretare sistematică a textului supus analizei sale, însă există norme pe care le-a ignorat, aşa cum sunt: art. 224 din Codul civil, care consacră, ca regulă, răspunderea subsidiară a statului şi a instituţiilor de drept public de nivel superior pentru faptele instituţiilor publice subordonate, art. 20 din Legea nr. 500/2002, care prevede că miniştrii sunt ordonatori principali de credite, art. 2 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, care consacră Ministerul Afacerilor Interne ca manager al resurselor umane şi financiare ale statului în domeniul de activitate al ministerului, art. 17 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, care prevede componenţa personalului Ministerului Afacerilor Interne, art. 2 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 291/2011, care defineşte termenii „angajator“ şi „lucrător“, dispoziţiile din Legea nr. 62/2011 care definesc „angajatul“ şi „angajatorul“, art. 7, 12 şi 16 din Legea nr. 218/2002, care fixează Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie ca fiind unităţi cu personalitate juridică, şi art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, care prevede că ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte, prin ordin, conducătorii unităţilor şi subunităţilor care au calitatea de ordonator de credite. Mai arată că, drept urmare a soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, Ministerul Afacerilor Interne nu mai poate fi tras la răspundere pentru faptele culpabile sau pentru faptele organelor aflate în subordinea, coordonarea şi controlul său. 11. Referitor la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, autorul excepţiei arată că aceasta încalcă art. 73 alin. (3) lit. j) şi art. 115 alin. (1) din Constituţie, întrucât reglementează într-un domeniu rezervat legii organice, respectiv stabilirea funcţiilor de poliţie, precum şi salarizarea funcţionarilor publici. Precizează că această ordonanţă stă, chiar şi în prezent, la baza sistemului de salarizare a reclamanţilor, în condiţiile în care legile-cadru nr. 330/2009 şi nr. 284/2010 nu sau aplicat decât parţial, fiind menţinute până în prezent valorile coeficienţilor de ierarhizare ai funcţiilor de poliţie şi valoarea de referinţă sectorială din anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Legea-cadru nr. 153/2017 a preluat, la rândul ei, până la 31 decembrie 2017, salariile poliţiştilor aşa cum sunt determinate pe baza prevederilor abrogate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. 12. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 13. Astfel, se arată că prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aceasta a stabilit că, în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa având ca obiect drepturi de natură salarială, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu justifică o calitate procesuală pasivă. Or, prin această decizie nu se completează normele legale criticate. Interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale la un anumit tip de litigii nu echivalează cu modificarea respectivelor dispoziţii, nefiind astfel încălcate dispoziţiile legale invocate. 14. De altfel, motivarea excepţiei de neconstituţionalitate constituie, de fapt, o motivare a unei căi de atac exercitate împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate într-un recurs în interesul legii, ceea ce excedează excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale. 15. În ceea ce priveşte Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, se arată că, din preambulul acestui act normativ, reiese că a fost adoptată în temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 1 pct. VII.3 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, drepturile reglementate prin acest act normativ neintrând în sfera noţiunii de „statut al funcţionarilor publici“, astfel că dispoziţiile art. 115 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie nu au fost încălcate. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016. 20. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, precum şi Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, în ansamblul său. 21. Textele de lege criticate punctual au următorul conţinut: - Art. 21 din Legea nr. 500/2002: "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.(3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(4) Ordonatorii terţiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.(5) Pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament şi creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora.(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (5) următoarele: a) cheltuielile de personal, inclusiv cheltuielile de personal care se regăsesc în structura altor subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare; b) cheltuielile acordate în bani, de natura asistenţei sociale şi asigurărilor sociale, precum şi a contribuţiilor de asigurări sociale aferente, cheltuielile cu bursele acordate din fonduri publice, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; c) cheltuielile cu datoria publică; d) cheltuielile care decurg din obligaţii internaţionale; e) sumele alocate ordonatorilor principali de credite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, care vor fi repartizate integral.(7) Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a raportului semestrial privind situaţia economică şi bugetară şi a opiniei Consiliului Fiscal cu privire la acesta.(8) Ordonatorii de credite prevăzuţi la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a fundamenta, justifica şi utiliza, în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituţiilor subordonate şi altor beneficiari ai acestor fonduri.“;" – Art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007: „(3) Ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.“ 22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.“ 23. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat, respectiv obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. j) prin care se arată că statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică, art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă, art. 126 alin. (3) referitor la atribuţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi art. 154 privind conflictul temporal de legi. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra acestora, prin raportare la critici similare. 25. Astfel, prin Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, paragrafele 38-43, Curtea a reţinut în raport cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, aşa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, că, în cauzele în care a fost invocată această critică, autorii excepţiei au formulat acţiuni în care calitatea de pârât o avea şi Ministerul Afacerilor Interne. Prin decizia mai sus amintită, instanţa supremă a decis că „Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.“ Motivând această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că „În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii. O obligaţie de garanţie sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, care instituie obligaţia ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii“ (Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, paragrafele 49-51). 26. Autorii excepţiei susţineau în acea cauză că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, ministrul administraţiei şi internelor are calitatea de ordonator principal de credite, şi nu Ministerul Afacerilor Interne, iar calitatea de pârât în care a fost chemat acest minister derivă din calitatea sa de angajator, şi nu din aceea de ordonator de credite. 27. Or, Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a avut în vedere doar ipoteza în care Ministerul Afacerilor Interne a fost chemat ca ordonator principal de credite, şi nu ca angajator, instanţa supremă nedezvoltând în considerentele deciziei pronunţate şi această ipoteză, întrucât aceasta nu a constituit obiectul supus analizei sale. Prin urmare, Curtea a constatat că, în realitate, aspectele invocate de autorii excepţiei privesc probleme de aplicare a legii care excedează controlului exercitat de instanţa de contencios constituţional, astfel că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, aşa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, este inadmisibilă. 28. În continuare, examinând critica de neconstituţionalitate privind Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, Curtea a reţinut că aceasta vizează încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitoare la adoptarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, precum şi pe cele ale art. 115 alin. (1), care se referă la abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legii organice. Cu privire la această critică, instanţa constituţională a reţinut în acord cu jurisprudenţa sa constantă că statutul juridic al funcţionarului public cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, funcţionarul public este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. De aceea, aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul acestuia, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, şi Decizia nr. 90 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 4 mai 2018, paragraful 16). De asemenea, Curtea a reţinut că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă (Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19 şi 21). Astfel, regulile esenţiale privind ocuparea posturilor de conducere ţin de statutul funcţionarului public, mai exact de exercitarea raportului de serviciu care se realizează de la naşterea până la încetarea acestuia. Prin urmare, deoarece vizează modificarea raporturilor de muncă, aceste reguli esenţiale trebuie reglementate prin lege organică. În mod asemănător, având în vedere că statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, şi ţinând cont de faptul că aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de execuţie ţin de naşterea raportului de serviciu, Curtea a constatat că aceste aspecte esenţiale - cum sunt, spre exemplu, condiţiile generale de participare la examen/concurs, condiţiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi admişi şi posibilitatea de contestare - trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcţiilor de execuţie să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort (Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, paragraful 24). De asemenea, „răspunderea disciplinară, ţinând de statutul poliţistului, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii“ (Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, precitată, paragraful 18). Totodată, „aspectele esenţiale referitoare la evaluarea activităţii poliţistului, cum sunt, spre exemplu, criteriile de evaluare a activităţii şi conduitei poliţistului, comunicarea rezultatului evaluării şi posibilitatea de contestare a acestuia, trebuie să fie reglementate prin lege organică“ (Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, precitată, paragraful 32). 29. În ceea ce priveşte reglementarea tuturor acestor aspecte în cazul poliţiştilor, Curtea a constatat că acestea constituie obiectul reglementării Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, supusă controlului de constituţionalitate, a avut ca obiect de reglementare însă, aşa cum reiese din însuşi titlul său, salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor. Or, Curtea, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 6, 7, 9 şi ale art. 45 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005 în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, a statuat că „sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile strict şi limitativ, care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, fac obiectul de reglementare al legii organice. 30. Curtea apreciază că cele reţinute prin Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, precitată, sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate în cauză în raport cu Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 în ansamblul său, impunându-se respingerea acestora ca neîntemeiate. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol - Garda de Coastă, în numele şi pentru membrii de sindicat, în dosarele nr. 8.797/118/2017 şi nr. 7.383/118/2017 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, în ansamblul său, este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
