Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 114 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Dragoş Băldescu în dosarele nr. 6.860/118/2015 şi nr. 7.902/118/2015 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 906/118/2016 al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă, precum şi de Mariana Georgescu şi Paul-Alexandru Băldescu în Dosarul nr. 4.373/118/2016 al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 3.376D/2016, nr. 102D/2017, nr. 2.267D/2017 şi nr. 165D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 8 mai 2018, în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele nr. 3.376D/2016, nr. 102D/2017 şi nr. 165D/2018, Dragoş Băldescu, asistat de avocat Floriana Balint din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi a părţii Societatea Romned Port Operator - S.A. din Constanţa reprezentată de avocat Ştefan Deaconu din Baroul Bucureşti, şi avocat Alina Pârvulescu din Baroul Constanţa, cu delegaţii depuse la dosar şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 102D/2017, nr. 2.267D/2017 şi nr. 165D/2017 la Dosarul nr. 3.376D/2016, şi, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 31 mai 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 3 noiembrie 2016, Decizia civilă nr. 628 din 24 noiembrie 2016, Încheierea din 12 iunie 2017 şi Încheierea din 20 octombrie 2017 pronunţate în dosarele nr. 6.860/118/2015, nr. 7.902/118/2015, nr. 4.373/118/2016, nr. 906/118/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Dragoş Băldescu şi de Mariana Georgescu şi Paul-Alexandru Băldescu în cauze având ca obiect soluţionarea apelurilor formulate împotriva hotărârilor tribunalului prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de anulare a unor hotărâri ale consiliului de administraţie prin care s-a decis majorarea capitalului social, precum şi soluţionarea acţiunii în anulare a unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor şi a unor hotărâri ale consiliului de administraţie prin care s-a decis majorarea capitalului social. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât limitează dreptul de a contesta în justiţie deciziile/hotărârile consiliului de administraţie având ca obiect majorarea capitalului social al societăţilor pe acţiuni, atribuţie delegată acestuia de către adunarea generală. În acest sens se susţine că prin faptul că acţionarii şi persoanele interesate pot ataca în justiţie hotărârile adunării generale prin care s-a dispus majorarea capitalului social al societăţii pe acţiuni, însă deciziile/hotărârile consiliului de administraţie prin care s-a dispus majorarea capitalului social al societăţii pe acţiuni nu pot fi atacate în justiţie, textul legal criticat încalcă accesul liber la justiţie printr-o excludere care ar avea semnificaţia încălcării egalităţii de tratament juridic. 5. Se mai arată că această limitare adusă prin art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu se regăsea în forma anterioară a legii, înainte de modificarea adusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente. 6. Prin urmare, se apreciază că persoanele interesate, vătămate prin majorarea capitalului social realizată prin deciziile/hotărârile consiliului de administraţie sunt lipsite, în mod nejustificat, de posibilitatea de a se adresa unei instanţe judecătoreşti în vederea restabilirii drepturilor lor. Instanţele de judecată, învestite cu soluţionarea unor cereri de anulare a deciziilor/hotărârilor consiliului de administraţie de majorare a capitalului social, le resping, ca inadmisibile, întrucât art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu prevede aplicabilitatea art. 132 şi 133 din lege în cazul majorării de capital prevăzute de art. 113 lit. f) din lege. 7. În fine, se mai arată că prin acţiunea formulată se contestă inclusiv existenţa unei delegări valabile din partea adunării generale în favoarea consiliului de administraţie pentru efectuarea majorării de capital, ceea ce implică cu atât mai mult necesitatea unui control judecătoresc. 8. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale. Arată că, deşi legiuitorul reglementează la art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 situaţia generală privind delegarea consiliului de administraţie, respectiv directoratului pentru situaţii ce privesc în mod direct competenţa adunării extraordinare, respectiv mutarea sediului, schimbarea obiectului de activitate şi majorarea capitalului social, nu se mai prevede acţiunea în anulare pentru aceleaşi situaţii premisă, fiind exclusă de la aplicare majorarea capitalului social - art. 113 lit. f) din Legea nr. 31/1990. 9. Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale. Excluderea de la controlul judecătoresc a hotărârilor consiliului de administraţie sau directoratului ce privesc majorarea capitalului social în condiţiile în care hotărârile adunării generale extraordinare ce privesc aceeaşi măsură a majorării capitalului social pot fi atacate în justiţie potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 determină o încălcare a accesului liber la justiţie, întrucât, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garanţie procedurală efectivă pentru apărarea dreptului lor de proprietate afectat prin instituirea măsurilor, iar, pe de altă parte, aduce atingere substanţei dreptului statuat prin dispoziţiile art. 21 din Constituţie. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Guvernul, în dosarele nr. 3.376D/2016, nr. 102D/2017 şi nr. 2.267D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, în esenţă, că posibilitatea recunoscută părţilor de a cere anularea hotărârii generale a acţionarilor prin care a fost autorizat consiliul de administraţie/directoratul să procedeze la majorarea capitalului social, doar în cuantumul şi condiţiile stabilite în hotărârea adunării generale a acţionarilor, este de natură a garanta controlul judiciar al măsurii organelor societare şi de a asigura accesul acţionarilor în instanţă pentru determinarea cadrului de exercitare a drepturilor lor legitime. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi ale reprezentanţilor părţii Societatea Romned Port Operator - S.A. din Constanţa, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 114 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(3) În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) şi c), dispoziţiile art. 131 alin. (4) şi (5), ale art. 132, cu excepţia alin. (6) şi (7), precum şi prevederile art. 133 se aplică deciziilor consiliului de administraţie, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător. Societatea va fi reprezentată în instanţă de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană.“. 15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că legiuitorul, prin art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, a reglementat posibilitatea ca exerciţiul atribuţiilor adunării generale extraordinare referitoare la mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al acesteia - limitată doar la activitatea ori activităţile secundare ale societăţii, mai puţin domeniul şi activitatea principală -, precum şi la majorarea capitalului social să fie delegate către consiliul de administraţie, respectiv directorat prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare, stabilind, totodată, prin alin. (3) al art. 114 din lege că deciziile consiliului de administraţie sau directoratului date în domeniul atribuţiilor delegate de adunarea generală a acţionarilor cu privire la mutarea sediului sau schimbarea obiectului secundar de activitate pot forma obiectul acţiunii în anulare, în aceste cazuri fiind prevăzută expres aplicabilitatea dispoziţiilor art. 132 din lege care, la alin. (2), statuează că „Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.“ 17. În schimb, atunci când consiliul de administraţie, respectiv directoratul este mandatat să majoreze capitalul social, Curtea reţine că legiuitorul, prin alin. (2) al art. 114 din lege, a făcut trimitere la aplicarea deciziilor acestuia a dispoziţiilor art. 220^1 din acelaşi act normativ, ceea ce înseamnă că majorarea capitalului societăţii poate fi făcută în condiţiile stabilite de textul legal la care se face trimitere. Astfel, prin actul constitutiv, consiliul de administraţie sau directoratul poate fi autorizat pe o perioadă de maximum 5 ani de la data înmatriculării societăţii să majoreze capitalul social subscris până la o anumită valoare nominală determinată - capital autorizat, prin emiterea de noi acţiuni în schimbul aporturilor. Această autorizare poate fi dată şi după înfiinţarea societăţii, de către adunarea generală a acţionarilor, care va modifica actul constitutiv în acest sens printr-o hotărâre adoptată cu cvorumul şi cerinţele de vot prevăzute de lege, tot pentru o perioadă ce nu poate depăşi 5 ani, dar care curge, de data acesta, de la momentul înregistrării modificării. În actul constitutiv se poate insera o clauză care să prevadă cerinţe speciale de cvorum pentru o astfel de modificare, iar valoarea nominală a capitalului autorizat nu poate depăşi jumătate din capitalul social subscris, existent în momentul autorizării. Totodată, legiuitorul a prevăzut că prin mandatul acordat, consiliului de administraţie, respectiv directoratului i se pot stabili şi atribuţii în a decide restrângerea sau ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi. 18. În ceea ce priveşte noţiunea de capital autorizat, Curtea reţine că aceasta a fost introdusă prin Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006, ca o măsură de asigurare a unui control al acţionarilor asupra operaţiunilor de majorare a capitalului social, reprezentând implementarea obiectivelor celei de-a doua Directive a Consiliului 77/91/CEE din 13 decembrie 1976, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 26 din 31 ianuarie 1977, respectiv coordonarea dispoziţiilor de drept intern privind constituirea societăţilor comerciale pe acţiuni şi menţinerea, majorarea sau reducerea capitalului lor, care este deosebit de importantă pentru a asigura o protecţie minimă echivalentă atât pentru acţionarii, cât şi pentru creditorii societăţilor în cauză. 19. Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea reţine faptul că pot fi atacate în justiţie doar deciziile consiliului de administraţie/directoratului prin care s-au adoptat măsuri referitoare la mutarea sediului societăţii sau schimbarea obiectului de activitate, acestea fiind expres nominalizate de art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, fiind exceptate de la calea contestării în instanţă deciziile organelor de gestiune ale societăţii date în exercitarea atribuţiei mandatate de majorare a capitalului social. În acest din urmă caz, deşi decizia este luată în temeiul actului constitutiv sau al hotărârii adunării generale a acţionarilor de delegare a atribuţiei, ca şi în cazul schimbării sediului sau a obiectului secundar de activitate, acest fapt nu presupune punerea sub semnul egalităţii a deciziei consiliului de administraţie/directoratului cu cea a hotărârii adunării generale pentru a putea fi invocate dispoziţiile art. 132 din lege. Totodată, Curtea reţine că din succesiunea modificărilor aduse dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 31/1990, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 441/2006, puteau fi supuse controlului instanţei de judecată şi deciziile consiliului de administraţie/ directorat date în îndeplinirea atribuţiei delegate de majorare a capitalului social, pentru ca ulterior acestui moment, legiuitorul să prevadă în cazul acestora doar condiţiile în care organul de gestiune al societăţii poate fi mandatat. 20. Referitor la cele trei ipoteze în care atribuţiile adunării generale a acţionarilor pot fi delegate consiliului de administraţie/directoratului, potrivit art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv sediul social, obiectul de activitate secundar şi capitalul social, Curtea reţine că acestea reprezintă elemente esenţiale ce trebuie cuprinse în actul constitutiv al unei societăţi pe acţiuni, potrivit art. 8 lit. b),c) şi d) din lege. 21. Astfel, prin stabilirea sediului de către acţionari, în chiar actul constitutiv, o societate se individualizează în spaţiu. În lipsa dovezii deţinerii unui spaţiu în baza unui titlu legitim, o societate nu se poate constitui, iar schimbarea sediului se poate face cu respectarea formalităţilor necesare modificării actului constitutiv. Stabilirea unui sediu adecvat are relevanţă în îndeplinirea obiectului de activitate al societăţii, acesta putând fi locul în care îşi desfăşoară activităţile pentru care a fost înfiinţată, aşadar mutarea sediului societăţii ţine de marja de apreciere a acţionarilor, având în vedere scopul stabilirii iniţiale a acestuia. Prin urmare, sediul unei societăţi se caracterizează prin obligativitate şi stabilitate. 22. În ceea ce priveşte obiectul de activitate al societăţii, acesta conturează sfera activităţilor pe care societatea le va desfăşura şi care se determină prin raportare la Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 5 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Autorizarea unui nou obiect de activitate se face la registrul comerţului la fel ca orice altă modificare a actului constitutiv al societăţii. Schimbarea obiectului secundar de activitate poate fi determinată de nevoia societăţii să desfăşoare o anumită activitate în vederea producerii de bunuri sau servicii care poate implica atragerea de noi resurse umane, tehnologice sau financiare. Aşadar, schimbarea obiectului secundar al societăţii este strâns legat de evoluţiile economice, de eficientizarea activităţii societăţii şi de obţinerea de profit, în principiu orice activităţi putând fi incluse în obiectul de activitate. Totodată, efectuarea anumitor activităţi poate necesita autorizarea organelor competente, dreptul desfăşurării acestora născându-se din momentul obţinerii autorizaţiei respective, sub sancţiunea nulităţii actelor şi faptelor săvârşite fără autorizare (a se vedea art. 207 din Codul civil). Autorizarea şi desfăşurarea unui nou obiect de activitate se reflectă în evidenţele contabile ale societăţii. 23. Referitor la capitalul social, Curtea reţine că acesta reflectă valoarea aporturilor pe care acţionarii le aduc la înfiinţarea societăţii sau în cursul existenţei acesteia şi reprezintă principala sursă de finanţare a societăţii. Potrivit art. 212 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, societatea pe acţiuni îşi va putea majora capitalul social, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea societăţii, şi se realizează prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor aporturi în numerar sau/şi în natură sau prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau a primelor de emisiune, cu excepţia rezervelor legale sau prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii [art. 210 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990] şi cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi (art. 216 din lege). Încălcarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi atrage anulabilitatea hotărârii de majorare a capitalului social [art. 216 alin. (3) din lege]. Atunci când majorarea capitalului social se face prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente, hotărârea adunării generale se ia cu votul tuturor acţionarilor, având în vedere că implică obligaţii noi ale acestora, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune [art. 210 alin. (4) din Legea nr. 31/1990]. Curtea constată faptul că majorarea capitalului social are loc în mai multe etape: hotărârea de principiu a majorării capitalului social, exercitarea dreptului de preferinţă, evaluarea aporturilor în natură de către un expert propus de registrul comerţului (art. 215 din lege), emiterea, depunerea şi publicarea prospectului de emisiune, majorarea efectivă a capitalului social. Prin urmare, majorarea capitalului social în limita capitalului autorizat este o operaţiune cu implicaţii importante asupra structurii şi activităţii unei societăţi. 24. În acest context, Curtea reţine că delegarea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990 are un caracter excepţional şi determinat, motivată fiind de operativitatea realizării măsurii respective şi are semnificaţia delegării de competenţe, şi nu a transferului de atribuţii, astfel încât deciziile organelor de gestiune pot fi supuse controlului de legalitate. Modificarea celor trei elemente constitutive - sediul social, obiectul de activitate, majorarea capitalului social - poate fi delegată consiliului de administraţie/directoratului, potrivit art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în aceleaşi modalităţi, respectiv prin actul constitutiv sau prin hotărâri ale adunării generale a acţionarilor, iar sub aspectul efectelor produse de modificarea lor are loc o schimbare majoră în viaţa unei societăţi, iar din punct de vedere juridic are loc o modificare a actului constitutiv al societăţii. 25. Chiar dacă cele trei elemente constitutive au acelaşi regim sub aspectul stabilirii şi al modificării lor, legiuitorul a reglementat, prin art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, un regim juridic distinct în ceea ce priveşte posibilitatea contestării lor în justiţie, respectiv pot forma obiect al acţiunii în anulare numai deciziile consiliului de administraţie/directoratului date în executarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor de delegare a atribuţiilor de modificare a sediului şi obiectului secundar de activitate. 26. Cu toate acestea, decizia luată de consiliul de administraţie/directorat în exercitarea atribuţiei delegate de majorare a capitalului social nu este una obişnuită - astfel încât menţinerea sau invalidarea acesteia să fie atributul adunării generale în virtutea activităţii de control a gestiunii administratorilor -, fiind, pe de o parte, expres menţionată în dispoziţiile art. 114 alin. (1) din lege alături de schimbarea sediului sau a obiectului de activitate, iar, pe de altă parte, reprezintă un eveniment important în funcţionarea unei societăţi, având implicaţii atât în structura acţionariatului, cât şi în dezvoltarea economică a acesteia. Pentru ca efectele unei astfel de decizii să fie înlăturate pe calea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor întemeiate pe art. 111 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia „[…] adunarea generală este obligată […] să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respective a directoratului“, dacă se dovedeşte că o atare hotărâre este păgubitoare pentru societate sau interesele asociaţilor acesteia, adunarea generală trebuie convocată în condiţiile prevăzute de lege. Or delegarea de atribuţii - schimbarea sediului social, schimbarea obiectului secundar de activitate sau majorarea capitalului social - a fost prevăzută de legiuitor tocmai pentru eliminarea neajunsurilor convocării şi ţinerii unei şedinţe a adunării generale a societăţii. 27. Astfel, Curtea apreciază că posibilitatea formulării, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990, a unei cereri de anulare a hotărârii adunării generale de mandatare a consiliului de administraţie/directorat de a majora capitalul social al societăţii nu legitimează absenţa controlului judiciar asupra deciziei luate ca urmare a punerii în executare a acestuia. 28. Totodată, Curtea observă că, în cazul societăţilor tranzacţionate pe o piaţă reglementată, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că deciziile luate de consiliul de administraţie/directorat în baza hotărârii de delegare a majorării capitalului social au acelaşi regim juridic ca şi hotărârea adunării generale a acţionarilor, statuând, în acest sens, prin art. 85 alin. (3) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 29 martie 2017 că „Hotărârile luate de consiliul de administraţie al unui emitent, în exerciţiul atribuţiilor delegate de adunarea generală extraordinară a acţionarilor, au acelaşi regim ca şi hotărârile adunării generale a acţionarilor, în ceea ce priveşte publicitatea acestora şi posibilitatea de contestare în instanţă.“ 29. Prin urmare, Curtea reţine că excluderea de la controlul judecătoresc a deciziilor consiliului de administraţie/directorat de majorarea capitalului social echivalează cu imposibilitatea ca o instanţă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege de către un astfel de act. Aşadar, soluţia legislativă consacrată prin dispoziţiile art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 care nu permite exercitarea controlului judecătoresc asupra deciziilor consiliului de administraţie/directorat de majorare a capitalului social - în acest din urmă caz putând fi atacate în justiţie numai hotărârile adunării generale prin care s-a dispus majorarea capitalului social - este de natură să aducă atingere substanţei dreptului de acces liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. 30. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Condiţionările astfel stabilite nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. De asemenea, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). Totodată, prin Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. 31. Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35). De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut în Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, că art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale presupune existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul încălcării unui drept consacrat de Convenţie. 32. Ca urmare, este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 33. În concluzie, Curtea reţine că textul legal criticat nu stabileşte limitări sau condiţionări ale dreptului de acces liber la justiţie, aspecte compatibile, de principiu, cu exigenţele intrinseci ale acestuia, ci refuză beneficiul acestui drept fundamental persoanelor ale căror drepturi au fost afectate prin deciziile consiliului de administraţie/directorat de majorare a capitalului social, astfel încât lipsa controlului judecătoresc în materia analizată constituie o încălcare a accesului la justiţie (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 6 ianuarie 2016, paragraful 30, sau Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998). 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dragoş Băldescu în dosarele nr. 6.860/118/2015 şi nr. 7.902/118/2015 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 906/118/2016 al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă, precum şi de Mariana Georgescu şi Paul-Alexandru Băldescu în Dosarul nr. 4.373/118/2016 al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 114 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, care nu permite contestarea în justiţie, pe calea acţiunii în anulare prevăzute de art. 132 din lege, a deciziilor consiliului de administraţie, respectiv directoratului luate în exercitarea atribuţiei delegate de majorare a capitalului social, este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
