Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi ale art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Cantemir Marin Groza în Dosarul nr. 1/81/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.137D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile criticate nu au legătură cu cauza în care excepţia a fost invocată. În acest sens, reţine că autorul excepţiei a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de luare de mită, iar nu pentru infracţiunea de abuz în serviciu, având în vedere documentul clasificat cuprinzând fişa postului ocupat de acesta. Invocă jurisprudenţa instanţei de control constituţional potrivit căreia constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii trebuie să profite autorului acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. Reţine, de asemenea, că, deşi inculpatul, autor al excepţiei, a fost condamnat în primă instanţă, în apel acesta a fost achitat. Totodată, arată că problema documentului clasificat trebuia invocată în procedura camerei preliminare, potrivit paragrafului 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece nu se poate susţine că refuzul declasificării unui document ar fi discreţionar atât timp cât nu sunt îndeplinite cerinţele legii pentru a se proceda la declasificare, iar instanţa de judecată are acces la documentele clasificate şi poate aprecia dacă există un refuz nejustificat din partea autorităţilor de a le declasifica. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1/81/2018, Curtea Militară de Apel Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi ale art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Excepţia a fost ridicată de Cantemir Marin Groza în soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi de inculpat, autor al excepţiei, împotriva Sentinţei penale nr. 87 din 24 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, prin care a fost condamnat acesta din urmă la o pedeapsă de trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În cauză, cererea instanţei de fond de declasificare a fişei postului autorului excepţiei a fost respinsă de autoritatea emitentă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că textele de lege criticate conferă autorităţii emitente posibilitatea de a respinge, în mod discreţionar şi fără vreo argumentaţie, solicitarea instanţei de a fi desecretizate unele documente, esenţiale pentru formularea apărărilor şi care privesc în mod direct cauza. Susţine că, în cazul în care informaţiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât acuzării, cât şi apărării, în vederea respectării egalităţii armelor şi dreptului la un proces echitabil. Invocă, în completare, considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018, potrivit cărora protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului, iar decizia de refuz al accesului la informaţiile clasificate trebuie să aparţină unui judecător. Invocă totodată o decizie de speţă, pentru a întări cele arătate anterior, respectiv Decizia penală nr. 320 din 28 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 64/84/2016, prin care, în baza art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa de control judiciar a dispus rejudecarea dosarului de către instanţa de fond, deoarece nu a fost pusă la dispoziţia apărării nota informativă a unui serviciu secret. 6. Curtea Militară de Apel Bucureşti arată că opinia sa este convergentă cu cea a apărătorului inculpatului. Reţine că fapta imputată prin actul de sesizare şi pentru care inculpatul a fost condamnat de prima instanţă constă în aceea că prin încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de fişa postului (clasificată), în calitate de subofiţer de jandarmi, încadrat în compartimentul de cercetare-documentare, a pretins şi a primit în repetate rânduri bani sau alte foloase (ţigări) de la comercianţii din piaţă care vindeau ţigări netimbrate, în schimbul prevenirii acestora cu privire la controalele ce urmau a fi efectuate de autorităţi, încălcându-şi atribuţiile de serviciu. Or, natura juridică a informaţiilor clasificate, esenţiale (iar, în speţă, şi determinante) pentru soluţionarea cauzei, este dată de norma generală care reglementează ansamblul activităţilor privind constituirea, folosirea, păstrarea şi evidenţa documentelor clasificate. Prin aceleaşi norme sunt reglementate în mod riguros accesul personalului avizat, instrucţiuni de clasificare şi de declasificare a documentelor etc., operaţiuni subsumate protecţiei informaţiilor clasificate în modalitatea prevăzută de Legea nr. 182/2002. Arată însă că, atunci când informaţiile clasificate dobândesc calitatea de probe în dosar, ele sunt supuse regimului juridic instituit prin Codul de procedură penală, principiul contradictorialităţii subsumat celui al egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil, coroborat cu cel al legalităţii probelor, având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului penal, aşa încât inculpatul şi apărătorul său trebuie să aibă acces la informaţiile clasificate în vederea combaterii sau susţinerii, în contradictoriu cu acuzarea, a legalităţii administrării acestor probe. Reţine că dreptul la informare asupra conţinutului acuzaţiilor penale este garantat, fiind circumscris dreptului la apărare, şi reprezintă o garanţie a dreptului la apărare. Face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care, pe de o parte, s-a reţinut că, în cadrul procedurii penale, pentru pregătirea apărării, inculpatul trebuie să ia cunoştinţă de toate elementele dosarului, iar, pe de altă parte, s-a statuat că exigenţele Convenţiei sunt respectate şi atunci când acuzatului nu i s-a permis accesul personal la dosarul cauzei, însă acest drept i-a fost acordat avocatului său (Hotărârea din 24 iunie 2003, pronunţată în Cauza Dowsett împotriva Regatului Unit). Apreciază că decizia de refuz al accesării informaţiilor cu valoare probatorie echivalează cu un impediment în exercitarea dreptului la apărare, nesupus vreunei forme de control judiciar. Apreciază că soluţia legislativă criticată este contrară şi Directivei 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, în sensul că decizia cu privire la accesul la anumite probe (secrete) este luată de o autoritate administrativă, iar nu judiciară, în condiţiile în care numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict, cel public, referitor la protejarea informaţiilor de interes pentru securitatea naţională, respectiv cel individual, al părţilor unei cauze penale, aşa încât soluţia pe care o pronunţă să asigure un just echilibru între cele două interese. În concluzie, opinia Curţii Militare de Apel Bucureşti este în sensul că normele legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (3), precum şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi ale art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, având următorul conţinut: - Art. 2 alin. (2): „Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.“; – Art. 24 alin. (10): „Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate autorul invocă atât prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 53 din Constituţie, cât şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că a pronunţat Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „instanţa solicită“, cu raportare la sintagma „permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, este neconstituţională şi, totodată, a constatat că sintagma „autoritatea emitentă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală este neconstituţională. 13. Pentru a pronunţa soluţia menţionată, Curtea a analizat, într-o primă etapă, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul legăturii cu cauza dedusă judecăţii, prin stabilirea naturii juridice a informaţiilor clasificate. În acest sens, în paragrafele 25-31 ale deciziei precitate, Curtea a reţinut că sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală vizează informaţii clasificate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei“, care sunt susceptibile „de a servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei“, deci cu privire la care există argumente rezonabile că ar putea concura la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului. Potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, „în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă“. Sub acest aspect, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, după ce enumeră expres declaraţiile (ale părţilor în procesul penal, ale persoanei vătămate, ale martorilor), înscrisurile, rapoartele de expertiză sau constatare, procesele-verbale, fotografiile, mijloacele materiale de probă, prevăd, la lit. f), că „Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: [...] f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege.“ Aşa fiind, Curtea a reţinut că, pentru a produce consecinţele prevăzute de lege, legiuitorul a conferit informaţiilor clasificate, apreciate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei“, valoare probatorie în procesul penal, acestea putând dovedi, singure sau coroborate cu alte probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, veridicitatea acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatului. Prin urmare, Curtea a statuat că informaţiile clasificate dobândesc calitatea de probe în dosar, urmând a fi supuse regimului juridic al probelor instituit de Codul de procedură penală. 14. Curtea a reţinut, ca o primă consecinţă juridică a acestei constatări, incidenţa în cauză a dispoziţiilor referitoare la controlul legalităţii probelor. Potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, judecătorul de cameră preliminară îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată, deci „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale“ şi, implicit, o acuzaţie în materie penală. În continuare, reţinând, în acord cu deciziile Curţii nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 599 din 21 octombrie 2014, că procedura desfăşurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriuzis, că probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, iar informaţiile clasificate, apreciate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei“, au valoare probatorie în procesul penal, pe de o parte, şi că principiul contradictorialităţii este un element al principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil, iar legalitatea administrării probelor are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului penal, pe de altă parte, Curtea a statuat că inculpatul trebuie să aibă acces la informaţiile clasificate în vederea combaterii sau a susţinerii, în mod contradictoriu cu acuzatorul, a legalităţii administrării acestor probe. 15. În acest fel, Curtea a statuat că, până cel târziu la finalizarea procedurii de cameră preliminară, probele care constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată trebuie să fie accesibile inculpatului în vederea asigurării posibilităţii contestării legalităţii acestora, în acord cu obiectul procedurii în camera preliminară, prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală. Numai într-o atare situaţie acestea pot fundamenta o soluţie de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, adoptată ca urmare a parcurgerii unui proces penal echitabil. 16. Aşa fiind, Curtea a stabilit că - în ceea ce priveşte probele ce constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată - nu instanţa de fond, aşa cum arată locul reglementării, respectiv dispoziţiile art. 352, este aceea care trebuie să solicite, din oficiu, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare şi permiterea accesului la acestea de către apărătorul inculpatului. Problema informaţiilor clasificate, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv verificarea legalităţii administrării unor astfel de probe, trebuie să fi fost deja soluţionată în camera preliminară, deci înainte de a se trece la faza procesuală a judecăţii în fond, întrucât în această din urmă fază a procesului penal nu au cum să mai existe probe constând în informaţii clasificate inaccesibile părţilor, fără a se încălca dispoziţiile art. 324-347 din Codul de procedură penală şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia procedurii camerei preliminare (paragraful 32 al Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018). 17. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, analizând contextul normativ şi jurisprudenţial, intern şi european, în materia dreptului la informare în cadrul procesului penal, Curtea a constatat, în paragraful 73 al Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, că dispoziţiile art. 352 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi, prevăzut de art. 16 alin. (1) şi (2) şi de art. 124 alin. (2) din Constituţie. 18. În paragrafele 70 şi 71 ale deciziei precitate, Curtea a reţinut, având în vedere necesitatea aflării adevărului în procesul penal şi cerinţa explicită a Codului de procedură penală ca o persoană să fie condamnată în baza unui probatoriu care să îi demonstreze vinovăţia dincolo de orice îndoială rezonabilă, că orice informaţie care poate fi utilă aflării adevărului trebuie să fie folosită în procesul penal. Astfel, în cazul în care informaţiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât acuzării, cât şi apărării, altfel nu se poate discuta despre o egalitate a armelor şi de respectarea dreptului la un proces echitabil. Pe de altă parte, accesul la informaţiile clasificate poate fi şi refuzat de judecător, care, deşi constată rolul esenţial al acestora în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, apreciază că accesul poate conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau că refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important sau poate afecta grav securitatea naţională. 19. Prin urmare, Curtea a statuat că numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict - cel public, general, al statului, referitor la protejarea informaţiilor de interes pentru securitatea naţională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual, al părţilor unei cauze penale concrete, astfel încât, prin soluţia pe care o pronunţă, să asigure un just echilibru între cele două. Aşadar, Curtea a apreciat că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor din procesul penal, decât în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informaţie poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţie a unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, decizia de refuz al accesului la informaţiile clasificate aparţinând întotdeauna unui judecător. 20. În concluzie, Curtea a statuat, în considerentele Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitată, că, în ceea ce priveşte probele care constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată, nu instanţa de fond este aceea care dispune accesul sau care refuză accesul, după caz, la informaţiile clasificate, ci judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile în care „problema informaţiilor clasificate, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv verificarea legalităţii administrării unor astfel de probe, trebuie să fi fost deja soluţionată în camera preliminară, deci înainte de a se trece la faza procesuală a judecăţii în fond“. 21. Având în vedere că, în mod constant, Curtea - începând cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995 - a statuat că „puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta“ (în acelaşi sens sunt Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, şi Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012), Parlamentul, precum şi Guvernul şi toate celelalte autorităţi şi instituţii publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitate. Cu alte cuvinte, atât considerentele, cât şi dispozitivul Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitată, sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, decizia precitată urmând a fi aplicată, potrivit principiului constituţional al comportamentului loial, de către Parlament, în sensul restabilirii stării de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015). 22. Referitor la prezenta cauză, Curtea reţine că inculpatul, autor al excepţiei, a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prin Sentinţa penală nr. 87 din 24 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj. În cursul judecăţii, instanţa de fond a solicitat declasificarea fişei postului aparţinând autorului excepţiei, solicitare respinsă de autoritatea emitentă. În sentinţa penală menţionată anterior, Tribunalul Militar Cluj a reţinut că „la termenul din data de 9 mai 2017, instanţa a încuviinţat efectuarea unor demersuri în vederea declasificării fişei postului inculpatului Groza Cantemir Marin, înregistrată cu nr. S/1094536 din 31.01.2013 (secret de serviciu). Cu Adresa nr. 10066196 din 19 iunie 2017, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor a comunicat instanţei faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în anexa nr. 1 din HGR nr. 585 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare, pentru declasificarea fişei postului Anexa nr. 3 la DC nr. S/1094536 din 31.03.2013“. 23. Autorul excepţiei a formulat cerere de declasificare a documentului referitor la atribuţiile sale de serviciu şi în apel, fază procesuală în care a ridicat şi prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Cu privire la această cerere - potrivit încheierii de sesizare, pag. 3 - Curtea Militară de Apel Bucureşti, „în temeiul art. 352 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală, în înţelesul dat de Decizia Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, constată că acele informaţii sunt esenţiale pentru dezlegarea cauzei tocmai având în vedere natura infracţiunii de serviciu strâns legată de atribuţiile de serviciu şi dispune, de asemenea, ca judecata să se înfăptuiască pe baza celorlalte probe administrate în cauză, având în vedere totuşi că acel document este esenţial pentru desluşirea cauzei, precum şi a dispoziţiilor mai sus menţionate“, astfel încât reţine că cererea a rămas fără obiect. 24. Curtea observă că instanţa de apel a decis în acest sens, având în vedere considerentele Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitată - potrivit cărora, în ceea ce priveşte probele care constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată, nu instanţa de fond este aceea care dispune accesul sau care refuză accesul, după caz, la informaţiile clasificate, ci judecătorul de cameră preliminară, totodată, problema informaţiilor clasificate, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv verificarea legalităţii administrării unor astfel de probe, fiind necesar să fi fost deja soluţionată în camera preliminară, deci înainte de a se trece la faza procesuală a judecăţii în fond, întrucât, în această din urmă fază a procesului penal, nu au cum să mai existe probe constând în informaţii clasificate inaccesibile părţilor, fără a se încălca dispoziţiile art. 324-347 din Codul de procedură penală şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia procedurii camerei preliminare - însă în mod just a dispus ca judecata să se înfăptuiască pe baza celorlalte probe administrate în cauză, excluzând astfel din probatoriu documentul referitor la atribuţiile de serviciu ale inculpatului autor al excepţiei. 25. În soluţionarea apelului, Curtea Militară de Apel Bucureşti, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a pronunţat Decizia nr. 35 din 12 iulie 2018, prin care a admis apelul declarat de inculpatul autor al excepţiei de neconstituţionalitate împotriva Sentinţei penale nr. 87 din 24 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, a desfiinţat hotărârea atacată şi, rejudecând, potrivit art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 38 alin. (1) din Codul penal. 26. În aceste condiţii, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa potrivit căreia „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. 27. Având în vedere jurisprudenţa precitată, precum şi cele reţinute anterior, Curtea constată că, în privinţa dispoziţiilor criticate, devine incidentă lipsa condiţiei interesului în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate în ceea ce îl priveşte pe autorul excepţiei. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. (...) Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia (...)“. (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, Decizia nr. 247 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, şi Decizia nr. 295 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 7 august 2018). 28. Cele reţinute în jurisprudenţa precitată sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu şi cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar produce nicio consecinţă. Cu alte cuvinte, în prezenta cauză, examinarea constituţionalităţii normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-un control abstract. 29. De altfel, un alt aspect care întăreşte concluzia potrivit căreia dispoziţiile criticate din Legea nr. 182/2002 nu au „legătură cu soluţionarea cauzei“, în sensul jurisprudenţei Curţii, anterior citată, este şi faptul că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în calea de atac a apelului, iar nu în procedura camerei preliminare, fază procesuală în care judecătorul de cameră preliminară poate dispune sau refuza accesul la informaţiile clasificate indispensabile aflării adevărului, din această perspectivă nefiind îndeplinită nici condiţia aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, pentru ca pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului să fie respectată, ţinând cont de efectele unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi ale art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Cantemir Marin Groza în Dosarul nr. 1/81/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii Militare de Apel Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
