Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*1) Cu opinia separată a doamnelor judecător Livia Doina Stanciu şi Elena-Simina Tănăsescu, în sensul celei formulate la Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021.
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Ion Stepănescu în Dosarul nr. 631/30/2020/a1 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.516D/2020. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei personal şi asistat de domnii avocaţi Florin Kovacs şi Cosmin Ciprian Bolosin, cu delegaţie depusă la dosar. Răspund personal părţile Nicolae Gavrilă şi Dragoş Adrian Badea, iar partea Ion Păşan este reprezentată de domnul avocat Bolosin Cosmin Ciprian, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Florin Kovacs, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Face trimitere la Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, prin care Curtea Constituţională a admis neconstituţionalitatea unui text identic cu cel criticat în cauza prezentă. Susţine că textul de lege, care prevede o prorogare legală de competenţă a unităţii specializate a parchetului pentru infracţiuni ce nu intră în competenţa sa specială, încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 21 şi 24. Atragerea în mod forţat a competenţei pentru infracţiuni a căror urmărire penală nu este realizată, potrivit legii, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism determină încălcarea dreptului la apărare şi dereglarea mecanismului justiţiei. În continuare invocă Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017. 4. Având cuvântul, domnul avocat Cosmin Ciprian Bolosin arată că achiesează în totalitate la cele susţinute de domnul avocat Florin Kovacs. Menţionează elemente de fapt din cauza de fond, apreciind că sunt încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost formulată. 5. Având cuvântul, domnul Dragoş Adrian Badea solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, inculpaţii urmăresc tergiversarea cauzei penale. 6. Domnul Nicolae Gavrilă învederează că nu are nimic de adăugat. 7. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că norma de lege criticată are în vedere numai situaţia în care în urma disjungerii urmărirea penală continuă, textul nefiind aplicabil în situaţia în care urmărirea penală e terminată, iar procurorul emite şi soluţii corespunzătoare pentru toate faptele şi pentru toate persoanele pe care le-a cercetat. Susţine că în prezenta cauză procurorul a emis o ordonanţă de clasare şi una de trimitere în judecată prin două acte procedurale întocmite la aceeaşi dată. Totodată, în cadrul ordonanţei de clasare procurorul a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor pentru celelalte infracţiuni, care nu erau de competenţa structurii specializate. Aşa fiind, în acest caz disjungerea, subsecventă clasării, nu a fost dispusă pentru continuarea urmăririi penale, potrivit textului de lege criticat, ci pentru sesizarea instanţei de judecată. Apreciază că împotriva ordonanţei de clasare dispuse de către procuror ar fi trebuit formulate plângeri, conform art. 340 din Codul de procedură penală, iar excepţia de neconstituţionalitate a textului criticat trebuia ridicată în faţa judecătorului de cameră preliminară în cazul învestirii acestuia cu soluţionarea unei contestaţii împotriva hotărârii de respingere a plângerii. 8. În subsidiar solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992. Arată că dispoziţia de lege criticată este identică cu cea cuprinsă în art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, a cărei neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021. Solicită să se facă aplicarea mutatis mutandis a soluţiei din această decizie şi să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016. 9. Având cuvântul în replică, domnul avocat Florin Kovacs, în ceea ce priveşte problema inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că scopul Convenţiei este de a apăra drepturi concrete şi efective. Arată că, în aceeaşi zi, organul de urmărire penală a dispus, pe de-o parte, clasarea cauzei în ceea ce priveşte infracţiunea de asociere la un grup infracţional organizat, iar, pe de altă parte, emiterea rechizitorului şi prorogarea competenţei, în temeiul textului de lege criticat, pentru infracţiunile de şantaj şi lipsire de libertate. În aceste condiţii, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 9 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 631/30/2020/a1, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Ion Stepănescu într-o cauză penală. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocă Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017. În continuare, apreciază că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 sunt lipsite de previzibilitate şi claritate, dând naştere arbitrarului şi creând premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă. Susţine că textul este lipsit de claritate, câtă vreme, prin interpretarea dată, acest text de lege permite oricând şi în orice situaţie ca Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să efectueze cercetări pentru infracţiuni ce nu intră în competenţa sa, dobândind o competenţă generală. 12. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile criticate reglementează un caz de prorogare de competenţă în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în situaţia în care, într-o cauză, procurorul acestei structuri, sesizat cu privire la comiterea mai multor infracţiuni, dintre care unele de competenţa acestei structuri, dispune clasarea cauzei cu privire la aceste infracţiuni, dar păstrează cauza spre soluţionare cu privire la celelalte infracţiuni care ar fi de competenţa altor organe de urmărire penală. Susţine că, prin această prevedere, legiuitorul a optat pentru extinderea competenţei materiale a procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism chiar pentru infracţiuni ce în mod normal nu ar intra în sfera sa de competenţă, ca urmare a necesităţii unei bune administrări a justiţiei, pentru a permite organului de cercetare penală să realizeze o cercetare completă a infracţiunilor presupus a fi comise de aceeaşi persoană, aşadar, atât a infracţiunilor care intră în sfera de competenţă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cât şi a infracţiunilor care nu intră în competenţa sa materială, dar a căror cercetare separată ar afecta interesul bunei înfăptuiri a justiţiei. 13. Dispoziţiile legale criticate reglementează astfel, într-o manieră clară şi previzibilă, un caz special de prorogare de competenţă în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, având în vedere legătura dintre infracţiunile reţinute în sarcina unei persoane, cu atât mai mult cu cât competenţa acestei structuri este determinată, conform art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016, de conexitatea „mijloc-scop“ dintre infracţiunea prevăzută de art. 367 din Codul penal, respectiv constituirea de grup infracţional organizat, de competenţa acestei direcţii, şi alte infracţiuni, expres enumerate în cuprinsul ordonanţei, în art. 11, precum cele prevăzute de art. 205 şi 207 din Codul penal, de competenţa parchetului de pe lângă judecătorie. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile celor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, cu următorul cuprins: „În cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă.“ 18. Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) în componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii şi în art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că o dispoziţie identică cu cea criticată în prezenta cauză se regăsea în art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, potrivit căruia „în cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă“. Analizând constituţionalitatea acestor dispoziţii, Curtea a pronunţat Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că acestea sunt neconstituţionale. Deşi, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 231 din 6 aprilie 2021, Curtea a remarcat că soluţia legislativă este similară cu cea reglementată prin art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aceasta s-a pronunţat în limitele sesizării sale, neputând extinde obiectul sesizării la un alt act normativ, şi a reţinut că un control de constituţionalitate al art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 urmează a fi realizat într-un cadru procesual corespunzător. Curtea constată că un atare cadru procesual este întrunit în prezenta cauză, cele reţinute prin Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021 fiind aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. *) Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021. 20. Referitor la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. 21. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, la paragraful 43 al deciziei anterior menţionate, că procurorul are competenţa funcţională de a efectua urmărirea penală în cauzele prevăzute de lege şi de a conduce şi controla nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege; în exercitarea funcţiei de urmărire penală şi de supraveghere a cercetărilor penale, procurorul şi organele de cercetare penală pe care le supraveghează au ca atribuţie strângerea probelor al căror rol şi scop este acela de a servi ca temei de trimitere sau netrimitere în judecată; procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi şi instanţa de judecată; exercită acţiunea penală; exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile legii; formulează şi exercită contestaţiile şi căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătoreşti; îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege. 22. Tot prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, paragrafele 46-48, Curtea a reţinut că, potrivit art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală, procurorul competent să efectueze ori, după caz, să conducă şi să supravegheze urmărirea penală este cel de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că urmărirea penală în cazul infracţiunilor de o complexitate redusă este prevăzută în competenţa parchetelor ce funcţionează pe lângă judecătorii, pe când, în cazul infracţiunilor complexe, competenţa de a efectua urmărirea penală este dată unor parchete ce funcţionează pe lângă instanţe de grad superior. 23. Totodată, Curtea a reţinut că accederea în funcţie, precum şi întregul parcurs profesional al procurorilor sunt reglementate prin dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Astfel, promovarea procurorilor se face, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente. De asemenea, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pot participa la concursul de promovare la parchetele imediat superioare procurorii care au avut calificativul „foarte bine“ la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc anumite condiţii minime de vechime. 24. Aşa fiind, Curtea a apreciat că nu poate fi de acceptat ca un parchet ierarhic inferior să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală în cauze care, potrivit legii, sunt date în competenţa unui parchet ierarhic superior. De altfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 325 din Codul de procedură penală permit preluarea de către un parchet, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, a cauzelor care nu sunt date, potrivit legii, în competenţa sa, dar numai în cazul în care parchetul care preia cazul este un parchet ierarhic superior celui care are competenţa de a efectua sau supraveghea urmărirea penală. 25. Prin aceeaşi decizie, paragrafele 50 şi 51, Curtea a reţinut că tocmai importanţa urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal a determinat înfiinţarea unor organe de urmărire penală cu competenţe speciale. Spre exemplu, prin Legea nr. 508/2004 a fost înfiinţată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cadrul Ministerului Public, ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prezent activitatea acesteia fiind reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016; iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 a fost înfiinţată Direcţia Naţională Anticorupţie, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu competenţa de a cerceta infracţiuni de corupţie şi cele asimilate acestora. În acest context, Curtea a reţinut că înfiinţarea unor structuri specializate presupune şi o anumită competenţă specializată a acestora, strict determinată de lege, astfel că efectuarea sau supravegherea urmăririi penale în cauze care excedează acestei competenţe determină o deturnare a scopului normelor legale ce au stat la baza înfiinţării acestor structuri specializate. 26. Prin aceeaşi decizie, paragrafele 55-58, Curtea a constatat că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Curtea a constatat că principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv normele de competenţă. Pe de altă parte, Curtea a statuat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, paragraful 17). Cu toate acestea, Curtea a constatat că sarcina legiuitorului nu poate fi considerată îndeplinită doar prin adoptarea unor reglementări relative la competenţa organelor judiciare şi că, având în vedere importanţa regulilor de competenţă în materia penală, legiuitorului îi incumbă obligaţia de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancţiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislaţiei poate fi obstrucţionată prin absenţa unor sancţiuni corespunzătoare, precum şi printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancţiunilor relevante. 27. Astfel, Curtea a apreciat că, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea a observat că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută. 28. Or, Curtea a statuat că eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care lea adoptat. 29. În fine, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, paragrafele 59 şi 62, Curtea a reţinut că incidenţa nulităţii relative în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală determină în sarcina celui ce o invocă obligaţia dovedirii unui interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate, a dovedirii unei vătămări a drepturilor sale prin nerespectarea dispoziţiei, a dovedirii imposibilităţii înlăturării acestei vătămări altfel decât prin desfiinţarea actului. Or, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, şi implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Curtea a subliniat faptul că tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situaţie, prezumată juris et de iure. 30. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 31. Aşadar, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, că dacă anterior pronunţării de către instanţa de contencios constituţional a Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017 încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală atrăgea, conform art. 282 raportat la art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, nulitatea relativă a actelor încheiate de organele de urmărire penală, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, de la data publicării deciziei anterior menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nerespectarea prevederilor legale anterior menţionate este sancţionată cu nulitatea absolută. 32. Referitor la operaţiunea de disjungere a cauzei, Curtea a constatat că aceasta este reglementată la art. 46 din Codul de procedură penală, care prevede la alin. (1) că, pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea cauzei cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni. Potrivit art. 63 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispoziţia se aplică, în mod corespunzător, şi în cursul urmăririi penale. 33. Astfel, disjungerea este operaţiunea de separare a cauzelor, opusă celei de reunire, ce poate fi realizată cu privire la unii dintre inculpaţi sau la anumite fapte dintre cele reţinute de organele judiciare, în vederea unei eficiente desfăşurări a judecăţii. Disjungerea reprezintă o soluţie procesuală facultativă, care poate fi dispusă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, din oficiu sau la cerere. Potrivit doctrinei, disjungerea nu este admisibilă în cazul reunirii obligatorii a cauzelor, motiv pentru care, raportând prevederile art. 46 din Codul de procedură penală la cele ale art. 43 din acelaşi cod, se deduce că reunirea cauzelor constituie regula, iar disjungerea acestora reprezintă excepţia. În mod evident, cauzele penale care fac obiectul operaţiunilor de reunire sau al celor de disjungere sunt cauze al căror obiect se află într-o directă legătură, dată fie de natura faptelor săvârşite, fie de calitatea făptuitorilor ori de relaţia factuală dintre aceştia. 34. În acest sens, prin Decizia nr. 119 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2020, Curtea a constatat că, potrivit art. 46 din Codul de procedură penală, pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că reunirea şi disjungerea cauzelor sunt două instituţii corelative prevăzute la art. 43 şi art. 46 din Codul de procedură penală şi că disjungerea cauzelor nu este posibilă în ipoteza prevăzută la art. 43 alin. (1) din Codul de procedură penală şi poate fi dispusă în cazurile prevăzute la art. 43 alin. (2) din Codul de procedură penală, atunci când, pentru motive legate de buna desfăşurare a judecăţii, instanţa nu dispune reunirea acestora. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că disjungerea cauzelor are ca efect judecarea separată a acţiunii penale în ceea ce priveşte anumite acţiuni sau anumiţi inculpaţi, indiferent dacă sunt sau nu însoţite de acţiuni civile, şi că aceasta constituie o operaţiune juridică distinctă de disjungere a acţiunii civile prevăzută la art. 26 din Codul de procedură penală, care are ca efect soluţionarea separată a acţiunii civile de acţiunea penală, atunci când ambele privesc acelaşi inculpat şi aceeaşi faptă. 35. În aceste condiţii, dispoziţiile criticate - conform cărora, în cazul în care se dispune disjungerea cauzei în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă - prevăd o regulă specială, derogatorie de la legea generală, care permite procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să continue urmărirea penală în cauza disjunsă, chiar dacă, potrivit regulilor generale aplicabile, competenţa soluţionării acesteia ar reveni altui organ de urmărire penală. Această normă procesual penală constituie o excepţie de la dispoziţiile art. 46 din Codul de procedură penală, constând într-o prorogare de competenţă în favoarea procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cazul disjungerii cauzei, determinată de locul special al structurii de parchet anterior menţionată în cadrul Ministerului Public şi de competenţa acestuia reglementată atât la art. 79^1-79^4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cât şi prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016. 36. Curtea a constatat că, dacă dispoziţia procesual penală criticată şi-a găsit raţiunea în momentul intrării în vigoare a Codului de procedură penală, ale cărui dispoziţii relativizau competenţa organelor de urmărire penală, prin sancţionarea acesteia conform prevederilor art. 282 din acelaşi cod, după pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, menţinerea acestei prorogări de competenţă în legislaţia procesual penală nu mai este posibilă, întrucât aceasta este contrară dispoziţiilor procesual penale ce reglementează competenţa organelor de urmărire penală care constituie regula generală în această materie şi a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea absolută. Or, este de esenţa statului de drept ca ordonarea puterii publice să se realizeze într-un mod coerent şi previzibil, astfel că unităţile de parchet specializate trebuie să acţioneze conform şi în limitele competenţei lor speciale, orice prorogare de competenţă fiind exclusă, competenţa specializată reglementată în privinţa acestora determinând cadrul şi măsura activităţii lor. Aşa fiind, normele atributive de competenţă prevăzute în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 trebuie să se circumscrie rolului şi scopului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. 37. În aceste condiţii, dispoziţiile criticate, care prevăd posibilitatea procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de a continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă, atunci când procedează la disjungerea cauzei în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care obiectul cauzei disjunse nu se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art. 2 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, sunt contrare Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017. 38. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016, competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este strict reglementată, iar norma criticată delimitează scopul dispoziţiilor legale care au stat la baza înfiinţării acestei structuri. Prin urmare, prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 încalcă principiul legalităţii, astfel cum acesta a fost analizat de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 şi este reglementat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 39. În plus, dispoziţia legală criticată introduce arbitrarul în aplicarea dispoziţiilor procesual penale ce reglementează competenţa organelor de urmărire penală, lăsând la dispoziţia procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism asumarea sau nu a competenţei de a efectua urmărirea penală în fiecare caz care se încadrează în ipoteza normei criticate, respectiv posibilitatea de apreciere a oportunităţii menţinerii spre soluţionare a cauzei penale disjunse, al cărei obiect atrage competenţa organelor de urmărire penală de la parchetele de pe lângă instanţele de drept comun. 40. De asemenea, această apreciere distorsionează, în mod implicit, competenţa instanţelor de a soluţiona în primă instanţă cauzele penale disjunse, conform art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016. Astfel, decizia unilaterală subiectivă a procurorului de a păstra cauza disjunsă spre soluţionare schimbă practic instanţa competentă să judece fondul acesteia, întrucât, conform art. 36 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt judecate în primă instanţă de către tribunal, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor instanţe ierarhic superioare, în timp ce aceeaşi cauză disjunsă, potrivit obiectului său, ar putea fi judecată de către judecătorie, dacă urmărirea penală ar fi efectuată potrivit regulilor generale de procedură. 41. Aşadar, conform textului criticat, aprecierea subiectivă a procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în privinţa menţinerii cauzei disjunse spre soluţionare sau a trimiterii acesteia parchetului competent conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, în condiţiile în care soluţionarea sa nu este de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016, lipseşte de previzibilitate dispoziţiile legale supuse controlului, inculpatul neputând să anticipeze, prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor procesual penale incidente în cauză, chiar apelând la serviciile unui avocat, felul în care se va desfăşura soluţionarea cauzei penale în care are calitatea anterior menţionată. Or, în aceste condiţii, prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 42. Cum dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 reglementează o normă specială de drept procesual penal, încălcarea principiului legalităţii şi lipsa de previzibilitate a acesteia determină implicit încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). 43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Stepănescu în Dosarul nr. 631/30/2020/a1 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
