Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată de Marian-Cătălin Mirea în Dosarul nr. 10.298/300/2019 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.368D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.298/300/2019, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Excepţia a fost ridicată de Marian-Cătălin Mirea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind, între altele, suplinirea consimţământului părintelui de către instanţa judecătorească, în vederea deplasării minorului în afara teritoriului României. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că nicio instanţă judecătorească nu poate să decadă un părinte din drepturile sale părinteşti decât pentru cauze bine stabilite. Or, prevederile legale criticate permit instanţei judecătoreşti să se substituie părintelui în exercitarea autorităţii părinteşti, ceea ce reprezintă o ingerinţă a statului în viaţa de familie, precum şi exercitarea discreţionară a prerogativelor acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale cu privire la respectarea vieţii private şi de familie. Se susţine că prevederea legală criticată este practic o sancţiune la adresa părintelui care îşi exercită în comun autoritatea părintească împreună cu celălalt părinte, căruia i-a fost încredinţat minorul. 6. Se mai susţine că, prin instituirea posibilităţii instanţei de tutelă de a hotărî cu privire la ieşirea minorului din ţară, este slăbită autoritatea părintească atât faţă de minor, cât şi faţă de întreaga societate, iar minorului îi dispare respectul faţă de părinţi, ceea ce contravine şi dispoziţiilor art. 485 din Codul civil, referitor la îndatorirea de respect a copilului faţă de părinţii săi. Totodată, în acest mod sunt încălcate şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii de divorţ, precum şi interesul superior al minorului, deoarece acesta ia cunoştinţă la o vârstă fragedă de „posibilitatea de a se eluda legea“, prin încălcarea autorităţii părinteşti. Se mai arată că plecarea din ţară a minorului „nu trebuie interpretată ca o bonificaţie acordată“ acestuia, ci ea trebuie să fie o măsură luată de părinţi doar ca urmare a „rezultatelor excepţionale şcolare sau extraşcolare“ ale minorului. 7. Se mai arată că intervenţia instanţei de tutelă în suplinirea consimţământului părintelui contravine „libertăţii părinţilor minorului, care îşi exercită în comun autoritatea părintească“, cu încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie şi fără existenţa unei situaţii excepţionale. De asemenea, în acest mod se creează o inegalitate între părinţi, prin discriminarea părintelui care nu doreşte ca minorul să părăsească ţara. 8. Se mai arată că prevederea legală criticată încalcă prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la respectarea vieţii private şi de familie, şi se invocă în acest sens Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Mikulič împotriva Croaţiei. 9. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că prevederile legale criticate reglementează o situaţie de excepţie pentru cazul în care unul dintre părinţi, prin exercitarea în mod abuziv a autorităţii părinteşti, nu îşi exprimă acordul pentru ieşirea din România a minorului, deşi nu are o justificare solidă pentru acest refuz, minorul având dreptul de a călători în străinătate, împreună cu părinţii. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, potrivit cărora: „(3) Ieşirea din România a minorilor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) şi (3), se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.“ 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi principiul legalităţii, art. 26 alin. (1) privind obligaţiile autorităţilor publice de a respecta viaţa intimă şi de familie, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi în art. 148 alin. (2) şi (3) referitoare la obligaţiile României ca urmare a aderării la Uniunea Europeană. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 1, art. 6 alin. (1), art. 8 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 7 şi 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, privind respectarea vieţii private şi de familie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţă de familie, iar acesta este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (4) din acelaşi act normativ, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Aceste prevederi legale sunt expresia dispoziţiilor art. 3 paragraful 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, potrivit cărora „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala“. Prin urmare, şi în ceea ce priveşte raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sfera drepturilor care se circumscriu noţiunii de autoritate părintească se referă la acele drepturi care, fiind exercitate numai în raport cu persoana minorului reprezintă îndatoriri juridice, iar nu îndrituiri subiective, care trebuie exercitate exclusiv cu luarea în considerare a interesului superior al copilului. 16. Astfel, raportat la susţinerile autorului excepţiei, în prezenta cauză, Curtea reţine că, în acord cu dispoziţiile art. 48 din Constituţie, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, respectiv să asigure creşterea, educaţia şi instruirea acestora, iar măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor, inclusiv posibilitatea de a efectua călătorii în afara României însoţiţi de către unul dintre părinţii lor, pot fi luate de comun acord. În cazul în care nu se ajunge la un acord, părintele îndreptăţit la solicitarea acordului celuilalt părinte se poate adresa instanţei judecătoreşti, care este competentă să stabilească, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, şi aplicând direct, potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, inclusiv dispoziţiile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, asupra posibilităţii minorului de a se deplasa în afara României, însoţit de celălalt părinte. 17. În aceste condiţii, nu se poate susţine că posibilitatea suplinirii consimţământului unuia dintre părinţi de către instanţa de tutelă, în cazul refuzului de a consimţi la deplasarea minorului în străinătate, însoţit de celălalt părinte, este contrară normelor constituţionale sau internaţionale invocate. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, executarea obligaţiilor şi exerciţiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credinţă, Codul civil, prin art. 11 şi 14, impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, precum şi buna-credinţă în executarea şi exercitarea obligaţiilor şi drepturilor civile. Art. 14 alin. (2) din Codul civil consacră conceptul de „bună-credinţă“ ca o prezumţie legală relativă care valorează până la proba contrarie. În acelaşi sens este şi art. 12 din Codul de procedură civilă, conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă potrivit scopului pentru care au fost reglementate şi cu respectarea drepturilor celorlalte părţi, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părţii pentru prejudiciile morale şi materiale cauzate şi, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 29 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 27 aprilie 2023, paragraful 21). Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 57 din Constituţie potrivit cărora cetăţenii au obligaţia să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă. Astfel, în situaţia în care părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul refuză în mod abuziv să îşi dea consimţământul pentru deplasarea minorului în străinătate se poate formula în instanţă o cerere prin care să se solicite instanţei judecătoreşti să suplinească consimţământul acestuia, instanţa de judecată urmând să aprecieze în funcţie de interesul pe care minorul îl are în efectuarea călătoriei respective, fără ca acest fapt să aibă semnificaţia restrângerii sferei exerciţiului drepturilor părinteşti ale părintelui căruia nu i-a fost încredinţat acesta. 18. În aceste condiţii, nu se poate reţine contrarietatea textelor de lege criticate faţă de dispoziţiile constituţionale şi din actele internaţionale invocate, dat fiind faptul că drepturile circumscrise autorităţii părinteşti trebuie să se armonizeze cu interesul superior al copilului, care este prioritar. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian-Cătălin Mirea în Dosarul nr. 10.298/300/2019 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
