Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă şi ale Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Adrian Samuilă Rusu în Dosarul nr. 309/33/2021 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.612D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a comunicat la dosar note scrise prin care invocă, în esenţă, încălcarea art. 26 şi a art. 53 din Constituţie şi solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că extinderea obligaţiei de a purta mască de protecţie nu intră în sfera de protecţie primară a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi, prin urmare, nu se încalcă dispoziţiile art. 53 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 28 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 309/33/2021, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă şi ale Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Adrian Samuilă Rusu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ cu caracter normativ - Hotărârea Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie contravine art. 53 din Constituţie, nefiind stabilită prin lege. Prin obligativitatea purtării unui dispozitiv medical (masca de protecţie) contrar firii umane, toţi cetăţenii, majoritatea sănătoşi (peste 99% din populaţie) sunt supuşi la un tratament inuman şi degradant. Se arată că o persoană sănătoasă (starea de sănătate fiind prezumată) care nu poartă mască - dispozitiv care, în opinia autorului, nu are niciun efect împotriva transmiterii unui virus respirator de dimensiuni foarte mici - nu are cum să încalce drepturile şi libertăţile altora, sancţionarea acesteia fiind contrară dispoziţiilor art. 26 din Constituţie. În raport cu art. 29, 30 şi 34 din Constituţie, se consideră că măsurile în domeniul sănătăţii se dispun doar prin lege, nu şi prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, că obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice este o măsură aberantă, nocivă şi contrară fiinţei umane, că măştile sunt dispozitive medicale şi că, dacă nu sunt utilizate corect, nu folosesc la nimic. Acoperirea de durată a suprafeţei cutanate faciale poate conduce la afecţiuni ale căilor respiratorii şi afectează sănătatea fizică, deoarece împiedică oxigenarea creierului, şi prevenirea oricărei afecţiuni, în special a uneia respiratorii, se face prin întărirea imunităţii printr-un stil de viaţă normal, o alimentaţie corectă, mişcare, expunere moderată la soare şi viaţa în mijlocul naturii. 7. Autorul invocă, de asemenea, art. 35 din Constituţie, Convenţia de la Oviedo, art. 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, considerând că garanţia oferită de acestea este destinată, în esenţă, a asigura dezvoltarea fără ingerinţe externe a personalităţii fiecărui individ în raport cu semenii săi, şi arată că „Tribunalul administrativ din Strasbourg, printr-o hotărâre din 8 iulie 2020“, a concluzionat asupra îngrădirilor, în sensul că alegerile făcute cu privire la apariţia pe care o persoană doreşte a o avea, în spaţiul public şi în cel privat, ţin de modul în care persoana ţine să îşi exprime personalitatea. 8. Referitor la neconstituţionalitatea Legii nr. 55/2020 în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 22, art. 26, art. 29 alin. (2), art. 30, art. 34, art. 35, art. 53 şi art. 93 din Constituţie se apreciază, în esenţă, că prelungirea stării de alertă şi restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăţi fundamentale prin acte infraconstituţionale sunt contrare Constituţiei. Se arată că starea de urgenţă poate fi instituită doar de Preşedinte, printr-un decret ce este contrasemnat de către prim-ministru, iar măsurile propuse trebuie aprobate de Parlament, art. 53 din Constituţie reglementând cazurile în care se justifică restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Aceste cazuri justifică şi instituirea stării de urgenţă, în lipsa lor, neimpunându-se nici instituirea stării de urgenţă, iar, fără o stare de urgenţă, nu există nici nevoia restricţionării unor drepturi şi libertăţi fundamentale. 9. Constituţia este contractul social valabil în timpul pandemiilor şi al altor catastrofe naturale şi niciun argument de oportunitate nu poate fi invocat pentru încălcarea ordinii constituţionale, iar garanţiile constituţionale referitoare la exerciţiul libertăţilor cetăţeneşti trebuie raportate la regulile şi principiile democraţiei, astfel cum sunt consacrate de Constituţie. Aceste argumente se aplică şi în ceea ce priveşte starea de asediu, ele nu privesc starea de alertă la care Constituţia nu se referă, dar care a fost reglementată printr-o lege specială. În consecinţă, regimul stării de alertă nu poate include restricţionările posibile doar în cazul stării de urgenţă şi al stării de asediu, mai ales dacă se doreşte ca procedura de adoptare să fie alta, şi anume una care oferă puteri sporite executivului în dauna legislativului. Astfel, Legea nr. 55/2020 este integral neconstituţională pentru că are ca obiect instituirea/transpunerea unui regim excepţional - starea de alertă - care permite limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în situaţii neprevăzute de Constituţie. 10. Analizând noţiunile stare de urgenţă şi stare de alertă, se arată că doar starea de urgenţă este prevăzută de Constituţie, iar art. 93 şi art. 53 din Legea fundamentală nu pot fi despărţite, deoarece limitarea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie poate avea loc numai prin lege (organică) şi numai în cazul instituirii stării de urgenţă sau de asediu. Or, Legea nr. 55/2020 acordă stării de alertă acelaşi conţinut normativ, subsumat aceloraşi premise faptice cu cele ale stării de urgenţă, iar reglementarea derogatorie a unei instituţii constituţionale sub o denumire diferită printr-o lege infraconstituţională, cu consecinţa sustragerii de la garanţiile stabilite de Constituţie, este inadmisibilă. Din moment ce în Legea fundamentală sunt prevăzute doar starea de urgenţă şi starea de asediu, consecinţa principală a acestor situaţii fiind posibilitatea limitării exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, alte situaţii cum ar fi starea de alertă, adoptată de legiuitorul infraconstituţional, nu pot justifica limitarea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, deoarece pe fond nu ar mai exista nicio diferenţă între regimurile speciale prevăzute de Constituţie şi cele neprevăzute de aceasta. În condiţiile în care excepţiile, inclusiv cele constituţionale, sunt de strictă interpretare, prin legi organice se pot restrânge în mod excepţional drepturi şi libertăţi, dar nu se pot institui regimuri de excepţie având în conţinut asemenea restrângeri. Starea de alertă este apreciată a fi necesară pentru prevenirea ajungerii la starea de urgenţă sau a facilita trecerea de la starea de urgenţă la normalitate deplină printr-o gestiune postcriză adecvată. Astfel, starea de alertă trebuie instituită şi administrată în condiţiile legislaţiei existente, conformă cu standardele constituţionale care circumscriu normalitatea, Constituţia permiţând sancţionarea drepturilor civile doar în cazul stării de urgenţă/asediu. Altfel, starea de alertă ar fi doar o stare de urgenţă, sub o altă denumire. Se apreciază că limitarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie poate avea loc doar printr-o lege organică şi doar în cazul instituirii stării de urgenţă/asediu. În cazul în care nu s-a instituit starea de urgenţă/asediu, prin lege nu poate fi restrâns decât exerciţiul drepturilor şi libertăţilor care îşi au izvorul în legislaţia infraconstituţională. 11. Autorul consideră că limitarea drepturilor fundamentale nu se poate realiza printr-o ordonanţă a Guvernului (simplă sau de urgenţă), printr-un decret prezidenţial sau printr-o hotărâre a Guvernului, iar Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic nu poate fi izvor pentru instituţii administrative cum ar fi prefecturile sau Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de a interzice, fie şi numai indirect, liberul exerciţiu al unor drepturi fundamentale, atât timp cât aceasta nu a stabilit în mod neechivoc asemenea interdicţii. Astfel, se apreciază că Legea nr. 55/2020, care abilitează puterea executivă (Guvernul şi instituţiile subordonate acestuia) să stabilească norme din categoria celor a căror adoptare intră în competenţa exclusivă a puterii legislative, este neconstituţională. Faptul că abilitarea este sistemică (cu caracter general), iar nu pentru situaţii şi pe durate precis specificate, constituie o circumstanţă agravantă în stabilirea caracterului integral neconstituţional al acestei legi. 12. Totodată, prelungirea stării de alertă prin acte administrative emise de Guvern dincolo de durata legală de 60 de zile nu poate fi tratată ca o încălcare a legii, ci ca o intrare deliberată a executivului pe terenul competenţei legislativului, hotărârile Guvernului în cauză devoalând voinţa puterii executive de a legifera în locul şi împotriva puterii legislative. Dacă, prin absurd, s-ar considera că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti poate fi restrâns şi în afara stării de urgenţă sau de asediu, nu se poate accepta ca această restrângere să se realizeze altfel decât prin lege (deci nu printro hotărâre a Guvernului) şi pe o durată maximă de 60 de zile. Prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului nu se pot limita drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Dacă se doresc astfel de limitări, Guvernul are la dispoziţie iniţiativa legislativă, care va fi analizată de Parlament în procedură de urgenţă, dar şi aceasta doar în ipoteza în care este instituită starea de urgenţă. 13. Prin art. 13 din Legea nr. 55/2020, Parlamentul a delegat ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne competenţa de a institui prin ordin comun obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii publice (închise), spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă; or, în acest caz, suntem în prezenţa unor restrângeri ale unor libertăţi, ceea ce contravine art. 53 din Constituţie. Similar se procedează şi în privinţa limitării dreptului de a părăsi domiciliul sau de a circula în spaţiul public, a orarului de funcţionare al magazinelor, restaurantelor şi sălilor de sport, toate acestea aducând atingere inclusiv dreptului la muncă al salariaţilor acestora. Astfel, în măsura în care Legea nr. 55/2020 abilitează puterea executivă să adopte acte normative care limitează drepturi şi libertăţi fundamentale, drepturi şi libertăţi ce nu pot fi limitate prin ordonanţe ale Guvernului, legea în ansamblul său este neconstituţională. Pornind de la forma iniţială a Legii nr. 55/2020, în care instituirea stării de alertă este supusă încuviinţării Parlamentului dacă se aplică în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale, se apreciază că se aduce atingere noţiunii de „stat unitar“ în măsura în care starea de alertă se instituie doar pe o parte a teritoriului naţional, cetăţenii rezidenţi din acel teritoriu având limitate drepturi şi libertăţi printr-un act administrativ, în timp ce ceilalţi cetăţeni îşi păstrează garanţia constituţională potrivit căreia drepturile şi libertăţile lor nu pot fi limitate decât prin lege, deci doar de Parlament. Astfel, se ajunge la o inegalitate a cetăţenilor în faţa legii. Nu poate fi exclusă situaţia ca, ori de câte ori un guvern va dori să restrângă drepturi şi libertăţi, să ia ca pretext orice accident natural pentru a institui, prin hotărâre sau act administrativ inferior, potrivit Legii nr. 55/2020, starea de alertă, iar astfel de acte administrative, odată atacate la instanţa de contencios administrativ, vor fi validate, deoarece au fost emise în aplicarea legii sau pentru organizarea aplicării acesteia. Autorul consideră că dorinţa din spatele Legii nr. 55/2020 este aceea de a institui un regim juridic care să deroge de la ordinea stabilită prin Constituţie; or, ordinea impusă de Legea nr. 55/2020, afectând echilibrul constituţional al puterilor, are caracter paraconstituţional, iar legea este neconstituţională în întregime, măsurile luate în baza sa şi sancţiunile aplicate fiind nule. 14. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că instituţia stării de alertă este o creaţie exclusivă a legiuitorului, în temeiul prerogativelor sale de legiferare, dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nefiind contrare art. 53 din Constituţie, acestea fiind reglementate în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Intervenţia autorităţilor în contextul pandemic actual pentru protejarea dreptului la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii depăşeşte cadrul obişnuit prin care acestea acţionează pentru apărarea sănătăţii publice prin ansamblul măsurilor care se impun a fi implementate rapid pentru a preveni şi combate efectele pandemiei, iar măsura în care restrângerile dispuse prin hotărârile Guvernului respectă sau nu exigenţele alin. (2) al art. 53 din Constituţie se poate analiza de către instanţa învestită cu acţiunea în anularea actului administrativ [art. 126 alin. (6) din Constituţie]. 15. Instanţa invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 351 din 7 mai 2015, paragraful 24) şi reţine că prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 s-a modificat art. 13 din Legea nr. 55/2020 în sensul că s-a extins obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice (anterior, obligativitatea existând doar pentru spaţiile publice închise). Instanţa consideră că, la momentul actual, măsura contestată nu poate fi apreciată ca afectând drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie. Astfel, instanţa apreciază că pandemia cu care omenirea se confruntă este fără precedent - cel puţin o situaţie comparabilă putând fi dată de gripa spaniolă ce a debutat în timpul Primului Război Mondial -, iar în decursul anului care s-a scurs de la debutul acesteia comunitatea ştiinţifică internaţională nu a ajuns la un consens cu privire la chestiuni extrem de importante, cum ar fi modalităţile efective de transmitere a virusului, motivele pentru care există persoane care nu sunt afectate deloc de virus şi persoane care decedează în urma îmbolnăvirii, modalităţile de reinfectare, timpii necesari dobândirii unei eventuale imunităţi şi durata menţinerii acesteia, potenţiale efecte pe termen lung ale contractării virusului etc. Prin urmare, la momentul actual, nu se cunoaşte nimic sigur despre acest virus, noi ipoteze apărând în fiecare zi, aspect recunoscut implicit şi de reclamant prin trimiterea la lipsa existenţei unor studii serioase, nici acesta şi posibil încă nimeni în acest moment neputând trimite la vreun studiu cert în acest domeniu. Măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri sunt într-o permanentă modificare şi adaptare pentru a asigura cât mai eficace posibil protecţia comunităţii şi implicit a individului, indiferent de opţiunea acestuia cu privire la această situaţie. Cât timp în raport cu evoluţia tehnologică din prezent nu ar putea fi aplicate măsuri din urmă cu mai bine de 100 de ani, neexistând nicio certitudine în ceea ce priveşte măsurile care ar putea fi adoptate pentru combaterea pandemiei, instanţa nu poate să aprecieze ce s-ar fi întâmplat dacă măsurile criticate nu ar fi fost adoptate, să substituie aprecierea făcută de organele statului abilitate să ia măsuri de combatere a transmiterii virusului SARS-CoV-2 cu propria apreciere ori să valideze eventualele măsuri promovate de particulari asupra modului de răspuns. Totodată, trebuie notat că măsurile dispuse de autorităţi au intervenit treptat pe fondul unei creşteri certe a numărului de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, iar odată cu diminuarea numărului de cazuri au fost modificate/înlăturate. Or, trebuie să se accepte că, astfel cum există posibilitatea ca aceste măsuri să fie inutile faţă de stoparea răspândirii virusului, există totuşi şi cea ca răspândirea să fi fost accentuată prin neluarea acestor măsuri. 16. Având în vedere că nu se cunoaşte în detaliu modalitatea de răspândire a virusului, nu este exclus ca acesta să se poată transmite şi în aer liber, acolo unde există o densitate mai mare de oameni, prin urmare măsura purtării măştii în aer liber nu apare ca fiind cu totul nejustificată şi nu poate fi apreciată ca afectând drepturi şi libertăţi prevăzute de Constituţie, existând reglementări cu privire la modul de purtare a acesteia pentru a nu dăuna sănătăţii (Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă). 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1042 din 6 noiembrie 2020, şi ale Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020. 21. Curtea observă că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 modifică art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. 22. În consecinţă, Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, şi Legea nr. 55/2020, în ansamblul său. Prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 au următorul cuprins: "Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;." 23. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 22 privind dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 29 alin. (2) privind libertatea conştiinţei, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 privind dreptul la mediu sănătos, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 93 privind măsuri excepţionale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 25 august 2021, Decizia nr. 13 din 18 ianuarie 2022, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii). 25. Astfel, Curtea a reţinut că măsura purtării măştii de protecţie face parte din ansamblul măsurilor reglementate de Legea nr. 55/2020 în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, stabilite de legiuitor, având în vedere situaţia de o gravitate excepţională generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi consecinţele negative asupra sănătăţii publice. 26. În condiţiile în care amploarea, evoluţia pandemiei, precum şi insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns faţă de acest fenomen impun concentrarea tuturor eforturilor şi adoptarea tuturor măsurilor pentru a combate efectele pandemiei de COVID-19, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie constituie o măsură justificată şi necesară pentru protejarea dreptului la viaţă şi la sănătate al persoanelor. 27. Curtea a observat că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, stabilesc în mod clar condiţiile în care poate fi instituită obligaţia de a purta masca de protecţie, precizând spaţiile - „în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă“ - şi durata pentru care această obligaţie poate fi impusă - „pe durata stării de alertă“. De asemenea, întrucât nu operează nicio distincţie între diferitele categorii de persoane, textul de lege are aplicabilitate generală. 28. Desigur că, în situaţii justificate în mod obiectiv de starea sănătăţii anumitor persoane, dovedite prin acte medicale, legiuitorul poate şi trebuie să prevadă modalitatea în care persoanele aflate în astfel de situaţii vor fi exceptate de la obligaţia de a purta mască de protecţie. Dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu interzic însă astfel de exceptări, ci lasă în sarcina ministrului sănătăţii şi a ministrului afacerilor interne reglementarea condiţiilor concrete în care, în funcţie de contextul avut în vedere, se va implementa măsura obligatorie a purtării măştii de protecţie. 29. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 26 din Constituţie, Curtea reţine că dreptul constituţional la viaţă intimă, familială şi privată presupune libertatea persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Altfel spus, prevederile constituţionale ale art. 26 vizează libertatea de care dispune omul de a se manifesta fizic şi de a lua decizii referitoare la corpul său atât timp cât nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Prin urmare, acest drept nu are un caracter absolut, limitele sale fiind modelate de criteriile de ordine publică şi bune moravuri ale societăţii, de aria de extindere şi gradul de protecţie ale drepturilor şi libertăţilor altora surprinse într-un anumit moment istoric. Or, în contextul pandemiei de COVID-19, imperativul protecţiei dreptului la sănătate şi la viaţă a dobândit noi dimensiuni. În acest context istoric aparte, marcat de larga şi rapida răspândire a unui virus cu efecte grave asupra sănătăţii persoanelor, obligaţia de a purta masca de protecţie în vederea prevenirii transmiterii ori contractării virusului SARS-CoV-2 se circumscrie textului constituţional care consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăşi în limitele impuse de imperativul respectării drepturilor celorlalţi. 30. Aceste considerente răspund şi criticilor referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, prevăzut de art. 34 din Legea fundamentală. 31. De asemenea, purtarea obligatorie a măştii de protecţie nu poate fi echivalată cu o intervenţie medicală asupra corpului persoanei în sensul art. 1 lit. d) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, care prevede că „prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare“. 32. Curtea constată că instituirea obligaţiei de a purta masca de protecţie nu se circumscrie conţinutului normativ al dispoziţiilor art. 29 alin. (2), ale art. 30 şi ale art. 35 din Legea fundamentală, astfel că, în raport cu criticile formulate, invocarea acestor dispoziţii constituţionale este lipsită de relevanţă în cauză. 33. În acelaşi timp, Curtea constată că modificarea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prin dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în sensul extinderii cu privire la toate spaţiile publice a obligaţiei de purtare a măştii de protecţie, astfel cum a fost stabilită prin lege, nu echivalează cu restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi, prin urmare, dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză. 34. Referitor la criticile de neconstituţionalitate aduse Legii nr. 55/2020, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acest act normativ a fost adoptat în considerarea necesităţii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor. 35. Curtea a reţinut că Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată, în mod expres, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate în aplicarea legii analizate de către Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesităţi de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate, neputându-se susţine că actul normativ analizat, contrar principiului legalităţii, prevede măsuri descriptive, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel cum susţine autorul excepţiei. 36. Aşa fiind şi având în vedere natura legii, pe de o parte, şi a hotărârii Guvernului, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut ca instituirea stării de alertă - în sensul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz - să fie făcută prin hotărâre a Guvernului. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 42, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenţei originare a Guvernului, prevăzută în Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. S-a arătat, totodată, că organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului şi că, potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Prin urmare, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora. 37. Curtea a mai reţinut că, drept urmare a pronunţării Deciziei nr. 457 din 25 iunie 2020, precitată, hotărârile Guvernului prin care se instituie starea de alertă, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, nu mai sunt supuse încuviinţării Parlamentului, acest mecanism fiind în acord cu dispoziţiile Legii fundamentale. 38. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate conform căreia dispoziţiile Legii nr. 55/2020 permit Guvernului să limiteze exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale prin adoptarea de hotărâri de instituire şi de prelungire a stării de alertă, conform art. 4 alin. (1) din cuprinsul acestei legi, Curtea a reţinut că, prin natura lor, măsurile adoptate în perioada stării de alertă presupun limitarea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în scopul asigurării unei protecţii adecvate a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi la ocrotirea sănătăţii, aspect menţionat în preambulul Legii nr. 55/2020. Aceste restrângeri au ca temei legal dispoziţiile legii anterior menţionate, care, de altfel, prevăd în mod expres care sunt măsurile restrictive ce pot fi dispuse în perioada stării de alertă, precum şi regimul juridic al dispunerii lor, corespunzând scopului arătat în cuprinsul legii. În aceste condiţii, hotărârile Guvernului, la care fac referire prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, asigură organizarea executării dispoziţiilor legii analizate, prin reglementarea formelor concrete ale măsurilor specifice stării de alertă, care pot să difere de la o perioadă la alta sau de la o unitate administrativ-teritorială la alta, fiind corespunzătoare dinamicii crizei epidemiologice. 39. Posibilitatea stabilirii prin lege a unor astfel de restrângeri este prevăzută de legiuitorul constituant distinct de situaţia de urgenţă, astfel că instituirea măsurilor care restrâng exerciţiul unor drepturi sau libertăţi potrivit art. 53 din Constituţie se face după o procedură diferită de cea prevăzută de art. 93. 40. Prin urmare, nu există niciun obstacol constituţional pentru legiuitor ca, în considerarea situaţiilor enumerate în art. 53, să reglementeze printr-o lege, aşa cum este şi Legea nr. 55/2020, o serie de măsuri care pot avea drept efect restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, fără a fi necesară instituirea stării de urgenţă de către Preşedintele României. Atât timp cât măsurile instituite se circumscriu condiţiilor constituţionale ale art. 53, gruparea acestora sub conceptul de „stare de alertă“ nu prezintă niciun aspect contrar prevederilor Legii fundamentale. 41. Curtea a mai precizat că garanţia respectării tuturor exigenţelor legale referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă nu poate fi realizată decât în măsura în care, în aplicarea prevederilor constituţionale ale art. 21, ale art. 52 şi ale art. 126 alin. (6), hotărârile Guvernului care dispun aceste măsuri sunt supuse controlului instanţelor de contencios administrativ. În cadrul controlului judecătoresc, instanţele pot analiza dacă există condiţiile obiective care justifică instituirea stării de alertă sau prelungirea acesteia, dacă măsurile sunt dispuse pentru termenul limitat prevăzut de lege, precum şi dacă respectă exigenţele constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi (a se vedea Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, precitată). 42. Totodată, Curtea a constatat că reglementarea concretă a elementelor care determină efectivitatea accesului la justiţie în cazul contestării hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă şi a actelor subsecvente reprezintă o obligaţie pozitivă ce intră în competenţa legiuitorului, acesta fiind obligat să intervină prin adoptarea unui cadru legislativ care să respecte principiul proporţionalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale (a se vedea Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, precitată). 43. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, aceasta îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Samuilă Rusu în Dosarul nr. 309/33/2021 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, şi Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 ianuarie 2022. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
