Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 908/1/2024
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Eleni Cristina│penale a Înaltei Curţi │
│Marcu │de Casaţie şi Justiţie │
│ │- preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona-Elena │- judecător la Secţia │
│Cîrnaru │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Oana Burnel │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andrei-Claudiu│- judecător la Secţia │
│Rus │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mircea-Mugurel│- judecător la Secţia │
│Şelea │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Ispas │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valerica Voica│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luminiţa │- judecător la Secţia │
│Criştiu-Ninu │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihail Udroiu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află Dosarul nr. 908/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de către Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment sau a unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale?" 2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare. 3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu. 4. Conform dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite. 5. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Simona-Elena Cîrnaru, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 6. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie. 7. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 908/1/2024 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. 8. De asemenea, a menţionat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 9. În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. 10. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 908/1/2024. 11. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării a învederat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. 12. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie a învederat că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale. 13. În susţinerea acestui punct de vedere a precizat că, în cauză, trebuie avute în vedere două aspecte esenţiale, şi anume, realizarea de către aceeaşi persoană, în mod repetat, într-o perioadă de timp îndelungată, cu nerespectarea regimului legal, a unor operaţiuni având ca obiect material aceeaşi substanţă, respectiv săvârşirea faptei sub imperiul a două legi care prevăd o natură diferită a substanţei şi un tratament sancţionator distinct. 14. Astfel, art. 16 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, menţionează expres, printre operaţiunile care constituie element material al infracţiunii, manipularea, distribuirea şi vânzarea unor astfel de produse. Dispoziţiile indicate nu prevăd explicit deţinerea în vederea comercializării a substanţelor susceptibile de a produce efecte psihoactive, însă, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat, cu caracter obligatoriu, că pentru a constitui modalităţi alternative ale elementului material operaţiunile vizate de actul normativ trebuie să fie subsumate scopului producerii, circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor astfel de substanţe. 15. Or, deţinerea în vederea comercializării este în mod cert subsumată unui astfel de scop, respectiv circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor astfel de substanţe, constituind element material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. 16. Începând cu data de 7 aprilie 2023, ca urmare a includerii substanţei 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC) în categoria drogurilor de mare risc, aceleaşi acţiuni au fost reglementate ca variante alternative ale elementului material al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 17. Analiza comparativă a dispoziţiilor cuprinse în cele două acte normative relevă că obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este comun şi constă în relaţiile sociale privind protejarea sănătăţii populaţiei împotriva efectelor negative pe care anumite substanţe le au asupra sănătăţii şi vieţii. 18. În consecinţă, săvârşirea sub imperiul celor două legi a acţiunilor reprezentând verbum regens încalcă aceeaşi valoare socială a cărei ocrotire s-a urmărit de către legiuitor. 19. Recalificarea substanţei care constituie obiect material al faptei, printr-o modificare legislativă intervenită pe parcursul săvârşirii faptei şi mai înainte de încetarea activităţii infracţionale, nu este de natură să afecteze unitatea legală de infracţiune rezultată din săvârşirea de către aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp, în acelaşi mod, a unor operaţiuni care au vizat aceeaşi substanţă şi s-au îndreptat împotriva aceleiaşi valori sociale, reflectând, ca urmare a modului concret de săvârşire, o rezoluţie infracţională unică. 20. Or, fiind în prezenţa unei infracţiuni continuate, care a început să fie săvârşită sub imperiul Legii nr. 194/2011 şi s-a epuizat (la data săvârşirii ultimei acţiuni) sub incidenţa Legii nr. 143/2000, în acord cu doctrina şi practica judiciară, legea penală aplicabilă este cea în vigoare la momentul epuizării, expresie a unităţii ilicitului penal. 21. Constatând că nu mai sunt întrebări de formulat de către membrii completului, preşedintele formaţiunii de judecată, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 22. Prin Încheierea din data de 1 aprilie 2024, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment sau a unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale?" II. Expunerea succintă a cauzei 23. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii M.M., M.D.I., O.G.,O.L. zis P. şi O.L. zis Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 310 din data de 11 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 2.902/117/2023, în care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. 240/D/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj. 24. Prin sentinţa apelată s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor O.G. şi M.D.I. pentru comiterea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi trafic de droguri de mare risc în formă simplă în cazul inculpatului O.G. [prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri] şi în formă continuată în cazul inculpatului M.D.I. [prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal]. 25. Prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului O.G., zis F., care, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără a deţine autorizaţie de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.): - la data de 11.06.2022, a manipulat şi a distribuit cu suma de 200 de lei investigatorului sub acoperire cu nume de cod M. A., prin intermediul colaboratorului autorizat cu nume de cod M. A., cantitatea de 0,9784 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone); – la data de 4.11.2022, a manipulat şi a distribuit cu suma de 500 de lei investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.A., prin intermediul colaboratorului autorizat cu nume de cod L.M., cantitatea de 2,96 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone); – în perioada ianuarie-1 martie 2023, fără a se putea stabili cu exactitate datele, a manipulat şi a distribuit substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive martorilor-consumatori minorul H.N. (1 act material, cantitatea de 1,76 grame substanţă care conţine 3-CMC cu suma de 300 lei) şi A.A.E. (2 acte materiale în lunile ianuarie şi februarie, câte 1 gram cu suma de 100 de lei fiecare); – la data de 6.02.2023, a manipulat şi a distribuit cu suma de 160 de lei investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.A., prin intermediul colaboratorului autorizat cu nume de cod A.S., cantitatea de 0,98 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal. 26. S-a reţinut, totodată, că fapta inculpatului O.G., zis F., care, la data de 12.04.2023, a deţinut fără drept, în vederea comercializării, la domiciliul său din satul F., comuna F., str. C. nr. 2, judeţul Cluj, cantităţile de 52,8 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone) şi 3,98 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), substanţă care face parte din tabelul-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal. 27. Prin Legea nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 4 aprilie 2023), în tabelul nr. I, după substanţa „N, N-dietil-2-[[4-(1-metiletox) fenil]metil]-5-nitro-1H-benzimidazol-l-etanamină isotonitazen)“ s-a introdus următoarea substanţă: 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC). Legea a intrat în vigoare înainte de comiterea infracţiunii, fiind aplicabilă inculpatului O.G. 28. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.D.I., instanţa de fond a reţinut că faptele acestuia, care, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără a deţine autorizaţie de la A.N.S.V.S.A., în perioada mai-vara anului 2021, respectiv vara anului 2022-aprilie 2023, fără a se putea stabili cu exactitate datele, a manipulat şi a distribuit în mod repetat substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive care conţin compuşi ce fac parte din clasa catinonelor sintetice, respectiv 3-CMC (3-Cloromethcathinone) (denumit în argou cristal) martorilor-consumatori P.A.N. [20 de acte materiale de manipulare şi distribuire câte 3 grame de cristal (3-CMC), cu suma de 100 lei/gram, în perioada noiembrie 2022-aprilie 2023], R.M. 6 acte materiale de manipulare şi distribuire de substanţă pentru prizat cu suma de 80 lei/gram în perioada vara anului 2022-ianuarie 2023] şi D.O.C. (manipularea şi distribuirea de 3 ori a câte unui plic de „cristal pentru prizat“, cu suma de 100 de lei/plic, în perioada mai-vara anului 2021), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni, fără autorizaţie prealabilă, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal. 29. S-a reţinut, totodată, că fapta inculpatului M.D.I., zis M., care, la data de 12.04.2023, a deţinut fără drept, în vederea comercializării, la locuinţa sa din municipiul Cluj-Napoca, str. A. nr. 1, sc. 1, ap. 25, judeţul Cluj, cantităţile de 0,82 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), 49,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), 48,9 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), 42,7 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone), 494,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone) şi 53,3 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Cloromethcathinone) şi la data de 11.04.2023 i-a vândut martorului P.A.N. cantitatea de 5 grame 3-CMC (3-Cloromethcathinone) („cristal“), la preţul de 100 lei/gram, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal. 30. Prima instanţă a apreciat că reţinerea a două infracţiuni a fost determinată de intervenirea modificării legislative care a calificat substanţa 3-CMC ca drog de mare risc. Astfel, prin Legea nr. 77/2023, în tabelul nr. I, după substanţa „N, N-dietil-2-[[4-(1-metiletox) fenil]metil]-5-nitro-1H-benzimidazol-letanamină isotonitazen)“ s-a introdus următoarea substanţă: 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1- onă (3-CMC). 31. În cursul judecăţii în primă instanţă, inculpaţii O.G. şi M.D.I. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor ce formează obiectul acuzaţiilor din cele două infracţiuni imputate fiecăruia într-o singură infracţiune de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, prin raportare la clasificarea substanţei presupus traficate ca drog de mare risc la momentul epuizării activităţii pretins infracţionale. 32. Prin Încheierea din data de 10 noiembrie 2023, prima instanţă a respins solicitarea inculpaţilor, reţinând faptul că una dintre condiţiile prevăzute de art. 35 alin. (1) din Codul penal este ca acţiunile sau inacţiunile să prezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, adică la diferite intervale de timp, acele conduite ar trebui să constituie aceeaşi infracţiune. Instanţa a constatat că infracţiunea prevăzută de legea vizând substanţele susceptibile de a produce efecte psihoactive şi cea privind traficul de droguri constituie, în esenţă, din punct de vedere juridic, infracţiuni diferite şi, chiar dacă apără aceeaşi valoare socială, cele două legi au valori sociale specifice diferite. 33. Împotriva Sentinţei penale nr. 310 din 11 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 2.902/117/2023, a formulat apel inclusiv inculpatul M.D.I., care, prin motivele de apel depuse la dosar, a solicitat şi în faţa instanţei de control judiciar schimbarea încadrării juridice a faptelor de care este acuzat în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. 34. La termenul din data de 22 martie 2024, inculpatul M.D.I., prin avocat ales, a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, iar Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, prin Încheierea din data de 1 aprilie 2024, a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentei decizii. 35. În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost respinsă solicitarea inculpatului M.D.I. de suspendare a judecării cauzei odată cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 36. Instanţa de trimitere, subsecvent prezentării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, respectiv a problemei încadrării juridice a acţiunilor de care au fost acuzaţi inculpaţii, prin raportare la modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, respectiv recalificarea regimului juridic al substanţei 3-CMC prin scoaterea acestei substanţe de sub incidenţa Legii nr. 194/2011 şi introducerea sa sub incidenţa Legii nr. 143/2000, a prezentat principalele argumente ce stau la baza celor două opinii conturate. 37. În acest sens, instanţa de trimitere a prezentat atât opinia potrivit căreia recalificarea unei anumite substanţe drept drog aflat sub incidenţa Legii nr. 143/2000 atrage reţinerea unui concurs de infracţiuni între acţiunea/acţiunile având ca obiect respectiva substanţă anterioară/anterioare recalificării, încadrate juridic în infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, şi acţiunea/acţiunile având ca obiect aceeaşi substanţă ulterioară/anterioare recalificării, încadrate juridic în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi opinia potrivit căreia recalificarea unei anumite substanţe drept drog aflat sub incidenţa Legii nr. 143/2000 atrage reţinerea unei infracţiuni continuate prin raportare la încadrarea juridică de la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale, constând în diferite activităţi pretins derulate atât înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, cât şi ulterior, având ca obiect aceeaşi substanţă (în speţă, 3-CMC). IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate 38. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 39. În urma consultării instanţelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare. 40. Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale. 41. În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de curţile de apel Bacău, Bucureşti (Secţia a II-a penală), Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, tribunalele Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Neamţ, Suceava, Teleorman, Vâlcea, precum şi judecătoriile Deta, Hârlău, Jibou, Paşcani, Piatra-Neamţ, Răducăneni şi Roman. 42. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au apreciat, în esenţă, că recalificarea unei anumite substanţe drept drog aflat sub incidenţa Legii nr. 143/2000 atrage reţinerea unei infracţiuni continuate prin raportare la încadrarea juridică de la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale, constând în diferite activităţi pretins derulate atât înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, cât şi ulterior, având ca obiect aceeaşi substanţă (în speţă, 3-CMC). Aceasta deoarece modificarea legislativă a condus la incriminarea aceloraşi activităţi presupus infracţionale, reglementate anterior sub imperiul infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, drept o altă infracţiune, mai gravă, îndreptată însă împotriva aceloraşi valori sociale şi prezentând acelaşi obiect juridic, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin Legea nr. 77/2023 fiind modificată incriminarea faptelor. 43. Existenţa infracţiunii continuate reclamă luarea în considerare a momentului epuizării sale şi a aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Aplicarea regulilor referitoare la concursul de infracţiuni în acest caz ar conduce la fracturarea rezoluţiei infracţionale unice a persoanei acuzate, similar existenţei unei noi rezoluţii infracţionale, ceea ce nu poate fi acceptat, întrucât o astfel de operaţiune nu are la bază o realitate faptică, ci doar o modificare legislativă. Consecutiv, reţinerea concursului de infracţiuni ar conduce şi la îngreunarea situaţiei juridice a persoanei acuzate. 44. Această optică a legiuitorului o regăsim şi în situaţii asemănătoare, cum ar fi cazul infracţiunii continuate începute în minoritate şi continuată după ce inculpatul devine major. 45. În cea de-a doua orientare, minoritară, s-a apreciat că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment. 46. În susţinerea acestei opinii, s-a arătat, în esenţă, că nu există omogenitate juridică între infracţiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 şi infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că sunt norme diferite de incriminare ce prevăd diferite modalităţi de comitere a faptei. 47. În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de curţile de apel Alba Iulia şi Timişoara, tribunalele Arad, Brăila, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Ialomiţa, Iaşi, Sălaj şi Vaslui, precum şi Judecătoria Târgu-Neamţ. 48. A fost exprimată şi opinia potrivit căreia problema ridicată presupune aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 din Codul penal, opinie exprimată de majoritatea judecătorilor din cadrul Secţiei I penale a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi de judecătorii din cadrul Curţii de Apel Suceava. 49. De asemenea, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Braşov, Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală şi judecătoriile din circumscripţia acestuia nu au transmis un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, fiind reţinute ambele opinii mai sus prezentate. V. Opinia specialiştilor consultaţi 50. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. 51. Departamentul de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat în sensul că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale. 52. S-a arătat că esenţa problemei de drept constă în a stabili natura juridică şi relevanţa penală, din perspectiva unităţii sau a pluralităţii de infracţiuni, a unor acţiuni identice, de vânzare de substanţe de aceeaşi natură, dintre care o acţiune este săvârşită cât timp substanţa era considerată psihoactivă şi altă acţiune după „transferul“ substanţei în cuprinsul Legii nr. 143/2000, considerată astfel drog de mare risc. 53. Momentul care a generat prezenta problemă îl reprezintă adoptarea Legii nr. 77/2023. Ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, săvârşirea faptei prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 ce are ca obiect 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC) nu mai este prevăzută de acest din urmă act. Cu toate acestea, nu se poate pune problema unei dezincriminări, dat fiind că norma (în realitate substanţa respectivă) a fost preluată de Legea nr. 143/2000, existând astfel o continuitate a incriminării. 54. Astfel, poziţionarea unei anumite substanţe în tabelul prevăzut de anexa la Legea nr. 143/2000 constituie un element al conţinutului constitutiv, care califică obiectul acţiunii penalmente relevantă. Dacă substanţa nu este încadrată în acel tabel, faptei îi lipseşte tipicitatea obiectivă. 55. Conţinutul infracţiunii este prevăzut în norma de incriminare, el desemnând totalitatea caracteristicilor specifice şi esenţiale ale elementelor constitutive ale infracţiunii. Conţinutul infracţiunii poate fi însă uneori şi numai dedus implicit din norma incriminatoare, în cazul în care aceasta este incompletă. Structura conţinutului infracţiunii este dată de elementele constitutive ale acesteia, respectiv obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă. 56. Făcându-se trimitere la conţinutul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi art. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a arătat că din compararea celor două norme se poate observa că variantele verbum regens se suprapun numai parţial. Cu toate acestea, întrucât cele două norme de incriminare au fost concepute pentru a acoperi o sferă cât mai extinsă de activităţi ce au ca obiect substanţele interzise, s-a considerat că nu se poate identifica o diferenţă esenţială sub aspect normativ, cele două acte prezentând omogenitate sub acest aspect. 57. Astfel, numai printr-o aplicare excesiv de formalistă şi restrictivă a conceptului de omogenitate juridică, specific formei continuate a infracţiunii, s-ar putea afirma că cele două acţiuni ar reprezenta infracţiuni distincte. În această ipoteză, deşi a intervenit o lege mai severă cu privire la fapta săvârşită înaintea modificării, legea veche va ultraactiva, iar faptei noi i se va aplica legea nouă, mai severă, în considerarea principiului activităţii legii penale, iar aceasta în pofida unicităţii obiectului celor două acţiuni. 58. Prin inserarea sintagmei „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“ de la finalul art. 16 alin. (1) al Legii nr. 194/2011, norma a căpătat un caracter de subsidiaritate faţă de faptele incriminate prin art. 2 din Legea nr. 143/2000, concluzie susţinută şi de succesiunea în timp a celor două acte normative, precum şi obiectul juridic comun al acestora. Pentru susţinerea subsidiarităţii sale pledează însăşi denumirea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, „altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare“. Astfel, ratio legis este acela de a crea o lege-cadru care să sancţioneze operaţiunile cu orice substanţe periculoase, care nu au fost (încă) inserate în tabelele-anexă la Legea nr. 143/2000. 59. Relevantă, în acest sens, este şi expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, în care se arată că „devine evident faptul că simpla elaborare a unor liste cu aceste noi substanţe psihoactive (care devin cu uşurinţă desuete din cauza rapidităţii cu care se pot crea noi substanţe) nu este suficientă pentru contracararea acestui fenomen. Sunt necesare eforturi conjugate ale tuturor instituţiilor statului şi ale autorităţilor publice locale care să abordeze diferitele faţete ale acestei probleme extrem de complicate“. 60. Obiectul juridic comun al celor două acte normative îl reprezintă protejarea sănătăţii populaţiei faţă de efectele nocive pe care diferite substanţe, unele dintre ele psihoactive, altele calificate ca droguri de risc, sau mare risc, îl prezintă din această perspectivă. De altfel, termenul „substanţe psihoactive“ este general, după cum s-a stabilit şi în Decizia nr. 48 din 9 iunie 2021, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 14 iulie 2021): „Prin utilizarea sintagmei legiuitorul a dorit ca în categoria de «substanţe psihoactive» să poată fi inclusă orice substanţă care produce «stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihic㻓. 61. Totodată, percepţia unitară a legiuitorului faţă de cele două acte normative rezidă şi din modificările (în sensul majorării regimului sancţionator sau a restricţiilor faţă de modalităţile de individualizare neprivative de libertate) adoptate prin legi comune [recent, Legea nr. 58/2024 pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum şi pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 21 martie 2024, sau Legea nr. 45/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 2 martie 2023]. 62. În considerarea celor arătate s-a susţinut că „transferul“ substanţei „1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC)“ în Legea nr. 143/2000 reprezintă însăşi transpunerea obiectivului politicilor penale mai sus enunţate şi anticipate de legiuitor. Prin urmare, ne aflăm în situaţia unei omogenităţi juridice create prin voinţa legiuitorului, aceasta fiind generată tocmai de Legea nr. 77/2023, care a unificat obiectul celor două (aparent) infracţiuni, transformându-le în una şi aceeaşi infracţiune. 63. De aceea, două acte materiale, săvârşite unul înainte, iar celălalt după intrarea în vigoare a acestui act normativ, îndeplinesc condiţia omogenităţii juridice, iar, dacă vor fi întrunite şi celelalte condiţii prescrise de lege, îndeplinesc elementele infracţiunii unice în formă continuată, data săvârşirii infracţiunii continuate fiind cea a ultimei acţiuni, iar legea care se va aplica va fi Legea nr. 143/2000. VI. Examenul jurisprudenţei în materie Jurisprudenţa naţională relevantă 64. În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept care face obiectul sesizării. 65. În ceea ce priveşte prima orientare, majoritară, potrivit căreia, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale, au fost transmise Sentinţa penală nr. 45/2024, pronunţată de Tribunalul Galaţi - Secţia penală în Dosarul nr. 2.635/121/2023, Încheierea din data de 1.11.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 15.710/3/2023, Decizia penală nr. 285/Ap din data de 10.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, în Dosarul nr. 4.216/62/2023, Sentinţa penală nr. 214 din data de 25.10.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia penală, în Dosarul nr. 1.979/90/2023, definitivă prin Decizia nr. 288/A din data de 3.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti. 66. Opinia că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), se reflectă în următoarele hotărâri: Sentinţa penală nr. 69 din data de 25.03.2024, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1.122/84/2023; Sentinţa penală nr. 82 din data de 15.11.2023, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 779/84/2023, definitivă prin Decizia penală nr. 17/A/2024 din data de 5.01.2024 a Curţii de Apel Cluj; Sentinţa penală nr. 95 din data de 20.12.2023, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.096/84/2023, definitivă prin Decizia penală nr. 460/A/2024 din data de 21.03.2024 a Curţii de Apel Cluj; Sentinţa penală nr. 1 din data de 4.01.2024, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1.131/84/2023; Sentinţa penală nr. 42 din data de 04.04.2024, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3.013/85/2023. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 67. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate Decizia nr. 25 din data de 8 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015, Decizia nr. 10 din data de 12 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 24 octombrie 2018, Decizia nr. 3 din data de 28 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 15 din data de 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017. 68. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Completului de 5 judecători nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept supusă analizei. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 69. Nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept supusă analizei. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului 70. Au fost identificate următoarele cauze relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării: Veeber împotriva Estoniei, Hotărârea din 21 ianuarie 2003, 45771/99, Puhk împotriva Estoniei, Hotărârea din 10 februarie 2004, 55103/00 şi Rohlena împotriva Republicii Cehe, Marea Cameră, Hotărârea din 27 ianuarie 2015, 59552/08. VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 71. Nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept analizată. IX. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 72. Nu au fost identificate decizii prin care să fi fost examinată problema de drept dedusă interpretării. X. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară 73. S-a apreciat că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale. 74. Ministerul Public a susţinut că dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul sesizării trebuie să aibă în vedere două aspecte esenţiale, şi anume realizarea de către aceeaşi persoană, în mod repetat, într-o perioadă de timp îndelungată, cu nerespectarea regimului legal, a unor operaţiuni având ca obiect material aceeaşi substanţă, respectiv săvârşirea faptei sub imperiul a două legi care prevăd o natură diferită a substanţei şi un tratament sancţionator distinct. 75. Raportând situaţia de fapt descrisă în încheierea de sesizare la normele de incriminare cuprinse în legile nr. 194/2011 şi nr. 143/2000, s-a susţinut că, în perioada mai 2021-6 aprilie 2023, manipularea, distribuirea, vânzarea şi deţinerea în vederea comercializării, fără a deţine autorizaţia prevăzută de lege, a substanţei CMC (3-Cloromethcathinone), au reprezentat modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive. 76. Astfel, art. 16 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 menţionează expres, printre operaţiunile care constituie element material al infracţiunii, manipularea, distribuirea şi vânzarea unor astfel de produse. Dispoziţiile indicate nu prevăd explicit deţinerea în vederea comercializării a substanţelor susceptibile de a produce efecte psihoactive, însă, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, Înalta Curte a statuat, cu caracter obligatoriu, că pentru a constitui modalităţi alternative ale elementului material operaţiunile vizate de actul normativ trebuie să fie subsumate scopului producerii, circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor astfel de substanţe. 77. Or, deţinerea în vederea comercializării este în mod cert subsumată unui astfel de scop, respectiv circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor astfel de substanţe, constituind element material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. 78. Începând cu 7 aprilie 2023, ca urmare a includerii substanţei 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC) în categoria drogurilor de mare risc, aceleaşi acţiuni au fost reglementate ca variante alternative ale elementului material al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Potrivit acestui text de lege, vânzarea, distribuirea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, efectuate cu nerespectarea regimului juridic stabilit pentru substanţele stupefiante şi psihotrope, adică fără drept, constituie variantă agravată a traficului de droguri şi se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. 79. Analiza comparativă a dispoziţiilor cuprinse în cele două acte normative relevă că obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este comun şi constă în relaţiile sociale privind protejarea sănătăţii populaţiei împotriva efectelor negative pe care anumite substanţe le au asupra sănătăţii şi vieţii. 80. În consecinţă, săvârşirea sub imperiul celor două legi a acţiunilor reprezentând verbum regens încalcă aceeaşi valoare socială a cărei ocrotire s-a urmărit de către legiuitor. 81. Recalificarea substanţei care constituie obiect material al faptei, printr-o modificare legislativă intervenită pe parcursul săvârşirii faptei şi mai înainte de încetarea activităţii infracţionale, nu este de natură să afecteze unitatea legală de infracţiune rezultată din săvârşirea de către aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp, în acelaşi mod (prin manipulare, distribuire, respectiv deţinere în vederea comercializării, fără drept), a unor operaţiuni care au vizat aceeaşi substanţă şi s-au îndreptat împotriva aceleiaşi valori sociale, reflectând, ca urmare a modului concret de săvârşire, o rezoluţie infracţională unică. 82. În realitate, voinţa legiuitorului a fost aceea de a înăspri regimul sancţionator pentru faptele având ca obiect substanţa menţionată, iar modalitatea aleasă a fost reîncadrarea sa într-o faptă mult mai gravă, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Practic, este vorba de apariţia unei norme noi care disciplinează aceeaşi materie ca şi vechea normă, nefiind vorba despre o abrogare a dispoziţiei anterioare. 83. Astfel, exercitându-şi competenţa exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, care poate avea priorităţi diferite în timp, determinate de frecvenţa, gravitatea şi urmările nerespectării regimului acestor substanţe, legiuitorul român a inclus substanţa 3-CMC în categoria drogurilor de mare risc, urmărind astfel să sancţioneze mai sever faptele comise în legătură cu aceasta, dat fiind pericolul major pe care îl prezintă pentru sănătatea şi viaţa persoanelor. 84. Or, fiind în prezenţa unei infracţiuni continuate, care a început să fie săvârşită sub imperiul Legii nr. 194/2011 şi s-a epuizat (la data săvârşirii ultimei acţiuni) sub incidenţa Legii nr. 143/2000, în acord cu doctrina şi practica judiciară, legea penală aplicabilă este cea în vigoare la momentul epuizării, expresie a unităţii ilicitului penal. 85. Întrucât unele dintre acţiuni, săvârşite până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, îmbracă forma de bază a infracţiunii, iar cele comise sub imperiul Legii nr. 143/2000 reprezintă o variantă agravată, întreaga infracţiune continuată va fi considerată calificată, încadrarea juridică făcându-se, aşadar, prin raportare la forma agravată a traficului de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. 86. De asemenea, întrucât manipularea, distribuirea, respectiv deţinerea în vederea comercializării a substanţei 3-CMC nu mai constituie în prezent element material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ci al art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, o încadrare juridică pe legea veche ar putea fi reţinută doar în cazul în care s-ar aplica principiul legii penale mai favorabile, prevăzut de art. 5 din Codul penal, în situaţia teoretică în care toate actele materiale ale inculpaţilor ar fi fost săvârşite sub imperiul vechii reglementări, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză. 87. În atari condiţii, una dintre variantele de încadrare juridică propuse de instanţa de sesizare, aceea a concursului între infracţiunea de efectuare de operaţiuni, fără autorizaţie prealabilă, cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, şi cea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nu poate fi primită, întrucât se încalcă principiul legii penale mai favorabile, iar o modificare legislativă nu poate afecta unitatea infracţională a activităţilor inculpaţilor. XI. Dispoziţii legale incidente - Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014, cu modificările şi completările ulterioare) ART. 1 Prezenta lege stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. ART. 2 În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) substitut - orice substanţă sau asociere de substanţe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă ori părţi ale acestora al căror regim juridic nu este reglementat prin alte dispoziţii legale, care are capacitatea de a produce efecte psihoactive şi care, indiferent de conţinut, denumire, mod de administrare, de prezentare sau de publicitate este ori poate fi folosit în locul unei substanţe sau preparat stupefiant ori cu efecte psihotrope sau în locul unei plante ori substanţe aflate sub control naţional sau pentru aceleaşi scopuri; b) operator - persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare - depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operaţiuni cu produse; (...) e) efecte psihoactive - unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică; (...) g) regim juridic al produsului - ansamblul reglementărilor având ca obiect cel puţin una dintre operaţiunile prevăzute la lit. b); h) autorizaţie - act tehnico-administrativ emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare A.N.S.V.S.A., care atestă că produsul nu este substitut în sensul prezentei legi, în urma efectuării unor analize şi evaluări de către laboratoarele specializate în acest sens, după caz. ART. 3 (1) Operaţiunile cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării în condiţiile stabilite de prezenta lege. (…) ART. 4 Orice operator ce desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care a fost produs nu este consumul, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, are obligaţia de a solicita A.N.S.V.S.A. o autorizaţie, astfel cum este definită la art. 2 lit. h). ART. 16 (1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. (…) – Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare - forma în vigoare la data de 7 aprilie 2023) ART. 1 În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) substanţe aflate sub control naţional - drogurile, precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la un interval de maximum 6 luni de la înaintarea propunerii de modificare de către ministrul sănătăţii sau ministrul afacerilor interne; ministrul înaintează propunerea de modificare a tabelelor de îndată ce primeşte comunicarea organismelor internaţionale abilitate, respectiv de îndată ce primeşte documentaţiile tehnice emise de organele competente în materie pe care se fundamentează măsura; b) droguri - plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III; c) droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II; d) droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III; (…) e) precursori - substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV; (…) ART. 2 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. – Legea nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 4 aprilie 2023) ARTICOL UNIC Tabelele-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. În tabelul nr. I, după substanţa „N, N-dietil-2-[[4-(1-metiletox) fenil]metil]-5-nitro-1H-benzimidazol-l-etanamină isotonitazen)“ se introduc următoarele substanţe: "2-(metilamino)-1- (3-metilfenil) propan-1-onă (3-MMC) 1-(3-clorofenil)-2- (metilamino) propan-1-onă (3-CMC) 1-(1,3-Benzodioxol-5-y1)-2-(ethylamino)butan-1-one (Eutylone)." Codul penal ART. 35 (1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. (…) ART. 38 (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (…) XII. Opinia judecătorului-raportor 88. Opinia exprimată de judecătorul-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, urmând a se stabili că atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acţiuni care corespund, în concret, atât elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi care au ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acţiuni. XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 89. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele: 90. În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 91. Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: - instanţa care a formulat întrebarea, din categoria instanţelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimul grad de jurisdicţie; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. 92. În speţă, sunt îndeplinite toate cerinţele cumulative anterior enunţate. 93. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii M.M., M.D.I., O.G., O.L. (zis P.) şi O.L. (zis Ş.) împotriva Sentinţei penale nr. 310 din data de 11 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Cluj, în Dosarul nr. 2.902/117/2023. 94. Rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, având în vedere natura şi particularităţile infracţiunilor reţinute în sarcina a doi dintre apelanţii inculpaţi, modificările legislative intervenite în această privinţă şi criticile formulate sub aspectul încadrării juridice. 95. În fine, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluţionare. B. Cu privire la fondul chestiunii de drept 96. Problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări se referă la măsura în care, în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, o activitate infracţională concretizată în acte repetate de aceeaşi natură şi având ca obiect aceeaşi substanţă interzisă, săvârşite, în parte, anterior şi, în parte, ulterior acestor modificări legislative, poate fi caracterizată ca o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului sau doar o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, pedepsibilă în conformitate cu legea în vigoare în momentul epuizării sale. 97. Nelămurirea instanţei de trimitere vizează, aşadar, în esenţă, efectele pe care, în principiu, o succesiune de legi în timp le produce asupra omogenităţii juridice a unei pluralităţi de acte de executare, atunci când respectivele acte au fost săvârşite la diferite intervale de timp, sub imperiul unor legi penale consecutive. Clarificarea acestei chestiuni de drept deschide o dublă perspectivă de analiză: una generală, referitoare la înţelesul şi particularităţile noţiunii de unitate de conţinut constitutiv - condiţie de existenţă a infracţiunii continuate - şi una specifică, subsumată măsurii în care se poate reţine o astfel de omogenitate în cazul particular al infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 194/2011 şi Legea nr. 143/2000. 98. Reglementată în cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea continuată reprezintă o formă a unităţii legale de infracţiune caracterizată prin existenţa unei pluralităţi de acte de executare unite sub aspectul subiectului activ, al rezoluţiei infracţionale a acestuia şi al caracterizării lor juridice. 99. Primele două elemente specifice, respectiv unitatea de subiect activ şi unitatea de rezoluţie infracţională, nu comportă discuţii, problema de drept ridicată în încheierea de sesizare limitându-se la analiza cerinţei omogenităţii juridice ce trebuie să caracterizeze acţiunile sau inacţiunile aflate în componenţa infracţiunii continuate. Această ultimă cerinţă presupune, astfel cum rezultă din însăşi definiţia legală a infracţiunii continuate, ca fiecare dintre acţiunile sau inacţiunile componente să realizeze conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni. 100. Pentru a se considera că actele de executare repetate sunt omogene juridic, nu este necesar ca ele să fie identice sub aspect material, ci doar să se subsumeze conţinutului legal al aceleiaşi infracţiuni, deoarece unitatea juridică nu echivalează cu omogenitatea faptică. Această distincţie necesară reflectă o primă particularitate a omogenităţii juridice, ca element structural al unităţii infracţiunii continuate. 101. În acest sens, luând în considerare înţelesul atribuit, în legislaţia penală, expresiei „Săvârşirea unei infracţiuni“, astfel cum rezultă din prevederile art. 174 din Codul penal, condiţia omogenităţii juridice este îndeplinită, în primul rând, indiferent dacă actele de executare îmbracă unele forma consumată, iar altele forma tentată, dar pedepsibilă. În acelaşi context, există unitate juridică între actele de executare repetate şi atunci când activitatea făptuitorului se concretizează în forme diferite de participaţie penală, fie principale (autorat sau coautorat), fie secundare (instigare sau complicitate), regula fiind aceea că formele principale de participaţie absorb variantele secundare. 102. În al doilea rând, omogenitatea juridică a unor acte plurale există şi în ipoteza în care, sub aspect factual, ele sunt de acelaşi fel, iar nu neapărat similare. Condiţia analizată este îndeplinită atunci când acţiunile sau inacţiunile ce intră în alcătuirea infracţiunii continuate obiectivează una sau, după caz, mai multe variante alternative ale elementului material ale aceleiaşi infracţiuni, precum şi în ipoteza în care unele dintre aceste acte de executare îmbracă forma tip, iar altele formele agravate ale aceleiaşi infracţiuni. 103. Reglementarea unor variante agravate ale unei infracţiuni nu imprimă formelor corespondente caracter de sine stătător, chiar şi în situaţia în care astfel de variante sunt prevăzute în dispoziţii legale distincte de cele care definesc forma de bază a aceleiaşi infracţiuni (exemplul relevant fiind cel al infracţiunilor de furt şi furt calificat, prevăzute de art. 228 şi 229 din Codul penal). Omogenitatea juridică, trăsătură a infracţiunii continuate, presupune ca fiecare act de executare să corespundă aceleiaşi infracţiuni, iar nu să fie incriminat de aceeaşi normă legală. 104. Unicitatea infracţiunilor care cunosc, pe lângă varianta de bază, şi forme agravate a fost consacrată, de altfel, în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme, începând cu Decizia de îndrumare nr. 10/1963 a fostului Tribunal Suprem (prin care s-a statuat asupra unicităţii infracţiunilor pentru care legea penală prevede anumite trăsături agravate) şi terminând, mutatis mutandis, cu Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat asupra unităţii infracţiunii având ca obiect droguri de risc şi de mare risc, atunci când acţiunea specifică elementului material se realizează, singură, în aceeaşi împrejurare. 105. Din cele ce precedă se desprinde concluzia necesară că omogenitatea juridică - element inclus normativ în structura infracţiunii continuate - nu se confundă nici cu identitatea normelor de incriminare, în sensul că pentru a fi îndeplinită cerinţa unităţii de conţinut constitutiv nu este absolut necesar ca fiecare act de executare ce intră în alcătuirea infracţiunii continuate să fie incriminat de aceeaşi (unică) dispoziţie legală. Această distincţie reflectă cea de-a doua particularitate a infracţiunii continuate, evidenţiată nu doar de exemplul infracţiunii de furt menţionat anterior, ci inclusiv de ipoteza intervenirii unei succesiuni de legi în timp care incriminează acelaşi tip de conduită, cum este şi cazul particular avut în vedere de instanţa de sesizare. 106. Este neîndoielnic că, pe durata de activitate a unei legi penale, pot interveni diverse evenimente legislative, cum ar fi, printre altele, modificarea, completarea sau republicarea actului normativ, evenimente susceptibile a produce consecinţe juridice asupra unităţii legale de infracţiune continuată. Pentru clarificarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este necesară o diferenţiere analitică a acestor evenimente, prin raportare, mai întâi, la momentul de timp în care ele intervin şi, mai apoi, la consecinţele pe care le produc. 107. Astfel, în raport cu factorul timp, se constată că evenimentele legislative de tipul celor sus-menţionate pot interveni pe durata executării actelor ce compun infracţiunea continuată (una sau mai multe acţiuni sau inacţiuni fiind realizate sub imperiul unei legi diferite de cea în vigoare la momentul comiterii restului actelor materiale ce compun unitatea legală) sau după săvârşirea infracţiunii care, în cazul analizat, corespunde momentului ultimului act de executare. 108. Pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării prezintă relevanţă numai cea dintâi ipoteză menţionată, referitoare la subzistenţa unităţii juridice a unei pluralităţi de acte de executare atunci când ele au fost săvârşite într-un interval de timp în care s-au succedat cel puţin două acte normative cu relevanţă incriminatoare. În acest caz nu se pune însă, în mod efectiv, problema alegerii uneia dintre legile succesive, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 3 din Codul penal, legea aplicabilă este una singură, şi anume cea de la data săvârşirii infracţiunii, corespunzătoare datei realizării ultimei acţiuni sau inacţiuni ce intră în alcătuirea infracţiunii continuate. 109. Deşi legiuitorul român a optat pentru a nu preciza explicit, în chiar cuprinsul definiţiei regăsite în articolul 35 alin. (1) din Codul penal, care este data când infracţiunea continuată se consideră săvârşită, o atare abordare normativă nu ridică probleme de interpretare, deoarece ea este similară celei reliefate de vechea legislaţie penală substanţială în cuprinsul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968, ce a făcut obiectul unei interpretări judiciare unitare şi consistente. 110. Dispoziţiile art. 154 alin. (2) din Codul penal prevăd expres că termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data săvârşirii infracţiunii, stabilind, totodată, că, în cazul infracţiunii continuate, această dată este cea a săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Viziunea legislativă actuală se înscrie în contextul unui continuum normativ şi jurisprudenţial cu privire la data săvârşirii infracţiunilor continuate, evidenţiat de soluţia legislativă similară pe care o prevedea Codul penal din 1968 în cuprinsul art. 122 alin. 2, dar şi de jurisprudenţa unitară a instanţelor judecătoreşti în ultimele decenii, consolidată ulterior Deciziei de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului fostului Tribunal Suprem. Prin această decizie s-a stabilit că „data săvârşirii infracţiunii continuate este data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni“, în raport cu acest moment producându-se şi „consecinţele juridice referitoare la aplicarea legii penale în spaţiu şi în timp, minoritate, prescripţia răspunderii penale, amnistie şi graţiere, precum şi orice alte consecinţe care sunt condiţionate de epuizarea activităţii infracţionale“, dezlegare care îşi păstrează valabilitatea şi în prezent. 111. Ipoteza secundă, a intervenirii unei modificări legislative abia ulterior momentului epuizării infracţiunii continuate, nu se circumscrie problemei de drept ce face obiectul sesizării, deoarece, fiind vorba de intervenirea unei legi noi abia ulterior săvârşirii infracţiunii, aplicarea legii penale în timp se realizează, în acest caz, în conformitate cu regulile specifice ce decurg din principiile consacrate de art. 4 şi, după caz, de art. 5 din Codul penal. 112. Criteriul consecinţelor produse permite, la rândul său, o distincţie între evenimentele legislative de ordin formal (ale căror urmări se limitează la aspecte de formă ale normei de incriminare, cum ar fi redenumirea unei infracţiuni sau renumerotarea textelor de lege care o prevăd) şi evenimentele legislative de ordin substanţial, adică acelea care afectează însăşi existenţa ori conţinutul normei de incriminare. Pentru clarificarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării prezintă relevanţă numai ipoteza în care astfel de evenimente legislative intervin pe durata săvârşirii infracţiunii continuate, nu şi ulterior momentului ultimei acţiuni sau inacţiuni, în acest ultim caz devenind incidente, aşa cum s-a argumentat în precedent, regulile de aplicare a legii penale în timp. 113. În coordonatele de analiză astfel stabilite se constată că evenimentele legislative de ordin exclusiv formal nu afectează conţinutul constitutiv al infracţiunii, actele de executare plasate în timp atât anterior, cât şi ulterior intervenirii respectivei modificări normative păstrându-şi caracteristica de a fi omogene juridic. Aceste acte de executare vor alcătui o infracţiune continuată chiar dacă infracţiunea în al cărei conţinut constitutiv se încadrează este redenumită sau articolul de lege care o prevede este renumerotat. 114. În schimb, cea de-a doua categorie de evenimente legislative poate avea o serie de efecte particulare asupra unităţii juridice a actelor de executare succesive comise anterior intrării în vigoare a unei noi legi. 115. Astfel, abrogarea unei norme de incriminare sub imperiul căreia s-a realizat o parte a unităţii legale de infracţiune poate conduce, în situaţii ce trebuie examinate de fiecare dată în concret, la dezincriminarea acţiunilor sau inacţiunilor realizate anterior abrogării textului de lege, dacă ele nu continuă a se circumscrie conţinutului legal al altei infracţiuni prevăzute fie de legea nouă modificatoare, fie de o altă lege penală, încă în vigoare, cu efectul înlăturării, din componenţa infracţiunii continuate, a acelor acte materiale care nu mai sunt prevăzute de legea penală aplicabilă la data epuizării infracţiunii. 116. În mod asemănător, modificările legislative intervenite sub aspectul conţinutului constitutiv al unei infracţiuni pot avea drept consecinţă fie lipsa de tipicitate a actelor de executare comise sub imperiul legii vechi (atunci când legea nouă introduce un element constitutiv nou, de natură a restrânge sfera de aplicare a normei penale), fie realizarea în continuare a conţinutului constitutiv al infracţiunii (atunci când legea nouă înlătură/reformulează un element de conţinut, cu efectul extinderii sau menţinerii, după caz, a sferei sale de aplicare şi la alte fapte). Prima ipoteză corespunde exemplificativ modificărilor aduse infracţiunii de trafic de influenţă prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (sub aspectul introducerii cerinţei suplimentare a existenţei unei promisiuni a făptuitorului că îl va determina pe funcţionarul public la o anumită conduită), iar cea de-a doua, modificărilor aduse prin aceeaşi lege infracţiunii de luare de mită (prin introducerea cerinţei ca fapta funcţionarului public să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unui anumit act, iar nu doar în acest scop). 117. În fine, modificările legislative incidente exclusiv asupra pedepsei aplicabile nu afectează omogenitatea juridică a pluralităţii de acte ce intră în conţinutul infracţiunii continuate, deoarece efectele lor juridice, limitate la componenta sancţionatoare a normei penale, nu influenţează însuşi conţinutul constitutiv al infracţiunii. 118. Din cele ce precedă se desprinde concluzia că, pentru a fi îndeplinită cerinţa omogenităţii juridice a actelor de executare comise într-un interval de timp în care s-au succedat două sau mai multe legi penale, trebuie să se constate, în cazul fiecăruia dintre aceste acte, existenţa unei continuităţi a incriminării, cel puţin sub aspectul trăsăturilor proprii variantei de bază a infracţiunii, fiind irelevante, în schimb, modificările aduse denumirii acesteia sau sancţiunii pe care o prevede. 119. Actele de executare comise sub imperiul legii vechi vor corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii continuate, astfel cum este prevăzut de legea în vigoare la data epuizării sale, dacă ele sunt incriminate de această din urmă lege, chiar şi sub o altă denumire. Constatarea existenţei unei continuităţi a incriminării este însă condiţionată de examinarea particularităţilor factuale specifice fiecărui act component prin raportare la cerinţele de conţinut constitutiv al infracţiunii, astfel cum se regăsesc în legile succesive, examinare ce trebuie efectuată, în concret, de instanţele judecătoreşti învestite cu judecarea fondului cauzelor. 120. În măsura în care aceste instanţe ar constata că există o astfel de continuitate, însă dispoziţiile relevante sunt cuprinse în legi succesive distincte, o atare constatare nu este de natură a înlătura, eo ipso, omogenitatea juridică a acţiunilor sau inacţiunilor comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi, implicit, nici condiţia echivalentă de existenţă a infracţiunii continuate. 121. Omogenitatea juridică presupune, prin ipoteză, o unitate a obiectului juridic, în sensul că toate acţiunile sau inacţiunile săvârşite pe o durată de timp, în circumstanţe factuale substanţial asemănătoare, trebuie să se îndrepte împotriva aceleiaşi valori sociale ocrotite de legea penală. Unitatea de conţinut constitutiv se referă, aşadar, la aspectul substanţial, de fond, al conţinutului reglementării, iar nu la aspectul său formal; există omogenitate juridică atunci când, prin legi penale succesive, sunt incriminate fapte îndreptate împotriva aceleiaşi valori sociale şi cu aceleaşi trăsături constitutive esenţiale, chiar dacă sub denumiri diferite. 122. Unitatea juridică nu se confundă, aşadar, cu singularitatea actului normativ care incriminează, ci, dimpotrivă, este compatibilă cu o succesiune în timp de astfel de acte normative, atunci când fiecare dintre ele stabilesc caracterul infracţional al faptelor deduse judecăţii, în conţinutul lor concret. Ceea ce contează, prin urmare, este ca legiuitorul să aprecieze că o anumită conduită, repetată în timp, trebuie sancţionată penal, chiar dacă, în dinamica nevoilor de apărare socială, el modifică răspunsul represiv fie în sensul agravării (prin considerarea ca fiind mai grave a anumitor categorii de infracţiuni şi majorarea limitelor de pedeapsă), fie în sensul atenuării sale. 123. Faptul că, în adaptarea politicii sale penale la realităţile sociale, legiuitorul optează pentru o agravare a răspunderii penale în cazul comiterii unor acţiuni sau inacţiuni săvârşite, în parte, şi anterior intrării în vigoare a legii mai severe, iar această ultimă lege se aplică atât actelor de executare săvârşite sub imperiul său, cât şi celor comise anterior, în măsura în care toate alcătuiesc o unitate legală de infracţiune continuată, nu contravine principiului general al legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat în dreptul naţional la art. 1 şi 2 din Codul penal. 124. Opţiunea făptuitorului de a comite noi acte de executare ulterior intrării în vigoare a unei legi care incriminează, în mod accesibil şi previzibil, acelaşi tip de conduită, reflectă atât nesocotirea acestei din urmă legi, cât şi acceptarea posibilităţii ca ea să se aplice inclusiv actelor de executare comise anterior, dar aflate într-o legătură specifică infracţiunii continuate cu cele săvârşite în timp ulterior. 125. O atare interpretare de principiu a dreptului nu contravine nici garanţiilor ce decurg din art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 126. În cauzele Veeber împotriva Estoniei, Hotărârea din 21 ianuarie 2003, 45.771/99 (pct. 34-36), şi, ulterior, Puhk împotriva Estoniei, Hotărârea din 10 februarie 2004, 55.103/00 (pct. 29-32), Curtea de la Strasbourg a examinat dacă, în ipoteza infracţiunii continuate, aplicarea legii noi faptelor comise anterior intrării sale în vigoare încalcă art. 7 din Convenţie. Răspunsul afirmativ al Curţii a fost doar rezultatul examinării în concret a conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute în legile penale succesive şi al constatării determinante că varianta normativă iniţială, sub imperiul căreia fuseseră săvârşite majoritatea actelor ce alcătuiau infracţiunea continuată, nu prevedea ca element constitutiv o condiţie impusă ulterior prin legea nouă, incidentă la momentul epuizării infracţiunii, şi care a fost aplicată retroactiv întregii unităţi infracţionale. 127. Pentru problema de drept ridicată în cauză prezintă o relevanţă particulară Cauza Rohlena împotriva Republicii Cehe, Marea Cameră, Hotărârea din 27 ianuarie 2015, 59.552/08, în care Curtea Europeană a supus situaţia infracţiunii continuate unei noi examinări din perspectiva art. 7 din Convenţie, verificând dacă actele materiale comise anterior unei modificări legislative constituiau infracţiuni prevăzute de o legislaţie previzibilă şi dacă aplicarea legii noi, ulterioare, şi actelor săvârşite înainte de intrarea sa în vigoare a presupus posibilitatea reală ca reclamantului să îi fie aplicată o pedeapsă mai grea, contrar art. 7. 128. Luând în considerare particularităţile legislative şi similitudinea reglementării, Curtea Europeană a reţinut că aplicarea legii în vigoare la data epuizării infracţiunii nu constituie o aplicare retroactivă în detrimentul acuzatului. De vreme ce reclamantul şi-a continuat activitatea ilicită ulterior intrării în vigoare a noii legislaţii penale, el putea şi trebuia, la nevoie beneficiind de consiliere juridică adecvată, să prevadă că pentru infracţiunea continuată comisă îi va fi aplicată legea în vigoare la data săvârşirii ultimei acţiuni (pct. 63-64). Curtea a examinat, de asemenea, şi aspectul aplicării unei pedepse mai aspre, concluzionând, în urma analizei particularităţilor cauzei, că o atare aplicare nu încalcă garanţiile consacrate la art. 7, de vreme ce, în măsura în care nu s-ar fi aplicat o pedeapsă pentru infracţiunea continuată, actele componente ar fi fost sancţionate asemănător sau chiar mai sever (pct. 67-69). 129. Transpunând aceste consideraţii de principiu în situaţia particulară a incriminării regăsite, pe de o parte, în cuprinsul art. 16 din Legea nr. 194/2011 şi, pe de altă parte, în cuprinsul art. 2 din Legea nr. 143/2000, se constată că cele două infracţiuni ocrotesc aceeaşi valoare socială şi au, în principiu, un conţinut legal substanţial asemănător, chiar dacă nu identic. 130. În privinţa obiectului juridic al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că acesta este reprezentat de relaţiile sociale care se nasc şi se desfăşoară în legătură cu protejarea sănătăţii populaţiei, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Este vorba, aşa cum rezultă inclusiv din art. 1 din Legea nr. 194/2011, de substanţe ale căror efecte sunt asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, al căror regim juridic este stabilit prin Legea nr. 143/2000. 131. Din examinarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 rezultă că obiectul juridic al infracţiunii de trafic de droguri îl constituie relaţiile sociale care se nasc şi se desfăşoară în legătură cu protejarea sănătăţii populaţiei, prin combaterea efectelor negative pe care îl are consumul de droguri de risc sau de mare risc. Legislaţia în materia combaterii traficului de droguri normează, aşadar, într-un domeniu asemănător celui reglementat şi de Legea nr. 194/2011, şi anume prevenirea şi combaterea consumului unor substanţe interzise, în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. 132. În ceea ce priveşte cerinţele de conţinut constitutiv, prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 incriminează fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile respectivei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Operaţiunile cu produse sunt cele la care se referă în mod explicit art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, şi anume operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare, depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse. 133. Prin modificările succesive aduse art. 16 prin Legea nr. 45/2003 şi, respectiv, prin Legea nr. 58/2024, limitele speciale ale pedepsei închisorii - situate iniţial între 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare - au fost majorate până la minimul special de 2 ani şi maximul special de 7 ani, iar ulterior până la minimul special de 3 ani şi maximul special de 10 ani închisoare. 134. Infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea sau orice alte operaţiuni privind drogurile de risc şi de mare risc, fără drept, astfel cum sunt enumerate în tabelele nr. I-III. Prin Legea nr. 45/2023 au fost majorate limitele speciale de pedeapsă, iar ulterior, prin Legea nr. 77/2023, în vigoare începând cu data de 7 aprilie 2023, a fost completat tabelul nr. 1 prin introducerea substanţei 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC). 135. În expunerea de motive la Legea nr. 77/2023 s-a arătat, printre altele, că măsura dispusă urmăreşte implementarea Directivei delegate (UE) 2022/1.326 a Comisiei de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului, substanţa 3-CMC fiind catinonă sintetică cu efect psihostimulant, derivat al catinonei şi având o legătură strânsă cu metcatinona şi mefedrona, reglementate în temeiul Convenţiei asupra substanţelor psihotrope din 1971. 136. Ca efect al acestei ultime modificări legislative, rezultă că substanţa 3-CMC (considerată până la acea dată substanţă psihoactivă supusă regimului juridic prevăzut de Legea nr. 194/2011) a fost inclusă în categoria drogurilor de mare risc, în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, astfel că efectuarea uneia dintre operaţiunile incriminate la art. 2 ce au ca obiect o astfel de substanţă constituie, începând cu data de 7 aprilie 2023, infracţiunea de trafic de droguri de mare risc. 137. O examinare comparativă a normelor de incriminare cuprinse în art. 16 din Legea nr. 194/2011 şi, respectiv, în art. 2 din Legea nr. 143/2000 relevă, pe de o parte, că elementul material al celor două infracţiuni cunoaşte unele variante alternative identice şi cerinţe ataşate acestuia asemănătoare, cum ar fi, de exemplu producerea, distribuirea, punerea în vânzare, livrarea, procurarea, transportul substanţei interzise, fără drept. Atunci când privesc substanţa 3-CMC şi sunt comise succesiv, astfel de operaţiuni plasate, temporal, sub incidenţa Legii nr. 194/2011 (dacă au fost săvârşite până la data de 6 aprilie 2023) şi, respectiv, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (atunci când au fost comise începând cu data de 7 aprilie 2023) corespund unei infracţiuni cu un conţinut constitutiv asemănător şi îndreptate împotriva aceleiaşi valori sociale. 138. În mod asemănător, se constată că legiuitorul a optat, în cazul infracţiunilor prevăzute de ambele legi, pentru utilizarea alternativă şi a unor noţiuni generale pentru definirea elementului material, cărora li se pot subsuma, în principiu, o categorie variată de operaţiuni ilicite, cum ar fi „orice altă activitate de intermediere de produse“, în cazul infracţiunii prevăzute de Legea nr. 194/2011, respectiv, „orice alte operaţiuni privind drogurile de mare risc“, în cazul traficului de droguri. 139. Spre deosebire de variantele alternative comune ambelor incriminări, pentru a stabili dacă o astfel de operaţiune punctuală având ca obiect substanţa 3-CMC corespunde şi ea conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute în cele două legi succesive, este necesară o examinare în concret a particularităţilor sale factuale, de către instanţele învestite cu judecarea fondului cauzei. Acest demers este necesar pentru a se stabili neechivoc dacă şi această categorie de acţiuni săvârşite de aceeaşi persoană şi care nu se încadrează în variantele identifice ale elementului material prevăzute de cele două legi succesive pot fi totuşi circumscrise noţiunilor de „alte operaţiuni de intermediere“, respectiv, de „alte operaţiuni“. 140. În măsura în care instanţele de judecată constată existenţa unei atare corespondenţe, simplul fapt al succedării în timp a legilor de incriminare nu constituie, în sine, un impediment pentru a se reţine omogenitatea juridică a unei pluralităţi de acte comise atât anterior, cât şi ulterior datei de 7 aprilie 2023 şi implicit, atunci când sunt îndeplinite celelalte condiţii structurale specifice infracţiunii continuate, şi incidenţa acestei forme de unitate legală, astfel cum este prevăzută de legea în vigoare la data comiterii ultimei operaţiuni. 141. Schimbarea, prin voinţa legiuitorului, a naturii substanţei care constituie obiect material al faptei nu este susceptibilă, în sine, să înlăture unitatea legală de infracţiune, deoarece o atare modificare legislativă nu afectează conţinutul constitutiv al infracţiunii căreia îi corespund acţiunile săvârşite în mod repetat, ci doar denumirea acesteia şi tratamentul sancţionator aplicabil. 142. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment sau a unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale?“ şi va stabili că atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acţiuni care corespund, în concret, atât elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi care au ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acţiuni. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care pot constitui elementul material atât al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, acţiuni având ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă (aceeaşi substanţă), aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000 (introdusă astfel în tabelul-anexă la Legea nr. 143/2000 ca drog de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni între faptele comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 şi cele comise ulterior acestui moment sau a unei infracţiuni continuate a cărei încadrare se raportează la momentul epuizării activităţii presupus infracţionale?“ şi stabileşte că: Atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acţiuni care corespund, în concret, atât elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi care au ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acţiuni. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2024. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE ELENI CRISTINA MARCU Magistrat-asistent, Florin Nicuşor Mihalache ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
