Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Cornea în Dosarul nr. 565/33/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.262D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Susţine că amânarea executării pedepsei este o instituţie specifică executării hotărârii penale definitive de condamnare, prin urmare este incidentă cea de-a patra fază a procesului penal pentru care legiuitorul nu mai este ţinut să asigure aceleaşi garanţii ale procesului echitabil ca în fazele anterioare, întrucât vinovăţia a fost definitiv stabilită. Prin urmare, activitatea reglementată de dispoziţiile art. 591 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală este la rândul ei o etapă prealabilă judecăţii cererii de amânare a executării pedepsei căreia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile specifice fazei procesuale a judecăţii, respectiv publicitatea, citarea, căile de atac. Măsurile luate în această fază sunt specifice celor luate de judecătorul delegat cu executarea, nefiind rezultatul unei activităţi jurisdicţionale cu caracter public, astfel că cererea se soluţionează în camera de consiliu, fără citare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 1.070/A/2017 din 12 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 565/33/2017, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Cornea, cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Sălaj. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată că, după înregistrarea cererii de amânare a executării pedepsei, aceasta parcurge o procedură de examinare în prealabil efectuată de către judecătorul delegat cu executarea. Acesta din urmă este cel care verifică competenţa instanţei şi hotărăşte cu privire la efectuarea expertizei medico-legale. În aceste condiţii, chiar dacă instanţa de executare soluţionează cererea de amânare a executării pedepsei, nu ea este cea care hotărăşte cu privire la efectuarea expertizei medico-legale, care este probă obligatorie prin care se poate dovedi existenţa bolii de care suferă condamnatul. 6. Susţine că procedura desfăşurată în faţa judecătorului delegat cu executarea este o procedură nepublică, fără citarea părţilor, necontradictorie, care nu prezintă garanţiile incidente unei proceduri desfăşurate în faţa unei instanţe de judecată. Arată că, pentru a se putea dispune amânarea executării pedepsei, conform art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, constatarea bolii de care suferă condamnatul se poate realiza exclusiv prin intermediul unei expertize. Or, procedura prin care se hotărăşte cu privire la efectuarea expertizei ar trebui să fie una care să beneficieze de toate garanţiile pe care le oferă atât Constituţia, cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în privinţa dreptului la un proces echitabil. Astfel, apreciază că este necesar ca în cadrul acestei proceduri părţile să fie citate şi să beneficieze de o dezbatere orală şi contradictorie asupra elementelor de drept şi de fapt pe care se bazează solicitarea condamnatului cu privire la efectuarea expertizei medico-legale. Susţine că, după ce judecătorul delegat cu executarea s-a pronunţat în mod definitiv în privinţa efectuării expertizei, instanţa de executare nu mai are posibilitatea de a efectua un control asupra acestui aspect. 7. În consecinţă, apreciază că dispoziţiile cuprinse în art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, încălcând dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura de examinare în prealabil a cererii de amânare a executării pedepsei se efectuează de către un judecător delegat cu executarea, acesta fiind cel care hotărăşte dacă dispune sau nu efectuarea unei expertize medico-legale, iar nu instanţa de executare, care soluţionează efectiv cererea de amânare a executării pedepsei. 8. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile criticate prevăd o procedură necontencioasă, prealabilă judecăţii, introdusă de legiuitor tocmai în vederea asigurării judecării cu celeritate a cauzelor de acest gen, în care urgenţa este evidentă. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit art. 554 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorul delegat cu executarea este un judecător din cadrul instanţei de executare, care, în baza delegării primite, efectuează punerea în executare a hotărârilor penale. Conform prevederilor criticate, în cazul cererilor de amânare a executării pedepsei, atribuţiile judecătorului delegat cu executarea se limitează la: primirea cererii; verificarea competenţei instanţei sesizate; dispunerea efectuării expertizei medico-legale, în cazul în care constată că instanţa sesizată are, potrivit legii, competenţa de a soluţiona cererea de amânare a executării pedepsei. Aşadar, întrucât judecătorul delegat cu executarea nu soluţionează cereri de probatorii sau alte aspecte în legătură cu fondul cauzei, ci este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni procedurale (competenţa instanţei de executare), respectiv să dispună efectuarea expertizei medico-legale - probă obligatorie în cazul cererilor de amânare a executării pedepsei pentru motive medicale [art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 591 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală] -, nu se poate susţine că lipsa contradictorialităţii afectează caracterul echitabil al procedurii în discuţie. Pentru aceleaşi considerente, nu constituie o încălcare a art. 21 alin. (3) din Constituţie nici faptul că judecătorul delegat cu executarea dispune efectuarea expertizei medico-legale, deşi nu acesta, ci instanţa de executare este competentă să se pronunţe asupra cererii de amânare a executării pedepsei pentru motive medicale. 11. Avocatul Poporului arată că, din examinarea prevederilor legale privind procedura soluţionării cererii de amânare a executării pedepsei, rezultă că legiuitorul a prevăzut o procedură prealabilă şedinţei de judecată, în cadrul căreia judecătorul delegat cu executarea verifică, în principal, respectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa instanţei de executare. Totodată, judecătorul delegat dispune, prin încheiere, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. După primirea raportului de expertiză medico-legală cauza se soluţionează de instanţa de executare. 12. Arată că, în doctrină, s-a opinat că deşi, la prima vedere, aceste dispoziţii sunt în favoarea condamnatului, fiind de natură a urgenta soluţionarea cererii, în cazul în care la stabilirea obiectivelor expertizei nu participă şi persoana condamnată sau avocatul acesteia, este încălcat dreptul la apărare. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia partea trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaşte mijlocul de probă şi de a-l contesta în faţa unui organ independent şi imparţial. 13. Potrivit art. 589 alin. (7) din Codul de procedură penală, împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de amânare a executării pedepsei se poate face contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare, aspect ce creează premisele unei judecăţi desfăşurate de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, judecătorul fundamentându-şi soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită. Cu toate acestea, având în vedere că soluţionarea cererii de amânare a executării pedepsei pentru motivul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală depinde în mod covârşitor de rezultatul expertizei medico-legale dispuse de judecătorul delegat, Avocatul Poporului apreciază că, în cadrul procedurii prealabile reglementate de art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală, persoanei condamnate trebuie să i se asigure dreptul de a formula observaţii cu privire la întrebări, de a cere modificarea şi completarea lor, de a formula obiecţii şi alte cereri, cu respectarea prevederilor art. 177 din Codul de procedură penală. 14. Aşa fiind, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care soluţionarea cererii de amânare a executării pedepsei se face cu aplicarea prevederilor art. 177 din Codul de procedură penală. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: „În cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), cererea de amânare a executării pedepsei se depune la judecătorul delegat cu executarea, însoţită de înscrisuri medicale. Judecătorul delegat cu executarea verifică competenţa instanţei şi dispune, după caz, prin încheiere, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. După primirea raportului de expertiză medico-legală cauza se soluţionează de instanţa de executare, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol“. 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) potrivit căruia România este stat de drept, art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate în prezenta cauză fac parte din titlul V - „Executarea hotărârilor penale“, capitolul III - „Alte dispoziţii privind executarea“, secţiunea 2 a Codului de procedură penală, secţiune ce reglementează instituţia amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă. În ceea ce priveşte instituţia amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, Curtea, prin Decizia nr. 838 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2007, a statuat că amânarea executării pedepsei închisorii reprezintă o excepţie de la regula punerii neîntârziate în executare a hotărârilor penale. Curtea a precizat că această excepţie a fost instituită, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), de legiuitor tocmai în vederea garantării dreptului la ocrotirea sănătăţii şi la integritatea fizică şi psihică. 20. În acest sens, prin Decizia nr. 686 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006, Curtea Constituţională, evocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a reţinut că în condiţii de o gravitate particulară ne putem găsi în situaţii în care buna administrare a justiţiei penale cere ca măsuri de natură umanitară să fie luate pentru a le contracara. Starea de sănătate, vârsta şi handicapul unei persoane constituie situaţii în legătură cu care se poate pune în discuţie capacitatea unei persoane de a suporta condiţiile de detenţie, prin raportare la art. 3 din Convenţie. Chiar dacă nu se poate spune că există o obligaţie generală a statului de a elibera un deţinut pe motive de sănătate, art. 3 din Convenţie impune, în orice caz, statului obligaţia de a proteja integritatea fizică a persoanelor private de libertate, în special prin administrarea de îngrijiri medicale necesare. Or, aşa cum se poate constata, textele de lege referitoare la amânarea executării pedepsei dau expresie tocmai preocupării legiuitorului de a asigura măsuri de natură umanitară care să contracareze situaţiile în care, din motive de sănătate, condiţiile de detenţie nu pot fi suportate de către persoana condamnată. 21. Aşa fiind, Curtea constată că amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă reprezintă, în fapt, o procedură ce vizează faza executării pedepsei. Or, Curtea reţine că instanţa de la Strasbourg a statuat că procedurile privind executarea pedepselor - precum procedura solicitării amnistiei (Decizia din 13 mai 2003, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei), procedura de liberare condiţionată (Decizia din 15 decembrie 1987, pronunţată în Cauza Aldrian împotriva Austriei), procedurile de transfer în temeiul Convenţiei privind transferul persoanelor condamnate (Decizia din 27 iunie 2006, pronunţată în Cauza Szabó împotriva Suediei), sau procedura de exequatur privind o decizie de confiscare pronunţată de o instanţă străină (Decizia din 5 iulie 2007, pronunţată în Cauza Saccoccia împotriva Austriei) - nu intră sub incidenţa sferei penale de aplicare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. De asemenea, Curtea Constituţională, de exemplu, prin Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, paragraful 18, a reţinut că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţie referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. 23. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează cele două cazuri în care se poate dispune amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, şi anume: când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică [art. 589 alin. (1) lit. a)]; când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an [art. 589 alin. (1) lit. b)]. 24. În ceea ce priveşte procedura ce trebuie urmată în cazul formulării unei cereri de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea observă că legiuitorul a reglementat o procedură prealabilă judecăţii cererii, necontencioasă, ce se desfăşoară în faţa judecătorului delegat cu executarea, şi o procedură, propriu-zisă, de soluţionare a cererii ce se desfăşoară în faţa instanţei de executare. 25. Măsurile luate de judecătorul delegat cu executarea îşi au temeiul exclusiv în dispoziţiile art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiind limitate la actele prevăzute expres de acest text de lege. Astfel, după primirea cererii de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, judecătorul delegat cu executarea va verifica competenţa instanţei de executare. În cazul în care constată că este competentă o instanţă de executare, alta decât cea la care judecătorul delegat cu executarea funcţionează, acesta va dispune, prin încheiere, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei. În cazul în care constată că este competentă instanţa de executare la care judecătorul delegat cu executarea funcţionează, acesta dispune efectuarea expertizei medico-legale. 26. În ceea ce priveşte dispunerea efectuării expertizei medico-legale, Curtea observă că dispoziţiile art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale art. 589 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ. Astfel, potrivit acestui din urmă text, constatarea elementelor pe care se întemeiază soluţia de admitere a cererii de amânare a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă are la bază în mod obligatoriu o expertiză medico-legală. Cu alte cuvinte, din punct de vedere probatoriu, cazul prevăzut de art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală va fi dovedit, întotdeauna, prin constatările reţinute în raportul de expertiză medico-legală. 27. Aşa fiind, dispunerea efectuării expertizei medico-legale în acest caz nu rămâne la latitudinea judecătorului delegat cu executarea, acesta fiind obligat de prevederile exprese ale Codului de procedură penală să dispună efectuarea acesteia. Aceasta rezultă şi din folosirea de către legiuitor, în dispoziţiile art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală, a verbului la modul imperativ „dispune“, iar nu „poate dispune“, astfel încât să se poată interpreta că există posibilitatea ca în unele situaţii judecătorul delegat cu executarea să poată hotărî neefectuarea expertizei medico-legale. 28. În ceea ce priveşte obiectivele expertizei, Curtea reţine că dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală reglementează atât unul dintre cazurile în care executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată, cât şi condiţiile ce trebuie îndeplinite din punct de vedere medical, după cum urmează: persoana condamnată trebuie să sufere de o boală; boala să nu poată fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; boala face imposibilă executarea imediată a pedepsei; specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii. 29. Or, potrivit aceluiaşi text de lege, anterior menţionat, toate aceste elemente sunt analizate în cadrul expertizei medico-legale dispuse, în mod obligatoriu, de către judecătorul delegat cu executarea. Astfel, în toate cazurile în care se solicită amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă obiectivele care trebuie lămurite de expert sunt aceleaşi, ele identificându-se cu condiţiile ce trebuie îndeplinite din punct de vedere medical, condiţii prevăzute de art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, anterior expuse. 30. Aşa fiind, Curtea constată că în acest moment procedural nu este examinată temeinicia sau netemeinicia cererii de amânare a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, ci atribuţiile judecătorului delegat cu executarea se circumscriu realizării unor aspecte strict formale (verificarea competenţei; dispunerea expertizei medico-legale). 31. Or, jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă în a aprecia ca fiind constituţionale prevederile potrivit cărora soluţionarea unei proceduri în cadrul căreia se analizează aspecte de ordin pur legal/formal se realizează fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului (a se vedea Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 9 noiembrie 2017, Decizia nr. 669 din 30 octombrie 2018*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii). *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 669 din 30 octombrie 2018 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2019. 32. Totodată, în contextul în care dispunerea expertizei medico-legale este obligatorie, iar obiectivele acesteia sunt prevăzute de înseşi dispoziţiile procesual penale, nu apare ca fiind necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, caracterizată prin oralitate şi contradictorialitate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, precitată, paragrafele 26 şi 28). Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate, dispoziţiile criticate necontravenind prevederilor constituţionale invocate. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Cornea în Dosarul nr. 565/33/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 591 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
