Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 38 din 17 februarie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 38 din 17 februarie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 244 din 20 martie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.256/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- pentru preşedintele  │
│Ionel Barbă   │Secţiei de contencios  │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Diana Florea  │- judecător la Secţia I│
│Burgazli      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Dorina Zeca   │- judecător la Secţia I│
│              │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela       │- judecător la Secţia I│
│Glodeanu      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa   │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Diana Manole  │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen        │- judecător la Secţia a│
│Sandu-Necula  │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Maria  │- judecător la Secţia a│
│Zarafiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gabriela Elena│- judecător la Secţia  │
│Bogasiu       │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria   │- judecător la Secţia  │
│Păun          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Maria Hrudei  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Vasile Bîcu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristinel     │- judecător la Secţia  │
│Grosu         │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.256/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.801/88/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 24 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.801/88/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:
    "În interpretarea şi aplicarea art. 11 alin. (4) şi art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă depăşirea nivelului indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar prin acordarea indemnizaţiei de hrană?"

    II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017):
    ART. 11

    "(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
(2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.
(3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.
(4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli. (...)"

    ART. 18
    Indemnizaţia de hrană (forma iniţială de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017):

    "(1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (...)"

    ART. 18
    astfel cum a fost modificat prin pct. 5 al articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:
    "(1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (...)"

    ART. 18
    astfel cum a fost modificat prin art. XXVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare:
    "(1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (...)"

    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării
    9. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Tulcea la 29 martie 2023 cu nr. 448/88/2023, reclamanţii au solicitat plata indemnizaţiei de hrană începând cu luna ianuarie 2019 până în prezent şi în continuare, de la data formulării acţiunii.
    10. În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au calitatea de funcţionari publici şi personal contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei A. şi că îşi desfăşoară activitatea în baza raportului de serviciu şi a contractului individual de muncă.
    11. În continuare, aceştia au arătat că la data de 13 martie 2023 au depus o cerere la sediul Primăriei Comunei A., prin care au solicitat primarului comunei A., în calitate de angajator, să aprobe plata indemnizaţiei de hrană prevăzute de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2019, invocând, de asemenea, şi dispoziţiile art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, ale art. I alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
    12. Faţă de răspunsul negativ al angajatorului, din 16 martie 2023, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de hrană, începând cu luna ianuarie 2019 până în prezent şi în continuare, de la data formulării cererii de chemare în judecată.
    13. S-a învederat instanţei că, potrivit legii, acordarea indemnizaţiei de hrană este obligatorie şi nu este lăsată la latitudinea angajatorului opţiunea acordării sau neacordării acestei componente salariale.
    14. Au susţinut reclamanţii că indemnizaţiei de hrană nu îi este aplicabilă limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, aşa cum susţine pârâtul.
    15. De asemenea, s-a precizat că art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 este textul general care stabileşte dreptul la indemnizaţia de hrană, cu unele excepţii, reclamanţii neîncadrându-se în această categorie.
    16. Prin întâmpinare, pârâtul primarul comunei A. a solicitat respingerea acţiunii, invocând dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    17. Pârâtul a susţinut că, deşi solicitarea reclamanţilor este corectă, motivat de faptul că indemnizaţia de hrană este un drept de care ar trebui să beneficieze toţi salariaţii din sectorul bugetar, fără nicio discriminare, nu s-a acordat indemnizaţia de hrană astfel cum a fost solicitată de reclamanţi, din luna ianuarie 2019 şi până în prezent, pentru că indemnizaţia de hrană este considerată venit salarial.
    18. Pârâtul a învederat că prin acordarea indemnizaţiei de hrană salariaţii ar fi depăşit nivelul indemnizaţiei viceprimarului comunei A., acest fapt fiind în contradicţie cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    19. Tribunalul Tulcea a admis excepţia de necompetenţă funcţională a completului de contencios administrativ pentru reclamanţii care au calitatea de personal contractual şi, totodată, a disjuns cererea cu privire la reclamanţii funcţionari publici, formându-se dosarul de faţă, înregistrat cu nr. 1.801/88/2023.
    20. Prin Sentinţa civilă nr. 1.517 din 19 decembrie 2023 Tribunalul Tulcea a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Primăriei Comunei A., iar salarizarea acestora se face potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
    21. Din prevederile art. 11 şi 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 reiese că salariile de bază ale personalului din cadrul administraţiei publice locale se stabilesc de către ordonatorul principal de credite într-o limită minimă şi o limită maximă, astfel încât acestea, împreună cu celelalte elemente salariale prevăzute de lege, să nu depăşească indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean, ca nivel maxim.
    22. Prin urmare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea indemnizaţiei de hrană, cu condiţia ca venitul salarial lunar de care aceştia au beneficiat începând cu luna ianuarie 2019 să nu depăşească indemnizaţia viceprimarului, situaţie ce nu a fost dovedită în cauza de faţă.
    23. Nu poate fi reţinut argumentul reclamanţilor în sensul că limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă doar la salariul de bază, întrucât, dacă legiuitorul ar fi dorit să plafoneze doar salariul de bază la nivelul indemnizaţiei lunare a viceprimarului, s-ar fi referit în mod expres la acest element salarial, după cum a făcut-o în cadrul alin. (1) al aceluiaşi articol.
    24. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii, susţinând că instanţa a încălcat principiul rolului activ, nesolicitând statele de plată ale recurenţilor şi viceprimarului pentru a constata dacă există o diferenţă între veniturile realizate. Au mai arătat că, la momentul introducerii acţiunii, au avut în vedere soluţia pronunţată faţă de alţi funcţionari publici din cadrul altor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Tulcea. De asemenea, au criticat sentinţa pentru nelegalitate, întrucât conţine motive contradictorii şi au fost aplicate greşit normele de drept material. Recurenţii au susţinut că acordarea indemnizaţiei de hrană este obligatorie şi că acesteia nu îi este aplicabilă limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    25. Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărarea că indemnizaţia de hrană este considerată venit salarial şi că prin acordarea acesteia, aşa cum a fost solicitată, funcţionarii în cauză ar fi depăşit nivelul indemnizaţiei viceprimarului comunei A., fiind în contradicţie cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    26. La primul termen de judecată în soluţionarea recursului Curtea de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a rămas în pronunţare cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept reprezentate de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    27. Completul de judecată al Curţii de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care impun sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept, după cum urmează:
    - procesul este unul care priveşte stabilirea şi plata drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice;
    – chestiunea litigioasă este reprezentată de aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă indemnizaţiei de hrană prevăzute de art. 18 din legea-cadru i se aplică limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ sau această limitare priveşte doar salariul de bază;
    – de soluţionarea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea recursului, în cadrul căruia se invocă, între altele, încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenţii afirmând că indemnizaţiei de hrană nu îi este aplicabilă limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017;
    – asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    28. Totodată, instanţa de sesizare a arătat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt derogatorii de la cele ale art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, în sensul că instanţa de judecată nu mai are un drept de apreciere cu privire la necesitatea sesizării şi la caracterul nou sau dificil al chestiunii de drept.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    29. Părţile nu au prezentat un punct de vedere.
    30. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    31. Instanţa de trimitere a apreciat că dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi indemnizaţiei de hrană, întrucât au în vedere nivelul veniturilor salariale, iar potrivit definiţiei date de art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

    VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie
    32. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au conturat două opinii cu privire la chestiunea de drept sesizată.
    33. Într-o opinie majoritară s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, nivelul veniturilor salariale, incluzând indemnizaţia de hrană, nu trebuie să depăşească nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar. Cu alte cuvine, chiar şi prin acordarea indemnizaţiei de hrană trebuie respectată limita instituită de acest text de lege.
    34. În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că noţiunea de „nivel al veniturilor salariale“ utilizată de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă din definiţia prevăzută la art. 7 lit. m) din acelaşi act normativ, astfel că veniturile salariale includ salariul de bază, sporuri şi orice tip de drepturi salariale, indiferent de denumirea acestora.
    35. S-a mai arătat că indemnizaţia de hrană este reglementată de art. 18 din acelaşi act normativ, reprezentând un drept salarial suplimentar acordat în condiţiile prevăzute de textul de lege, care însă face parte din venitul salarial al personalului din sectorul bugetar, în sensul art. 7 lit. m) şi art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    36. Interpretarea conform căreia limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 la indemnizaţia lunară a funcţiei de viceprimar trebuie aplicată la nivelul veniturilor salariale, noţiune care ar semnifica salariul de bază şi care nu include indemnizaţia de hrană, este eronată, deoarece nu are în vedere distincţia dintre cele două noţiuni, venituri salariale şi salariu de bază, acestea fiind definite în mod distinct la art. 7 lit. m) şi a) din legea-cadru.
    37. În sensul acestei opinii a fost identificată practică judiciară, fiind exprimate totodată şi puncte de vedere teoretice de către judecători.
    38. Într-o opinie minoritară, regăsită în practica judiciară, acţiunile cu acest obiect au fost admise, considerându-se că drepturile băneşti rezultate din acordarea indemnizaţiei de hrană au natura juridică a unor venituri salariale, în înţelesul art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără a însemna însă limitarea acordării unui asemenea drept în considerarea art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă sunt avute în vedere condiţiile speciale instituite de textul legal în care operează această limitare.
    39. Astfel, dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie coroborate cu cele ale alin. (1) al aceluiaşi articol, care stipulează că salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz. Rezultă că textul legal de instituire a limitării are în vedere salariul stabilit potrivit alin. (1), iar salariul stabilit prin această modalitate particulară, specifică familiei bugetare „Administraţie“, nu poate fi extins în privinţa celorlalte drepturi a căror acordare nu se realizează în această modalitate.
    40. Ca urmare, limita dată de indemnizaţia viceprimarului nu priveşte toate drepturile de natură salarială cumulate, primite de către angajaţi pe parcursul unui an, ci salariul de bază stabilit potrivit art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, această interpretare fiind în acord şi cu caracterul imperativ al acordării indemnizaţiei de hrană, reglementată prin art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017.
    41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    42. Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări:
    - Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare: Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenită personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.“;
    – Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020, prin care a fost admisă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. a), art. 142 lit. s) pct. 3, precum şi ale art. 157 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, indemnizaţia de hrană acordată personalului din sistemul sanitar, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018.“

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    43. Prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate (de exemplu, prin Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 19 iunie 2024; Decizia nr. 510 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 20 februarie 2024; Decizia nr. 676 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 23 mai 2023; Decizia nr. 632 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 27 iunie 2022; Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 mai 2022; Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 30 decembrie 2020).
    44. Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă criticată deleagă competenţa de stabilire a salariului de bază al funcţionarilor publici şi al personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, dispunând totodată că stabilirea salariului lunar se realizează de către ordonatorul de credite. De asemenea, opţiunea legiuitorului a fost aceea de a corela salariile personalului din aparatul organelor administraţiei publice locale cu indemnizaţia funcţiei de viceprimar (Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, paragraful 16).
    45. Curtea Constituţională a mai arătat că marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice locale. În acelaşi timp, în stabilirea salariului lunar, ordonatorii de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare. Astfel, art. 11 alin. (3) coroborat cu art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor referitoare la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, paragraful 17).

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    46. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, soluţia propusă asupra fondului chestiunii de drept fiind următoarea: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin acordarea indemnizaţiei de hrană nivelul veniturilor salariale nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Asupra admisibilităţii sesizării
    47. Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.
    48. Domeniul de aplicare a actului normativ menţionat este stabilit prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanţa de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.
    49. Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, stabilind că: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    50. Potrivit principiului specialia generalibus derogant (legile speciale derogă de la cele generale), dispoziţiile expuse se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa cu prevederile acestui cod, art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stabilind expres că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.
    51. În preambulul ordonanţei de urgenţă s-a arătat că la elaborarea acestui act normativ s-a ţinut seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România“. De asemenea, s-a apreciat că aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
    52. Prin urmare, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării, întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024:
    (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac;
    (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze;
    (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    53. Se constată că prima condiţie este îndeplinită, cauza în care a fost formulată sesizarea fiind în curs de judecată, pe rolul Curţii de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în recurs, conform art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.
    54. Este îndeplinită şi a doua condiţie, deoarece procesul în care s-a formulat prezenta sesizare are ca obiect cererea reclamanţilor, funcţionari publici în cadrul Primăriei Comunei A., salarizaţi potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, prin care aceştia au solicitat plata indemnizaţiei de hrană reglementate de art. 18 din legea-cadru, începând cu luna ianuarie 2019 până în prezent şi în continuare, de la data formulării acţiunii. În consecinţă, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    55. Cu privire la condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, care poate face obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se constată că în mod eronat instanţa de trimitere a considerat, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare, că „nu mai are un drept de apreciere cu privire la necesitatea sesizării“, prin prisma caracterului dificil al chestiunii de drept.
    56. În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea de „chestiune de drept“, însă lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă şi de necesitatea completării, conform art. 4, a dispoziţiilor speciale ale ordonanţei de urgenţă cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept“, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.
    57. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept“, apreciind că, în coordonatele acestui mecanism, aplicarea noilor norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
    58. Din contextul legislativ expus rezultă că procedura specială prevăzută de ordonanţa de urgenţă prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice care rezultă din conţinutul dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă referitoare la caracterul de noutate şi instanţa competentă care formulează sesizarea.
    59. Mai mult, eroarea în care s-a aflat instanţa de trimitere rezultă şi din împrejurarea că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noţiunea de „chestiune de drept“, în preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat foloseşte chiar sintagma „chestiuni dificile de drept“, intenţionând să accentueze astfel că nu orice chestiuni de drept, ci doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept sunt cele care pot forma obiectul procedurii. Potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticităţii actului), fiind cel care enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării (conform art. 43 din aceeaşi lege).
    60. Această statuare este în acord cu întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă actual, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.
    61. Pe de altă parte, raţiunea instituirii condiţiilor formale ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    62. În consecinţă, contrar opiniei exprimate de instanţa de trimitere, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanţa de urgenţă obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice ipoteză în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături (cu excepţia noutăţii) pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.
    63. În cadrul prezentei sesizări se constată îndeplinirea condiţiei existenţei unei chestiuni dificile de drept, necesitatea intervenţiei instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept deduse judecăţii fiind justificată prin faptul că aceasta este susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, în consecinţă, să creeze practică judiciară neunitară, astfel cum rezultă din datele comunicate de instanţele naţionale, conform cărora s-au conturat două opinii cu privire la chestiunea de drept sesizată, fiind pronunţate mai multe hotărâri judecătoreşti care reflectă aceste orientări divergente, astfel cum s-a arătat în capitolul VII al prezentei decizii.
    64. De asemenea, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în faza procesuală a recursului invocându-se încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenţii afirmând că indemnizaţiei de hrană nu îi este aplicabilă limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din legea-cadru, contrar celor reţinute de prima instanţă.
    65. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept şi aceasta nici nu formează obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    66. Fiind îndeplinite aşadar toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

    Asupra fondului sesizării
    67. Salariile de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, conform art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    68. Pronunţându-se cu privire la dispoziţiile art. 11 alin. (1), (3) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă care deleagă competenţa legiuitorului de stabilire a salariului de bază al funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorul de credite, pentru stabilirea salariului lunar, reprezintă o excepţie de la principiul legalităţii sistemului de salarizare. Opţiunea legiuitorului pentru adoptarea acestei soluţii legislative este însă justificată prin invocarea în cuprinsul art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 a dispoziţiilor art. 120 din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale. Curtea a mai arătat că marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, a observat că Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar ale personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru acestea din urmă.
    69. Art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte o astfel de limită maximă pentru drepturile salariale în discuţie.
    70. Conform acestei dispoziţii legale, „Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli“.
    71. Astfel se instituie o limită maximă, constând în nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau a celorlalte funcţii prevăzute de textul legal şi se precizează expres că această limită se raportează la nivelul veniturilor salariale.
    72. Această din urmă expresie este definită de art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017: venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
    73. Pe de altă parte, noţiunea de „indemnizaţie“ este folosită de legiuitorul român pentru a defini drepturi băneşti cu un regim juridic diversificat, între care şi cel pentru hrană, cu rol de protecţie socială, acordat exclusiv pe perioada executării sarcinilor de serviciu (Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, paragraful 54).
    74. Indemnizaţia de hrană este reglementată în secţiunea a 2-a din capitolul II al aceleiaşi legi, la art. 18 - Indemnizaţia de hrană, sub titlul „Alte drepturi salariale“. Aceasta este terminologia utilizată de legiuitor, nemaiimpunându-se astfel vreo analiză, în sensul stabilirii dacă indemnizaţiile ce intră în componenţa venitului salarial reprezintă numai acele sume de bani acordate salariatului pentru responsabilităţile specifice unor funcţii, cum ar fi cea de conducere, de confidenţialitate, fidelitate etc. şi nu cea de hrană (Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 72).
    75. Din punctul de vedere al reglementării fiscale, indemnizaţia de hrană a fost reglementată distinct în art. 76 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), ca venit asimilat salariilor, alături de tichetele de masă - lit. h) şi hrană - lit. b), fiind inclusă în mod expres în baza de calcul al contribuţiei la asigurări sociale, conform art. 139 alin. (1) lit. r) din Codul fiscal.
    76. În ceea ce priveşte corelarea dintre dispoziţia conţinută de alin. (1) al art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cea din alin. (4) al aceluiaşi articol, este de observat că aceasta nu susţine interpretarea conform căreia textul legal care instituie limitarea are în vedere salariul stabilit potrivit alin. (1).
    77. Astfel, alin. (1) al art. 11 din legea-cadru se referă la stabilirea salariului de bază prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar alin. (4), care instituie limitarea în discuţie, se raportează la nivelul veniturilor salariale.
    78. În această situaţie, în realitate, nu se mai pune o problemă de interpretare coroborată a dispoziţiilor conţinute în cele două alineate, însuşi actul normativ stabilind noţiunile cu care operează, ele fiind distincte în cele două alineate ale art. 11 din legea-cadru.
    79. În acest sens, se observă că limita stabilită de alin. (4) al art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu vizează salariul de bază, ci nivelul veniturilor salariale.
    80. Distincţia dintre cele două noţiuni, venituri salariale şi salariu de bază, rezultă din dispoziţiile art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, acestea fiind definite separat, de lit. m) şi, respectiv, de lit. a) din articolul menţionat.
    81. Astfel, salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX, potrivit art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    82. Pe de altă parte, veniturile salariale au o sferă mai largă, cuprinzând, conform definiţiei din art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, atât salariul de bază, cât şi alte drepturi salariale, printre care indemnizaţia de hrană, prevăzută la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, în cadrul secţiunii a 2-a din capitolul II, sub titlul „Alte drepturi salariale“.
    83. Din aceste texte legale rezultă că interpretarea conform căreia dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie coroborate cu cele ale alin. (1) al aceluiaşi articol pentru a ajunge la concluzia că textul legal de instituire a limitării are în vedere salariul stabilit potrivit alin. (1) este lipsită de suport legal, câtă vreme cele două alineate au în vedere noţiuni distincte. Conform normelor legale enunţate, nu doar salariul de bază este supus limitării alin. (4), întrucât această din urmă reglementare arată expres că limita vizează nivelul veniturilor salariale, fără a distinge în funcţie de modul de acordare.
    84. Caracterul imperativ al acordării indemnizaţiei de hrană reglementate prin art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate conduce la concluzia că, în anumite situaţii, nu s-ar aplica limitarea instituită prin art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    85. Reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă - salariul minim brut pe ţară şi limita maximă - indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean), este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice (Decizia Curţii Constituţionale nr. 371 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2021, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 18).
    86. De asemenea, conform jurisprudenţei similare a Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15 [citate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 337 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 8 ianuarie 2021, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 şi ale art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 30].
    87. În consecinţă, la stabilirea salariului lunar, ordonatorii de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare. Astfel, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25“, prevederi referitoare la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi. De asemenea, art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, al celorlalte funcţii prevăzute de text.
    88. Ca urmare, limita reprezentată de indemnizaţia viceprimarului priveşte nivelul veniturilor salariale, astfel cum sunt acestea definite de art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că ele cuprind atât salariul de bază stabilit potrivit art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi, printre altele, indemnizaţia de hrană, drept salarial care este inclus de lege în conţinutul noţiunii de venituri salariale.
    89. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, raportate la art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.801/88/2023 şi, în consecinţă, stabileşte că:
    "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin acordarea indemnizaţiei de hrană nivelul veniturilor salariale nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar."

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Lorena Repana

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 38 din 17 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 38 din 17 februarie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 38 din 17 februarie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare