Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ciprian Nistor în Dosarul nr. 1.085/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 1. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.946D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Alexandru Ştefan, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent arată că dosarul este la al doilea termen de judecată. La primul termen de judecată, din 6 mai 2021, avocatul autorului excepţiei a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitatea de a se prezenta. Magistratul-asistent învederează că partea Gonţ Dorina a solicitat judecarea în lipsă şi că avocatul autorului excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.133D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Antoniu Bakai în Dosarul nr. 2.674/176/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Alexandru Ştefan, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent arată că dosarul este la al doilea termen de judecată, pentru aceleaşi motive expuse la dosarul anterior. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent şi reprezentanta Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.133D/2019 la Dosarul nr. 1.946D/2019, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care apreciază că un element de noutate îl reprezintă judecarea în cauze distincte a infracţiunilor care compun pluralitatea de infracţiuni. Susţine că noul Cod penal prezintă o filosofie nouă, cu pedepse în cuantum mai mic pentru infracţiunile individuale, dar cu un tratament sancţionator mai sever pentru concursul de infracţiuni. Consecinţa judecării separate a infracţiunilor care compun pluralitatea de infracţiuni şi a aplicării dispoziţiilor de lege criticate este aceea că pedeapsa rezultantă aplicată făptuitorului este mult mai mare decât dacă acesta ar fi fost judecat într-o singură cauză. Aceasta reprezintă o situaţie inechitabilă, art. 10 din Legea nr. 187/2012 contravenind art. 15 din Legea fundamentală întrucât exclude autorii excepţiei de neconstituţionalitate de la beneficiul punerii în practică a principiului aplicării legii penale mai favorabile. De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece se instituie un tratament juridic diferenţiat pentru persoana care nu este judecată în cauze diferite pentru infracţiunile care compun pluralitatea de infracţiuni, faţă de cea care este judecată în aceeaşi cauză pentru toate aceste infracţiuni. 6. În ceea ce priveşte natura juridică a concursului de infracţiuni, susţine că instanţa de contencios constituţional a asimilat situaţia pluralităţii de infracţiuni cu cea a unei infracţiuni cu durată de consumare. Apreciază că natura juridică a pluralităţii de infracţiuni este diferită, contopirea nereprezentând o sancţiune pentru o unitate de infracţiune, ci trebuind să aibă ca scop prevenirea săvârşirii de infracţiuni şi educarea infractorului. Pedeapsa rezultantă în cazul pluralităţii de infracţiuni este o pedeapsă pentru toată activitatea infracţională, indiferent de pedeapsa de bază şi indiferent cum se calculează sporul. Când activitatea infracţională este desfăşurată sub imperiul mai multor legi se ajunge la aplicarea unei lex tertia, însă legiuitorul este cel ce trebuie să stabilească modalitatea de aplicare a celei de a treia legi. În aceste condiţii, apreciază că legiuitorul era obligat să adopte dispoziţii prin care să permită ultraactivitatea şi retroactivitatea legii penale mai favorabile. Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei este strâns legat de principiul previzibilităţii legii, acestea impunând obligativitatea existenţei unei legi care să stabilească consecinţele penale în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Reprezentanta Ministerului Public, în ceea ce priveşte Dosarul nr. 2.133D/2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei. În continuare, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în special Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, şi Decizia nr. 337 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, apreciază că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Decizia penală nr. 148 din 27 mai 2019 (îndreptată prin Încheierea din 16 septembrie 2019), pronunţată în Dosarul nr. 1.085/1/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 1 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ciprian Nistor. Curtea a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului şi desfiinţării, în parte, a încheierii penale recurate prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. 9. Prin Încheierea nr. 252/RC din 20 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.674/176/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Antoniu Bakai. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia fac referire la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, care presupune ca orice normă penală, pe lângă existenţa sa formală, să fie accesibilă şi previzibilă. Gradul de previzibilitate al legii trebuie apreciat în lumina cunoştinţelor juridice ale unui om obişnuit, cu excepţia situaţiei în care legea priveşte anumite domenii profesionale speciale. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale referitoare la respectarea principiului nulla crimen sine lege, nulla poena sine lege în măsura în care legiuitorul a adoptat norme care nu pot fi considerate previzibile. Aşa fiind, apreciază că art. 10 din Legea nr. 187/2012 este lipsit de previzibilitate, raportat la faptele care au fost comise anterior intrării în vigoare a acestei legi, la acest moment inculpatul neavând cum să prevadă că pedeapsa ce-îi va fi aplicată va fi calculată potrivit art. 39 din noul Cod penal. În continuare, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii, apreciind că prin aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 se creează o situaţie vădit defavorabilă şi discriminatorie, care nu are la bază nicio justificare obiectivă. 11. Apreciază că, în toate cazurile, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de noul Cod penal este mai drastic decât cel prevăzut de legea veche. Prin urmare, în situaţia în care una dintre infracţiunile componente a fost comisă sub imperiul legii vechi, iar cealaltă după intrarea în vigoare a legii noi, în momentul aplicării tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, în mod implicit, sancţiunea globală care se va aplica va reprezenta o pedeapsă aplicată inclusiv pentru infracţiunea săvârşită sub legea veche. Cu privire la nerespectarea principiului proporţionalităţii prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei arată că proporţionalitatea este un principiu constituţional afirmat şi de jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, care a stabilit că este necesar ca legislativul să instituie criterii obiective care să reflecte exigenţele principiului proporţionalităţii. 12. Aşa fiind, apreciază că noul Cod penal îşi propune să instituie un sistem represiv preventiv, într-un stat de drept întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuind să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. 13. Prin urmare, dacă vechiul Cod penal conţinea limite exagerat de mari de pedepse, noul Cod penal instituie o atenuare în acest sens, promovând însă un tratament sancţionator al pluralităţii de infracţiuni mult mai drastic decât cel aplicabil în trecut. Prin aplicarea textului de lege criticat se ajunge în prezent să se aplice nişte pedepse în limite exagerat de mari, astfel cum a recunoscut chiar noul legiuitor în expunerea de motive, iar acele sancţiuni excesive sunt contopite potrivit sistemului sancţionator prevăzut de legea nouă, care este vădit prea drastic şi disproporţionat raportat la pedepsele aplicate. 14. În final arată că, din moment ce tocmai legiuitorul a apreciat pedepsele prevăzute de legea veche ca fiind prea mari şi disproporţionate, este evident că ne aflăm în prezenţa unei necorelări cu dispoziţiile tranzitorii. Cu alte cuvinte, intenţia legiuitorului nu a fost niciun moment de a cumula sistemul punitiv al vechii legi cu cel preventiv al noii legii, pentru a se ajunge astfel la situaţii de pedepse vădit dispropoţionate. 15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 1 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prin art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost consacrată soluţia potrivit căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi când cel puţin una dintre infracţiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. 16. Cu alte cuvinte, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. 17. Se apreciază că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, situaţie în care urmează să se aplice pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni. Astfel, dacă în structura concursului de infracţiuni intră fapte comise şi anterior şi ulterior datei de 1 februarie 2014, se va proceda la stabilirea legii penale mai favorabile raportat la infracţiunile comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, iar, ulterior, la stabilirea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, instituţie juridică autonomă, se va avea în vedere art. 10 din Legea nr. 187/2012, în sensul sancţionării concursului potrivit legii penale noi, respectiv potrivit legii sub care s-a definitivat concursul real de infracţiuni. Aşa încât, dacă una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, iar cealaltă după această dată, nu se poate afirma că se creează inculpatului o situaţie mai grea, deoarece era previzibil, în sensul art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că, dacă va fi găsit vinovat pentru noua infracţiune, inculpatului i se va aplica sporul prevăzut de art. 39 din noul Cod penal. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu următorul conţinut: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.“ 22. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, faţă de critici similare. Astfel, prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, Decizia nr. 337 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, sau Decizia nr. 780 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că, în baza dispoziţiilor criticate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Cu alte cuvinte, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, aşa încât a consacrat explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar rezulta că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni sar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal atunci când toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susţine că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcţie de instituţii autonome. În această ipoteză, jurisprudenţa apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracţiuni ca fiind o instituţie autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituţie care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispoziţiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracţiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracţiuni face parte dintre acele instituţii juridico-penale (ca şi prescripţia, suspendarea executării pedepsei etc.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară. 24. Curtea a reţinut că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voinţa legiuitorului, o lex tertia, permiţând, în privinţa tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracţiunilor componente ale pluralităţii. Curtea a constatat însă că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“, care este legea nouă. Stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând să se aplice cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, inculpatul a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunându-se consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiţii este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situaţie tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curţii nr. 265 din 6 mai 2014, ori cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni. 25. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Nistor în Dosarul nr. 1.085/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 1 şi de Gabriel Antoniu Bakai în Dosarul nr. 2.674/176/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 1 şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
