Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Irena Silberstein în Dosarul nr. 40.850/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 128D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Corina Popescu, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar note scrise prin care arată, în esenţă, că, în opinia sa, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia, în interpretarea potrivit căreia textul de lege criticat s-ar aplica şi cesionarilor cu privire la care există hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii şi calitatea de persoană îndreptăţită. Arată, în esenţă, că nu a invocat diferenţa dintre fostul proprietar şi cesionari, ci dintre cesionarii de dinainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cei de după acest moment. Problema care a generat acest text decurge din procedurile administrative de durată şi din culpa autorităţilor administrative care nu şi-au îndeplinit la timp obligaţiile. Precizează că nu critică măsura în sine, ci are în vedere faptul că, prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, statul a ales să repare integral prejudiciul, fiind neconstituţional ca, după un interval lung de timp, măsurile reparatorii să fie plafonate printr-o nouă lege. Mai arată că prevederile de lege criticate sunt retroactive, întrucât cesionarii aveau o speranţă legitimă de obţinere a despăgubirilor, în virtutea Legii nr. 10/2001, în vigoare la momentul notificării. În opinia sa, dreptul de proprietate privată este atins în substanţa sa, prin plafonarea despăgubirilor şi eliminarea unui procent de 85% din valoarea acestora. Depune la dosar şi două hotărâri judecătoreşti prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată de Curtea de Apel Bucureşti să analizeze legalitatea unei dispoziţii a primarului municipiului Bucureşti sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură şi, dacă este cazul, să înainteze dosarul către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului revendicat, obligaţie pentru îndeplinirea căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit un termen de 30 de zile de la data expirării termenului de suspendare prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege criticate în cauză, constatând conformitatea acestora cu dispoziţiile Legii fundamentale. Consideră că nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 40.850/3/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Irena Silberstein într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care s-a acordat un anumit număr de puncte autoarei excepţiei, în calitate de cesionar de drepturi litigioase asupra unui imobil ce face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat contravine principiilor egalităţii şi nediscriminării, deoarece vizează două categorii de persoane aflate în situaţii juridice identice, cărora li se aplică un tratament juridic diferit, fără a exista o justificare obiectivă şi raţională. Astfel, se arată că, deşi cesionarii de drepturi litigioase care au obţinut măsuri reparatorii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cesionarii care urmează procedura instituită prin textul de lege criticat, pe de altă parte, beneficiază de un drept la despăgubiri recunoscut de aceeaşi lege, respectiv Legea nr. 10/2001, totuşi, măsurile reparatorii nu sunt identice, prima categorie având vocaţia legală de obţinere a unor măsuri reparatorii în sumă egală cu valoarea imobilului, iar cea de-a doua categorie - măsuri compensatorii diminuate cu 85% faţă de valoarea imobilului. Se mai susţine că acest tratament juridic este în mod evident discriminatoriu, în condiţiile în care are la bază un element pur aleatoriu, şi anume celeritatea procedurilor administrative şi/sau judiciare derulate în fiecare caz. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Se mai susţine şi încălcarea principiului statului de drept, în componenta sa referitoare la securitatea juridică, şi a celui al neretroactivităţii legii, întrucât prevederile criticate se aplică unor situaţii născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind ignorată ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice născute în baza Legii nr. 10/2001 şi intervenindu-se în raporturile private dintre cedent şi cesionar. Mai mult, diminuarea valorii măsurilor compensatorii printr-o lege intrată în vigoare ulterior naşterii raportului juridic în conţinutul căruia intră dreptul persoanelor îndreptăţite la primirea de măsuri reparatorii egale cu valoarea imobilului reprezintă o măsură cu un evident caracter retroactiv. Se mai arată că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât persoanele îndreptăţite la restituire, îndeplinind condiţiile specifice din legile reparatorii, au dobândit o „speranţă legitimă“, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, beneficiind de un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acest „bun“, respectiv valoarea patrimonială recunoscută, este stabilit prin raportare la valoarea imobilului naţionalizat şi exista în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, măsura instituită prin textul de lege criticat aduce atingere înseşi substanţei dreptului, în sensul de valoare patrimonială aparţinând persoanei îndreptăţite, aspect ce rezultă din faptul că dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii s-a stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, deşi cesionarii, indiferent dacă au obţinut sau nu o despăgubire, se află în aceeaşi situaţie juridică, iar tratamentul aplicat acestora, privind cuantumul despăgubirilor pe care le pot obţine, este diferit, totuşi, în contextul politicii de restituire, diferenţa de tratament juridic instituit de legiuitor nu este de natură a crea o discriminare, astfel cum aceasta este consacrată la nivel constituţional şi este reflectată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. În contextul politicii de restituire, scopul urmărit de legiuitorul român, în cazul dispoziţiilor de lege criticate, este reglementarea unor măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, iar nu crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane. Prin dispoziţiile de lege criticate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a limita operaţiunile speculative cu drepturi litigioase prin plafonarea plăţilor către cesionar, adică limitarea veniturilor încasate de aceştia. Prin urmare, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 24 din Legea nr. 165/2013 reprezintă un scop legitim. De asemenea, arată că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 nu se rezumă la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor egal cu preţul plătit de cesionar cedentului, ci la preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. Prin urmare, există un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, arată că plafonarea despăgubirilor acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii se încadrează în sfera măsurilor cu caracter general sugerate statului român chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 11. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise şi documentele depuse la dosar, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următoarea redactare: „(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).“ 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 15 alin. (1) privind principiul neretroctivităţii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege ce formează obiectul acesteia a mai fost supus controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se prin mai multe decizii asupra unor critici similare celor formulate de autoarea prezentei excepţii. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragraful 19, sau Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 18, Curtea a statuat, referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 165/2013 raportată la art. 16 din Constituţie, că, potrivit jurisprudenţei sale, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective“. Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum. 17. Totodată, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragraful 4, Curtea a arătat că, în sensul jurisprudenţei sale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. Aceeaşi idee se regăseşte şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană recunoaşte statului contractant o largă de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012). 18. S-a mai reţinut că, având în vedere că în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit de lege - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului [Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014]. 19. De asemenea, prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, paragraful 21, Curtea a apreciat că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia autorilor prezentei excepţii, care au calitatea de beneficiari ai unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, diferă de cea a persoanelor faţă de care, printr-o hotărâre judecătorească, a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005, ipoteză reglementată de art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013. 20. Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragrafele 30 şi 31, Curtea a remarcat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nefiind una aleatorie, ci justificată şi impusă firesc ca urmare a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Acesta este, de altfel, motivul pentru care cele reţinute în Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, nu îşi găsesc aplicabilitatea în ipoteza în discuţie. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irena Silberstein în Dosarul nr. 40.850/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
