Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată de Andreea Alexandra Lichi, Dumitru Sebastian Lichi şi Elena Manuela Lichi în Dosarul nr. 1.396/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.390D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 360 din 10 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.396/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Andreea Alexandra Lichi, Dumitru Sebastian Lichi şi Elena Manuela Lichi într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, şi anume a deciziei emise de Fondul de garantare a asiguraţilor, prin care a fost respinsă o cerere de plată depusă de către aceştia. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că reglementarea potrivit căreia plata de către Fondul de garantare a asiguraţilor a creanţelor certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment este neconstituţională, întrucât prin această limitare a plafonului sumelor acordate de Fondul de garantare sunt încălcate drepturile persoanelor cu handicap sever şi, mai ales, drepturile esenţiale la sănătate şi chiar la viaţă, dreptul la o pregătire şcolară şi la integrare în societate. Subliniază, de asemenea, că acest fond a fost înfiinţat tocmai pentru a garanta recuperarea prejudiciilor suferite de cei asiguraţi atunci când societatea de asigurare intră în faliment, iar această garantare trebuie să privească întreg prejudiciul, şi nu doar o parte din el. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, dispoziţii care, în redactarea criticată de autorii excepţiei, aveau următorul cuprins normativ: - Art. 4 alin. (1): "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: (…) e) plafon de garantare - nivelul maxim al garantării pe un creditor de asigurare al asigurătorului în faliment, stabilit conform prevederilor prezentei legi." – Art. 15 alin. (2): „Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.“ 11. Curtea constată că în prezent, ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 24 septembrie 2021, aprobată prin Legea nr. 112/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi pentru modificarea altor acte normative, dispoziţiile criticate prevăd că „Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 500.000 lei pentru o creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvenţă.“ 12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap şi celor ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată din Legea nr. 213/2015 a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare referitoare la instituirea unui plafon, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 631 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019, Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 9 august 2021, şi Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, decizii prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată este constituţională. 14. Astfel, prin Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2022, precitată, paragrafele 19-23, Curtea a reţinut că prin Legea nr. 213/2015 a fost constituit Fondul de garantare a asiguraţilor, ce are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. În esenţă, acest fond garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în această lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii. În cazul în care disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului de garantare a asiguraţilor cu resursele financiare prevăzute de legea analizată. Curtea a arătat că rolul Fondului de garantare a asiguraţilor pe piaţa asigurărilor este acela de a crea un impact pozitiv asupra întăririi încrederii „consumatorului“ de asigurări şi de a asigura o bună funcţionare şi stabilitate a pieţei asigurărilor, în general, precum şi un grad de predictibilitate a evoluţiei fiecărui asigurător în parte. În aceste condiţii, protecţia oferită de o schemă de garantare este mult mai flexibilă şi mai rapidă decât cea oferită în cadrul procedurii de faliment, asiguratul putând obţine mai repede şi mai sigur despăgubirea. Prin urmare, funcţia Fondului de garantare a asiguraţilor este aceea de a plăti despăgubiri/indemnizaţii creditorilor de asigurări ai societăţilor de asigurare aflate în faliment, într-o anumită limită stabilită ca plafon de despăgubire, din resursele sale financiare, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 213/2015, care provin din următoarele surse: contribuţii de la asigurători; dobânzi şi penalităţi de întârziere din plata cu întârziere a contribuţiilor de către asigurători; sume din fructificarea disponibilităţilor; sume din recuperarea creanţelor Fondului de garantare a asiguraţilor; sume din alte surse, stabilite potrivit legii; împrumuturile de la instituţiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului de garantare a asiguraţilor. 15. Curtea a subliniat că Legea nr. 213/2015 prevede o procedură administrativă/necontencioasă pe care potenţialii creditori din contractele de asigurări trebuie să o urmeze în ceea ce priveşte pretenţia pe care o au faţă de societatea de asigurare aflată în faliment. Potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015, creditorul de asigurări poate urma însă, separat, şi procedura de faliment al asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, care se bucură de prioritate absolută faţă de orice alte creanţe, prin valorificarea activelor debitoarei falite, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. 16. Astfel, în cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare autorizate şi aflate sub reglementarea şi supravegherea Autorităţii de Supraveghere Financiară, creditorii de asigurări beneficiază de suportul Fondului de garantare a asiguraţilor în vederea plăţii indemnizaţilor şi/sau despăgubirilor datorate conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare. Practic, creditorii de asigurări nu mai trebuie să se adreseze instanţelor judecătoreşti decât dacă doresc să facă acest demers sau dacă suma pe care o solicită depăşeşte plafonul de garantare legal. Potrivit plafonului de garantare stabilit de lege, Fondul de garantare a asiguraţilor poate asigura efectuarea plăţii în sumă de maximum 450.000 lei pentru fiecare creditor de asigurare. Pentru sumele de recuperat care depăşesc plafonul legal de despăgubire, orice persoană este în drept să urmeze procedura legală prevăzută de Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare. 17. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei care consideră că opţiunea legiuitorului de a plafona despăgubirile în limita sumei de 450.000 lei este neconstituţională, din perspectiva unei atare critici, la paragrafele 33-35 din Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021, precitată, Curtea a învederat că, raportat la scopul Legii nr. 213/2015, acest act normativ vizează exclusiv garantarea plăţii unor creanţe de asigurare, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015 şi de art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, cu modificările ulterioare, însă în limita plafonului maxim de 450.000 lei, tocmai în considerarea scopului legitim urmărit prin aceste prevederi legale, respectiv acela de a acoperi în mod egal toate creanţele de asigurări deţinute împotriva societăţii de asigurări aflate în procedură de faliment, prin urmare un scop social, iar nu de garantare a plăţii în integralitate a tuturor creanţelor de asigurări deţinute de către toţi creditorii de asigurări, fără o limită maximă a valorii despăgubirilor. Astfel, în privinţa cererilor formulate pentru realizarea creanţelor de asigurări peste limita maximă de 450.000 lei prevăzută în mod expres de legiuitor, indiferent de calitatea persoanei care depune aceste cereri, persoana asigurată sau asigurătorul, însă în considerarea raporturilor de asigurare existente anterior cu persoana asigurată, nu poate fi recunoscută plata acestor despăgubiri pe cale administrativă, ci exclusiv pe calea dreptului comun reglementată de procedura falimentului, menită să protejeze proporţional cu nivelul creanţelor, în mod colectiv, interesele tuturor creditorilor societăţii de asigurare. 18. Curtea a învederat faptul că Fondul de garantare a asiguraţilor nu este răspunzător de producerea pagubei şi nici succesor în drepturi şi obligaţii al societăţii de asigurare, ci doar acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale Fondului de garantare a asiguraţilor, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fondul de garantare a asiguraţilor reprezintă obligaţii ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia. Prin urmare, obligativitatea respectării acestui plafon valoric maxim pentru un creditor de asigurare, în sensul precizat de art. 2 alin. (3) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, derivă din intenţia legiuitorului de a asigura exclusiv persoanelor asigurate direct sau indirect (afectate de fapta ilicită a asiguratului societăţii de asigurare aflate în faliment) posibilitatea de a beneficia de plata acestor despăgubiri, însă în limita sumei maxime stabilite prin lege. Aşadar, necesitatea limitării acoperirii despăgubirilor, care rezultă din contractele de asigurări încheiate cu asigurătorul falimentat, din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor la un plafon de garantare maxim reprezintă o consecinţă a faptului că acest fond nu preia funcţiile unui asigurător, nu este coasigurător, nu este reasigurătorul societăţii de asigurare aflate în faliment şi nici fideiusor. 19. Totodată, în susţinerea constituţionalităţii reglementării criticate, la paragraful 26 din Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2022, antereferită, Curtea a subliniat faptul că, în mod similar, un plafon de garantare este reglementat şi pe piaţa bancară, şi anume de 100.000 euro, reprezentând plafonul maxim garantat de Fondul de garantare a depozitelor bancare, în situaţia indisponibilizării depozitelor. Acest aspect este stipulat prin art. 61 alin. (3) din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015, care prevede că „Plafonul de acoperire este stabilit la echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro“, reglementare ce reprezintă o transpunere a art. 6 din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor. Şi pe piaţa de capital funcţionează Fondul de compensare a investitorilor, fond ce compensează investitorii în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul a 20.000 euro/investitor, plafon prevăzut prin art. 4 alin. (1) din Directiva 97/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori, care stipulează că statele membre se asigură că sistemele garantează o acoperire de minimum 20.000 euro pentru fiecare investitor. Această prevedere din directivă a fost transpusă în dreptul intern prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 21 aprilie 2021, potrivit căruia „Fondul compensează, în mod egal şi nediscriminatoriu, investitorii eligibili, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro“. 20. Aşa fiind, prin prisma celor mai sus menţionate, Curtea apreciază că soluţia legislativă criticată nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate şi, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andreea Alexandra Lichi, Dumitru Sebastian Lichi şi Elena Manuela Lichi în Dosarul nr. 1.396/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 iunie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
