Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România şi a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, în ansamblul lor, excepţie ridicată de Gabriel Adrian Cocoş în Dosarul nr. 24.923/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.801 D/2015. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, domnul Dan-Şerban Velicu, consilier juridic cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei şi cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă că dosarul se află la al doilea termen de judecată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, arătând, în esenţă, că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea dispoziţiei de anulare a autorizaţiei şi de retragere a permisului de armă, act ce nu se circumscrie categoriilor de documente enunţate de art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fiind un act administrativ cu caracter individual. Menţionează, de asemenea, că o excepţie de neconstituţionalitate similară a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, a Legii nr. 213/2004 şi a Legii nr. 319/2006, apreciază că aceasta este inadmisibilă, deoarece niciunul dintre textele şi actele normative criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv anularea dispoziţiei anterior menţionate. Pe fondul excepţiei, apreciază că, prin art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, se stabileşte o competenţă în sarcina ministrului afacerilor interne, care îşi are originea în prevederile art. 77 din Legea nr. 24/2000, astfel că acesta nu încalcă prevederile Legii fundamentale, iar critica privind Legile nr. 213/2004 şi nr. 319/2006 reprezintă de fapt aspecte de nelegalitate a Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 257/2007, act administrativ-normativ cu caracter normativ pe care autorul nu a înţeles să-l atace pe calea unei acţiuni în anulare. Consilierul juridic face referire la cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Sentinţa civilă nr. 7.826 din 11 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 24.923/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România şi a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, în ansamblul lor. Excepţia a fost invocată de Gabriel Adrian Cocoş, într-o cauză având ca obiect anularea Dispoziţiei de anulare a autorizaţiei şi de retragere a permisului de armă nr. 711973 din 8 mai 2015, obligarea pârâtei Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti la prelungirea valabilităţii permisului de armă, suspendarea Dispoziţiei de anulare până la soluţionarea acţiunii în anulare, obligarea pârâţilor la plata de daune morale şi a cheltuielilor de judecată. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă aduc atingere art. 1 alin. (5), art. 15, art. 16, art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală. Totodată, acestea încalcă şi art. 20 din Constituţie, prin raportare la „blocul convenţional“ compus din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (care, în preambulul Convenţiei, stabileşte principiul preeminenţei legii) şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg (care, pe cale pretoriană, a stabilit că „lege“ în sens material este doar actul care întruneşte exigenţele de a fi „previzibil şi accesibil“). Pentru a fi în acord cu Constituţia, art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă se poate interpreta exclusiv în sensul în care doar acele acte normative exceptate de la publicare, fie direct prin norme constituţionale, fie printr-o lege care respectă prevederile art. 53 din Constituţie, acte ce nu sunt afectate de „inexistenţă“, pot fi dovedite în cadrul unui proces de partea interesată cu „înscrisuri“. Posibila interpretare, care este considerată neconstituţională, priveşte interpretarea art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sensul că ar permite părţilor interesate să probeze cu înscrisuri, în faţa judecătorului, acele norme sustrase de la publicare de către emitent, cu încălcarea legii [cum este, de exemplu, Procedura privind activitatea de suspendare, revocare şi anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale şi neletale supuse autorizării (PS-28-I.G.P.R./D.A.E.S.P.)]. S-ar legitima prin acestea atât conduita ilegală a emitentului normei, de sustragere de la obligaţia legală de publicare, cât şi rezultatul conduitei ilicite, respectiv norma publicată. Constituţia reprezintă limita şi măsura legilor, iar legile se interpretează şi se aplică de către judecător pentru a se asigura conformitatea acestora cu actul normativ fundamental, dând astfel efectivitate principiului statului de drept şi supremaţiei Constituţiei. Exigenţele Convenţiei privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că poate fi reţinut ca lege în sens material doar actul care întruneşte condiţia de a fi accesibil şi previzibil ar fi, de asemenea, nerespectate într-o astfel de interpretare. Acest principiu al Curţii Europene a Drepturilor Omului privind calitatea legii trebuie receptat atât prin prisma art. 20 din Constituţie, cât şi prin prisma jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv a principiului securităţii raporturilor juridice, cu sediul în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. 8. Autorul excepţiei arată că, în înţelesul său neconstituţional, art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, în măsura în care se cere de către partea interesată şi se admite de către judecător administrarea de „înscrisuri“ ce probează existenţa şi conţinutului normei administrative sustrase nelegal de la publicare, permiţându-se astfel aplicarea retroactivă a actelor nepublicate, situaţiei litigioase constituite anterior judecăţii, în condiţiile în care norma se comunică pentru prima oară părţii în timpul procesului. 9. În concluzie, autorul apreciază că art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit căruia partea interesată ar avea dreptul să dovedească în proces, prin „înscrisuri“, existenţa şi conţinutul actelor administrative-normative sustrase de la publicare de către emitent, şi cu privire la care operează de drept sancţiunea inexistenţei juridice, este neconstituţional prin raportare la principiile constituţionale anterior menţionate. 10. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, precum şi a Legii nr. 213/2004 şi a Legii nr. 319/2006, se arată că acestea sunt citate în formula introductivă a Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 257/2007 privind activitatea de psihologie în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, ceea ce conduce la concluzia că drepturile şi obligaţiile poliţiştilor psihologi, poliţiştilor subiecţi pasivi ai evaluării psihologice, cât şi cele ale şefilor ierarhici ai poliţiştilor din primele două categorii menţionate pot fi reglementate prin ordin de ministru. În acest înţeles se deleagă competenţa exclusivă de legiferare a Parlamentului în sfera raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, inclusiv sub aspectul procedurii de evaluare psihologică, către ministrul afacerilor interne, organ unipersonal reprezentant al puterii executive, ceea ce aduce atingere art. 1 alin. (4) şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Se face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014 şi nr. 637 din 13 octombrie 2015. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reclamantul are întotdeauna posibilitatea atacării actelor apreciate nelegale la instanţa judecătorească competentă. 12. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă este constituţional, reţinând, în esenţă, că, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, în virtutea acestui mandat constituţional legiuitorul având competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. În art. 252 din Codul de procedură civilă a fost reglementată obligativitatea cunoaşterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, şi excepţiile de la această regulă. Art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă constituie o excepţie de la regula enunţată, fiind considerată în doctrină o excepţie firească, deoarece obligativitatea caracteristică normei juridice impune cunoaşterea acesteia, iar acest deziderat se poate realiza, în principiu, doar prin publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la principiul egalităţii în drepturi, concluzionându-se că textul de lege criticat nu le aduce atingere. 14. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, precum şi a Legii nr. 213/2004 şi a Legii nr. 319/2006, se apreciază că aceasta este inadmisibilă, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arătând că nu este indicat textul ce se pretinde a fi neconstituţional din cuprinsul celor două legi, iar cu privire la art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, se apreciază că excepţia este nemotivată. 15. Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 213/2004, ale Legii nr. 319/2006 şi ale art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, deoarece ambele legi au fost adoptate ca legi organice, iar ordonanţa de urgenţă menţionată a fost aprobată prin Legea nr. 15/2008, adoptată tot ca lege organică. Totodată, acestea nu conţin norme care să contravină accesului liber la justiţie şi principiului securităţii raporturilor juridice, în contextul menţionat de autorul excepţiei. 16. Se apreciază însă că dispoziţiile art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă aduc atingere celor ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 20 din Legea fundamentală. Astfel, pentru textele adoptate în plan intern, cu efect obligatoriu, şi care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 78 şi cele ale 108 alin. (4) din Constituţie. Atâta timp cât justiţiabililor le este aplicabil principiul potrivit căruia „nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii“, cu valoare de prezumţie legală absolută, este imperios necesar ca actele normative să fie publicate în vederea aducerii lor la cunoştinţa publică. În caz contrar, normele legale sunt inaccesibile şi imprevizibile, ceea ce contravine flagrant atât principiului securităţii juridice, recunoscut de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi principiului legalităţii. Se precizează că accesibilitatea priveşte, în principal, aducerea la cunoştinţă publică a acesteia, care se realizează prin publicarea actelor normative. Se invocă cele reţinute, cu referire la accesibilitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, paragraful 26. 17. Se arată că prevederile art. 15 alin. (2), art. 16, art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Constituţie nu sunt incidente în cauză. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile apărătorului părţii şi cele ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cele ale art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 1 iunie 2004, şi Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, în ansamblul lor. 21. Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 se regăsesc în prezent, păstrând aceeaşi soluţie legislativă, în art. 7 alin. (5) din acest act normativ, ca urmare a modificării art. 7 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2012. 22. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, precum şi a Legii nr. 213/2004 şi a Legii nr. 319/2006, în ansamblul lor. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă: „(2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, […] trebuie dovedite de partea interesată.“; – Art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007: „(5) În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul administraţiei şi internelor emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.“ 23. Cu privire la denumirea actuală a autorităţii administraţiei publice centrale, la care textul de lege criticat face referire, Curtea observă că, în prezent, funcţionează Ministerul Afacerilor Interne, înfiinţat prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 29 martie 2013. 24. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 73 alin. (3) lit. j) potrivit căruia prin lege organică se reglementează statutul funcţionarilor publici, art. 100 referitor la actele Preşedintelui şi în art. 108 alin. (4) privind actele Guvernului. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei deoarece, la dosar, una dintre părţi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a depus ca probă un act administrativ nepublicat în Monitorul Oficial al României - „Procedura privind activitatea de suspendare, revocare şi anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale şi neletale supuse autorizării (PS-28-I.G.P.R./D.A.E.S.P.)“, intrată în vigoare la data de 23 octombrie 2012. În aceste condiţii, autorul a solicitat admiterea excepţiei inexistenţei respectivului act administrativ, precum şi constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, norma de procedură ce permite părţii interesate să probeze textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege. 26. Curtea reţine că asupra excepţiei s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, respingând-o ca neîntemeiată. Curtea a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţiile art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă legiuitorul a reglementat obligaţia instanţei de judecată de a lua cunoştinţă, din oficiu, de dreptul în vigoare în România, dând expresie principiului iura novit curia. Această obligaţie îşi are sorgintea în principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv obligaţia judecătorului de a primi şi soluţiona orice cerere ce intră în competenţa de judecată a instanţei, principiul legalităţii procesului civil, precum şi principiul potrivit căruia judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile [art. 5, art. 7 şi art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. Pentru respectarea acestor principii, în art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă este reglementată obligaţia părţii interesate de a face proba normelor legale care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege. În cauză, autoritatea emitentă a dispoziţiei a cărei anulare se cere are obligaţia să facă proba actului intitulat „Procedura privind activitatea de suspendare, revocare şi anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale şi neletale supuse autorizării (PS-28-I.G.P.R./D.A.E.S.P.)“.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 258 din 27 aprilie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017.────────── 27. Curtea a reţinut, de asemenea, că textul de lege criticat nu reglementează cu privire la aplicarea retroactivă a textelor care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României, perspectivă din care ar putea fi examinată o critică referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, ci cu privire la posibilitatea probării acestora în faţa instanţei de judecată. Asupra situaţiei autorului, respectiv necunoaşterea conţinutului actului nepublicat, depus ca probă în proces, urmează să se pronunţe instanţa ce judecă fondul, acest control excedând competenţei Curţii Constituţionale. 28. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, formulată din perspectiva neconstituţionalităţii acestora, în măsura în care permit administrarea ca probă în proces a actelor afectate de inexistenţă prin raportare la dispoziţiile art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, textele constituţionale de referinţă statuează cu privire la sancţiunea inexistenţei decretelor emise de Preşedintele României, respectiv la sancţiunea inexistenţei hotărârilor şi ordonanţelor adoptate de Guvern în cazul nepublicării acestora în Monitorul Oficial al României. Curtea a reţinut că sancţiunea inexistenţei actului administrativ intervine atunci când acesta este lipsit de un element de fapt indispensabil, conform naturii sale. Curtea reţine că nici în prezenta cauză actul căruia ar trebui să i se aplice sancţiunea inexistenţei nu se subsumează categoriilor cuprinse în art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală. 29. Referitor la încălcarea cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, respectiv a art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că depunerea la dosarul cauzei, în materialitatea lor, a actelor nepublicate de către autoritatea interesată, obligaţie ce derivă din textul de lege criticat, are doar semnificaţia administrării unei probe. Aprecierea probelor se face ulterior, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire acestea au fost încuviinţate. Cu acest prilej, ca şi în precedent, Curtea constată că pronunţarea asupra excepţiei inexistenţei actului nepublicat este o etapă ulterioară celei a administrării şi aprecierii probelor, excepţia inexistenţei putând fi supusă aprecierii exclusive a instanţei care judecă cauza, iar nu celei a Curţii Constituţionale care, aşa cum s-a reţinut la paragraful 27, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor. 30. Cât priveşte susţinerea referitoare la încălcarea art. 16 şi art. 20 din Legea fundamentală, ultimul raportat la „blocul convenţional“, Curtea constată că nu sunt arătate motivele pe care se fundamentează această critică. 31. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, precum şi a Legii nr. 213/2004 şi a Legii nr. 319/2006, în ansamblul lor, Curtea reţine că autorul excepţiei solicită constatarea neconstituţionalităţii acestora „în măsura în care se înţelege că acestea dispun asupra posibilităţii de a reglementa drepturi şi obligaţii ale poliţiştilor, incluzând poliţistul cu calitate de psiholog, cât şi poliţistul subiect al evaluării psihologice, în cadrul procedurii de evaluare psihologică prin ordin al ministrului afacerilor interne“. 32. Curtea reţine că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie anularea Dispoziţiei de anulare a autorizaţiei şi de retragere a permisului de armă nr. 711973 din 8 mai 2015, dispoziţie întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, menţionate în cuprinsul acesteia, potrivit cărora: „anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii: b) nu mai îndeplineşte vreuna dintre condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1)“, cu referire la art. 14 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege conform căruia „nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente“. Curtea observă că dispoziţia menţionată a fost emisă în considerarea unor fapte săvârşite de autor şi apreciate obiectiv de organul emitent al acesteia ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 295/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, fără a fi reţinute ca temei actele normative criticate. Totodată, Curtea constată că obiectul procesului constă exclusiv în anularea dispoziţiei menţionate, fără a antama aspecte privind statutul poliţistului, astfel încât excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei. 33. De asemenea, Curtea mai constată că excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 213/2004 şi a Legii nr. 319/2006 este formulată cu privire la actele normative în ansamblul lor, fără a fi identificate prevederile care ar putea avea legătură cu soluţionarea cauzei. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 570 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 din 23 decembrie 2014, paragraful 18, aceasta nu se poate substitui autorului excepţiei de neconstituţionalitate sau instanţei de judecată în indicarea textelor de lege relevante, din perspectiva îndeplinirii condiţiei legăturii cu cauza, întrucât acest lucru ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“. 34. Prin urmare, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, precum şi a Legii nr. 213/2004 şi a Legii nr. 319/2006. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Adrian Cocoş în Dosarul nr. 24.923/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România şi a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, în ansamblul lor, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
