Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, în special cele ale art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (3) din acest act normativ, precum şi a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. şi, respectiv, de către Daniela Călinescu în Dosarul nr. 15.746/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Excepţia de neconstituţionalitate face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 523D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.746/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa, în special cele ale art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (3) din acest act normativ, precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatoarea-creditoare Societatea Piraeus Bank România - S.A. şi, respectiv, de către intimata-debitoare Daniela Călinescu într-o cauză având ca obiect „alte cereri - contestaţie dare în plată“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea-creditoare Societatea Piraeus Bank România - S.A. apreciază că prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 45, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) şi celor ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta susţine că stingerea datoriilor prin darea în plată, în temeiul Legii nr. 77/2016, cu privire la un contract încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii, deoarece, prin contractul de credit, părţile au stabilit obligaţiile reciproce şi modalitatea concretă de executare, una din părţi executându-şi în integralitate obligaţiile esenţiale asumate, sub imperiul legii vechi, având aşteptarea legitimă de a primi contraprestaţia în modalitatea prevăzută de legea de la data contractării şi de dispoziţiile contractului care leagă părţile. Aşa fiind, apreciază că Legea nr. 77/2016 este neconstituţională, în măsura în care s-ar aplica cu privire la contractele de credit încheiate anterior datei intrării sale în vigoare. 6. De asemenea, cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, 45, 53 şi art. 135 alin. (2) lit. a), arată că aplicarea actului normativ criticat este lăsată la discreţia consumatorului, iar Legea nr. 77/2016 nu reprezintă o necesitate pentru societatea românească actuală. Apreciază că măsura este discriminatorie şi nu este proporţională cu scopul urmărit de legiuitor, astfel încât restrângerea drepturilor băncii nu se impune în maniera adoptată prin Legea nr. 77/2016. Arată totodată că prin acest act normativ se aduce o gravă încălcare dreptului la libertate economică, precum şi libertăţii comerţului, întrucât se intervine în raporturile juridice încheiate de bănci cu consumatorii, afectând esenţial contraprestaţia la care creditorul este îndreptăţit prin încheierea contractelor de credit. 7. Susţine că, prin legiferarea stingerii datoriilor în urma dării în plată prin Legea nr. 77/2016, banca ajunge cel mai adesea, în situaţia în care, prin efectul legii, este, pe de o parte, forţată să primească în proprietate un bun (cu toate consecinţele ce decurg de aici, inclusiv costuri de administrare şi conservare ale unui set numeros de imobile), iar, pe de altă parte, este lipsită de posibilitatea de valorificare a unei părţi din creanţa sa, fără a primi în schimb vreo compensaţie, ceea ce echivalează cu o reală expropriere, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire. Învederează faptul că legea criticată instituie o măsură de protecţie socială, suportată însă nu de stat - în sarcina căruia incumbă protecţia socială, ci de către un subiect de drept privat, ceea ce este flagrant neconstituţional, din perspectiva art. 44 din Constituţie. 8. În fine, arată că, aşa cum rezultă cu claritate atât din dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, cât şi din prevederile Deciziei 98/415/CE, statul român ar fi trebuit să obţină un aviz din partea Băncii Centrale Europene cu privire la proiectul legii dării în plată, având în vedere că această normă are o influenţă substanţială asupra stabilităţii instituţiilor şi pieţei financiare. Prin nerespectarea acestei obligaţii, statul român şi-a încălcat obligaţia constituţională prevăzută de art. 148 alin. (2) din Constituţie, de adecvare a dreptului naţional cu dreptul european, având în vedere faptul că Directiva nr. 17/2014, la care se face referire în expunerea de motive a Legii nr. 77/2016, nu se aplică şi contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Directivei, în timp ce Legea nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit anterioare. 9. Pe de altă parte, autoarea-debitoare Daniela Călinescu apreciază că prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 contravin Legii fundamentale prin prisma dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. Arată astfel că, raportat la scopul urmărit prin adoptarea Legii nr. 77/2016, introducerea unui plafon la momentul acordării creditului încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, instituind o discriminare, deoarece debitorul din contractul de credit, persoană fizică, care nu dispune de mijloacele necesare achitării unui credit în cuantum de 800.000 de euro, nu se deosebeşte cu nimic de debitorul care nu dispune de mijloacele necesare achitării unui credit în cuantum de 250.000 de euro, ambii fiind doar nişte datornici aflaţi în imposibilitatea de a achita creditul contractat către instituţia de credit, instituţia financiară nebancară sau cesionarul creanţei. 10. Consideră că diferenţa de tratament juridic a doi debitori care au contractat sume diferite, unul depăşind plafonul stabilit de lege, celălalt încadrându-se în acel plafon, nu are nicio justificare raţională şi obiectivă, fapt ce are drept consecinţă un tratament disproporţionat şi discriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie. Apreciază că singurul criteriu în raport cu care ar trebui făcută aplicarea Legii nr. 77/2016 este incapacitatea de plată a unui debitor, şi nu cuantumul creditului accesat, ambele categorii de debitori fiind, în egală măsură, afectate de criza financiară şi de existenţa unor impedimente obiective în privinţa restituirii acestuia. Susţine astfel că, în măsura în care se va aprecia că instituirea unui asemenea plafon este constituţională, statul român se va face vinovat de modalitatea de implementare a Directivei 2014/17/UE, întrucât, prin transpunerea acesteia de către statele naţionale, s-a urmărit o protecţie uniformă a tuturor categoriilor de consumatori, nefiind acceptată o discriminare a acestora. Ca atare, pentru ca statul român să asigure o implementare clară, coerentă şi uniformă a prevederilor Directivei 2014/17/UE, se impune eliminarea plafonului de 250.000 euro instituit prin art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, aşa cum a fost eliminat şi în cazul Legii conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric. 11. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţânduse numai cu privire la admisibilitatea acesteia. 12. Guvernul a formulat punctul său de vedere, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, ca neîntemeiate, respectiv ca inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, şi anume Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, în special cele ale art. 3, 4 şi art. 5 alin. (3) din acest act normativ, precum şi prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Având în vedere criticile formulate de autorii excepţiei, Curtea constată că obiectul excepţiei îl constituie prevederile Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, în special cele ale art. 3, 4 şi art. 5 alin. (3) din acest act normativ, care au următorul conţinut normativ: - Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 4: "(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.“;" – Art. 5 alin. (3): „Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.“ 16. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 4 alin. (2) coroborate cu art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului şi celor ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, raportat la situaţia de fapt, Curtea reţine că, potrivit actelor depuse la dosar, reiese faptul că între părţi, respectiv creditoarea-contestatoare Societatea Piraeus Bank România - S.A. şi debitoarea-intimată Daniela Călinescu, a fost încheiat Contractul de credit nr. 4259RJ1480068341 din 19 august 2014, în valoare de 547.532 euro. Ulterior, tot în anul 2014, au mai fost contractate două credite, de la Unicredit Ţiriac Bank şi Intesa San Paolo Bank, unul pentru modernizarea/renovarea unui imobil, în cuantum de 150.000 euro, şi un altul pentru refinanţarea unui împrumut de nevoi personale, în cuantum de 110.000 euro. Ca urmare a cererii creditoarei Societatea Piraeus Bank România - S.A., la data de 4 mai 2016, BEJ Ionescu Marian Daniel a început executarea silită în Dosarul nr. 1.005MI/2016 împotriva debitoarei şi a bunurilor acesteia, pentru recuperarea sumelor datorate în temeiul contractului de credit. 18. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate din perspectiva Societăţii Piraeus Bank România - S.A. (din perspectiva calităţii acesteia de creditoare în cauză), Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte din prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“, precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Curtea reţine astfel că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a constatat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai subliniat că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) - în componenţa sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. 19. Având în vedere faptul că, în prezentul dosar, sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, raportat la art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 20. De asemenea, întrucât în cauză contractul de credit a fost încheiat sub imperiul noului Cod civil, respectiv în anul 2014, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 701 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 25 ianuarie 2018, excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 teza întâi raportat la art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. 21. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei normei juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 22. Astfel, cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat că acesta reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a doua a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi art. 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate. 23. Cu privire la constituţionalitatea art. 11 teza întâi raportat la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, prin care a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin aceste prevederi din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare. Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. 24. Totodată, Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat că aceste prevederi legale reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs, iar măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea a constatat, de asemenea, că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist - consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauza care tranşează problema litigioasă dintre părţi. 25. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49. Cu acel prilej s-a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a doua etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens. 26. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. Acesta a fost şi sensul Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, în care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că însăşi acţiunea principală era inadmisibilă. Prin urmare, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei. 27. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind aşadar o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie. 28. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate din perspectiva autoarei-debitoare Daniela Călinescu, Curtea observă că aceasta susţine faptul că, având în vedere scopul urmărit prin adoptarea Legii nr. 77/2016, introducerea unui plafon cu privire la cuantumul sumei împrumutate aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi. În acest context, prin Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 13 aprilie 2018, Curtea a reţinut că, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementării vechiului Cod civil sau al celei din actualul Cod civil, şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016 (sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege), instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Aşadar, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al art. 1.271 din actualul Cod civil, instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie păstrarea contractului de credit în forma agreată de părţi la data semnării sale, fie adaptarea contractului în forma pe care instanţa o decide, fie încetarea sa. 29. De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată critica potrivit căreia s-ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidenţa art. 4 şi, implicit, a prevederilor Legii nr. 77/2016, întrucât orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. Curtea a mai reţinut că acei consumatori care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit, se pot prevala de remediile judiciare instituite de legea specială, respectiv Legea nr. 77/2016. În schimb, acele persoane care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro se pot prevala de remediile judiciare instituite de dreptul comun, respectiv prevederile art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864 ori, după caz, cele ale art. 1.271 din actualul Cod civil. 30. Aşa fiind, Curtea a constatat că protecţia specială oferită unei categorii de persoane, prin instituirea unui prag maxim al sumei efectiv împrumutate, nu reprezintă o discriminare, în sensul art. 16 din Constituţie, a persoanelor care au împrumutat sume al căror cuantum depăşeşte 250.000 euro, atâta vreme cât acestea pot recurge la mijloacele puse la dispoziţie de dreptul comun în vederea remedierii problemei impreviziunii cu care se confruntă şi acea categorie de consumatori în mod special protejată de către legiuitorul ordinar. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea şi în prezentele cauze. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte art. 11 teza întâi, raportat la art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, referitor la celelalte prevederi ale acestui act normativ, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4), precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. şi, respectiv, de către Daniela Călinescu în Dosarul nr. 15.746/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din 31 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
