Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Vasile Vaidacuţan în Dosarul nr. 4.130/102/2017 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 319D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 320D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Adriana Paula Marian în Dosarul nr. 4.131/102/2017 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus la dosare cereri în cuprinsul cărora arată că îşi menţin excepţia de neconstituţionalitate formulată şi solicită judecarea cauzei în lipsă. 6. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 319D/2019 şi nr. 320D/2019, pune în discuţie, din oficiu, conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 320D/2019 la Dosarul nr. 319D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 15 februarie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin încheierile nr. 38/R şi nr. 39/R din 22 ianuarie 2019, pronunţate în dosarele nr. 4.130/102/2017 şi nr. 4.131/102/2017, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) lit. b) şi ale art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Vasile Vaidacuţan şi Adriana Paula Marian în calea de atac a recursului în cauze având ca obiect drepturi salariale. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate creează o discriminare în cadrul salariaţilor bugetari, şi anume între cei cărora li se menţin în plată salariile, soldele etc., la nivelul avut în data de 31 decembrie 2017, şi salariaţii bugetari avuţi în vedere de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, cărora li se reduc semnificativ salariile în mod discreţionar. Astfel, prevederea privind stabilirea salariilor fără a depăşi indemnizaţiile viceprimarilor sau vicepreşedinţilor consiliilor judeţene nu este clară şi predictibilă în cazul salariilor care, la data intrării în vigoare a legii, erau superioare acestor indemnizaţii. 10. Se apreciază că prevederile criticate sunt contrare şi art. 41 din Constituţie, deoarece dreptul la salariu este corolarul acestui drept constituţional, iar diminuarea drastică a drepturilor salariale aferente aceleiaşi funcţii şi munci prestate constituie o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă, cu încălcarea condiţiilor strict şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie. 11. Se consideră că existenţa unor discrepanţe în sistemul public de salarizare nu justifică prin ea însăşi reducerea salariului avut în plată anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 de salariaţii funcţionari publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, concomitent cu menţinerea în plată a salariilor avute în vedere de art. 38 alin. (2) lit. a) din lege şi majorarea, în acelaşi timp, a salariilor altor categorii de salariaţi bugetari. 12. Reducerea salariului sub nivelul aflat în plată la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 motivată de existenţa unor dezechilibre între salariile diferitelor categorii de bugetari nu constituie, prin ea însăşi, un temei suficient de rezonabil care să justifice imperativele unei necesităţi publice şi să se încadreze în larga libertate de care dispun statele în stabilirea salariilor ce urmează să le plătească salariaţilor lor, cât timp celorlalţi salariaţi ai săi statul român le menţine sau le majorează salariile, în unele cazuri, dublându-le, nefiind incidente speţei nici raţiuni de justiţie socială care să justifice reducerea salariilor doar pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“. 13. Totodată, în sprijinul criticilor de neconstituţionalitate formulate se invocă şi Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, reţinută de Curtea Constituţională a României în Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, potrivit căreia „în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenţei autorităţii judecătoreşti. O asemenea situaţie excepţională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice şi pentru motive întemeiate legiuitorul găseşte necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului“ (paragrafele 20 şi 21 ale opiniei citate). În acest context, autorii precizează că, dacă raţionamentul Comisiei este valabil în cazul judecătorilor, el trebuie să fie valabil şi în cazul celorlalţi salariaţi ai statului pentru că, în caz contrar, s-ar naşte o discriminare între categoria salariaţilor judecători şi ceilalţi salariaţi ai statului. 14. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile legale criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale înscrise în cuprinsul art. 16 alin. (1) şi art. 41, întrucât funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, beneficiază de acelaşi sistem de salarizare, reglementat de prevederile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, nu se poate susţine, cu suficient temei, existenţa unei eventuale discriminări a acestora în raport cu persoanele cărora le sunt aplicabile alte norme juridice de salarizare, respectiv prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (4) şi ale art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: - art. 11 alin. (4): „Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.“; – art. 38 alin. (2): „Începând cu data de 1 iulie 2017: [...] b) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;“. 19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 mai 2022, Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.308 din 30 decembrie 2020, Decizia nr. 329 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.300 din 29 decembrie 2020, Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, şi Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, instanţa de contencios constituţional respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. 21. Cu privire la dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aceasta are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 661 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2021, paragraful 17). 22. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1)-(4) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV din anexa nr. VIII la legea-cadru sus-menţionată. De asemenea, stabilirea salariilor lunare, potrivit alin. (1) al art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 referitoare la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi. Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3) ale art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, al indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, al viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli. 23. Astfel, prin Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, paragraful 14, şi Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, paragraful 33, Curtea a reţinut că soluţia legislativă care deleagă competenţa legiuitorului de stabilire a salariului de bază al funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorul de credite, pentru stabilirea salariului lunar, reprezintă o excepţie de la principiul legalităţii sistemului de salarizare. Această opţiune este, însă, justificată, având în vedere că în cuprinsul art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se face trimitere la dispoziţiile art. 120 din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale. Curtea a mai arătat că marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, a observat că Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice locale. 24. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, prin prisma unei pretinse discriminări salariale existente între funcţionarii publici care îşi desfăşoară raporturile de serviciu în aparatul propriu al diferitelor autorităţi ale administraţiei publice locale la nivel naţional, precum şi între această categorie de personal bugetar şi celelalte categorii de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, paragraful 15, şi Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, paragraful 29, Curtea a reţinut, în esenţă, că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite, ceea ce permite, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi. Pe de altă parte, Curtea a arătat că reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă - salariul minim brut pe ţară şi limita maximă - indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean), este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice. 25. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate formulate, potrivit cărora plafonarea cuantumului brut al salariului de bază nu poate depăşi indemnizaţia viceprimarului comunei, fiind discriminatorie, sunt neîntemeiate, întrucât dispoziţiile legale criticate vin să dea expresie tocmai principiului autonomiei locale prevăzut de art. 120 din Constituţie. Viceprimarii ocupă funcţii de demnitate publică, iar opţiunea legiuitorului a fost aceea de a corela salariile funcţionarilor din cadrul organelor administraţiei publice locale cu indemnizaţia funcţiei de viceprimar, ca o expresie a principiului constituţional menţionat. În aceste condiţii, poziţia de funcţionar public în cadrul organelor administraţiei publice locale ajunge să fie asumată prin acceptarea încheierii unui raport de serviciu ori a continuării raporturilor de muncă deja existente. Scopul legiuitorului a fost acela de a institui un sistem prin care să se asigure o anumită coerenţă şi previzibilitate în ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul din cadrul autorităţilor publice locale, cu alte cuvinte, pentru a se asigura că aplicarea art. 120 din Constituţie se va putea face în condiţii de funcţionabilitate optimă a autorităţilor menţionate. 26. În ceea ce priveşte modul concret de calcul al salariilor funcţionarilor publici din cadrul administraţiei publice locale, prin Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, paragraful 18, Curtea a constatat că acest aspect ţine de modul de interpretare şi aplicare a legii de către organele abilitate, respectiv de către instanţele judecătoreşti, excedând competenţei Curţii Constituţionale. 27. Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, paragraful 39, Curtea a reţinut că, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu sa constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Relativ la invocarea în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate formulate de către autorii excepţiei a Opiniei nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, întrucât vizează reglementarea reducerilor salariale pe perioada unei crize economice. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Vaidacuţan şi Adriana Paula Marian în dosarele nr. 4.130/102/2017 şi nr. 4.131/102/2017 ale Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (4) şi ale art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
