Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 20.832/197/2017 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 787D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că obligaţia informării organelor judiciare cu privire la schimbarea domiciliului subzistă pe toată perioada procesului penal, corelativ drepturilor procesuale ale inculpatului, inclusiv cel al comunicării actelor procesuale la adresa la care locuieşte acesta. Referitor la sintagma „se consideră că le-a luat la cunoştinţă“, în situaţia schimbării domiciliului, fără încunoştinţarea organelor judiciare, apreciază că nu se poate pretinde că autorităţile nu respectă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare ale inculpatului. Consideră că o comparare a inculpatului cu martorul, din această perspectivă, nu subzistă, deoarece este vorba despre subiecţi procesuali diferiţi, cu drepturi procesuale diferite. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 20.832/197/2017, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de George Gătej în soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 2.423 din 8 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 20.832/197/2017, prin care a fost respinsă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul, autor al excepţiei, condamnat prin Sentinţa penală nr. 2.125 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Braşov, definitivă prin Decizia nr. 237/Ap din 23 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov. În motivarea apelului, apelantul, autor al excepţiei, a arătat, printre altele, că, în mod eronat, instanţa de judecată s-a raportat la dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Codul de procedură penală în analiza cererii sale, deoarece această dispoziţie nu era aplicabilă în speţă, el neschimbându-şi adresa pe durata procesului penal derulat împotriva sa şi care a făcut obiectul Dosarului penal nr. 2.323.197/2014*, ci a locuit neîntrerupt la aceeaşi adresă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele criticate încalcă libertatea individuală şi dreptul la apărare. Susţine, totodată, că, pentru a fi constituţională, norma criticată trebuie modificată în aşa fel încât să nu mai impună o obligaţie pe termen nelimitat suspectului sau inculpatului, pentru că, în prezent, această obligaţie operează fără nicio limită în timp. Apreciază că sintagma „se consideră că le-a luat la cunoştinţă“ trebuie eliminată, fiind neconstituţională, pentru că este, implicit, o pedeapsă abuzivă ce suprimă dreptul la apărare, libertatea individuală şi accesul la justiţie. Consideră, în plus, că norma criticată este de natură a discrimina suspectul sau inculpatul faţă de martorii din proces, care, în cazul în care nu respectă aceeaşi obligaţie de a înştiinţa organele judiciare despre schimbarea locuinţei, pot fi sancţionaţi doar cu amenda judiciară. Apreciază că norma criticată nu întruneşte nici cerinţele de claritate şi previzibilitate, întrucât nu este specificat, în mod clar, în cuprinsul textului, ce înseamnă o schimbare de locuinţă. Consideră că, în cazul său concret - călătoreşte frecvent în Europa, însă când revine în România are aceeaşi locuinţă -, nu este aplicabilă norma prevăzută de art. 108 alin. (2) din Codul de procedură penală. 6. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, exprimându-şi opinia, reţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Relativ la critica referitoare la caracterul perpetuu al obligaţiei suspectului sau inculpatului de înştiinţare a organelor judiciare despre schimbarea locuinţei, reţine că această obligaţie are o configuraţie temporală bine stabilită, operând exclusiv pe durata procesului penal derulat împotriva unei anumite persoane. Astfel, constată că momentul în care debutează această obligaţie este cel al aducerii la cunoştinţă de către organele judiciare, urmând ca ea să înceteze atunci când în cauză se pronunţă o soluţie definitivă. Obligaţia de aducere la cunoştinţa organelor judiciare a schimbării locuinţei se înscrie în setul de obligaţii pe care legiuitorul le poate pune, în mod firesc, în sarcina participanţilor la procesul penal. Aceasta nu poate fi considerată, în mod automat, ca o încălcare a dreptului la apărare ori la libertatea individuală a persoanei, pe de o parte, pentru că niciunul dintre aceste drepturi nu are caracter absolut, aşa cum s-a subliniat în mod constant şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, constată că obligaţia în discuţie nu este nici excesivă, aceasta presupunând din partea destinatarilor ei doar bună-credinţă în relaţia cu organele judiciare şi un minim efort, mai ales în contextul multitudinii de mijloace de comunicare la distanţă care pot fi utilizate pentru a lua legătura cu organele judiciare. Cât priveşte prezumţia pe care o instituie norma criticată, de luare la cunoştinţă a actelor de procedură emise şi comunicate suspectului sau inculpatului în procesul respectiv, constată că aceasta are un dublu rol, extrem de important pentru buna desfăşurare a procesului penal. Astfel, pe de o parte, această prezumţie constituie o sancţiune a suspectului sau a inculpatului nediligent ori de rea-credinţă pe parcursul procesului penal, iar, pe de altă parte, utilizarea acestei prezumţii permite desfăşurarea în bune condiţii a procedurilor penale în cazurile în care suspecţii sau inculpaţii îşi schimbă locuinţa fără a anunţa nici organele judiciare şi nici autorităţile care ţin evidenţa datelor de identificare a persoanelor, aşa încât comunicarea efectivă către aceştia a actelor de procedură devine imposibilă fără vreo culpă din partea organelor judiciare. Apreciază, totodată, că noţiunea de „schimbare de locuinţă“ nu poate fi considerată vagă, fiind evident că prin această sintagmă legiuitorul a urmărit să desemneze imobilul, adresa unde o anumită persoană locuieşte efectiv şi, implicit, unde poate fi găsită în mod obişnuit pentru a-i fi comunicate actele de procedură într-o cauză penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Codul de procedură penală. Prin notele scrise, autorul excepţiei invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi ale art. 70 din Codul de procedură penală din 1968. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate dezvoltate în notele scrise precitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 108 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi ale art. 70 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, având următorul cuprins: - Art. 108 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală: "(2) Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoştinţă drepturile prevăzute la art. 83, precum şi următoarele obligaţii: […] b) obligaţia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă." – Art. 70 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968: "Învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoştinţă şi obligaţia să anunţe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal." 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 referitor la libertatea individuală şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, pentru a facilita chemarea suspectului sau a inculpatului de către organele judiciare, în vederea audierii ori pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a participa la diverse procedee probatorii ce se realizează pe parcursul desfăşurării procesului penal, precum şi pentru a lua cunoştinţă de termenele de judecată în faţa instanţei, legiuitorul a reglementat - în acord cu dispoziţiile constituţionale privind liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare - la art. 108 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală, similar normelor art. 70 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, obligaţia în sarcina suspectului sau a inculpatului de a notifica, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei/locuinţei. 13. Legiuitorul nu foloseşte noţiunea de „domiciliu“, întrucât există posibilitatea ca suspectul sau inculpatul să solicite citarea la o altă adresă decât cea de domiciliu, ipoteză în care există obligaţia de a notifica şi schimbarea acestei adrese. Curtea constată că noţiunile „schimbare a adresei“/„schimbare a locuinţei“ întrunesc cerinţele de claritate, prin acestea legiuitorul urmărind să desemneze imobilul, adresa unde o anumită persoană locuieşte efectiv şi, implicit, unde poate fi găsită în mod obişnuit pentru a-i fi comunicate actele de procedură întro cauză penală. 14. Totodată, Curtea reţine că obligaţia suspectului sau a inculpatului de înştiinţare a organelor judiciare despre schimbarea adresei/locuinţei are o configuraţie temporală bine stabilită, operând exclusiv pe durata procesului penal derulat împotriva unei anumite persoane. Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere judiciară şi se sancţionează, potrivit art. 283 alin. (4) lit. k) din Codul de procedură penală, cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei. De asemenea, în ipoteza nerespectării obligaţiei reglementate la art. 108 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală, citaţiile şi orice alte acte procesuale se consideră legal comunicate la adresa indicată iniţial („se consideră că le-a luat la cunoştinţă“). 15. În ceea ce priveşte această din urmă prezumţie pe care o instituie norma procesual penală criticată, de a lua cunoştinţă de actele de procedură emise şi comunicate suspectului sau inculpatului în procesul penal, Curtea constată că aceasta are ca scop buna desfăşurare a procesului penal. Astfel, această prezumţie constituie o sancţiune a suspectului sau a inculpatului nediligent ori de rea-credinţă pe parcursul procesului penal, după cum utilizarea acestei prezumţii permite desfăşurarea în bune condiţii a procedurilor penale în cazurile în care suspecţii sau inculpaţii îşi schimbă adresa/locuinţa fără a anunţa organele judiciare şi autorităţile care ţin evidenţa datelor de identificare a persoanelor, aşa încât comunicarea efectivă către aceştia a actelor de procedură devine imposibilă fără vreo culpă din partea organelor judiciare. 16. Autorul excepţiei invocă şi o pretinsă discriminare a suspectului sau a inculpatului faţă de martorii din proces, în cazul cărora, nerespectarea aceleiaşi obligaţii de a înştiinţa organele judiciare despre schimbarea adresei poate fi sancţionată doar cu amenda judiciară. Curtea reţine însă că această diferenţă de regim juridic în sancţionarea obligaţiei de înştiinţare a organelor judiciare despre schimbarea adresei/ locuinţei nu este de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situaţia reglementării unor soluţii juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii similare, aspect ce nu poate fi reţinut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 20.832/197/2017 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 108 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi ale art. 70 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
